Aud tot mai des tot felul de exprimari dure legate de soti, pe care le trecem prea usor cu vederea, pentru ca de multe ori stim ca persoana care le spune nu o face cu rautate, ci doar pentru ca trece printr-un moment mai dificil. Dar pentru ca recent o prietena a trecut printr-un eveniment dureros legat de casnicie, despre care insa nici nu as avea putere sa scriu aici, am inceput sa ma gandesc mai mult la asta, la felul in care ne referim uneori la barbatii din viata noastra.
Sunt destule femei nemultumite de sotii lor, dar cred ca pana la exprimari de tipul “nenorocitul ala de sot care nu face cutare lucru” este cale lunga si parca o parcurgem prea usor. Oare noi suntem perfecte, oare suntem asa cum au visat ei? Sau poate nu chiar, poate ne-am schimbat la randul nostru sub povara greutatilor prin care am trecut?
El este un “nenorocit” pentru ca nu mai duce gunoiul, pentru ca nu isi strange camasile de pe jos, pentru ca sta prea mult cu baietii. Dar noi? Poate nici noi nu suntem la fel de dragastoase ca la inceput, cand puteam petrece ore intregi doar mangaindu-l in timp ce statea cu capul pe poala noastra. Poate nu ne mai aratam bucuria aceea frumoasa de a ne trezi alaturi de el in fiecare dimineata, pentru ca acum suntem obisnuite sa il avem acolo. Si poate mai vedem doar defectele.
Dar daca intr-o zi v-ati trezi si el nu ar mai fi acolo? Daca ar decide sa plece si sa aleaga un alt drum? Atunci poate defectele alea multe nu ar mai conta, probabil ne-am aminti doar calitatile acelea de care ne-am indragostit si care cu siguranta ne-ar lipsi.
Cred ca multe femei critica prea usor, uneori fac si eu asta, iar apoi urasc ca m-am lasat prada nervilor si am spus cuvinte care dor. Dar niciodata nu as putea sa ma refer la barbatul pe care il iubesc cu cuvinte de tipul “nenorocit”, “nesimtit” si altele asemenea de fata cu alti oameni. Cum s-ar simti el sa ma auda vorbind asa? Cum m-as simti eu sa il aud pe el spunand asta vreodata despre mine?
Cuvintele dor, iar cand jignirile si frustrarile ne acapareaza sufletul uitam sa iubim, sa daruim, sa traim alaturi de barbatul pe care l-am ales. Am fost sambata la cununia unor prieteni, iar la final preotul ne-a spus ca iubirea se construieste daruind: ca fiecare va darui mai multa iubire si asa dragostea din cuplu creste mereu, oricate dificultati ar aparea. Greu de facut in vremurile noastre, cand dragostea este acompaniata de rate, facturi, copii cu provocarile lor, lipsuri, dorinte neindeplinite. Dar parca uitam prea usor ca dragostea este unul dintre cele mai importante lucruri din viata noastra. Si ca asa cum nu uitam in nici o luna sa ne platim ratele, ar fi minunat sa nu uitam in nici o zi sa ne aratam iubirea.
Ne plangem ca ei nu mai sunt romantici, ca nu mai vin cu flori, ca au facut burta de la statul la televizor. Dar poate nici noi nu ne-am mai dat de mult cu parfumul acela care lui ii place asa mult, poate corpul nostru nu mai este la fel de perfect ca atunci cand ne-am indragostit, poate vorbele noastre nu mai sunt la fel de dulci. Mai bine sa incercam noi sa daruim, sa facem primul pas. Rareori reprosurile rezolva ceva, de obicei doar indeparteaza oamenii, iar distanta aceea sufleteasca duce la mai multe nemultumiri.
Daca sunteti vreodata suparate pe sot si vi se pare ca nimic nu este bine in cuplul vostru va propun ca intr-o noapte sa il priviti cum doarme langa voi si sa va amintiti toate lucrurile acelea frumoase care v-au adus langa el. Sa va ganditi la acele brate care va imbratisau pana simteati mii de fluturasi in stomac si care acum va imbratiseaza copiii. Sa admirati acel chip al omului care va iubeste si va accepta asa cum sunteti, cu toate impefectiunile pe care fiecare dintre noi le avem. Sa simtiti mirosul pielii lui si sa va amintiti toate noptile in care ati adormit fericite datorita lui.
Iar daca toate amintirile acestea v-au ajuns la suflet poate mai uitati de defectele acelea si dimineata il intampinati cu multa dragoste. Probabil va fi uimit de schimbare, dar sigur va fi fericit. La fel cum ati fi si voi daca el ar face asta.
Sa nu uitati niciodata ca aveti langa voi un barbat care va iubeste, chiar daca au ei dificultati sa ne arate asta, sa va ganditi ca este un motiv pentru care ati ales sa traiti viata impreuna si ca ar fi minunat sa ajungeti sa imbatraniti impreuna. Peste ani ne vom da seama ca nu a contat cine a dus gunoiul, cine a strans lucrurile de pe jos, cine a avut dreptate mai des, dar va conta enorm sa avem pe cineva care sa ne tina de mana cand ne vom plimba prin parc, batrani si mult mai neputinciosi.
Sa ne iubim frumos, familia este singurul lucru care va conta mereu cu adevarat, restul sunt doar nimicuri.

3 thoughts on “Ceva despre “nenorocitul” ala de sot al tau

  • 05/09/2014 at 1:25 pm
    Permalink

    Mi-a adus lacrimi in ochi postarea ta intr-un final. 🙂 foarte frumos scris.

    Reply
  • 04/10/2014 at 4:16 am
    Permalink

    Eu sunt unul dintre acei bărbați. Cuvintele tale sunt înălțătoare. Păcat că soția a dat share materialului, dar n-a înțeles nimic din el…

    Reply
    • 06/10/2014 at 9:12 am
      Permalink

      Sunt sigura ca daca a dat share s-a regasit cumva in ce am scris. Doar ca uneori este greu sa ne schimbam, sa iesim din rutina aia de nemultumiri si reprosuri.
      Eu am zeci de motive in fiecare zi sa ma simt norocoasa ca am un barbat minunat langa mine, dar tot ajung sa fac scandal ca lucrurile sunt aruncate pe jos, ca este apa pe jos in baie si multe alte nimicuri. Si imi pare rau apoi, ca in loc sa il imbratisez am irosit cuvintele pentru lucruri asa neimportante.
      Probabil la fel simte si sotia ta, doar ca nu apuca sa iti arate asta. Ce ai spune daca ai face tu primul pas? O poti intreba despre ce era vorba in articol, sa starnesti o discutie despre relatia voastra si poate asa se schimba ceva. Dar fara reprosuri, doar cu dragoste si cu gandul ca impreuna puteti trece peste orice!
      Bafta multa, sa uitati de certuri si sa va iubiti mult!

      Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: