Draga parinte care iti lovesti copilul,
Sper ca vei citi aceste randuri. Le astern aici fara intentia de a judeca sau a critica, ci doar cu speranta ca ele vor ajunge la tine.
Stiu ca este greu uneori sa fii parinte si ca un copil iti poate rascoli si ultima farama de rabdare, dar te rog sa te gandesti ca puiul de om din fata ta nu vrea intentionat sa te supere. Este doar un copil care greseste cateodata, care nu stie inca sa gestioneze toate emotiile care ii invadeaza sufletul si care are in tine, parintele lui, singurul sprijin adevarat. In momentele acelea grele, cand simti ca o palma poate rezolva totul, te rog gandeste-te la asta si da-i copilului tau sansa de a te simti alaturi de el, cu blandete si intelegere.
Stiu ca iti iubesti copilul, dar uneori oboseala si nervii te coplesesc. Ajungi poate sa spui cuvinte grele pe care apoi le regreti si lasi supararea sa te faca sa-ti lovesti copilul. Daca ai putea sa te opresti o clipa doar ca sa privesti teama din ochii copilului tau cred ca ai intelege cat de mult il ranesti. Urmele palmelor tale pot trece, dar durerea din sufletul lui va ramane acolo. Te rog nu lasa furia sa fie mai puternica decat dragostea! Sta in puterea ta sa inlocuiesti palma cu o imbratisare si teama din ochii copilului tau cu bucuria de a se simti inteles. Copilul tau te iubeste cel mai mult pe lumea asta si in cel mai sincer mod… te rog nu il rani tocmai pe el, cel care iti da in fiecare zi dovada celei mai frumoase forme de iubire.
Stiu ca auzi tot felul de sfaturi si pareri, ca poate unii iti spun ca fara cateva palme copilul nu te va mai respecta. Poate la randul tau ai fost lovit de parinti cand erai mic si crezi ca asta este calea corecta. Insa cred ca in adancul sufletului tau, acolo unde tii ascunsa toata dragostea pentru copilul tau, simti ca ai putea incerca altfel. Aminteste-ti de toate momentele din copilaria ta cand ti-ai fi dorit sa fii inteles si iubit (si poate ti-a lipsit asta) si alege sa faci lucrurile altfel pentru copilul tau. Poti face asta, trebuie doar sa iti dai sansa de a inlocui palmele de acum cu blandete si intelegere! Iar data viitoare cand copilul te enerveaza strange-l in brate si lasa imbratisarea aceea sa iti topeasca furia.
Stiu ca este foarte greu sa te schimbi, ca poate ti se pare prea tarziu, ca nu stii cum altfel ai putea proceda. Dar nu este niciodata prea tarziu pentru schimbarea asta si fericirea copilului tau merita din plin efortul asta. Opreste-te o clipa si gandeste-te ce ai vrea sa isi aminteasca peste ani copilul tau: o disciplina facuta cu pretul multor lacrimi sau o copilarie in care s-a putut refugia oricand in bratele tale? Palmele pe care i le dadeai atunci cand gresea sau dragostea cu care ii acceptai greselile si il invatai sa si le indrepte? Schimbarile incep cu pasi mici. Este de ajuns sa iti propui dimineata ca in acea zi sa nu iti lovesti copilul indiferent ce s-ar intampla, iar seara sa te bucuri de sentimentul acela minunat al unei reusite. Pas cu pas poti alunga toate palmele acelea care il ranesc pe copilul tau si care, undeva in adancul sufletului tau, cred ca te ranesc si pe tine.
Daca randurile acestea au ajuns la tine, te rog doar sa iti dai ragazul de a te gandi la tot ce am scris aici. Am asternut aceste ganduri cu inima deschisa, pentru ca stiu cat de multi copii din generatia mea si-ar fi dorit ca parintii lor sa citeasca acum multi ani lucrurile astea. Pentru ei este prea tarziu, dar pentru copilul tau inca este timp… Daca macar un gand de aici ti-a ajuns in suflet, sunt sigura ca vei gasi calea de a inlocui palmele cu imbratisari si de a transforma lacrimile copilului tau in zambete. Peste ani fericirea pe care o vei citi pe chipul lui va fi cea mai buna dovada ca ai facut un lucru minunat!
Eu cred ca este mult mai complicat decât atât pentru unii. Eu am fost crescută cu bătaie iar acum ma lupt de mulți ani sa nu mai fac crize de furie si sa nu mai scap cate o palmă copilului. Sunt constientă de tot ce ai scris tu aici dar pe mine nu ma ajuta, pentru ca in momentul de furie este deja prea târziu sa privesc copilul in ochi, in acel moment partea logică a creierului nu mai funcționează. Voi încerca si eu cu imbratisari. La mine a funcționat câteodată respirația profundă pe numărătoare. Pentru cei ca mine este o luptă zilnică. Acea furie trebuie descărcată in alte feluri iar rezervorul de iubire trebuie umplut ca sa poti oferi mai departe copilului.
Lacramioara, iti multumesc pentru sinceritate si te felicit pentru eforturile tale, imi inchipui ca este o lupta grea si este nevoie de multa putere pentru a invinge furia! Te imbratisez!
Ai dreptate si cred cu tarie asta, chiar daca am un copil care imi testeaza limitele zi de zi. Lovitul, insa, nu este o optiune, am facut-o doar de 2 ori cand avea vreun an jumate si pur si simplu nu ma lasa sa o imbrac, ne lua 2 ore sa iesim din casa in parc sau oriunde, cu transpiratii si alergat prin casa si de toate. Nu era nicio deama ascunsa, doar voia sa stea sa se joace cu jucariile ei. Si acum la 3 ani e aproape la fel, dar felul in care m-am simtit cand am vazut urma mainii mele pe funduletul ei… Never again. Stiam dinainte ca nu vreau sa o lovesc, ca nu educ si nu rezolv conflicte cu asta, a fost o scapare pe care am regretat-o si nu mi-am mai permis-o niciodata. Mai ridic tonul, ocazional prea tare, dar atat. Insa… Vorbesti de imbratisari. Dar fetita mea fuge, loveste, tipa sa o las in pace, cum faci loc de imbratisari atunci? Vai, cat e de greu!
Si Bogdan fuge uneori de imbratisari si atunci nu am ce sa fac, ii respect decizia! Dar incerc sa gasesc jocuri care sa il detenzioneze si sa il faca sa rada, apoi vrea iarasi sa il iau in brate. Alteori nimic nu functioneaza si nu pot decat sa astept sa treaca momentul dificil si pastrez imbratisarile pentru atunci. Este greu stiu, copiii ne testeaza limitele mereu, dar ne si ofera multa bucurie in schimb! 🙂