Ne iubim mai presus de orice copiii si inca de cand se nasc incercam sa ii protejam de tot ce este rau. Cat sunt bebelusi le oferim bratele noastre protectoare, apoi cand mai cresc putin le urmam pasii inca nesiguri peste tot ca sa ne asiguram ca sunt in siguranta. Dar vine un moment cand ei se separa treptat de noi, isi doresc sa le oferim tot mai multa independenta si deodata misiunea noastra de a-i proteja devine mai grea. Atunci trebuie sa ne bazam ca vor sti sa isi poarte singuri de grija in unele momente si mai ales ca vor sti sa vina la noi atunci cand simt ca se confrunta cu o problema pe care nu o pot gestiona singuri.
Una dintre cele mai des intalnite probleme cu care se confrunta copiii inca de mici este cea a conflictelor cu alti copii. Intai certurile pe jucarii, apoi impingerile din parc, fiecare copil trece prin aceste situatii si noi parintii trebuie sa ii invatam sa le gestioneze cat mai frumos cu putinta. Dar pe masura ce cresc aceste conflicte intre copii pot imbraca forme mult mai dureroare, iar noi trebuie sa fim constienti si de acest tip de suferinta si sa facem tot ce putem sa ne protejam copiii.
Fenomenul de bullying este un fenomen tot mai prezent in randul copiilor si din pacate multi parinti ignora suferinta reala pe care acesta o aduce. Este greu sa definim “bullying-ul”, pentru ca el include o multitudine de comportamente cum ar fi discriminarea, hartuirea, agresiunea fizica si emotionala.
Cartoon Network si Telefonul Copilului desfasoara o campanie care isi propune sa combata acest fenomen si sub sloganul “Fii prietenos, nu rautacios” incearca sa prezinte acest fenomen si sa schimbe in bine comportamentul copiilor, atat al victimelor, cat si al agresorilor.
Joi seara am participat la un eveniment care marcheaza o luna de la demararea campaniei si am avut ocazia sa discut cu reprezentantii CN si Telefonul Copilului, iar informatiile obtinute mi-au dat mult de gandit.
In mod gresit tindem sa legam comportamentele de tip hartuire de copiii cu varste mai mari, dar de fapt fenomenul incepe inca din timpul gradinitei, deci copiii nostri pot fi victime inca de prescolari. Am aflat despre cazuri greu de imaginat in care hartuirea s-a transformat treptat in agresiune fizica si internare in spital, ni s-a povestit despre impactul emotional profund pe care aceste comportamente le au asupra copiilor si ne-a fost tras un semnal de alarma legat de indiferenta adultilor in privinta acestui fenomen ingrjorator. De prea multe ori parintii afla prea tarziu cand copiii lor sunt victime ale hartuirii si apoi se lupta din greu pentru a inlatura efectele unei astfel de traume.
De asta am decis sa scriu astazi cat mai multe din lucrurile pe care le-am invatat eu pe parcursul discutiei de joi, cu speranta de a fi de folos si altor parinti.

Ce este hartuirea?
Iata definitia preluata de pe site-ul campaniei: “Hărţuirea este atunci când o persoană se poartă urât în repetate rânduri cu o altă persoană sau o face dinadins să sufere. Oricine poate fi victima hărţuirii, indiferent de vârstă. Ea poate avea loc la şcoală, acasă sau online şi poate însemna că cineva te împinge, te loveşte, te tachinează, îţi ia lucrurile, îţi dă porecle, te ignoră intenţionat sau se ia de tine pentru că eşti altfel. Hărţuirea nu este acceptabilă. Dacă eşti hărţuit, nu este vina ta” (sursa)

Cum se manifesta hartuirea?
In fiecare colectivitate exista copii care au tendinta de a se impune in fata celorlalti si de a dori sa isi arate intr-un fel nepotrivit o asa-zisa superioritate. Hartuirea poate avea multe forme: vorbe urate, jigniri, gasirea unor porecle, luarea de lucruri de la copilul agresat, loviri, batai, umiliri in fata altor copii din grup. De obicei hartuirea  incepe la nivel verbal, cu jigniri, iar apoi in functie de reactia copilului agresat hartuirea poate continua pana la agresiuni fizice grave. Din acest motiv este esential sa aflam din timp daca un copil este victima harturii, inainte ca lucrurile sa ajunga mai departe.
De ce nu vorbesc copiii cu parintii?
Afland despre multitudinea de copii care suna la Telefonul Copilului (1.000 au sunat anul trecut pentru ca au fost vitime ale hartuirii) pentru a incerca sa gaseasca solutii pentru suferinta lor, intrebarea fireasca aparuta in gandul meu a fost de ce nu aleg copiii sa discute cu parintii lor. Raspunsul mi-a dat de gandit: de obicei de vina este lipsa comunicarii si teama copilului in legatura cu reactia parintelui. Se pare ca de multe ori parintii pierd treptat comunicarea cu copiii, din lipsa de timp sau presati de alte treburi care ii preocupa, iar copiii se inchid in ei si refuza sa mai comunice suferintele lor sufletesti. O alta teama a copiilor este ca nu cumva reactia parintelui sa inrautateasca situatia, iar agresorul sa intensifice mai apoi hartuirea tocmai pentru ca au intervenit adultii in conflict.
Voi mai scrie separat despre importanta comunicarii cu copilul, pentru ca unele dintre lucrurile aflate pe parcursul discutiei merita cu adevarat sa fie dezbatute mai pe larg.
Ce putem face pentru a ne proteja copiii?
Unul dintre aspectele importante in lupta cu astfel de fenomene este tocmai felul in care ne crestem copiii, inca de mici. Un copil cu stima de sine ridicata va sti sa reactioneze in fata agresiunii si sa blocheze inca de la inceput hartuirea. Este important ca orice copil sa stie sa se apere singur in situatiile in care poate face asta si sa nu devina dependent de parinti, pentru ca astfel castiga respect in fata celorlalti si el va simti satisfactia rezolvarii unei probleme.
De asemenea un copil care are incredere in parintii sai si care simte ca poate discuta despre orice cu ei va fi mult mai deschis si va povesti despre problemele pe care le intampina inainte ca acestea sa devina mai grave. Sfatul primit a fost sa evitam discutiile de tip chestionar, cu intrebari standard si raspunsuri care tind sa devina mecanice, ci sa abordam o comunicare reala. Un truc impartasit de Antoaneta a fost de a incepe discutia prin a povesti noi ce am facut pe parcursul zilei, pentru ca mai apoi copilul sa se simta stimulat sa povesteasca la randul lui ce il preocupa. Important este sa invatam sa vorbim mai putin despre note, despre cat de “multumita” este educatoarea / invatatoarea si despre cate buline albe a primit copilul si sa vorbim mai mult despre ce simt el, cum se intelege cu colegii si daca este fericit in timpul pe care il petrece la scoala / gradinita. Pana la urma asta ar trebui sa conteza mai mult decat orice altceva.
Pe langa stimularea stimei de sine a copilului, care trebuie sa stie permanent ca este valoros si ca nimeni nu are dreptul sa il jigneasca, este important ca noi sa pastram mereu comunicarea cu acesta, sa il determinam sa ne povesteasca lucrurile importante care se intampla la gradinita / scoala si sa incercam sa ii oferim solutii atunci cand aflam ca se confrunta cu anumite probleme.
De asemenea este esentiala reactia noastra atunci cand aflam despre o agresiune (verbala, fizica sau de orice alt fel) la care este supus copilul nostru. In primul rand trebuie sa il asiguram ca aceste lucruri nu sunt normale si nu trebuie tolerate, iar apoi trebuie sa luam atitudine astfel incat sa stopam intr-un mod ferm problema. Este deosebit de important ca solutia pe care vrem sa o aplicam sa fie discutata cu copilul si sa avem acordul lui. Daca vom merge sa facem “scandal” la scoala de fata cu agresorul si alti copii sunt mari sanse ca acest lucru sa faca mai mult rau, iar mai apoi agresorul sa continue hartuirea, spunandu-i copilului ca nu a fost in stare sa isi rezolve singur problema si a trebuie sa isi cheme parintii. De aceea este bine ca rezolvarea problemei sa se faca in mod discret, discutand cu directorul scolii, cu invatatoarea / educatoarea si incercand sa obtinem sprijinul acestora in gestionarea situatiei. Copilul trebuie sa stie ca se poate baza pe noi in orice problema si ca impreuna putem trece peste orice astfel de situatii. Expresia folosita in timpul discutiei a fost cea de “strategie comuna”, iar asta mi-a placut mult, pentru ca pana la urma exact asta trebuie sa gasim, o strategie comuna care sa fie pe placul copilului si care sa ne permita noua sa il aparam de agresiunile de orice fel.
Cum aflam mai multe?
Pentru a afla mai multe despre campania “Fii prietenos, nu rautacios” va invit sa vizitati site-ul Clubul Prieteniei, sa urmariti videoclipurile de aici si sa descoperiti rapoartele realizate de Asociatia Telefonul Copilului pe aceasta tema, le gasiti aici. Este bine de stiut ca daca va confruntati cu o astfel de situatie puteti suna chiar voi, ca parinti, la Telefonul Copilului, pentru a primi sfaturi despre cum puteti gestiona problema intr-un mod cat mai eficient si mai ales util pentru copilul vostru.
Unele dintre mamele bloggerite participante la evenimentul de joi au scris despre cum vad ele acest fenomen, va invit sa descoperiti si perspectiva lor, care mi se pare cu atat mai interesanta cu cat fiecare are copii de varste diferite si deci vede problema din perspective diferite: Ana (aici), Laura (aici), Antoaneta (aici), Anca (aici), Oana (aici), Luminita (aici).
Eu ii sunt recunoscatoare Anei pentru invitatia la eveniment, m-am bucurat sa particip la aceasta discutie si sa invat (inca o data) cat de important este felul in care ne crestem copiii pentru ca ei sa infrunte viata cu curaj si bucurie.
Este greu sa ne protejam copiii si pe masura ce cresc devine imposibil sa ii ferim de dificultati. Dar le putem darui ceva esential: dragostea si sustinerea noastra. Peste ani ei vor sti mereu ca se pot baza pe noi, ca sunt oameni crescuti cu dragoste si respect si ca au toate motivele sa fie mandri de ei. Iar curajul pe care il insuflam in sufletele lor inca de mici este probabil cea mai buna protectie pe care le-o putem oferi, alaturi de sentimentul ca sunt iubiti si acceptati exact asa cum sunt.

 

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: