Raluca Loteanu

Viata de mama cu bucuriile si provocarile ei

  • Blogul meu in engleza
  • Facebook
  • Shop
  • Parenting
    • Parenting cu blandete
    • Abordarea noastra
    • Sfaturi utile
    • Parenting challenge
  • Activitati pentru copii
    • Carti si materiale penru copii
    • Idei de activitati
    • Jocuri si jucarii
  • Calatorii in familie
    • Destinatii
    • Sfaturi pentru calatoriile cu copii
  • Etape din viata copiilor
    • Alaptare
    • Babywearing
    • Cresa si gradinita
    • Viata de bebelus
  • Recomandari
    • Ghid de cadouri
    • Ne plac
  • Viata de mama
    • Cuplu
    • De suflet
    • Informatii utile
    • Mama la serviciu
    • Retete
    • Sanatate
    • Sarcina si nastere

Cum a fost la atelierul de construit jucarii de la Tekoneko [+ concurs]

28/03/2016 by Raluca 14 Comments

  • Share
  • Tweet

A fost o perioada cand mergeam des la ateliere cu Bogdan, iar el era incantat de fiecare data. Intre timp insa el a devenit mai “pretentios” si misiunea de a alege atelierele la care mergem a devenit ceva mai dificila pentru mine, altfel risc ca el sa nu fie deloc interest de ce se intampla acolo. Mie imi place provocarea asta, pentru ca sunt cu atat mai incantata cand gasesc ceva care sa ii placa mult. Asa ca aleg cu atentie atelierele la care mergem, am devenit mai selectiva si ma bucur de fiecare data cand aflu despre idei noi si creative.

La fel s-a intamplat si cand am aflat despre atelierul Build your toy organizat de Tekoneko, iar intr-o sambata dimineata am mers acolo sa “testam” ideea si sa vad daca ii va placea lui Bogdan. I-am povestit din timp ce urmeaza sa facem la atelier, asa ca atunci cand am ajuns acolo deja astepta nerabdator sa se apuce de “treaba”. Ideea atelierului mi se pare foarte draguta: copiii au sansa sa isi construiasca o jucarie exact asa cum isi doresc. La atelier gasesc toate materialele necesare (decoratiuni, pom poms, nasturei, bucati de panza decupate in diferite forme, funde, margele, carioci si multe altele), cei mici trebuie doar sa isi foloseasca imaginatia si sa isi construiasca personajul dorit. 🙂IMG_6326

La inceput Bogdan a fost putin distras de toate cartile din librarie (atelierul are loc la Diverta, in mall Baneasa), dar de indata ce a descoperit vata cu care am umplut jucaria s-a concentrat pe activitate si  a fost incantat sa participe. Am facut totul impreuna, cu ajutorul unuia dintre doamnele de acolo. Ce mi-a placut mult a fost ca doamna care ne-a indrumat pe parcursul atelierului a fost mereu vesela si rabdatoare, nu l-a grabit niciodata pe Bogdan, i-a incurajat creativitatea si a stiut sa comunice cu el – ceea ce nu este usor, pentru ca Bogdan este reticent cand cunoaste oameni noi si iti trebuie ceva tact pentru a-l atrage spre o activitate. Am apreciat mult atitudinea ei, pentru mine a contat mult sa il vad pe Bogdan incantat sa isi construiasca jucaria.IMG_6325

Atelierul este foarte interesant, tocmai pentru ca da frau liber imaginatiei copilului. El alege unul dintre modelele de jucarie, apoi umple modelul cu vata si incepe sa il decoreze dupa cum isi doreste. Bogdan a decis sa facem un dinozaur. Si-a dorit un dinozaur cu ochi verzi si doua inimi mari si a fost mandru ca a iesit asa cum si-a dorit. A decis ca dinozaurul inimos sa se numeasca “Dinozaur” 🙂 si l-a bucurat mult vestea ca il putem lua acasa. Am plecat de acolo bucurosi, in timp ce Bogdan tinea in brate jucaria si imi povestea incantat ca a facut chiar el singur dinozaurul. Am decis amandoi ca vom mai reveni la atelierul de construit jucarii, iar saptamana trecuta am aflat ca au un model nou, de robot, ceea ce stiu sigur ca il va bucura pe Bogdan.

IMG_5977

Despre cum a fost la atelierul Build your toy a povestit si Cristina pe blogul ei, aici. Saptamana trecuta am fost la un eveniment la care a fost prezenta si echipa Tekoneko cu mai multe activitati pentru copii si Bogdan si-a amintit imediat de atelierul de construit jucarii, asa ca ne-am mai jucat putin cu modelele de personaje.IMG_6312

Atelierele “Build your toy” sunt organizate de Tekoneko in fiecare weekend, intre orele 11 si 14 in magazinul Diverta din mall Baneasa. Puteti merge oricand in acest interval, atelierul dureaza aproximativ o ora, costa 50 lei si veti pleca de acolo cu o jucarie draguta construita chiar de copilul vostru.

Cei de la Tekoneko au multe alte proiecte frumoase pentru copii, pe care le puteti descoperi pe site-ul lor. Ei au creat cel mai avangardist program pentru prescolari, format din 8 module pline de activitati practice care sa le dezvolte copiilor cat mai multe abilitati. Temele modulelor sunt: dinamica echipelor, constructii, exprimare prin arta, design, experimentare, inovatie, economie si neurostiinta. Suna foarte interesant, nu-i asa? Noi ne dorim sa le incercam, mi se pare unul dintre cele mai ingenioase programe pentru copii, eu sunt cucerita de abordarea lor si imi place ca pun accent pe latura practica si pe incurajarea copiilor in a descoperi lucruri noi prin intermediul activitatilor.tekoneko1

Concurs

Pentru ca mi-a placut mult la atelierul Build your toy mi-am dorit sa va dau sansa si voua sa mergeti la un astfel de atelier alaturi de copiii vostri. Ma bucur ca Tekoneko a fost de acord sa ofere vouchere pentru cititorii blogului si le sunt recunoscatoare pentru asta. Datorita lor va pot oferi in cadrul acestui concurs 3 vouchere de participare gratuita la atelierul Build your toy si un voucher de 50% reducere la o lectie Tekoneko. Important: Voucherele au valabilitate pana pe 10 aprilie, astfel incat castigatorii vor avea la dispozitie 2 weekend-uri in care sa participe la atelierele gratuite.

Pentru inscrierea la concurs trebuie sa urmati doar 2 pasi simpli:

  • sa lasati un comentariu aici in care sa imi spuneti ce activitati fac cu drag copiii vostri (asa ma inspirati si pe mine cu noi idei de activitati de facut impreuna cu Bogdan 🙂 )
  • sa distribuiti public acest articol pentru ca si alti parinti sa afle despre atelierele Tekoneko.

Concursul se va desfasura pana pe 31 martie, iar castigatorii vor fi alesi folosind random.org si anuntati aici si pe pagina de Facebook a blogului.

Va doresc tuturor multa bafta si astept cu drag sa aflu ideile voastre de activitati!

Update 01.04: Am extras astazi cei 4 castigatori. Va multumesc mult tuturor pentru participare! Norocosii alesi cu random.org sunt:

  • cele 3 vouchere de participare gratuita la atelierul Build your toy vor ajunge la nr. 8 – Adina Giurgea, nr. 12 – Mihaela si nr. 11 – Nadia
  • voucher-ul de reducere 50% pentru lectia Tekoneko va ajunge la nr. 9 – Cristina. (gasiti mai jos lista si extragerile)

Va reamintesc ca aceste vouchere sunt valabile doar pana pe 10 aprilie, asa ca aveti la dispozitie 2 weekend-uri ca sa va bucurati de ele. 🙂 Astazi voi trimite un email catre castigatoare cu detaliile pentru a obtine voucherele, daca nu le primiti va rog sa ma contactati.

sursa foto: arhiva personala si pagina de Facebook Tekoneko

Filed Under: Ce am mai facut, Micul meu drag Tagged With: 2 ani

Cele mai recente articole

  • 14 idei de activitati de incercat cu cei mici inainte de Craciun
  • Rutinele noastre pentru zilele de scoala (de printat)
  • Ce ne-a ajutat cel mai mult pentru acomodarea la scoala (offline si online)
  • 3 activitati dragute de printat si incercat cu cei mici vara aceasta
« Cum ne ferim copiii de abuzuri – Semne care ne spun cand ceva este in neregula
Idei creative pentru un botez de poveste [ interviu Botez Tematic ] »

Comments

  1. Silvia Ion says

    28/03/2016 at 11:52 am

    Eu am 2 fetițe. Cea mare adora sa joace jocuri de rol, să deseneze și să ne jucăm jocuri interactive (3ani și 3 luni). Cea mică deși are doar 1 an și 2 luni îi plac jocurile cu forme pe care le scoate, le pune la loc, le mai arunca sau chiar încearcă să le pună una peste alta (tare se mai supăra când nu îi iese). Sper sa am noroc! O zi frumoasa tuturor!

    Reply
  2. Ilisescu Madalina says

    28/03/2016 at 1:43 pm

    Fetele mele ar fi super incantate de acest atelier. Vom.merge si noi oricum. Ele sunt interesate mult de activitati casnice: au un set de facut curat si unul de gatit care le-a cucerit. Le mai place lego dar cel duplo mai.mult ca pot sa schimbe ordinea pieselor in functie de preferinte. Deseneaza mult amandoua. O zi frumoasa!

    Reply
  3. Thea says

    28/03/2016 at 2:43 pm

    Pustiului meu ii place sa bucatareasca cu mine, sa mestereasca orice cu taicasu si sa picteze. Mai nou a trecut la pictar tricourile cu care merge la gradi. Are in fiecare saptamana 1-2 tricouri pe care si le “customizeaza” in weekend in functie de dispozitie: camioane, rechini, broscute, dinozauri etc.

    Reply
  4. Emanuela says

    28/03/2016 at 3:24 pm

    Baietelului meu de aproape 3 ani ii place sa construiască. Avem de la lidl un set de rotite de diverse marimi si facem din ele tot felul de construcții flori macarele, mașini, camioane, orice (pe langa lego). Zi frumoasa!

    Reply
  5. Elena says

    28/03/2016 at 3:52 pm

    Acum Stefan (2 ani si 4 luni) este intr-o etapa creativa: decupam, lipim si cream diverse animalute, personaje, peisaje. Este in lucru “primavara”: am cumparat hartie si diverse accesorii si alcatuim anotimpul – soarele, curcubeul, flori, urneaza o omida si gargarite si mai vedem ce inspiratie avem 😉

    Reply
  6. Nicoleta Ionescu says

    28/03/2016 at 4:33 pm

    Fetita noastra (3 ani si 6 luni ) este tare vorbareata, ii plac mult jocurile de rol, cartile cu povesti, sa cante si sa danseze. Ne place sa ii lasam creativitatea sa infloreasca, fara prea multe jucarii din comert, asa ca prin casa gaseste tot timpul ceva cu care sa se joace, cutii, sticle, esarfe pt rochii etc.
    S-ar bucura mult sa-si construiasca propria jucarie.
    Felicitari pentru initiativa! Distractie placuta in activitatile cu copilul!

    Reply
  7. Irina Sorea says

    28/03/2016 at 8:12 pm

    Lui Andrei îi place sa lipească fie vorba de cărți cu abțibilduri fie vorba de colaje cu bucățele de hârtie de diferite forme lipite cu multttttt lipici.

    Reply
  8. Adina Giurgea says

    28/03/2016 at 10:50 pm

    Buna seara. Eu am 2 copii, baiatul de aproape 7 ani si fata de 2 ani si jumatate. Deci activitatile sunt f variate: ascultam multa muzica si dansam ( recomand seria Baby Einstein, cutiutele muzicale si muzica din filmele Disney). Alergam si ne jucam de- a v- ati ascunselea si jocuri de indemanare: dam un mar/ portocala de la unul la altul, batai cu perne, pictam, ne jucam cu plastilina f mult, cu nisip chinetic si citim de cateva ori pe zi. Recomand cu caldura mersul la biblioteca cu copiii, noi mergem la aprox 20 de zile si imprumutam cam tot atatea carti.

    Reply
  9. Cristina says

    29/03/2016 at 12:59 am

    Am inceput de curand – printr-o fericita intamplare – sa facem cursuri de calarie cu cei doi copii, Radu (7 ani si 8 luni) si Raluca (4 ani si 4 luni). Cei mici sunt foarte incantati de interactiunea cu caii, iar pe mine ma bucura faptul ca, de cand mijeste firul ierbii si nu mai ploua, aceasta activitate se poate face afara.
    Radu a iubit de cand se stie cuburile lego, iar acum a descoperit cu incantare cursurile de robotica, unde cei mici – dar totusi nu mai mici de 7 anisori – invata sa programeze o constructie lego, fie masinuta, fie lift, fie vreun animalut, sa se miste.
    Am mai fost cu amandoi la teatrul de umbre, cel organizat de Silvia Morosanu, unde chiar si copilasii mai micuti invata sa spuna o poveste in care actorii principali sunt, de fapt, umbrele unor figurine din carton.
    Vom merge cu siguranta si la atelierul celor de la Tekoneko. Copiii sunt deja foarte incantati de idee, iar eu sper sa avem si norocul unui voucher :).
    Va doresc o primavara minunata, cu multe activitati placute si relaxante!

    Reply
  10. Nicoleta says

    29/03/2016 at 9:55 am

    Buna ziua. Avem doi baieti cu varsta de 5 ani si2 ani. Activitatile noastre sunt : construit lego,desenat,ne plac povestile, am inceput inotul,vizitam muzee,mergem la teatru si iesim in parc cu bicicleta. Ne dorim sa mergem la atelierul Tekoneko,sa construim jucaria preferata! O zi minunata!

    Reply
  11. Nadia says

    29/03/2016 at 10:51 am

    Ultimul atelier la care am fost i a placut lui Tudor. A fost cu muzica, despre Bach, s a jucat mult cu diferite instrumente muzicale, am ascultat o melodie de Bach interpretata la pian, la sfarsit au cantat si copiii la pian, apoi organizatorii au venit cu niste jocuri care nu implicau neaparat muzica, dar care i au incantat pe toti copiii. Intr un joc de exemplu au adus o parasuta mare, colorata, toti copiii s au asezat pe parasuta, iar noi, parintii, i am ridicat de la podea si i am leganat cantand “Un elefant se legana….”. tare incantati au fost :). Atelierul a fost organizat de Mozzartino.ro. Noi sigur mai trecem pe la ei.

    Mi ar placea sa mergem si la un atelier Tekoneko, mai ales ca e aproape de noi.:)

    PS: nu mi merge tasta “cratima”, asa ca scriu si eu cum pot :))

    Reply
  12. Mihaela says

    29/03/2016 at 2:48 pm

    Fetitei mele de 3 ani si 9 luni ii plac mult papusile si le folosim la jocuri de rol, imbracat, baie, se foloseste de vesela din bucatarie, genti si esarfe de ale mele. Ii Mai place sa se joace cu Lego, nisip kinetic si bineinteles sa se plimbe cu Bicicleta in parc. Cu siguranta ii va place sa isi construiasca o jucarie.

    Reply
  13. petra says

    31/03/2016 at 4:14 am

    Fetiței mele de 2 ani și 6 luni îi place sa picteze , sa coloreze sa modeleze. Sa alinieze mașinuțele. Sa danseze- am început lecțiile de balet. Sa improvizeze- în scenetele noastre de teatru de păpuși.

    Reply

Trackbacks

  1. Invitatie la Tech 4 Kids - cea mai inovativa expozitie interactiva pentru copii ⋆ Raluca Loteanu says:
    25/03/2017 at 10:20 am

    […] copii), este organizata de oamenii care se ocupa de proiectele Tekoneko (despre ei am mai scris aici, au multe proiecte interesante) si participarea este gratuita (ceea ce mi se  pare minunat, pentru […]

    Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Despre mine

Buna! Sunt Raluca si imi pare tare bine ca esti aici, in "casuta" mea virtuala. Te invit cu drag sa descoperi mai multe despre mine si despre baietelul meu, Bogdan, care ma inspira in fiecare zi. Afla mai multe

Recent Posts

  • 14 idei de activitati de incercat cu cei mici inainte de Craciun
  • Rutinele noastre pentru zilele de scoala (de printat)
  • Ce ne-a ajutat cel mai mult pentru acomodarea la scoala (offline si online)
  • 3 activitati dragute de printat si incercat cu cei mici vara aceasta
  • 11 luni cu bebe Adrian ? si 11 lucruri speciale despre el

Copyright © 2023 · Delightful theme by Restored 316

Copyright © 2023 · Delightful Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in