M-am gandit mult daca sa scriu aceste randuri, dar mi-am dat seama ca trebuie sa o fac, pentru ca acomodarea blanda la gradinita merita cu adevarat sustinuta! Le scriu pentru toti cei care inca mai sustin stiluri “brutale” de acomodare la gradinita, pentru toti cei care lucreaza in gradinite si aleg sa sfatuiasca parintii sa se “desprinda” brusc de copiii lor, pentru toti parintii care sunt poate debusolati de sfaturile primite.

Este greu sa te opui sfaturilor venite de la o persoana care pare a avea competenta multor ani in sistemul de invatamant. Dar uneori cred ca este bine sa o facem! Pentru mine, sfaturile acestea cu acomodarea brusca la gradinita, in care copilul are de infruntat singur temerile acestui nou inceput sunt la fel de invechite si nefondate ca acelea care ne invata sa ne lasam bebelusii sa planga si sa nu ii luam in brate pentru ca vor deveni rasfatati!

Voi spune insa de la inceput ca stiu ca acomodarea blanda nu este posibila mereu. Din pacate multe gradinite de stat inca nu dau nici o alternativa parintilor in afara de o acomodare brusca. Tocmai de asta, nu as vrea ca acest articol sa fie in nici un fel perceput ca o critica adusa acelor situatii sau ca o sursa de vinovatie pentru parintii care au trecut prin asta. Din fericire, exista metode frumoase de a face chiar si acomodarea la o gradinita de stat cu reguli stricte mai usoara pentru cei mici. Acesta este insa un articol pentru parintii care pot alege. Pentru cei care au in fata mai multe optiuni de gradinite private si pentru care acomodarea blanda poate fi o optiune. Cei care pot alege asta pentru copiii lor si care poate sunt convinsi de personalul gradinitelor ca nu este cazul sa o faca!

Daca randurile aceste pot schimba ceva, m-as bucura enorm sa o faca!

Povestea noastra despre acomodarea blanda la gradinita

Am sustinut mereu acomodarea blanda la gradinita, cu sprijinul parintilor, dar de fiecare data cineva gasea o modalitate de a explica de ce parerea mea nu este relavanta. Prima data Bogdan a mers la cresa la 10 luni si am optat pentru o acomodare treptata, cu implicarea mea. Atunci am auzit prima data ca de fapt acomodarea blanda nu ar conta, pentru ca oricum era prea mic sa inteleaga. Apoi, inainte sa implineasca 3 ani, Bogdan a trecut de la grupa de cresa la cea de gradinita. Din nou, am optat pentru o acomodare cu explicatii si rabdare, fara lasat copilul in lacrimi pe holul gradinitei. Educatoarea si colegii erau noi, deci era normal sa ii fie teama. Atunci din nou am auzit ca de fapt nu acomodarea blanda a ajutat, ci faptul ca deja cunostea locul si atmosfera gradinitei.

Acum insa, dupa ce ne-am mutat in America, a venit momentul ca Bogdan sa inceapa gradinita aici. Intr-un loc complet nou, cu o limba pe care inca nu o intelege (stie doar mai multe cuvinte, dar atat), dupa cateva luni petrecute cu mine acasa. Am optat din nou pentru o acomodare blanda, cu pregatire si implicarea mea. Nu cred ca este o coincidenta ca lucrurile au decurs bine pentru el, desi probabil si de data asta se va gasi cineva sa explice altfel succesul acomodarii. Eu insa am crezut cu tarie inca din primul moment cand Bogdan a ajuns in colectivitate ca acomodarea blanda poate face diferenta!

Nu am crezut niciodata in metoda lasatului copilului in urlete in timp ce parintele fuge repede afara, nici in smulsul copilului din bratele parintelui de catre educatoarea care “stie mai bine”. Din punctul meu de vedere, in cazul copiilor mici, orice schimbare majora din viata lor trebuie facuta cu sprijin din partea parintilor. Teama lor este normala, lacrimile sunt si ele o reactie normala in fata unei schimbari atat de mari. Singurul lucru care nu mi se pare normal este abordarea invechita care inca este atat de prezenta in multe gradinite. Am auzit de zeci de ori povesti despre parinti convinsi ca este mai bine sa nu se implice, pentru ca educatoarele stiu mai bine cum sa abordeze situatia. Ideea de a lasa copilul plangand in hohote la gradinita ca sa se acomodeze mi se pare la fel de invechita ca aceea de a nu lua copilul in brate ca “se invata”.

Mituri si neadevaruri despre acomodarea la gradinita

Cred ca unul dintre lucrurile care impiedica acomodarile blande pe care parintii si le-ar dori este discursul atat de convins si sigur al celor care sustin metodele “traditionale” de acomodare. Multe din argumentele folosite pentru a descuraja acomodarea blanda mi se par insa total nefondate si voi incerca sa explic mai departe de ce.

Educatoarea stie ce face, are experienta si deci nu este nevoie de parinte.

Desigur ca o educatoare buna este foarte priceputa in gestionarea copiilor, nu am nici o indoiala. Insa in momentele de inceput, copilul inca nu are incredere in educatoare, pentru ca nu o cunoaste. Cu siguranta o imbratisare a mamei si cateva cuvinte de incurajare din partea ei sunt mult mai valoroase decat orice ar spune educatoarea in primele zile. Din punctul meu de vedere, rolul parintelui si al educatorului ar trebui sa fie de a lucra impreuna pentru a sprijini copilul sa se integreze. Tocmai sentimentul de incredere care se construieste intre parinte si educator in acest proces este cel care ii transmite si copilului un sentiment de siguranta in ceea ce priveste gradinita.

Daca parintele vine la gradinita in primele zile, copilul va intelege ca asa va fi mereu si acomodarea va fi si mai grea.

Eu cred ca afirmatia asta ii subestimeaza pe copii. Sunt ferm convinsa ca un copil poate intelege atunci cand i se explica ca mama poate sta doar o anumita perioada de timp, pana el va cu oaste mai bine noul mediu si se va acomoda cu schimbarea. Desigur ca aici conteaza enorm si felul in care parintele se implica. Nu este vorba aici ca parintele sa stea langa copil in orice moment, ci sa stea retras, doar pentru a observa si pentru a fi acolo pentru copil cand el are nevoie de suport emotional. Un astfel de sustinere ii da incredere copilului si il ajuta sa se “desprinda” mai usor si sa aiba un inceput lin la gradinita.

Daca parintele vine la gradinita cand copilul plange mult dupa el in primele zile, copilul se va obisnui sa planga si asa va face mereu.

Aici cred ca se porneste de la premisa invechita conform careia copiii ar fi mici “santajisti” care vor doar sa ne manipuleze. Eu cred ca atunci cand copilul se simte bine la gradinita nu are nici un motiv sa aiba o criza de plans. Daca insa asta se intampla, inseamna ca are un disconfort emotional real. Iar daca educatorul nu poate opri plansul intr-un timp rezonabil, mie mi se pare perfect normal ca parintele sa fie implicat. In primele zile copilul poate fi usor coplesit de toate schimbarile, iar faptul ca parintele vine atunci cand el trece printr-un moment dificil nu poate fi decat de ajutor. Pe masura ce copilul se acomodeaza cu gradinita, daca locul respectiv este potrivit pentru el, cu siguranta astfel de momente vor disparea.

Daca parintele sta cu copilul in primele zile, atunci activitatile vor fi deranjate si ceilalti copii vor suferi ca nu sunt si parintii lor acolo.

In primul rand, daca prezenta parintelui este una “din umbra”, activitatile nu au de ce sa fie deranjate. Parintele doar sta intr-un colt si este disponibil in cazul in care copilul lui vrea sa vina la el, nu vad cum asta ar putea incurca activitatea. In al doilea rand, eu cred ca restul copiilor au capacitatea de a intelege prezenta parintelui, mai ales daca aceasta este o practica normala a gradinitei. Daca ei stiu ca la randul lor au beneficiat de sustinerea parintilor in perioada de acomodare, cu siguranta vor intelege situatia. Din nou, nu cred ca ar trebui sa subestimam capacitatea de intelegere a copiilor.

Copilul trebuie sa inteleaga ca gradinita este “treaba lui” si trebuie sa devina independent.

Sunt perfect de acord cu asta, insa conteaza mult modalitatea in care intelege asta. Implicarea parintelui nu inseamna ca nu i se explica clar copilului ca la un momendat va ramane singur la gradinita. Aceasta implicare inseamna doar ca parintele ii ofera copilului abilitatile necesare pentru a gestiona schimbarea si este alaturi de el la inceput. Am citit mai demult ceva ce mi-a ramas in minte: “Independenta se naste din dependenta”. Cand copilul se simte iubit si spijinit, va gasi singur motivatia si curiozitatea de a descoperi pe cont propriu lumea. La fel cum bebelusii care au fost tinuti in brate oricand si-au dorit devin copii echilibrati emotional si dornici de explorare, la fel cred ca se intampla si in cazul gradinitei. Copiii care sunt ajutati sa gestioneze usor inceputul gradinitei au toate sansele sa se acomodeze lin, sa aiba mai multa incredere in ei si in parinti si sa se bucure de noua experienta.


Despre cum se poate face o acomodare blanda care sa ajute cu adevarat copilul si despre toate lucrurile pe care le-am invatat incercand sa imi sprijin copilul in aceasta etapa din viata lui voi scrie pe larg intr-un articol viitor.

Pana atunci, m-as bucura sa aflu parerile voastre. Ce credeti despre aceste mituri legate de acomodarea la gradinita? Cum ati procedati voi si ce v-a ajutat pe voi sa faceti acest proces cat mai lin pentru cei mici?


33 thoughts on “Sa demontam cateva neadevaruri despre acomodarea blanda la gradinita

  • 17/05/2017 at 8:18 am
    Permalink

    Mă bucur că ai scris despre asta. Noi suntem pro blândețe în general, nu doar când vine vorba despre subiectul ăsta. Alex s-a obişnuit tare greu la grădiniță deşi personalul de acolo era foarte ok. De cele mai multe ori era suficient de ok după câteva minute şi se desprindea de noi ca să meargă la clasă. Au fost însă câteva cazuri în care nu se mai oprea din plâns, nu puteam să îl liniştim. Să mai stăm nu se putea, să luăm acasă nu se putea, aşa că îl lăsam cu educatoarea…

    Reply
  • 17/05/2017 at 9:04 am
    Permalink

    De acord cu tine. Copilul nu trebuie smuls din bratele parintilor, nici mintit ca mama vine imediat, nici sa i se promita diverse sa nu mai planga. Trebuie tratat cu respect, cu multe explicatii, cu validari si cu asigurarea continua ca nu este parasit, ca mama revine. Si, desigur, acomodarea se face treptat, iar mama trebuie sa aiba o atitudine blanda, dar ferma. Copilul preia starea sa si acestuia ii va fi mai dificil sa se acomodeze daca mama nu este hotarata.

    Reply
    • 26/05/2017 at 4:00 am
      Permalink

      Asa este, atitudinea ferma conteaza mult! Copiii simt imediat adevarata noastra stare si de multe ori tocmai fricile noastre le fac adaptarea la schimbari mai dificila!

      Reply
  • 17/05/2017 at 9:31 am
    Permalink

    Și eu susțin acomodarea blândă. Din păcate, la multe din grădinițele de la noi (Chișinău), educatoarele nu acceptă această metodă…

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:58 am
      Permalink

      Nici in Bucuresti nu este mare diferenta, din pacate…

      Reply
  • 17/05/2017 at 9:53 am
    Permalink

    Sunt total de acord cu tine. Încerc sa ma pun in locul copilului: cum ar fi sa ma duca cineva intr-un loc nou si sa ma lase acolo. Oameni necunoscuti. Activitati diferite. Nimic familiar. Pacat ca statul nu sprijina acomodarea blanda. Si mai Pacat ca sunt si gradinite particulare unde tot brusc se face desprinderea copilului de parinti.
    Noi inca nu am inceput gradinita, azi face 1an si 6l 🙂 dar cu siguranta voi alege sa il ajut sa se acomodeze, sa fiu acolo daca are nevoie de mine.

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:57 am
      Permalink

      Si eu ma pun mereu in locul copilului si imi dau seama ca as fi foarte speriata in fata unei schimbari atat de mari! Imi pare rau ca gradinitele de stat (si nu numai) au inca multe idei invechite legate de acomodare, sper ca asta sa se mai schimbe in timp!

      Reply
  • 17/05/2017 at 11:46 am
    Permalink

    Foarte util! Noi mai avem pana acolo, insa as vrea sa mearga la cresa din toamna. Fiind privat, banuiesc ca abordarea va fi diferita un pic

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:55 am
      Permalink

      Din pacate nu mereu la gradinitele private se adopta acomodarea blanda, dar macar acolo te poti impune mai usor si poti cere sa iti respecte dorintele. Mult succes la toamna! 🙂

      Reply
  • 17/05/2017 at 4:47 pm
    Permalink

    Cu toata blandetea din lume, eu cred ca mai rau facem copiilor si noua insine prin adaptarea asa zis blanda. Iar aici eu sunt de acord cu ce spune Oana Moraru si cred ca anii ei de experienta nu ar trebui discreditati cu usurinta.
    Mie situatia mi-e clara asa: atunci cand lasi copilul la gradi el are un sentiment de abandon. Cand persoana care il duce acolo nu este persoana de atasament (in general mama) ci o alta persoana (tata de exemplu), iar copilul lasa acasa acea persoana securizanta, lui ii este mai clar ca atunci cand se va intoarce acasa, ea va fi tot acolo. El poate pleca si se poate desprinde avand siguranta asta.

    Daca il lasa ea pe el undeva el inca nu are notiunea si ideea ca se vor revedea. Deci noi asa am procedat, adica eu le ziceam pa acasa, si tatal ii ducea si a mers fara probleme adaptarea pentru ambii copii.

    Sigur ca nu toti ne permitem asta, insa cred ca dansul de du-te vino in clasa, pe hol, nesiguranta zilei de maine (oare maine mami mai sta cu mine?) il impiedica sa formeze de la inceput relatii cu colegii si cu educatoarea. acasa si la gradi sunt 2 zone diferite, 2 energii diferite in care el trebuie sa functioneze si are nevoie sa se desprinda de una pentru conectarea cu a 2a.

    Fiecare decide pentru familia lui. Eu dau sfaturi aici, ca sunt doar o mama. Pot spune cum am facut eu, nu cum ar trebui sa faca altcineva. Totusi exista oameni ca Oana pe care eu ii admir si cred ca opiniile lor au un fundament.

    Reply
    • 17/05/2017 at 5:42 pm
      Permalink

      adica “Eu NU dau sfaturi aici, ca sunt doar o mama. ” 🙂

      Reply
    • 19/05/2017 at 6:11 pm
      Permalink

      Este foarte importanta varsta de la care se incepe acomodarea la gradinita. Copiii sub 3 ani nu sunt pregatiti din punct de vedere emotional de separare, sa ramana 4 sau 8 ore intr-un spatiu altul decat acasa, singuri si fara mama. Ei au nevoie de mama, tata sau bunica impreajma atunci cand merg intr-un loc necunoscut si cu atat mai mult sunt pregati unui adult total total necunoscut. Siguranta este una dintre cele mai importante nevoie ale noastre, ale oamenilor, si atunci cand nu ne simtim siguri (de mediu, de oamenii de langa, de produsele pe care le folosim etc) ne trec toate starile de anxietate, frica etc, chiar si acum cand suntem adulti. Dar mai ales unui copil de 3 ani, poate si mai mic, cand abia ce a fost intarcat (sau nu) si dus intr-o casa cu alti copii si lasat in grija unei doamne zambitoare. Doamna nu e mama, doamna nu miroase ca mama, nu are parul ei, vocea..de doamna imi este frica! Siguranta emotionala inseamna ca tu parintele esti atent la nevoile mele. Siguranta emotionala inseamna ca tu mami sau tati, ma insotiti in locul in care mie imi place sa merg, adica intr-un loc cu multi copii unde sa ma pot juca si interactiona si ramaneti atat timp cat am eu nevoie sa validez ca acest loc este de incredere. Am nevoie sa fiti cu mine cand eu aleg sa fac pasi mici catre lumea mare. Sigur ca multi dintre noi, parintii, vrem sa credem ca alegerea noastra este cea mai buna cand ne lasam copilul plangand in bratele unei doamne care stie ce sa faca mai bine?!! Pentru ca altfel ne-ar fi foarte greu sa mergem mai departe in viata noastra si sa avem grija de alte nevoi, care atunci sunt prioritare. Si pentru ca nu avem alta solutie, desigur este cea mai bun! O mama care nu are optiunea sa isi duca copilul la un program de pre-gradi, si apoi la gradi cu integrare si alege “calea directa” e foarte important ce face cand ajunge copilul acasa: cum se conecteaza unul la altul, ii spune ca i-a fost dor cat el a stat la gradi, ii spune ca poate si ea a plans si i-a fost greu, il mangaie, ii citeste, il tine in brate, ii spune ca stie ca si lui ii este greu sa stea fara ea acolo si ca ii pare rau ca nu are alta optiune..si ramane cu el 2-3 ore pana cand il adoarme. Pentru el ce a mancat sau ce a facut acolo, nu este relevant la intalnirea cu mama, e bucuros ca sunt impreuna si e doar ce conteaza! Si nu, nu il pune singur in fata televizorului, si nici nu il abandona la locul de joaca din parc. Dar daca poti sa il duci la un astfel de program, sa n-ai nicio teama ca ar putea sa il impiedice sa isi faca relatii cu alti copii sau cu educatoarea, atunci cand face un drum du-te vino, dimpotriva invata sa isi faca relatii intr-un spatiu de siguranta emotionala, acolo unde tu esti cu el. Sa se poata conecta la celalat grup are nevoie de tine si tot prin tine, atata timp cat tu ai incredere in acea gradinita, iti place cu adevarat educatoarea, grupul de parinti, contribui in mod activ la viata din gradinita pentru copilul tau este o validare, este o certitudine ca il insotesti constient pe acest drum, deloc usor, dar necesar devenirii lui de viitor adult. La gradinita copiii intre 3-4 ani uneori plang mult, de obicei din diverse motive care au legatura cu jocul si interactiunea. Dar daca plansul continua si ii intrebi ce se intampla cu ei, iti spun ca le este dor de mama. Atunci ca educator, ce pot sa fac este sa le ofer empatie, si doua brate in care sa planga si sa descarce dorul. Pentru ca le este dor fara noi si este firesc sa fie asa. Si noua ne este dor de ei, iar dorul este un sentiment atat de natural si uman. Nu le ignoram plansul si nici nu le zicem copiilor care este rusine sa plangi sau ca mama vine oricum la ora x sa te ia. Aceste lucruri nu ii ajuta, ci dimpotriva ascund si controleaza emotii, care regula izbucnesc dupa ora 17.00 cand ajung acasa. Dincolo de orice retete sau sfaturi ascultatati-va intuitia, simtirile si conectati-va cu copiii vostri, acolo se afla raspunsurile voastre. (Mira, mama de 9 ani si educator de pre-gradi si gradi)

      Reply
      • 21/05/2017 at 10:05 am
        Permalink

        Eu spun ca se poate si altfel. Nu spun ca e bine sa lasi copilul plangand. Se poate si fara plans. Am 2 modele acasa de adaptare fara plâns si fara mine acolo si copiii sunt f bine. Cel mare merge anul asta la scoala. Cred ca prea multe frici proiectăm noi asupra lor si ei le absorb si ajung sa le fie teama de necunoscut in loc sa privească curioși.

        Reply
      • 26/05/2017 at 3:38 am
        Permalink

        Mira, ma bucur mult ca ai scris aici si iti multumesc, cred ca multor parinti le va fi de folos sa citeasca mesajul tau! Imi pare tare bine sa vad un educator care sa gandeasca atat de frumos! 🙂

        Reply
    • 26/05/2017 at 3:54 am
      Permalink

      Lucia, daca in perioada acomodarii copiii tai nu au plans atunci inseamna ca au avut o acomodare blanda! 🙂 Felul in care se face acomodarea blanda difera de la copil la copil. Eu am vrut doar sa “lupt” impotriva acelui tip de acomodare brutala in care copilul este lasat sa planga in hohote sau este “tarat” pe holurile gradinitei.

      Reply
  • 17/05/2017 at 10:52 pm
    Permalink

    Si eu am avut momente cand l-am lasat plangand, din pacate, asa cum povesteste Cristina. Dar cred ca faptul ca ai dezbatut aceste mituri le va ajuta pe mamele, care se pregatesc de acomodare, sa fie mai ferme. De multe ori, conteaza enorm sa stii sa iti sustii ferm pozitia chiar si in fata educatoarei sau a directoarei de gradinita. Si articolul tau da niste raspunsuri pentru aceste situatii.

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:51 am
      Permalink

      Da, conteaza enorm sa iti sustii parerea! Eu din fire nu prea sunt genul sa ma impun, dar din pacate imi dau seama ca voi fi nevoita sa fac asta tot mai des de acum incolo, ca mama.
      Si eu l-am lasat o data plangand pe Bogdan pentru ca aveam o sedinta importanta si el chiar in dimineata aia a avut un moment dificil, desi in rest era foarte calm. Cred ca de fapt preluase din stresul meu si a fost un cerc vicios.. L-am lasat in bratele educatoarei si in timpul sedintei am vorbit cu ea prin SMS-uri. 🙂

      Reply
  • 18/05/2017 at 11:12 pm
    Permalink

    Noi locuim in Norvegia iar din August fetița noastra de 1 an va merge la grădinița. Vor fi 10 bebeluși si 3 educatoare. O sa se înceapă cu 4 bebelusi in grupa apoi treptat vine câte unu pana se formează grupa tocmai pentru acomodare. Apoi fiecare părinte are 3 zile de stat la grădinița cu bebe. Prima zi stai in clasa cateva ore mai iesi pe afara pentru a vedea reacția copilului. Zilele următoare stai împrejurul grădiniței, in cazul in care bebe nu se poate liniști sa poti interveni.

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:46 am
      Permalink

      Chiar citisem recent despre acomodarea la gradinita in Norvegia si Suedia si mi se pare un sistem foarte bun! Ma bucur ca aveti parte de o acomodare blanda, mult succes! 🙂

      Reply
  • 19/05/2017 at 12:45 pm
    Permalink

    Imi place si ma bucura ideea de acomodare blanda dpdv al mamei…dar nu stiu cum as putea sa o gestionez ca educatoare ce lucreaza intr-o gradinita de stat, are 20-25 de copii la grupa, toti veniti pe 15 sept pentru ca atunci se deschide anul scolar, intr-o sala.de clasa nu foarte generoasa si cu reguli care tin de sanatatea copiilor ce trebuiesc respectate intocmai. Si ma gandesc cum va arata sala “mea” de clasa cu 25 de copii + 25 de parinti ( cel putin) printre care jumatate au neglijat sa isi dea jos pantofii sau sa isi puna protectia de interior?!
    Este aici si cazul creselor, dar si al scolilor primare.
    Imi doresc acomodare blanda pentru copilul meu si stiu ca asta ar fi posibil daca s-ar lucra cu mai multe cadre didactice la grupa.
    Cunosc cazul unei grădinițe private unde anul scolar debuta pentru fiecare grupa in alta zi, astfel incat intreg personalul didactic sa se ocupe mai intai de grupa mica, apoi de grupa mijlocie si intr-un final de cei mai mari.

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:43 am
      Permalink

      Este foarte greu in cazul gradinitelor de stat, intr-adevar! Tare mi-as dori sa se gaseasca o solutie pentru toti copiii care merg la gradinitele de stat si care ar merita din plin o acomodare blanda si plina de sustinere!

      Reply
    • 12/06/2017 at 7:11 pm
      Permalink

      este imposibil nu doar sa le acorzi timp de acomodare, dar nu ai atatea brate pentru plans si atatea maini de mangaiat si inima de rezistat la plansul copiilor. mi-ar placea sa stiu ca mai multi parinti sunt constienti de cat de lipsit de sprijin este un educator care are 25 de copii…

      Reply
  • 19/05/2017 at 3:32 pm
    Permalink

    Frumos articol! Eu sunt educatoare de 10 ani si abia la toamnă am ocazia sa iau grupa mica, fiindcă până acum nu am avut grupa mică si doar am observat aplicarea metodei “brutale” la intrarea in grădiniță. Mi se rupea sufletul la fiecare plâns al copilasilor care plângeau si abia așteptam să iau și eu grupa mică și să aplic metoda mai blândă. M-am lovit deja de mame care doresc să isi lase copilul si să plece, dar sper să ajungem la o înțelegere si la colaborare 😊

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:41 am
      Permalink

      Ioana, felicitari pentru decizia de a-i ajuta pe copii sa se acomodeze intr-un mod bland! Mi se pare minunat ca faci asta, pentru ca sunt multe alte educatoare care sustin doar acomodarea brutala. Sper din suflet sa reusesti si sa ai parte de sustinerea parintilor! 🙂

      Reply
  • 19/05/2017 at 4:53 pm
    Permalink

    Nu exista acomodare cata vreme parintele sta in carca educatorului! Tot ce se intampla in astfel de situatie e doar o prelungire a agoniei!
    Lasati copiii pe mainile doamnelor pregatite pentru acest lucru, cereti legi care sa nu mai permita tuturor nepriceputilor ca sa nu zic dirrct rau intentionatilor, sa ajunga in fata copiilor vostri, acordati incredere relatiei pe care o aveti cu invatatorul/ educatorul/ profesorul copiilor! Nu uitati ca orice relatie inceputa cu neincrederea la baza, nu aduce nimic bun pentru niciuna din parti!
    Educarea copilului ar trebui sa fie obiectivul principal pentru parinte si educator, doar impreuna acestia pot avea rezultatele asteptate dar cata vreme sunteti pusi pe ascultat, inregistrat, testat, dat afara educatorul, nu faceti altceva decat sa uitati tocmai de adevarata valoare de care ar trebui sa va pese, copilul! Faceti echipa impreuna, acordati-va incredere reciproca si lucrati impreuna in interesul copilului!
    In caz contrar, parintele duce cu retineri copilul in gradinita, educatorul il ignora doar pentru a nu intra in conflict cu parintele cautator de probleme iar singurul care are de suferit e copilul. Sa fim seriosi, nimanui nu ii place sa se duca la munca cu teama ca azi ii vorbeste ferm unui copil iar a doua zi apare la tv pt ca a tipat la un copil, niciunui parinte nu ii convinr sa isi duca pe mana unui incompetent sau dereglat copilul, comoara sa.

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:40 am
      Permalink

      Nico, vei gasi si aici in comentarii, dar si in multe alte locuri exemple concrete care dovedesc ca adaptarea blanda da rezultate si este un mod minunat de a sprijini copilul! Ai incercat vreodata asta ca sa poti vedea exact cum se desfasoara o astfel de acomodare?

      Reply
  • 22/05/2017 at 12:06 am
    Permalink

    In Germania acomodarea blanda, treptata, pentru copiii de peste 3 ani dureaza 14 zile, adica aproape 3 saptamani, timp in care parintele vine si sta cu copilul mai intai tot timpul programului, apoi din ce in ce mai putin. Asta asigura conectarea copilului la grupa respectiva, dar usureaza si munca educatoarei care este scutita de plansetele sfasietoare ale copilului. Si, da, in fiecare grupa de 18-20 de copii, cu 3 educatoare, varsta copiilor variaza intre 3 si 6 ani. Aici nu exista grupa mica, mijlocie, mare, ci exista mai multe grupe, fiecare cu copii de diferite varste care se alatura gradinitei de obicei la implinirea varstei de 3 ani sau cand vor ei si care parasesc grupa in fiecare septembrie la inceperea scolii, atunci cand au atins varsta respectiva. Astfel, intr-o grupa sunt 6-7 copii de 3 ani, 4-5 de 4 ani, 3-4 de 5 ani si 4-5 de 6 ani – de exemplu. Si ei invata unii dela altii, educatoarele lucreaza mai usor cu ei pe grupe, in aceeasi grupe pot fi si 2 sau chiar 3 frati de varste diferite si sunt impreuna ca si acasa si asta le place mult. Socul emotional provocat de inceputul brutal la gradinita poate fi cauza ulterioarelor imbolnaviri, raceli si infectii pe care, chipurile, le primeste din comunitate. Ce nu se poate mai fals. Am mers cu copilul de 3 ani si cu sugarul de 8 luni la purtator si n-au luat nimic de acolo, desi au lins toate jucariile si si-au masat gingiile cu ele! Daca vom acorda mai multa atentie conectarii cu copilul, vom avea numai de castigat, indiferent cum vom putea sa il introducem pe cel mic in acest mediu nou lui si noua! Multa intelepciune!

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:35 am
      Permalink

      Ai mare dreptate! M-am bucurat sa citesc experienta voastra si ar fi minunat sa se intample asa si in Romania!

      Reply
  • 24/05/2017 at 12:27 pm
    Permalink

    Sunt pro acomodare blândă. Când educatoarele folosesc argumentul cu experiența ca să convingă părintele să îşi lase copilul brusc la grădiniță ar trebuii să se gândescă la faptul că ele sunt experte doar în metoda brutală. Cred că nici una nu a încercat amândouă variantele ca să vadă care copii sunt mai echilibrați şi mai bine acomodați. Orice ar zice oricine, nu văd nici o situație în care copilul s-ar acomoda mai bine în absența mea decât în prezența mea.

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:32 am
      Permalink

      Tare bine ai spus! Mi-as dori mult ca orice educatoare sa incerce macar o data acomodarea blanda. Cred ca ar fi uimita de rezultate si poate nu ar mai sustine cu atata tarie acomodarea brutala!

      Reply
  • 24/05/2017 at 10:23 pm
    Permalink

    Eu astept cu mare interes acel articol in care vei scrie cum se face o acomodare blanda! Am o fetita foooooarte sensibila si sper sa ma inspir din sfaturile tale pentru a reusi integrarea ei la gradinita. Sper ca articolul sa vina pana in toamna 😀

    Reply
    • 26/05/2017 at 3:30 am
      Permalink

      Dana, tocmai am publicat acum articolul, sper sa gasesti acolo informatii utile! Va tin pumnii sa fie totul bine la toamna!

      Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: