Una dintre cele mai importante schimbari de cand sunt mama este cea legata de alimentatie. Desi eu inca am (din pacate) un stil destul de haotic de a manca, incerc sa ii construiesc copilului meu o alimentatie sanatoasa care sa ii ofere bazele unei dezvoltari armonioase. Am norocul de a avea un copil mancacios si parca tocmai de asta provocarea de a-i oferi alimente cu adevarat nutritive este mai mare.
Am recunoscut mereu ca nu sunt o mama gospodina. Chiar daca imi place sa gatesc, nu imi place sa o fac in fiecare zi asa cum fac multe mame pe care le cunosc. Iar intr-o lume in care tentatia gustarilor nesanatoase este mare mi se pare cu atat mai important ca eu sa il feresc pe Bogdan de ele si in acelasi timp sa gasesc retete sanatoase si usor de facut pe care sa i le pot pregati acasa.
Asa au inceput cautarile mele in cautarea unui meniu care sa impace si nevoile lui, si dorinta mea de a nu petrece ore intregi in bucatarie. Primul pas a fost sa citesc si sa invat despre ce inseamna o nutritive sanatoasa, pentru ca cred ca acesta este un pas pe care orice mama este datoare sa il faca inca dinainte de a incepe diversificarea. Dar pe langa partea teoretica am simtit ca m-ar ajuta o parte practica si uite asa am inceput sa citesc despre atelierele de gatit.

Cu ceva timp inainte de Paste vorbeam cu Tati despre ateliere de gatit si ii citeam o invitatie primita pe Facebook la un atelier cu tema “Masa de Pasti vegana”. Voiam sa il rog sa stea el cu Bogdan cat merg eu la atelier, dar spre surprinderea mea el mi-a spus ca vrea sa participe la atelier, pentru ca i se pare tare interesant. Asa ca iata cum a ajuns el pe lista participantilor, iar eu si Bogdan am mers doar ca sa il insotim si sa vedem cum se desfasoara atelierul. Adevarul este ca in familia noastra Tati are cu adevarat talent la gatit si chiar daca gateste rar face niste preparate delicioase. M-am bucurat ca vrea sa participle el la atelier, mai ales ca m-am gandit ca ar fi un prilej de a-l motiva sa gateasca mai des.
Noi nu suntem vegani, ba chiar eu sunt o amatoare a mancarurilor cu carne, asa ca in drum spre atelier ne-am gandit ca poate nu va fi interesant pentru noi. Urmatoarele ore insa ne-au dovedit cat de tare ne inselasem. Poate tocmai pentru ca am venit cu oarecare reticenta surprinderea noastra a fost cu atat mai mare, pentru ca ne-a placut mult acolo si nici nu am simtit cum a trecut timpul.

Atelierul de gatit era organizat de Chérie Libellule si Amoraws, care au reusit sa ne molipseasca si pe noi cu pasiunea lor pentru gatitul vegan. Ele ne-au invatat urmatoarele retete: oua vegane, drob vegan la cuptor, pasca raw si smoothie. Toate au fost preparate care se pot face relative repede, in cam doua ore a fost gata toata masa si ne-am putut delecta cu preparatele. Preferatele mele au fost drobul aboslut delicious si pasca minunata, facuta dupa o reteta raw vegana.
Am fost uimita sa vad ca Tati si-a pastrat interesul pe tot parcursul atelierului, mai ales ca era singurul barbat de acolo. Eu nu am stat tot timpul la atelier, pentru ca mergeam des cu Bogdan sa ne jucam intr-o alta camera, dar am tras cu urechea la sfaturile date acolo si mi-a placut ce am auzit, iar la degustare am fost prezenta din plin, m-am delectat cu toate preparatele.
Cand am plecat de acolo Tati m-a anuntat ca i-a placut si ca trebuie sa mai mergem. Eu m-am bucurat mult sa o cunosc pe Chérie Libellule, discutasem cu ea doar pe Facebook si atelierul mi-a dat ocazia sa aflu mai multe despre tot ceea ce face.

Asa am aflat despre atelierele pe care le organizeaza pentru parinti, in care ofera retete sanatoase si delicioase pentru copii si la care vreau neaparat sa ajung si eu ca sa invat mai multe. O veste si mai buna este ca o puteti chema acasa, unde sa prepare alaturi de voi retete minunate pentru parinti si copii, ceea ce mi se pare tare util, mai ales pentru mamicile mai putin gospodine, asa ca mine.
Daca v-am facut curiosi si vreti sa vedeti si voi cum se desfasoara un astfel de atelier va recomand cu drag atelierul care se va desfasura joi, pe 30 aprilie. Tema aleasa este “Detox de primavara” si va fi organizat in aceeasi formula, cu Chérie Libellule si Amoraws. Iata retetele cu care ne ispitesc de data asta: smoothie detox, supa crema cruda cu avocado, bomboane raw fibroase si proteice si trufe raw de ciocolata cu piper. Chiar daca nu sunteti adeptii veganismului va asigur ca preparatele vi se vor parea delicioase si veti fi tentati sa le incercati si voi in bucataria voastra. Detalii despre eveniment gasiti aici.
Daca nu apucati sa va inscrieti la atelierul de joi le puteti urmari pe Andra si Andreea pe paginile lor de Facebook, unde anunta toate evenimentele organizate de ele. Eu aflu despre evenimente de aici si acum astept cu interes urmatoarele ateliere de gatit pentru copii, sa mai aflu retete bune si sanatoase cu care sa mai diversific mesele noastre clasice. Va invit si pe voi sa le descoperiti retetele si sa participati la ateliere, sunt distractive si practice. Eu am fost tare incantata ca am putut merge acolo cu Bogdan, care desi a mai deranjat din cand in cand desfasurarea evenimentului a fost primit cu multa caldura si ne-am simtit bine acolo pe tot parcursul atelierului. Pe scurt: Tati a fost cucerit de retete, Bogdan a fost incantat de joaca terminata cu degustare de mancare si eu trebuie sa ma apuc sa gatesc mai mult si sa mai merg pe la ateliere. Va las sa descoperiti putin din preparatele gatite acolo prin intermediul pozelor facute de Simona, care ne-a incantat nu doar cu fotografiile, dar si cu burtica ei (era atunci in luna a saptea), care m-a facut sa imi amintesc si eu cu drag de perioada cand eram si eu insarcinata.

drobul cel delicios facut de Chérie Libellule
Amoraws si pasca raw vegana
oua vegane

Foto credit: Fotografiile Simonei

One thought on “Cum a fost la atelierul de gatit sanatos (+ o invitatie)

  • 27/04/2015 at 7:43 pm
    Permalink

    interesant :)) Tare ma bucur ca participi la asemenea "cursuri". Cel mai repede inveti sa gatesti vazând pe cineva, pas cu pas. Eu am invatat ajutând-o pe bunica… Târziu am inteles ca doar se prefacea ca ar avea nevoie de ajutor :))
    Retete gasesti pe internet câte vrei, dar nimic nu inlocuieste aceasta experienta directa, intr-un atelier de gatit sanatos. Salut aceasta initiativa si va felicit pe toate!
    PS: ma bucur ca Bogdan este din nou sanatos si ca sunteti toti trei acasa fericiti. xoxo

    Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: