Similar Posts

23 Comments

  1. Da, eu mă enervez de fiecare dată când citesc la Ioana că Sofia mănâncă tot și mai cere încă o porție, iar Tudor nici nu se uită măcar de curiozitate ce am pregătit pentru el. :)))
    glumesc. Nu cred că e cazul de așa ceva, când tu ești ok cu tine și cu alegerile tale. Cred că ”frustrările” astea apar nu din cauza celor care scriu textele, ci din cauza celor care le citesc și ale problemelor lor personale. Știi cum e … numai adevărul supără omul.

    1. Asa e, printesa urbana are in ea un mare … Fals 🙂 se contrazice, se repeta, ai impresia de multe ori ca infloreste… Cred ca nu isi da seama ca prin perfectiunea asta pe care incearca sa o arate, face mult rau unor mame, care iau de bune foarte multe lucruri. Ba azi zice ca are bona care gateste, ba ca ea face tot :)) si multe altele. Prin chestiile astea si-a pierdut credibilitatea, cel putin in cercul meu, de foste fane /)
      Mult mai autentica este diana v., Bogdana Dobre, Cristina Otel. Sunt femei reale 🙂 mult mai credibile, fara atata reclama

      1. Subscriu! Le cosmetizeaza si infloreste in functie de context,uneori,pt a face trafic scrie despre aceeasi situatie exact invers pt ca stie ca in felul respectiv castiga fane..urat,pt ca in felul acesta isi subestimeaza cititorii..era muuult mai misto pe vremuri cand era doar Ionouka.si mie imi place mai mult Bogdana si Mara.

        1. Aceeași senzație mi-o da si mie blogul Prințesei urbane: de mama perfecta care are copii prefecți, care nu se uita la TV, nu mănâncă dulciuri niciodată, se joaca mereu impreuna, etc..Asta nu ar fi nimic, dar pare ca nu se confrunta niciodată cu situații dificile cu copiii ei si daca o face, concluzia dupa ce ii citesc articolele este ca: ce super-mama si super-femeie este ea si cum reușește sa gestioneze perfect toate situațiile astfel încat sa nu se lase cu repercursiuni.

    2. Sunt trista sa aud vorba asta in acest context – “numai adevarul supara omul”… Pentru ca aceasta capcana – cum ca bloggeritele sunt mame perfecte – este reala si din ce vad eu in jur foarte multe mame cad in ea si atunci nu e doar problema mamelor cititoare, ci si a mamelor care scriu, asta in caz ca exista cu adevarat interesul sa ajute.

      Spune-mi tu cate mame stii care sunt mereu ok cu ele insele si cu alegerile lor in primul an de viata al copilului?

      Si sincer nu ma refer la povestea cu Ioana, ci chiar unele postari ale Ralucai ma faceau sa cred ca e mama perfecta, desi ea intr-adevar face eforturi sa arate ca e o mama ca noi toate…Ideea e ca aceasta problema tine de ambele parti si nu cred ca e ok sa spunem ca e doar in “curtea” cititorilor.

      1. Uf, imi pare tare rau sa citesc asta! 🙁 Tu ma stii si in viata reala si stii bine ca nu sunt nici pe departe o mama perfecta… ma intristeaza sa stiu ca textele mele pot avea un efect negativ, eu chiar nu imi doresc asta. Te imbratisez si imi pare sincer rau daca vreodata textele mele te-au suparat!
        Sunt de acord ca responsabilitatea este de ambele parti, poate nu am reusit eu sa gasesc un echilibru pe blog care sa arate si partile bune, si partile rele si sa alunge ideea de perfectiune, care cu siguranta nu este ceea ce vreau sa transmit!

        1. Raluca, cred ca nu s-a inteles bine ideea pe care am vrut sa o transmit. De fapt, am vrut sa 1. Fug de la discutia despre Ioana si atunci am facut referire la tine 2. si sa apar ideea ca responsabilitatea este de ambele parti, nu cum spunea Miruna. Recunosc ca eram intr-o perioada grea atunci cand am avut senzatia ca esti mama perfecta, deci clar nu aveam puteri sa vad ‘the big picture’ si sa ma detasez, insa oricum sunt de parere ca bloggerii de parenting trebuie sa tina cont si de perceptia mamelor, tocmai de aceea ca mamele sunt uneori (sau de multe ori) dezechilibrate.

          Imi pare rau ca te-am intristat! Nu asta a fost intentia mea!

    3. Miruna, eu cred ca adevarul este undeva la mijloc. Pe unii oameni ii frustreaza aparenta perfectiune afisata pe bloguri, care nu este chiar conforma cu realitatea. Iar frustrarile astea s-ar diminua daca bloggerii ar afisa si partile lor mai putin bune, chiar daca este foarte greu sa faca asta in mediul online, care nu este mereu prietenos si empatic.

    4. Eu respect parerile tuturor, dar m-as bucura mult daca nu am da exemple “negative” cu numele altor bloggeri, pentru ca nu mi-as dori sa jignim pe nimeni. Mie nu mi-ar placea sa citesc lucruri negative despre mine pe alte bloguri si de aceea sper sa intelegeti rugamintea mea de a nu face referiri direct la nimeni atunci cand criticam.
      Cred ca este normal pentru un blogger de nivel mare (asa cum este Ioana) sa atraga atat sustinatori, cat si oameni care nu o plac, cred ca asa se intampla cu toti oamenii care au o vizibilitate mare in mediul online. Eu va invit sa vedeti lucrurile si dintr-o alta perspectiva: cred ca un om atat de “vizibil” are pe umerii lui o mare presiune, tocmai pentru ca oamenii incearca sa ii gaseasca defecte. Mie mi-ar fi tare greu sa merg in parc cu copilul si sa ma gandesc ca de pe vreo banca ma priveste cineva cu ochi critic. Stiu ca este o chestiune pe care oricine trebuie sa si-o asume atunci cand ajunge in atentina publicului, dar tot mi se pare foarte greu.

  2. Totul depinde de ceea ce cauti la un blog. Cand caut umor si traznai facute de odraslele altora, o citesc pe Ioana (aka Printesa urbana), cand caut tantrum, te citesc pe tine, cand am corabiile inecate si vreau sa vad cata suferinta ascude un om, o citesc pe Cristina Buja, cand vreau un blog de parenting mai monden/modern citesc Meseria de Parinte, si exemplele pot continua…..
    Stii cum este cu blogurile astea: ca atunci cand citesti o carte care iti place mult si apoi vezi filmul si esti dezamagit. La blog, cand cunostii persoana din spatele lui esti si mai dezamagit, pt ca blogul te atrage prin text (harul omului), si nu prin persoana banala care o intalnesti in fata ochilor la un moment dat.

    Haideti fetelor, toate suntem super mame pentru puii nostrii!!!!

    1. Mi-a placut mult partea cu super mame, ai dreptate! 🙂 Si eu citesc bloguri in functie de stare si uneori am perioade cand imi doresc sa citesc mai mult bloguri de parenting, alteori citesc despre dezvoltare personala si tot asa! Este fain ca avem atatea optiuni si fiecare blog ne poate aduce ceva aparte!

  3. Eu consider ca fiecare isi ia informatiile de pe blog filtrate prin propria gandire si aplica ceea ce i se potriveste ca persoana/copil/familie. Eu te citesc si pe tine si pe Bogdana Dobre si pe Cristina Otel si pe multi altii cu bloguri de parinteala. Pot sa spun ca imi place stilul fiecareia si iau ceea ce rezoneaza cu felul meu de a fi. Nu m-am gandit niciodata daca tot ce spuneti pe blog sunteti voi 100%, nici nu cred ca ar fi de dorit asta, ar fi expunere 100% si in plus fiecare avem perioade si perioade.

    Imi place cum scrie Ioana, am gasit o multitudine de stari la ea descrise cu umor si realiste, nu imi pare ca vrea sa fie perfecta in ceea ce posteaza pe blog la fel cum nici tu nu pari a incerca sa emani perfectiune. Tot ce pot sa spun este ca pe mine blogurile voastre m-au facut sa-mi confirm faptul ca ceea ce simt si felul in care ma comport cu copilul meu este ok pentru noi. Feedback-ul se vede in comportamentul copilului, ceea ce pentru mine este o confirmare ca fac treaba buna ca parinte.

    Imi este extrem de ciuda ca blogurile voastre sunt citite numai de cei care oricum fac eforturi in a-si creste copiii ca pe niste persoane, mi-ar placea mult sa ajunga gandurile voastre la parintii care inca isi abuzeaza copii (fizic sau verba), la educatori, profesori sau la oricine are de lucrat cu copiii.

    1. Sa stii ca si eu am frustrarea asta, ca blogurile de parenting bland au in jurul lor o comunitate minunata de parinti faini, care se straduiesc sa isi creasca frumos copiii, dar cu greu reusesc sa ajunga “dincolo” de comunitatea asta, la parintii care aplica alte metode si care poate ar fi inspirati sa faca o schimbare. Sper ca lucrurile sa se mai schimbe in timp, pe masura ce blogosfera de parenting creste, ar fi minunat sa aduca schimbari reale de mentalitate!

  4. Aaaa, Raluca, ce bine imi pare ca ai scris despre asta! Este un subiect care ma framanta si pe mine de cateva zile si ma tot gandesc la asta. Si eu trec printr-o perioada dificila cu Victor, care face crize de furie, de plans… are doar 4 ani. Ma gandesc ca vor trece, incerca sa abordez cu calm, dar uneori imi pierd rabdarea… De curand a facut o scena urata pe strada, cu plansete, strigat, tipat, de mi-au strigat niste oameni sa fac ceva ca sa il potolesc, “sa taca o data copilul!” Asta m-a intrigat, m-a speriat, m-a rusinat, m-a facut sa ma simt foarte prost, dar m-am facut ca nu aud…. Am incercat sa linistesc copilul, desi eu fierbeam in interior de nervi, de rusne si neputinta. Cred ca stii si tu cum e…. Apoi am inceput sa ma gandesc mult la asta: cum pot sa scriu eu despre acest subiect pe blog? Despre ce sa scriu? Sa ma plang ca ma simt o mama-dezastru, care nu isi poate linisti copilul pe strada? Sa cer ajutor? Sa scriu ca totul e bine si frumos, cand de fapt nu este asa?
    Si atunci am ales sa nu scriu… nimic… o perioada. Pentru ca nu am simtit, nu am stiut cum sa abordez problema asa incat sa fiu sincera. Am tacut si am citit. Am citit blogurile voastre, ale celorlalte mame, al tau, al Pisicii pe sarma, al Printesei, al Cristinei Otel si al Anei Nicolescu. Sa caut acolo lucruri asemanatoare, un sfat, o idee, sa vad ca nu sunt singura si nu mi se intampla numai mie asta. Am gasit, dar unele mesaje si articole mi s-au parut destul de soft, scrise mai voalat.. Poate cautam eu altceva… 🙂 Dar am inteles oricum ca se mai intampla astfel de lucruri si in alte familii, asa ca m-am mai linistit.

    Ma bucur ca ai deschis subiectul! e nevoie sa spunem lucruile astea ca bloggeri si mai ales de parenting, acci fiecare din noi are cititorii sai care urmaresc cu atentie si e bine sa fim sincere, sa nu generam idei gresite 🙂

    1. Te imbratisez, Iohanna! Si eu trec uneori prin crize de furie exact cum este cea descrisa de tine! In ultima perioada, de cand tatal lui Bogdan este plecat din tara, s-au intetit tantrumurile si a fost coplesitor pentru mine. Mie sincer nu imi pasa deloc de parerile celor din jur, chiar le raspund foarte taios daca se gandesc sa intervina, insa acumulez in mine multa tensiune si dupa ce se termina criza de plans ma simt epuizata total.
      Chiar recent, intr-o seara in care Bogdan a avut un tantrum de un sfert de ora pe covorul din sufragerie, dupa ce el s-a linistit am inceput efectiv sa plang, pentru ca nu aveam cum altfel sa descarc toata tensiunea aia. Asa ca te inteleg foarte bine…

  5. Apropo de provocarea ta, Raluca, eu cred ca nu e vorba despre o “cosmetizare” voita, ci pur si simplu marea majoritate a bloggerilor povestesc mai mult despre lucrurile frumoase din viata lor (1.pentru ca e mai usor sa scrii despre acestea si 2.pentru ca oamenilor le place sa citeasca despre lucruri frumoase), insa cititorul uita ca aceste povestiri sunt de multe ori doar niste clipe din viata bloggerului. Si e foarte usor sa uiti acest amanunt atunci cand treci printr-o faza mai grea.

    1. Sunt de acord ca este mai usor sa povestesti lucrurile frumoase, dar nu cred ca neaparat oamenilor le place sa citeasca doar asta, cel putin in blogurile de parenting. Din contra, cred ca este nevoie de vulnerabilitate, ca oamenii isi doresc sa simta asta, sa stie ca nu sunt singurii care se confrunta cu o anumita problema si ca este normal sa se simta uneori frustrati, epuizati, coplesiti.
      De exemplu eu cand trec printr-o perioada dificila cu Bogdan caut pe alte bloguri articole care vorbesc despre subiectul respectiv (tantrumuri, perioada lui nu, etc), iar experientele altora ma linistesc si imi dau speranta ca voi gasi si eu o solutie la un moment dat.

  6. Sunt si eu mamica cu blog. Nu simt ca sun cosmetizate blogurile de mama, insa nu o data m-am intrebat cum altele pot fi mame zen, calme, mereu fericite si blande si eu nu reusesc 😀

    1. Eu nu cred ca exista mame mereu fericite! Exista intr-adevar mame zen si calme mereu (nu este cazul meu), dar eu sincer nu cred ca se poate ca viata de parinte sa fie doar fericire, oricat de mult am incerca.

  7. Eu incerc sa nu fac comparatii, iar cand o fac am drept scop sa mai acumulez know-how de la cineva care mi se pare ca se descurca mai bine decat mine intr-o situatie data. Nu inteleg de ce lumea se frustreaza ca X blogerita scrie ceva pe blog. Faptul ca se simt aratate cu degetul arata o lipsa crunta de incredere in ele, nu ca mint blogeritele. Sunt sigura ca toate mamele au momente in care se simt coplesite, casa e un dezastru si copiii fac tantrumuri. Daca scrie pe un blog ca altii patesc la fel asta inseamna ca brusc la mine acasa e curatenie? Nu ma ajuta cu nimic sa stiu ca X blogerita are chiuveta plina de vase, dar m-ar ajuta una care are cateva tips and tricks ca sa fac curatenie mai usor. Eu nu consider ca tu sau alte blogerite gen Printesa urbana cosmetizati realitatea pentru ca la fiecare dintre voi pe blog se gasesc articole si despre dificultatile care apar in viata unei mame si nu e totul doar roz mereu.

    1. Si eu ma feresc mereu de comparatii, atat cand citesc pe bloguri, cat si in viata reala. Mi se pare o capcana periculoasa, care nu aduce nimic bun! Incerc sa invat cate ceva de la fiecare blogger pe care il citesc, dar sunt constienta ca unele lucruri pur si simplu nu imi vor iesi la fel de bine si nu merita sa pun la suflet asta.
      Asa cum pe Bogdan nu il compar niciodata cu alti copii, am invatat in timp ca nici pe mine ca mama sa nu ma compar cu alte mame, pentru ca nu as face decat sa pun presiune suplimentara pe mine!

  8. Cred ca oamenii citesc si percep articolele in mod evident, ce le deranjeaza la o mama este deobicei ceva ce nu pot schimba la ele. Pe mine m-a ajutat foarte mult sa ctesc bloguri scrise de mame, mi-a aratat de foarte multe ori ca nu sunt singura si ca au mai trecut si altii prin ce-am trecut si eu.

    1. Ai atins un punct sensibil… probabil ca in general ceea ce ne deranjeaza la altii este de fapt ceea ce nu putem schimba la noi, chiar daca ne doare sa recunoastem asta. In cazul blogurilor insa, cred ca ajuta sa ne amintim mereu ca omul din spatele blogului nu este 100% pe blog si atunci nu merita sa ne comparam cu el, ci doar sa invatam atat din lucrurile bune pe care el le face, cat si din greselile lui. 🙂

Leave a Reply to Ana-Maria Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *