Tocmai am citit clasamentul Tripadvisor al celor mai interesante destinatii din lume. Dintre orasele alese unele le-am vizitat deja, altele sunt pe lista de dorinte pentru urmatoarele calatorii. Dintre orasele pe care le-am vazut cred ca unele meritau un loc mai bun in top, iar altele cred ca nu meritau sa se afle pe aceasta lista.
1. Istanbul – inca nu am vizitat orasul, este pe lista de urmatoare vacante. Parintii mei au fost acolo si le-a placut mult atmosfera, dar totusi din punctul meu de vedere sunt cateva orase care mi se par mai atractive pentru turisti.

2. Roma – am fost in multe orase din Italia, dar niciodata in capitala. Sincer am incercat sa evit aglomeratia specifica orasului si cozile lungi de la obiectivele turistice. Parerile prietenilor mei care au vizitat Roma au fost impartite, deci voi mai astepta ceva pana sa adaug acest oras pe lista mea de vacanta.

3. Londra – acest oras a fost primul pe care l-am vizitat impreuna cu Tati, la inceputul relatiei noastre, deci ma leaga multe amintiri frumoase de aceste locuri. Este un oras cu multe obiective turistice care merita vizitate, doar vremea mai strica uneori atmosfera. Orasul merita strabatut in intregime, de la muzee la stradutele frumoase si la parcurile minunate care te fac sa uiti ca esti in mijlocul unei capitale europene.
4. Beijing – as fi vrut sa ajung in acest loc, dar pana acum distanta mare ne-a impiedicat sa ne petrecem o vacanta acolo. Etse un oras interesant prin obiectivele turistice si prin atmosfera diferita fata de orasele europene. Sunt curioasa cum ne-am descurca acolo cu aglomeratia si cu semnele scrise in chineza, dar cred ca ar fi o calatorie din care am avea multe de invatat, pentru ca este o cultura cu totul diferita.
5. Praga – am vizitat orasul acum ceva ani, mi-a placut atmosfera din centrul vechi, stradutele mici si pline de culoare, croaziera pe raul care strabate asa frumos capitala. Este un loc ideal pentru un city break romantic, este un oras care imbie la plimbari lungi si pline de dragoste.
6. Marrakech – un oras cu o cultura diferita, cu obiceiuri care par uneori de neinteles pentru un european. Asa descria orasul un prieten care l-a vizitat acum doi ani. Noi nu am fost acolo si cred cava mai dura ceva pana cand va aparea pe lista noastra de calatorii, pentru ca avem pe lista multe alte destinatii pe care ne dorim mai mult sa le vedem.

7. Paris – stiu ca multa lume crede ca este un oras romantic si ideal pentru o vacanta in doi, dar pentru noi nu este decat o capitala cu multa istorie si arta, dar fara acel farmec pe care il asteptam. Este o impresie subiectiva, dar pentru noi orasul nu este in topul locurilor de vacanta pe care sa ni le amintim cu nostalgie.

8. Hanoi – am vrut sa vizitam Vietnamul acum trei ani, dar am ales alta destinatie, insa sper ca vom ajunge acolo candva, mi se pare un oras care merita descoperit.

9. Siam Reap -cred a pentru o vizita in Cambodia ne trebuie ceva mai mult curaj, deocamdata ne multumim cu documentarele despre acele locuri.

10. Shanghai – un oras cosmopolit, pe care ne dorim sa il strabatem candva si sa descoperim cladirile impresionante si luminile puternice care il fac atat de vibrant si de tentant pentru turisti.

Acestea sunt primele 10 destinatii din top, urmeaza pe scurt urmatoarele pana la 25, cred ca fiecare are ceva care il face deosebit si care ne imbie sa il vizitam. Timp si energie sa avem, pentru ca noi ne-am dori sa calatorim peste tot. 🙂
11. Berlin (ne place Germania, dar preferam Muenchen)
12. New York (Tati a fost acolo de doua ori si i-a placut mult, sper sa ajungem sa il vedem amandoi)
13. Florenta (am fost si mi s-a parut un oras superb)
14. Buenos Aires (ne-am dori mult sa mergem in Argentina, poate ajungem peste cativa ani si pe acele mealguri)
14. Barcelona (am fost si ne-a placut, este un oras plin de tineri si de energie)
15. Saint Petersburg (am fost acolo,este un oras frumos, mult mai prietenos cu turistii decat Moscova, este potrivit pentru tineri dornici de distractie, dar si pentru cei care doresc sa vada obiective turistice interesante)
17. Dubai (parca nu este genul nostru)
18. Chicago (suna tentant, poate reusim sa facem candva un tur al Statelor Unite si sa vedem multe orase)
19. Cape Town (este departe, dar ne atrage prin ahitectura si atmosfera)
20. Bangkok (nu cred ca vom ajunge curand pe acolo)
21. Budapesta (am fost acolo de mai multe ori, dar nu am fost impresionata in mod deosebit, poate doar frumusetea Dunarii care il strabate)
22. Sydney (este pe lista noastra, dar stim ca va mai dura ceva pana sa mergem acolo)
23. Lisabona (am fost anul trecut, este un oras interesant, dar mai putin spectaculos decat ne imaginam)
24. Chiang Mai (nu cred ca vom ajunge curand pe acolo)
25. San Francisco (este un oras cu multi tineri, dar pentru mine este mai putin tentant decat alte orase din aceiasi regiune)

Dintre orasele pe care le-am vizitat topul preferintelor mele ar arata cam asa: 1. Londra 2. Barcelona 3. Saint Petersburg 4. Florenta 5. Praga 6. Lisabona 7. Paris 8. Budapesta

Dintre orasele in care nu am fost lista mea de dorinte pentru urmatoarele vacante ar arata cam asa: 1. Istanbul 2. Buenos Aires 3. New York 4. Beijing 5. Sydney 6. Cape Town 7. Hanoi

Care ar fi topul vostru? Ce orase ati vizitat si v-au placut? Ce orase v-ati dori sa vizitati in urmatoarele vacante? Indiferent unde va doriti sa ajungeti va doresc sa vi se implineasca si sa aveti vacante pline de amintiri minunate. Calatoriile sunt unul dintre cele mai frumoase moduri de a descoperi lumea si de a ne imbogati sufletul.

sursa foto

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: