Acum mai bine de doi ani, intr-o zi de 11 august, mergeam cu Bogdan in manduca in drum spre cresa. Primul nostru drum spre cresa, pe care eu il traiam cu atat de multa emotie incat simteam cum mi se inmoaie genunchii pe masura ce ma apropiam de gradinita. Ii vorbeam povestindu-i ce va urma sa facem, in timp ce el gangurea incantat de plimbare. Avea doar 10 luni si mi se topea sufletul gandindu-ma ca vom trece intr-o noua etapa din viata noastra, in care eu nu mai eram intreaga zi alaturi de el.

Am urcat impreuna in sala grupei de bebelusi si el a inceput sa cerceteze de-a busilea noul loc, cu surprindere si curiozitate. Stateam intr-un coltisor al camerei si il priveam, iar in sufletul meu se amestecau o multime de sentimente. Imi venea sa il iau in brate si sa fugim de acolo, sa nu trebuiasca niciodata sa ne despartim! Dar stiam ca este timpul sa facem asta, oricat de mult mi-as fi dorit sa putem ramane acasa impreuna mereu. Asa ca tot ce mai puteam face atunci era sa sper din tot sufletul ca oamenii care il vor inconjura la cresa sa stie sa ii ofere afectiune, iar el sa se simta indragit si fericit alaturi de ei. A urmat luna de acomodare, in care am trecut prin tot felul de sentimente amestecate si in care mi-a fost tare greu sa ma desprind de rolul de “mama full time” si sa accept ca Bogdan se va afla pentru cateva ore departe de mine, in grija altor oameni.

La un moment dat insa s-a intamplat ceva care mi-a adus linistea sufleteasca pe care o cam pierduse de tot in tot zbuciumul acelor zile. Ma dusesem sa il iau pe Bogdan de la cresa si l-am gasit impreuna cu grupa in curte, asa ca am mers acolo si l-am gasit in bratele educatoarei. Zambea fericit si parea ca se simte minunat. Cand m-a vazut chipul i s-a luminat si a cerut in bratele mele. L-am luat si ne pregateam sa plecam, cand el mi-a aratat ca vrea sa ne intoarcem. Am ajuns iar in fata educatoarei si a cerut in bratele ei, a imbratisat-o asa cum pana atunci ma imbratisa doar pe mine si abia apoi a fost de acord sa plecam acasa. Era doar un pui de om si totusi a stiut sa imi arate in modul lui frumos ca se simte in siguranta alaturi de ea, ceea ce pentru mine a contat enorm.

Au urmat doi ani in care Bogdan s-a atasat tot mai mult de ea, iar doamna educatoare a devenit parte din vietile noastre si mai ales o parte importanta din sufletul lui. S-au schimbat multe lucruri in acesti doi ani, iar ea a fost mereu acolo, alaturi de micul meu drag, mereu cu rabdare si drag. Pentru mine doamna educatoare a fost cel mai minunat om pe care l-am intalnit de cand sunt mama, pentru ca este omul care a devenit pentru Bogdan un fel de “a doua mama”, despre care povesteste mereu cu bucurie. A contat enorm in tot acest timp sa stiu ca Bogdan ramane peste zi cu ea, pentru ca aveam incredere ca este pe maini bune.

Am simtit mereu ca suntem norocosi ca am intalnit-o, ca rareori ai sansa de a cunoaste un om asa bland si vesel, care face lucrurile cu drag si daruire. Privind in urma imi dau seama cat de frumos a crescut Bogdan alaturi de ea, cate lucruri a invatat si cate perioade mai dificile am depasit mai usor datorita ei.

Imi amintesc ca ii citeam la un moment dat lui Bogdan o poveste si a auzit pentru prima data de o zana. M-a intrebat ce este o zana si i-am spus ca este o doamna frumoasa, draguta, care face doar lucruri bune pentru ceilalti. El m-a primit zambind si mi-a spus “Ca Raluca de la gradinita! Raluca este o zana?”. M-a emotionat inocenta lui si i-am spus ca da, pentru noi Raluca este ca o zana. Si gandindu-ma apoi la asta mi-am dat seama ca este cea mai buna caracterizare pe care as fi putut sa o gasim vreodata: doamna educatoare este zana cea buna de la gradinita, asa am simtit in tot acest timp.

De la 1 septembrie Bogdan se va muta la grupa mica si acolo va avea o noua educatoare. I-am tot vorbit despre schimbare in ultimul timp si el imi spune mereu ca vrea sa ramana la grupa de bebelusi, la “Raluca lui”. In sufletul meu si eu mi-as dori sa nu trebuiasca sa se desparta de ea, pentru ca stiu cat de mult o iubeste. Pot doar sa sper ca la grupa mica sa aiba norocul sa intalneasca o doamna educatoare la fel de blanda si iubitoare. Stiu ca “Raluca de la gradinita” (asa cum ii spune el, pentru ca eu sunt “Raluca mama” ๐Ÿ™‚ ) va ramane mereu in inima lui. Poate peste multi ani nu isi va mai aminti de ea, pentru ca este mic acum, dar in inima lui vor ramane toate acele lucruri frumoase invatate de la ea siย toata veselia cu care l-a inconjurat in acesti doi ani. Iar eu mi-o voi aminti cu siguranta mereu, pentru ca este omul in bratele caruia l-am lasat pe Bogdan inca de bebelus si care a stiut mereu sa fie alaturi de el si sa il determine sa vina in fiecare zi cu drag si bucurie la gradinita.

Incheiem un capitol din viata noastra cu la fel de multa emotie cum l-am inceput. Mi-as dori sa avem noroc sa intalnim oameni la fel de buni si de acum incolo. Iar daca voi va pregatiti de primele zile de gradinita nu pot decat sa va doresc sa aveti la fel de mult noroc cum am avut noi acum doi ani si sa gasiti o doamna educatoare care sa fie cu adevarat alaturi de copii, sa ii indrageasca si sa ii indrume cu drag si blandete.

Tagged on:

2 thoughts on “Zana cea buna de la gradinita

  • 31/08/2016 at 12:25 pm
    Permalink

    Iti si va doresc mult succes si cu noua “zana”.

    Ma bucur tare pentru voi ca ati avut parte de o zana buna, in care v-ati putut increde si cu care ati pasit prin viata doi ani de zile, Stiu cat de important este sa iti vezi copilul vesel cand ajungi acasa dupa orele de birou..si inteleg tare bine ce spui…
    Va imbratisam cu drag. ๐Ÿ™‚

    Reply
    • 05/09/2016 at 4:13 pm
      Permalink

      Iti multumesc mult, Vio! Te imbratisez cu drag si va transmit multe ganduri bune tie si micului Andrei! ๐Ÿ™‚

      Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: