Citesc putine reviste, iar dintre revistele pentru mame citesc una singura, pe care o cumpar luna de luna. Doar ca in luna martie am fost surprinsa sa descopar in paginile ei un articol cum nu mi-as fi dorit sa citesc, cu atat mai mult intr-o revista care va ajunge in mainile multor mame, care poate vor fi tentate sa aplice metodele “salvatoare” descrise acolo.
Articolul (publicat in revista “Mami”, numarul de martie) se numeste “Ce fac daca nu doarme singur” si mi se pare in intregime o pledoarie pentru metoda CIO (crying it out), cea care propune sa ne lasam copilul sa planga fara a-i oferi afectiunea noastra, ca sa se “invete” sa adoarma singur.
Iata cateva citate:
“cel mai bine este ca micutul vostru sa doarma singur chiar din primele zile de viata” (sunt curioasa pe ce studii se bazeaza afirmatia)
“daca totusi ai facut greseala a a-l obisnui inca din bebelusie sa doarma cu voi” (oare autorul articolului s-a gandit ca unii nu fac asta din “greseala”, ci pentru ca isi doresc sa aiba copilul aproape?)
“pregatiti-va insa pentru cateva seri de groaza” (daca pentru parinti noptile vor fi “de groaza”, imaginati-va cum se va simti bebelusul obligat sa treaca prin asta)
“este in regula sa te duci la el, dar abtine-te si nu-l lua in brate! Interactioneaza cat mai putin cu el in faza aceasta: stapaneste-te si nu te juca deloc cu el, intinde-l in pat, inveleste-l si iesi din camera chiar daca mai plange.” (no comment…)
Aceasta este o revista adresata mamelor, in care ar trebui sa gasim sfaturi frumoase despre cum sa ne crestem cu dragoste copiii si sa fim alaturi de ei cum putem noi mai bine. Stiu ca articolul este doar o exceptie, ca in rest gasesc in revista multe lucruri interesante si articole din care am avut ce invata, dar nu as vrea ca astfel de sfaturi sa ajunga la mame care poate, sub influenta oboselii, vor fi tentate sa aplice o metoda care este in mod dovedit daunatoare bebelusilor. Aici gasiti un articol pe larg despre motivele pentru care aceasta metoda nu este recomandata nimanui.
Acest articol este genul de articol pe care nu mi-as mai dori sa il citesc vreodata si sper ca poate in numerele urmatoare sa pot citi despre co-sleeping, despre metode empatice de a face trecerea la dormitul in alta camera si despre respectul pe care il datoram copiilor nostri, inca de cand sunt bebelusi total dependent de protectia noastra.
p.s. Ca sa fiu bine inteleasa, nu am nimic cu parintii care au decis ca bebelusul sa doarma separat, mi se pare o alegere pe care fiecare mama o face in functie de propria abordare, dar am o problema cu metoda prin care “invatam” bebelusii sa se adapteze la aceasta schimbare. Bogdan a dormit in patul lui pana pe la 7 luni, deci nu am nimic impotriva acestei alternative. Apoi el a vrut sa doarmna cu mine si de atunci dormim impreuna. Nu stiu cum este mai bine, co-sleeping sau dormit separat, dar stiu sigur ca metoda prin care bebelusul plange singur in intuneric, departe de persoana pe care o iubeste cel mai mult pe lume, nu este o alegere pe care ar trebui sa o facem vreodata.
Nu cred ca este "o reteta" … fiecare familie este altfel, fiecare copil are personalitate, de aceea, nu poti spune ce este bine si ce nu este bine pentru un copil. In cazul familiei noastre spre exemplu, pâna pe la opt luni, amândoua fetitele au dormit în cosulet – respectiv patut, in dormitorul nostru, apoi in propria camera, cu usa întredeschisa. Diferenta de vârsta între ele este de un an si opt luni. Când cea mare a dormit singura în camera ei, a fost tare mândra. Apoi s-a bucurat ca surioara ei doarme în patut lânga patul ei. Nu le-a fost niciodata frica si nici nu si-au dorit sa doarma în patul nostru… Le-am iubit si le iubesc si astazi, pentru ca nimic pe lume nu imi este mai important decât fetele mele.
Pupici si îmbratisari, Raluca draga.