Similar Posts

11 Comments

  1. O sa fie mai bine..dar sentimental va ramane acolo mereu, agatat in suflet. Va fi mai bine in sensul ca, daca serviciul va fi solicitant, te va tine ocupata… Au trecut aproape doi ani de cand m-am intors la munca…vorbim si la telefon cand el e in parc si eu la birou..si totusi…sunt momente in care parca mi se blocheaza creierul si nu mai sunt in stare de nimic DE DOR! Dar stii…dor din ala cu gol in stomac si cu durerere fizica.
    Asa ca..te inteleg..iti jur ca si mie mi s-au umezit ochii acum, citindu-te…si-ti promit ca..va fi un pic mai bine… 🙂
    Imbratisez! 🙂

    1. Of, Vio, va fi tare greu acolo opt ore fara el, cred ca imi voi cauta tot timpul ceva de facut, doar sa treaca mai repede timpul. Ma consolez cu gandul ca dupa serviciu voi fi doar pentru el, sa il dragalesc si sa ii arat cat de dor mi-a fost.
      Multumesc mult pentru ca mi-ai scris, conteaza mult in momentele astea!

  2. Draga mea… parca si pe mi e m-au podidit lacrimile citind articolul tau, insa… viata nu e doar in alb si negru! Acum este ruptura prea proaspata, insa vei vedea ce necesar este sa ai cateva ore singura, sa rezolvi multe probleme administrative fara grija lui Bebe – care e pe maini bune si se joaca supravegheat cu alti copii. Mai tarziu vei incepe serviciul si ce bine ca Bebe a invatat deja sa se bucure de alt cadru decat cei 4 pereti pe care ii stie acasa. Pentru toti va fi bine. Crede-ma :)) Si … sa iti fac o marturisire 🙂 fiica mea cea mare s-a hotarat sa se mute in camin studentesc la 19 ani jumate. In prima faza m-am opus, mai apoi m-am obisnuit cu ideea si mi -am spus ca e mai bine pentru ea insa am ajutat-o la facut bagaje cu lavrimi in ochi. Dupa ce s-a mutat ( au conditii de lux), o mai aveam pe "cea mica" (pe Raluca) acasa, insa imi lipsea grozav cea mare. Oh.. au trecut saptamani bune pana cand nu am mai suspinat. Slabisem 5 kg! 🙂
    Apoi acelasi drum l-a urmat si Raluca. Faza aceasta am depasit-o mult mai usor i am fost multumita sufleteste pentru ca le stiu studente, devi pe drumul bun, si sunt vevine, devi da a au nevoie rapid de ajutor, se au una pe alta, aproape ca si acasa.
    In primul an nu stiam ce sa fac cu atata timp liber 😉 nu eram invatata sa nu mai aiba niciun copil nevoie de mine :)) Mi-am gasit tot felul de activitati sociale, am inceput sa fac sport zilnic si plimbari cu sotul, ca pe vremuri ;))
    Te pup draga mea. Meseria de mama e fara varsta de pensionare… grijile nu se termina niciodata!

    1. Le stiu vecine…
      Multe greseli in textul asta lung pentru cadranul mic al telefonului mobil… si tastele atinse cu varful degetelor – mai mult pe langa litera dorita 🙁
      Macar mesajul sper ca l-ai inteles ♡

    2. Imi fac tare bine mesajele tale, draga Carmen, imi aduci mult optimism si parca pot trece mai usor peste perioada asta. Este tare frumos ca fetele tale s-au avut una pe alta, le-a fost si lor mai usor, iar tu le-ai stiut mai protejate.
      Imi aduc aminte ca atunci cand am plecat de acasa ca sa ma mut cu Tati (eram deja un adult in toata firea), mama a fost deprimata saptamani intregi si imi spunea ca nu se poate obisnui ca in camera mea nu mai sta nimeni si ca nu ma mai aude seara venind acasa. Este clar ca o mama va ramane mereu mama, indiferent cat de mari sunt "puiutii" ei, trebuie sa ma obisnuiesc cu asta si sa incerc sa fiu mai puternica, sa pot trece cu bine prin toate transformarile pe care le aduce viata de parinte.
      O zi minunata iti doresc!

  3. S-ar putea ca intoarcerea la serviciu sa ti se para mai usoara decat asteptarea asta. Cel putin acolo nu-si aduce nimeni copilasii… Da, te inteleg, am trecut si eu prin asta, si nu cred ca devine mai usor pentru mama. Doar ca te obisnuiesti, amortesti cumva ca sa rezisti zi de zi – adica boala se cronicizeaza. Cu acutizari periodice dupa concedii. Noi supravietuim, ei cresc.

    1. Asa este, cred ca asteptarea accentueaza dorul acesta si il face mai greu de suportat. La serviciu ii voi avea si pe colegii mai apropiati, care stiu prin ce trec si vor sti sa imi mai distraga gandurile, macar putin.
      Bine spus… noi supravietuim, ei cresc. Sper ca timpul sa le rezolve pe toate!

  4. Mi s-au umplut si mie ochii de lacrimi. Al meu bebe face peste 3 zile 5 luni. Poate sa para putin dar deja am trecut de anumite etape pe care nu le vom retrai cu el. Zilele trec una cate una, el creste si tot mai mult ma bantuie gandul ca intr-o buna zi ma voi trezi ca nu mai are nevoie de mine asa cum are nevoie acum si asta ma intristeaza, caci eu il voi iubi la fel de mult! Dar partea buna e ca urmeaza o etapa minunata, il voi urami pas cu pas cum creste si se dezvolta.

    1. Este asa frumos cum putem noi sa redescoperim lumea alaturi de copii si sa ne emotionam din nou pentru lucruri marunte. Sa iti traiasca bebe, va creste repede, iar tu te vei bucura alaturi de el de fiecare etapa. 🙂
      Ei vor avea mereu nevoie de noi, dar in forme diferite. Doar ca va fi tare greu cand nu vor mai cauta asa des bratele noastre, cand nu vor mai vrea mereu sa stea cu noi, sa ne alintam. Cresc repede dragalasii nostri, parca incredibil de repede…

  5. Este bine. Minunat. Nu o sa fie. (De ce folosim viitorul?) M.ai facut si pe mine sa plang, ai scris foarte frumos si atat de adevarat. Inca n.am ajuns acolo, dar stiu ca va urma si ce.am gandit am simtit si ai descris perfect…

    Probabil ca asta este si motivul pt care multe mame aleg sa faca al doilea copil….sa retraiasca momentele sublime…iar eu ma gandesc ca cel mai probabil n.o sa.l am si pe al doilea, asa ca trebuie sa ma bucur si mai mult si sa traiesc si mai intens fiecare clipa!!

    1. Ai mare dreptate, trebuie sa ne bucuranm de prezent si sa traim din plin bucuriile pe care ni le ofera mereu copiii! Cand am scris acest text treceam prin perioada de acomodare la cresa si tare greu mi-a fost sa ma “desprind” de Bogdan si sa accept ca nu mai stam toata ziua impreuna!
      Intre timp ne-am obisnuit cu programul asta si pretuim mai mult momentele cand ne revedem si putem petrece timp impreuna!

Leave a Reply to Raluca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *