Ce m-a impresionat cel mai mult la noua școală a lui Bogdan

După mai bine de un trimestru la școala secundară privată la care merge Bogdan, lucrul care m-a impresionat cel mai mult nu are legătură cu educația, colectivul sau activitățile puse la dispoziția copiilor (deși am descoperit multe aspecte care mi-au plăcut).

După ce Bogdan a luat examenul de admitere și a fost acceptat, copiii din anul lui au fost invitați la Move Up Day, ziua în care se familiarizează cu școala, cu noii colegi și cu profesorii.

Atunci am aflat că este singurul copil român de acolo, nu doar din anul lui, ci din întreaga școală.

Spre bucuria mea, Bogdan este foarte mândru că este român, așa că mereu găsește un mod de a menționa asta când merge într-un loc nou.

În America, diversitatea era ceva normal. După plecarea din America, experiența la școala primară de aici a fost însă diferită.

Deși în școală erau copii de multe naționalități, inclusiv alți români, părea că accentul era pus mai mult pe uniformizare decât pe încurajarea diversității.

La nivel teoretic erau multe inițiative menite să celebreze diversitatea, ca o hartă cu țările de origine ale fiecărui copil din școală și un proiect în care copiii puteau face postere despre țara lor natală.

În practică însă, Bogdan a sesizat rapid că interesul nu era real și, treptat, a renunțat să mai vorbească despre România la școală.

Așa că, atunci când a ajuns la o școală privată cu mai puțină diversitate, nu am avut așteptări prea mari.

Dar am fost contrazisă încă de la Move Up Day, când mulți dintre profesori au menționat faptul că este român în dialogurile cu el.

Mai mult decât atât, o doamnă de origine română care lucrează la școală a venit special la el să îl cunoască și să îi vorbească în română. (Spre surprinderea ei, Bogdan nu vorbește aproape deloc română, dar a fost foarte impresionat că ea și-a făcut timp să vină doar ca să îl cunoască.)

Pe parcursul primului trimestru petrecut acolo, mulți dintre profesorii lui au arătat un interes real de a afla mai multe despre țara lui natală.

Diriginta lui l-a încurajat să le vorbească despre România colegilor lui. Profesoara de spaniolă s-a documentat special despre cum îl poate ajuta să învețe spaniola mai ușor bazându-se pe asemănările cu limba română.

Profesorul de la opționalul de istorie l-a invitat să facă o prezentare despre Dacia (țara, nu mașina 😊) în fața colegilor lui din anii mai mari.

(Sincer, nici nu observasem cât de interesat a fost Bogdan de Dacia după vizita noastră la Sarmizegetusa decât atunci când am aflat de proiectul lui de la școală.)

Au fost multe momente pe parcursul trimestrului în care Bogdan s-a simțit mândru că poate povesti despre România și asta a contribuit mult la încrederea lui în sine, mai ales la acest început nou la o școală unde nu cunoștea pe nimeni.

Pentru mine, experiența lui Bogdan la cele două școli de aici a fost încă o confirmare că, indiferent de vârstă, copiii simt dacă interesul nostru este real sau doar de formă.

Când sunt încurajați să celebreze ceea ce îi face speciali și să împărtășească lucrurile care sunt importante pentru ei, copiii se simt văzuți, înțeleși, apreciați.

Și, sincer, pentru un copil care începe de la zero într-un loc nou, asta poate cântări mai mult decât orice progres academic.