Una dintre provocarile cu care ma confront acum in relatia cu Bogdan este sa gasesc o modalitate sa il fac sa inteleaga anumite limite si sa fie de acord sa le respecte. Cred ca una dintre dificultatile cu care se confrunta parintii care vor sa adopte un stil de parenting cat mai liber este ca nu stiu exact unde sa faca delimitarea intre libertatea acordata copilului si disciplina pe care sunt responsabili sa le-o impuna. Daca generatia parintilor nostri era tentata sa exagereze in sensul unei discipline prea stricte, observ acum un curent contrar, de parinti care parca de teama unei discipline prea riguroase ajung sa nu mai seteze limite necesare copiilor lor, iar comportamentul acestora devine de multe ori incontrolabil.

Cred ca aici echilibrul este solutia, adica sa incercam sa gasim calea de mijloc, prin care sa ne crestem copiii frumos, cu limite bine definite, dar fara a le ingradi libertatea de exprimare si dorinta de a explora lumea. Eu am incercat ca de mic sa il las pe Bogdan sa fie liber sa cerceteze orice il inconjoara, asigurandu-ma doar ca mediul este sigur si nu exista pericole pentru el. Pe masura ce a crescut insa ne confruntam cu situatii tot mai diferite, iar el trebuie sa invete sa le faca fata si sa le gestioneze intr-un mod care sa fie acceptabil atat pentru el, cat si pentru noi. Un exemplu recent legat de disciplina lui este cel legat de mersul pe strada. Pare un lucru simplu, dar este ceva mai complicat decat ma asteptam. Inca de cand a inceput sa mearga singurel pe strada (adica nu in sistemul de purtare, ci pe propriile picioruse), Bogdan a refuzat sa il tin de mana. Am acceptat asta, pentru ca mi-am dat seama ca el o simte ca o ingradire a libertatii de miscare, dar asta a facut ca setarea limitelor sa devina cu atat mai importanta. Mi-a luat ceva timp sa il conving ca nu avem voie sa coboram de pe trotuar, ca nu putem intra in curtile oamenilor chiar daca usa este deschisa, ca nu putem schimba sensul de mers in mijlocul drumului. I-am explicat, l-am lasat sa protesteze (uneori foarte zgomotos), apoi i-am explicat din nou si tot asa. Pana cand a inteles si drumurile noastre au devenit ceva mai usoare.

Acum suntem la etapa in care nu prea vrea sa ma tina de mana la traversare. Un timp ma tinea, acum vreau sa imi demonstreze ca poate singur, dar asta este o regula la care nu sunt dispusa sa renunt si uite asa sunt iarasi in situatia de a seta limite in plimbarile noastre. Am citit mai multe tipuri de abordari pe tema setarii de limite si am gasit o abordare care noua ni se potriveste si pe care am decis sa o aplicam atunci cand ne confruntam cu necesitatea impunerii unei noi reguli.

Practic este vorba de 3 mari pasi importanti:

  • Setarea corecta a limitelor inseamna sa ne asiguram ca regula pe care vrem sa o impunem este cu adevarat necesara si nu incarcam copilul cu prea multe restrictii. Este bine sa pastram regulile pentru situatiile cu adevarat importante, pentru ca impunerea prea multor reguli va duce fie la nesupunere (cel mic va decide ca regulile nu sunt importante si le poate ignora), fie la frustrare (va fi nevoit sa le respecte, dar va ajunge sa fie frustrate de numeroasele interdictii si asta se va observa in comportamentul lui). Noi am incercat sa reducem regulile la cele cu adevarat esentiale, majoritatea tinand de siguranta copilului: nu ne apropiem de cuptor, nu traversam decat de mana, nu ne aruncam din locuri inalte, nu lovim alti oameni. Desigur ca sunt multe alte situatii cand ii explic ce este bine si ce este rau (de exemplu ca nu aruncam mancarea de pe masa, nu distrugem jucariile, nu tipam la ore nepotrivite, etc), dar in cazul acestor reguli nu este vorba de o setare de limite in adevaratul sens al cuvantului, ci mai cu seama de o negociere din care vreau sa se convinga singur ca nu este bine un anumit lucru. Aici intervine diferenta: este in regula sa il las sa distruga o jucarie pentru ca apoi sa isi dea seama ca nu este bine si sa inteleaga singur ca nu trebuie sa mai faca asta, dar nu este in regula sa il las sa traverseze singur pentru ca acolo pericolul este real si interventia mea este absolut necesara. Asadar intai am setat limitele pe care noi ca parinti le consideram importante. Este esential ca ambii parinti sa vada lucrurile la fel si sa aiba un comportament uniform, altfel copilul nu va intelege cu adevarat importanta acelor reguli.
  • Explicarea repetata a regulilor este o modalitate de a obisnui copilul cu regula. Ce am observat ca functioneaza la noi este sa ii explic regula intr-un context diferit de cel in care trebuie sa o aplicam. Daca ii explic ca trebuie sa ne tinem de mana la traversare in timp ce asteptam la semafor si deja el incepe protestele, sansele sa ma asculte in mod real sunt minime. Aleg insa sa vorbesc cu el atunci cand el se afla in sistemul de purtare si ne intalnim cu cate o traversare in drumul nostru. Ii arat semaforul, ii explic culorile (pe rosu nu putem traversa, asteptam verdele ca sa putem trece), apoi ii spun ca pe traversare copiii merg mereu de mana, pentru ca este periculos si trebuie sa se fereasca de masini. Atunci el este receptiv si faptul ca asculta regula repetata de mai multe ori in contexte diferite, fara ca eu sa devin cicalitoare, il ajuta sa inteleaga ca este important sa o respecte. Cu regula traversarii inca mai avem de lucru, dar metoda a functionat cu limitele impuse pana acum si am sperante ca va functiona si de aceasta data.
  • Consecventa in impunerea regulii este esentiala, de ea depinde eficienta cu care reusim sa il invatam pe copil o noua limita. Daca suntem siguri ca am ales regulile corecte si ca ele sunt cu adevarat obligatorii, atunci trebuie sa fim fermi si sa avem un comportament consecvent in aplicarea lor, indiferent de situatie. In cazul nostru eu nu renunt niciodata sa il tin de mana pe traversare, chiar daca el protesteaza sau incearca sa scape din mana mea. Au fost situatii cand s-a asezat pe trecerea de pietoni sperand ca asa voi renunta, dar l-am luat in brate si am traversat asa, fara sa renunt la regula. Chiar daca traversam o strada pe care in mod evident nu este circulatie in acel moment si ar putea teoretic sa traverseze si singur, regula ramane valabila, pentru ca mi se pare important ca el sa inteleaga ca nu exista exceptii. Sunt sigura ca a inteles deja regula, pentru ca protestele sunt tot mai rare si chiar si atunci cand se manifesta ele trec repede de indata ce traversam. Consecventa nu inseamna insa duritate, mesajul transmis nu trebuie sa fie “faci asa pentru ca asa vreau eu”, ci “nu pot sa te las sa faci cum vrei tu, pentru ca este periculos”. Daca apar proteste astept sa le termine de exprimat, iar apoi ii explic din nou pe un ton bland care este logica regulii si ca trebuie sa o respectam de fiecare data.

As mai adauga aici ca pedepsele fizice sunt total nerecomandate in procesul de impunere a unro reguli (de fapt ele sunt contraindicate in orice situatie, dar asta este deja alta discutie). Un parinte care alege sa impuna disciplina folosind violenta sau alte metode de constrangere poate parea ca are efecte mai rapid, dar ar trebui sa ne gandim cu ce pret sunt facute aceste “progrese” si sa incercam sa gasim o alta varianta.

disciplina

Pe tema disciplinei am gasit cateva informatii interesante in cartea “Touchpoints” (de T. Berry Brazelton), pe care le impartasesc si voua:

  • Disciplina nu este acelasi lucru cu pedeapsa. Disciplina inseamna sa inveti copilul sa faca sau sa nu faca un anumit lucru si este un proces de durata. (Este echivalenta cu a-i spune copilului: Trebuie sa te opresc de fiecare data cand faci asta pana cand te vei putea opri singur.)
  • Pedeapsa poate avea efecte mai rapide, dar nu este benefica pe termen lung si poate deteriora relatia intre parinte si copil. (Este echivalenta cu a-i spunecopilului: Sunt mai mare ca tine si imi pot folosi puterea asupra ta.)
  • Cel mai puternic argument impotriva pedepselor fizice este ca acestea sunt o forma de lipsa de respect la adresa copilului si cu siguranta nu acesta ar trebui sa fie mesajul pe care un parinte vrea sa il transmita.
  • Disciplina inseamna sa il invatam pe copil anumite limite, cu dragoste si rabdare.

Limitele pe care le setam copiilor nostri sunt mereu supuse schimbarilor. Ce este valabil pentru un copil de 2 ani nu se aplica si unuia de 5 ani si asa mai departe. Este important ca periodic sa reevaluam regulile si sa ne gandim daca nu cumva copilul este pregatit pentru a trece la un alt nivel, iar limitarea nu mai este necesara. Este important ca hotararile parintilor in privinta regulilor sa fie comunicate si celorlalte persoane care participa activ in cresterea copilului, indiferent daca este vorba de bunici, bona, educatoare sau orice alta persoana care interactioneaza regulat cu copilul, pentru ca educatia lui sa se faca intr-un mod uniform si consecvent.

Puterea modelului personal are o influenta mare asupra eficientei impunerii unor reguli. Daca noi ii spunem copilului ca se traverseaza doar pe culoarea verde, dar el ne vede alergam pe trecerea de pietoni in timp ce semaforul este rosu, ce va intelege el de fapt? Ceea ce spunem trebuie sa fie pe cat mai mult posibil conform cu ceea ce facem, pentru ca un copil va invata mai cu seama imitandu-ne comportamentul decat ascultandu-ne predicile despre reguli.

Pe mine m-a ajutat mult ca am citit pe tema asta, pentru ca am avut confirmarea ca este in regula sa fiu ferma cu regulile pe care vreau sa le impun, cu conditia de a face totul cu rabdare si de a-i confirma permanent copilului dragostea mea. Este greu uneori, imi dau seama ca pe el il frustreaza unele reguli si poate nu le intelege inca pe deplin, dar stiu ca pe termen lung ne va prinde bine ca limitele sa fie clar definite inca de acum. Uneori imi pune la incercare rabdarea, dar incerc sa ma pun in locul lui si sa inteleg ca este dificil ca altii sa controleze anumite aspecte ale vietii tale. Dsiciplina este necesara, am convingerea ca orice copil trebuie sa respecte reguli, atata timp cat acestea sunt cu adevarat importante. Atunci cand alegem sa ne crestem copiii liber trebuie sa stim ca libertatea trebuie sa fie insotita de responsabilitate, iar copiii sunt sigura ca inteleg treptat ca limitele pe care le impunem uneori sunt doar pentru binele lor.


sursa foto: Canva

6 thoughts on “Disciplina pentru cei mici – Setarea de limite cu consecventa si blandete

  • 27/08/2015 at 12:13 pm
    Permalink

    Sunt de acord cu tot ceea ce ai scris aici. Si eu am putine limite obligatorii (cam cele mentionate de tine) si cateva flexibile (pe astea e mai greu sa i le imprim). In schimb sotul meu e numai cu nu in gura. Pune limite peste tot si nu genul “ii explicam la copil” ci genul “eu sunt parintele si tu te supui”. Asa ca din punctul asta de vedere avem frecusuri multe si inconsistente care numai rau ii fac la pustiul nostru de 2 ani (peste 2 sapt). “Norocul” e ca el e mai tot timpul plecat la servici si deci eu am mai multa influenta…deocamdata

    Reply
    • 28/08/2015 at 1:37 pm
      Permalink

      Si sotul meu a avut o perioada cu mai multe interdictii si putina rabdare de a explica lui Bogdan de ce nu trebuie sa faca un anumit lucru. Am tot incercat sa ii explic de ce nu este bine sa ii punem prea multe reguli si i-am aratat ca dupa un anumit numar de “Nu”-uri spuse unul dupa altul copilul deja incepe sa ignore adultul.
      O strategie care a mers bine la noi a fost ca de fiecare data cand sotul incerca sa impuna o regula si Bogdan protesta, sa ma duc calma langa ei, sa ii vorbesc lui Bogdan si sa ii explic de ce ii spune Tati sa faca (sau sa nu faca) acel lucru. In majoritatea cazurilor Bogdan reactiona bine si ma asculta, asa ca treptat a observat si sotul meu din practica faptul ca este mai bine sa ii vorbesti copilului decat sa incerci sa te impui cu o atitudine superioara.
      Sper sa se convinga curand si sotul tau. 🙂 Multa bafta!

      Reply
  • 27/08/2015 at 2:20 pm
    Permalink

    Doamne, ce greu a fost asta cu mersul de mana..pana pe la 2 ani si jumatate, cand, ca prin minune, a devenit mult mai cooperant. Nu doar la mers de mana ci la multe altele, cu care imi scotea peri albi:))
    De acord cu tine in tot ce-ai scris. Important sa stabilesti limite si sa le respecte toti cei care stau cu el, important sa le inteleaga-accepte, important sa nu fie inconjurat de prea multe limite caci atunci nu va mai respecta nici pe cele cu adevarat importante…
    Si, da, limitele se schimba pe traseu, cand copilul creste. Noi acum suntem in stadiul in care la stradutele mici ne oprim si ne asiguram AMANDOI ca nu vin masini, stanga-dreapta, apoi trecem. Nu pt ca mi-as propune sa-l trimit singur la colt:) ci pt ca mi se pare ca are varsta si capacitatea psihica de a intelege ca sunt reguli pe care tb sa le stim ca sa circulam in siguranta. Si asta este doar un exemplu.
    Asta nu inseamna ca nu avem si acum limite cu care ne chinuim…:)))
    Eu cred ca fiecare varsta va veni cu asa ceva, cumva..ei vad copii mai mari care “au voie” (si, din pacate “au voie” unele lucruri pt ca au parinti inconstienti sau indiferenti) si uneori e foarte greu sa inteleaga asta.

    Si eu cred ca Bogdan va intelege ca strada se trece doar de mana. Va dorim succes 🙂

    Reply
    • 28/08/2015 at 1:44 pm
      Permalink

      Multumesc mult, Vio! Deja simt ca facem progrese cu traversatul. 🙂
      Si pe mine ma afecteaza uneori ca el vede un anumit comportament la alti copii si nu intelege de ce el trebuie sa respecte regulile. Cand sunt copii mai mari ii explic mai usor, intelege diferenta, dar cand sunt copii de varsta lui care fac lucruri pe care el nu le face am dificultati in a-l convinge ca trebuie respectata regula. De exemplu eu ii spun ca nu este bine sa urce pe tobogan in sens invers, ci doar pe scari, dar cand vede alti copii facand asa incepe sa vrea si el, iar explicatiile nu merg intotdeauna.
      Astept si eu varsta aia cand va deveni mai cooperant, mi-a dat curaj ce mi-ai scris despre Andrei.

      Reply
      • 31/08/2015 at 12:04 pm
        Permalink

        :))
        sa stii ca si eu aveam asta cu “toboganul nu se urca invers” pana cand..am clacat (caci toti il urcau, doar fi-mi avea intredicitie) si am lasat copilul sa-l urce invers ..Intr-o zi si-a luat un picior in cap..de la un copil care se dadea normal, iar de atunci NU il mai urca invers… Cateodata..functioneaza “invatam din greseli”.
        Asta e..asa faceam si eu cand eram mica..asa ca pot sa-i inteleg caposenia:)))

        Reply
  • Pingback: Parinti linistiti, copii fericiti – Cum gestionam momentele cand ne enervam | Raluca Loteanu

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: