Primesc deseori intrebari despre cum procedam noi in anumite privinte, asa ca am decis ca unele dintre subiecte sa le abordez aici pe blog. Asa a apaut idea unei serii de articole in care voi prezenta abordarile noastre in diferite situatii. Majoritatea lucrurilor pe care le aplic cu Bogdan le-am invatat la randul meu din experientele altor mame sau din cartile de parenting pe care le-am citit, asa ca poate experienta noastra va fi si ea de folos altor parinti. Nu pretind ca abordarea noastra este cea mai buna, este doar varianta care ni se potriveste noua cel mai bine si poate vor fi si alti parinti care se vor regasi in felul in care abordam noi aceasta problema.

Cred ca toti parintii cu copii de peste 2 ani se confrunta la un moment dat cu mult temuta perioada a lui “nu”, in care copilul pare sa refuze orice i se propune, uneori cu multa incapatanare. Este o perioada care poate deveni foarte frustranta, iar eu am avut momente cand abia reuseam sa imi pastrez rabdarea si sa nu iau personal refuzurile lui Bogdan. Ceea ce m-a ajutat la inceput a fost sa constientizez ca este o perioada normala in dezvoltarea copiilor, ca ar trebui sa ne bucuram ca ei isi dezvolta personalitatea si invata sa refuze atunci cand nu vor ceva (este neplacut atunci cand ne refuza pe noi, dar cu siguranta ne dorim sa avem copii capabili in viata sa se opuna atunci cand simt ca nu vor sa faca un anumit lucru), dar si ca refuzurile lui nu sunt in nici un fel o ofensa adusa mie, ci doar o noua modalitate de reactie pe care acum o descopera si implicit vrea sa o testeze cat mai mult.

Am citit destul de mult despre cum ar fi bine sa abordez aceasta perioada, astfel incat relatia mea cu Bogdan sa nu fie afectata, dar in acelasi timp sa reusim sa depasim refuzurile si sa ajungem la o cale de comunicare benefica pentru amandoi. Am strans aici cateva lucruri care ne-au ajutat pe noi, sper sa va fie de folos si voua.

1. Nu port lupte inutile, doar pentru ca sunt adult si “trebuie” sa am ultimul cuvant.

Mi se pare ca multe dintre “disputele” dintre parinti si copii apar pentru ca noi, parintii, simtim teama de a pierde controlul si cumva ne dorim sa ne impunem prea mult. Copilul nu trebuie controlat si coordonat permanent, este mult mai benefica o ghidare blanda si o negociere din care copilul sa aiba ce invata. Asa ca atunci cand il rog ceva pe Bogdan si el ma refuza ma gandesc intai cat de important este in mod real acel lucru, daca nu cumva este doar o pretentie la care pot renunta.

Cred cu tarie ca atunci cand un copil simte ca “nu”-ul lui este acceptat de parinte (atunci cand se poate) va fi mai putin tentat sa refuze non-stop si sa acumuleze frustrari din cauza unui control exagerat al parintelui. De asemenea de multe ori este necesar doar sa avem putina rabdare si sa ii dam sansa copilului sa faca lucrurile in felul lui.

Exemplu: Dupa ce facem murdarie undeva prin casa dupa joaca de obicei il rog sa ma ajute sa strang si apoi sa duca el punga cu gunoiul strans la cos. Uneori este receptiv, alteori nu vrea. Daca situatia nu impune graba, atunci ii spun ca este important sa strangem, dar ca o putem face mai tarziu, cand are si el timp pentru asta si se poate intrerupe din joaca. Am fost surprinsa cat de bine functioneaza aceasta rugaminte, de cele mai multe ori dupa un timp ma cheama singur sa strangem. Alteori strangem impreuna, dar refuza sa duca punga la cos. Atunci ii spun ca las punga undeva pe jos langa el si il rog cand termina ce are de facut sa o duca el la cos. Aproape de fiecare data dupa un timp o duce singur si ma anunta ca s-a ocupat de asta. (Desigur exista si varianta in care refuzurile sunt categorice si atunci strang eu, nu cred ca este cazul sa insist mai mult. Dar asta se intampla din ce in ce mai rar.)

2. Gasim o varianta care sa ne convina amandurora si exersam negocierea.

Uneori Bogdan refuza sa faca anumite activitati pe care eu mi-as dori sa le facem si atunci de obicei ajungem la negociere. Mi se pare minunat sa putem negocia cu copiii, pentru ca ei invata de la noi cum sa negocieze cu ceilalti si mi se pare esential sa ii dam sansa sa exerseze asta. Asa ca incep prin a-i expune faptele: eu vreau sa faci lucrul X, tu nu vrei, hai sa vedem ce putem face. De obicei incerc sa vin eu cu diferite propuneri, pe care el le accepta sau nu, le modifica sau le adapteaza (in favoarea lui 🙂 ). Important este ca la final amandoi sa ne simtim multumiti cu rezultatul negocierii. Mi se pare important sa nu confundam negocierea cu recompensele: daca spunem “hai sa facem lucrul X si apoi eu iti iau o ciocolata” nu inseamna ca am negociat, copilul nu a invatat nimic benefic din asta, ci doar ca refuzurile ii pot aduce recompense, ceea ce mi se par daunator.

Un alt lucru de care tin cont mereu in negocieri este sa ma tin de cuvant atunci cand promit ceva. Mi se pare o dovada de respect fata de copil si o forma ca el sa stie ca poate avea incredere intotdeauna in ceea ce ii spun ca vom face.

3. Cand refuzurile incalca o regula importanta pentru mine, impun limite cu blandete.

Cu siguranta ca nu toate refuzurile se pot rezolva cu rabdare si negocieri, mai ales atunci cand ele incalca reguli bine stabilite in familie. Cred cu tarie in limitele setate cu blandete, cred ca sunt cel mai bun mod de a invata copilul ca anumite reguli sunt importante si ca trebuie sa ne straduim cu totii sa le respectam. Daca vreti sa cititi mai pe larg despre acest subiect gasiti pe blog un articol complet despre Cum ii punem copilului limite cu blandete. Revin aici doar cu un exemplu concret al abordarii noastre a limitelor in cazul refuzurilor.

Exemplu: Cred ca unul dintre cele mai frecvente scenarii este cel in care Bogdan vrea sa manance fara sa se spele pe maini, desi venim de afara. El stie ca avem o regula importanta despre spalatul pe maini, este ceva ce tine de igiena si sanatate si este un aspect la care nu imi doresc sa fac concesii. Asa ca atunci cand vrea sa mancam il rog sa mergem sa ne spalam amandoi pe maini. Daca raspunsul este “nu” incerc intai o abordare jucausa (“vrei sa luam si masinuta sa se spele impreuna cu noi?”), apoi daca nu vrea il intreb daca are el vreo propunere despre cum am putea face sa ne spalam pe maini. Uneori are, alteori ma refuza din nou. Atunci ii spun bland, dar ferm ca trebuie neaparat sa ne spalam pe maini inainte de masa, ii explic de ce si ii spun ca nu ne vom putea aseza la masa pana nu se spala. In functie de situatie reactiile lui sunt diferite: uneori accepta imediat, alteori se plimba putin prin casa, apoi se duce sa se spele pe maini singur, alteori se declanseaza un fel de mica criza de furie, probabil si din cauza foamei, pe care o gestionam exact asa cum povesteam in articolul despre limite.

Din experienta mea stiu ca este esentiala consecventa in setarea limitelor si ca o problema care necesita astazi jumatate de ora de explicatii (si eventual lacrimi in bratele mele) maine va necesita doar 20 de minute si peste o saptamana poate nici nu va mai fi o problema. Desigur ca nu este intotdeauna asa si sunt aspecte care necesita mereu rabdare si explicatii, dar din fericire acestea nu sunt atat de multe. 🙂


Perioada lui “nu” nu ar trebui sa insemne niciodata pedepse pentru “nesupunere”, recompense pentru castigarea “bunavointei” sau la polul opus o libertate inteleasa gresit, prin care copilul face orice vrea si noi acceptam orice refuz, chiar si atunci cand el inseamna incalcarea unor reguli importante ale familiei. Din punctul meu de vedere o combinatie echilibrata intre o abordare prietenoasa, negocieri purtate cu sinceritate si limite setate cu blandete ne poate ajuta sa trecem mai usor peste aceasta perioada si sa il ajutam pe copil sa isi dezvolte frumos personalitatea.

3 mici “trucuri” pentru perioada lui “nu”

La final as vrea sa va ofer si trei mici “trucuri” care mie imi sunt de mare ajutor in perioada asta:

a. Jocul lui “nu” – Uneori o abordare jucausa face cat o mie de negocieri. Eu am inventat un mic joc: atunci cand Bogdan are un moment cand spune obsesiv “nu” (uneori fara sa stie nici el exact ce refuza) incep sa ma tavalesc pe covor si sa spun pe o voce caraghioasa “Oooo, nu, iar a spus Bogdan ca nu vreaaaa… Ce ma fac? Ce ma fac?”. Apoi implic si jucariile din jur: iau ursuletul si ii spun “Of, ursuletule, Bogdan iar nu vrea sa faca nimic. Ce ne facem noi acum?”, apoi iau alta jucarie si tot asa. Bogdan ma priveste cu uimire, apoi rade cu pofta si in scurt timp uitam de toate refuzurile si ne intelegem din nou.

b. Anticiparea refuzurilor – Sunt anumite situatii in care stiu dinainte ca ma voi confrunta cu refuzuri, asa ca incerc sa pregatesc din timp momentul si sa ii explic treptat ca va trebui sa faca un anumit lucru. Am observat ca aceasta pregatire ajuta mult si reduce perioada ulterioara de negocieri sau impotriviri, ceea ce ne face amandurora viata mai usoara.

c. Povestea “Copilul care l-a luat pe NU in brate” – Am lasat la urma aceasta poveste, dar credeti-ma ca este una dintre cele mai utile ajutoare ale mele in “lupta” cu “nu”. Este de fapt un saculet creat de Mame de Poveste care contine cartea si o jucarie “nu”, exact asa cum le vedeti in poza de mai jos. Bogdan este fascinat de poveste, deja stie pe de rost anumite parti si o cere deseori. El tine jucaria in brate, iar eu citesc povestea, apoi imi povesteste si el despre baietelul care l-a luat pe NU in brate si este tare incantat de personaj. Eu am primit saculetul minunat de la mamele dragi de la Mame de poveste si a fost unul dintre cele mai binevenite daruri primite de mine, asa ca le sunt tare recunoscatoare. Daca vreti si voi sa incercati sa cititi aceasta poveste impreuna cu copiii vostri sa stiti ca o puteti gasi pe pagina de Facebook Mame de poveste, alaturi de alte povesti cu teme la fel de dragute, potrivite pentru diferite varste si etape.


Sper sa va ajute abordarea noastra, am scris-o pentru ca stiu ca eu mi-as fi dorit sa citesc astfel de exemple atunci cand am inceput sa ma gandesc la gestionarea perioadei lui “nu”. Daca aveti si voi sfaturi si experiente personale m-as bucura sa invat din ele, sunt sigura ca pe masura ce Bogdan va creste provocarile vor fi altele si va trebui sa adaptam si abordarile noastre in functie de varsta lui.

6 thoughts on “Cum gestionam perioada lui “NU” (abordarea noastra)

  • 22/07/2016 at 10:29 am
    Permalink

    Ce mult ne bucuram ca va este de folos!!! Imbratisari multe de la noi, Alexandra & Vera

    Reply
    • 22/07/2016 at 4:01 pm
      Permalink

      Va imbratisez cu drag! Este minunata povestea, nici nu stii cat de des ma gandesc la voi datorita povestii. 🙂 O citim foarte des si de fiecare data cu la fel de mult entuziasm!

      Reply
  • 22/07/2016 at 11:14 am
    Permalink

    Noi nu am avut terrible twos, ci terrible fours, iar pt urmatoarele 12 luni speram la terrific 5. 🙂 La copiii mai mari mi se pare ca trebuie sa ai abilitati de negociere bine dezvoltate ca sa faci fata propunerilor si argumentelor lor. 😀

    Reply
    • 22/07/2016 at 4:02 pm
      Permalink

      Nu ma speria cu terrible fours 😀
      Eu inca sper ca va fi tot mai bine, cumva optimismul asta ma ajuta sa “supravietuiesc” cand simt ca imi pierd rabdarea :))

      Reply
  • 22/07/2016 at 4:32 pm
    Permalink

    Raluca, si noi suntem tot la aceeasi etapa (Daria – 2.5 ani)
    Am consultat psihologul gradinitei de unde am aflat noi strategii.
    Azi de dimi am reusit sa trec peste: “nu ma spal pe fata” (Daria vb ff corect si legat).
    I-am spus ca seara Mos Ene pune praf de somn pe ploape, si dimineata trebuie sa il spalam, ca altfel suntem somnorosi toata ziua si ratam joaca si distractia. Apoi m-a luat de mana si a zis “HAi sa ne spalam”

    Reply
    • 25/07/2016 at 5:19 pm
      Permalink

      Foarte draguta povestea cu praful de somn! 🙂
      Noi inca ne luptam sa gasim o strategie pentru spalatul pe dinti, am incercat cateva variante, dar toate au mers doar pe termen scurt. Asa ca daca ai ceva inspiratie si la capitolul acesta ti-as fi recunoscatoare!
      Salutari cu drag pentru Daria!

      Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: