Similar Posts

22 Comments

  1. Buna! Eu am doi baietii, unul de 6 si unul de 2 ani. Cel mare este un copil bland, evita conflictele, intelege si respecta regulile din colectivitate. In grupa lui exista un baietel agresiv, cunoscut de altfel de toti parintii. Zilele trecute, chiar inainte sa mergem in concediu, mi-a zis ca acest baietel l-a lovit… i s-a parut ca baietelul meu numara prea repede la fata-ascunselea si, pe la spate, i-a dat 2 “capace” peste urechi. Am mers si am discutat cu educatoarea care mi-a spus ca au mereu probleme cu acest copil, ca problemele vin de acasa unde i s-a spus ca el trebuie sa fie lider cu orice pret, astfel ca atunci cand ceva nu merge cum isi doreste el, regleaza situatia prin violenta. Mi-a spus educatoarea ca vor fi mai atente si vor avea mai multa grija la ceea ce face baietelul agresiv in relatia cu al meu. Primul instinct a fost sa-i zic copilului meu sa-l loveasca inapoi… m-am oprit fiindca stiu ca se va intoarce impotriva mea si a fratiorului mai mic…. varianta a doua, sa parasca… noi ii invatam acasa ca asta nu e ok … ce sa-i zic sa faca? Ii zic mereu sa-l evite, dar intr-o grupa de 10 copii, nu-i simplu. Ne pregatim sa mergem in tabara si am aflat, stand de vorba cu educatorea, ca vine si baiatul agresiv. Planul este sa-i spun copilului meu ca vine si respectivul si daca el doreste sa se retraga din tabara, sa-i respect dorinta. Ma enerveaza cumplit ca trebuie sa aiba de a face cu astfel de indivizi si ca e posibil ca baietelul meu sa nu mai vrea sa participe la tabara din cauza lui, dar nici nu vreau sa-l trimit acolo sa-l hartuiasca cineva. Unii zic ca asta-i lumea in care traim si ca trebuie sa se descurce singur, ca in felul asta isi stabilesc copiii ierarhia. Eu zic ca nu e chiar asa… pe mine nu ma bate nimeni la serviciu si daca s-ar intampla, s-ar numi hartuire. De multe ori mi-as dori ca baietelul meu sa reactioneze ca Bogdan, sa se apere singur. In parc, daca sunt copii mai mari care se joaca, eu am incercat sa-i invat pe ai mei sa fie rabdatori si sa astepte. Chiar daca cei mari vin peste ei in locul in care se joaca, incerc sa le atrag atentia catre un alt obiectiv distractiv. Cum altfel sa le tina piept celor mai mari? Sa loveasca si sa fie loviti? Eu aleg sa intervin daca copiii intra in conflicte violente, cu cei mai mari sau mai mici.

    1. Imi pare rau pentru experienta cu tabara, sper totusi sa mai vrea sa mearga. Mie sincer mi s-ar parea normal ca educatoarele sa il opreasca pe copilul agresiv sa vina in tabara si sa discute cu parintii lui despre asta. Nu este ok sa nu mai mearga alti copii in vacanta doar pentru ca unul singur are un astfel de comportament. 🙁

  2. Laura, in primul rand iti multumesc ca ai impartasit cu noi experienta ta. Te inteleg, m-am confruntat si eu cu situatii similare. Fetita mea care este foarte linistita (care este si highly sensitive pe deasupra) a fost de multe ori agresata verbal (inca nu fizic) de alti copii in multe ocazii. Ea insa izbucnea in hohote de plans si cauta protectia mea. “Ne straduim sa crestem copii blanzi, dar totusi trebuie sa ii invatam cumva sa faca fata si situatiilor in care blandetea nu ii ajuta. ” este exact si framantarea mea ! Greu de gasit un echilibru…ceea ce pe mine m-a ajutat a fost un capitol din cartea lui Marshal Rosenberg (cel care a “inventat” comunicarea non-violenta) care vorbeste (surprinzator) despre cum poti sa folosesti forta pentru a (te) proteja (“the protective use of force”). Asa ca eu am “antrenat-o” pe fetita mea (era clar ceva ce o framanta foarte tare si pe ea, nu stia cum sa procedeze ca sa poata singura sa gestioneze incidentele) i-am aratat cum sa se protejeze (spunand “nu”, “stop”, etc sau da, chiar folosind forta). Este important sa “stand up for our needs !”. Acum, punandu-ma in locul tau, as incerca sa vad daca baietelul “meu” a folosit forta pentru a se proteja sau pentru a pedepsi si mi-as baza discutia cu el si recomandarile despre cum putem face mai bine data viitoare in functie de asta.

    1. Multumesc pentru sfaturi, Ana! O sa caut si eu capitolul din cartea lui Marshal Rosenberg, mi se pare foarte interesant ce povestesti! SI ai dreptate, trebuie sa stie sa se apere si sa ceara sa le fie respectate drepturile, mai ales ca noi nu vom fi mereu langa ei sa ii putem proteja…

      1. Astazi a ajuns la mine articolul acesta 🙂 (e un blog al unor oameni cu care rezonez foarte mult si care au fost educatori in gradininte “progressive kindergarten” cu multa experienta si resurse valoroase pt mine; au si multe conferinte de parenting gratuite)

        When you see one child push another, how do you respond?
        Do you correct other people’s children?
        Do you try to protect the other kids from the upset child?

        http://www.happilyfamily.com/what-to-do-when-a-child-hits-another-child/?utm_content=buffer5eedf&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer

  3. Asta e ceea ce numesc eu o zona gri. Oricat parenting credem ca stim sau oricata blandete am incerca sa le insuflam copiilor nostri, vine acel moment in care trebuie sa ii invatam sa iasa din bula si sa se adapteze situatiei. Eu cred ca ai procedat foarte bine, pana la urma n-ai dat nici un raspuns si astfel l-ai lasat pe el sa si-l dea singur. Iar faptul ca a dat doar o palma dupa ce a indurat si a rabdat atata e semn ca a vrut doar sa opreasca conflictul, nu e semn de violenta.

  4. Tough one! Sincer, cred că limba a fost o barieră importantă aici. O soluție bună pentru data viitoare este să încerce să îl întrebe pe celălalt de ce se poartă așa cu el. Cred că genul ăsta de a pune astfel problema debusolează orice bully. Cealaltă variantă e să se gândească dacă e foarte important pentru el să se dea în fix acel moment și dacă mai poate aștepta puțin sau se poate da pe altceva între timp. Violența nu cred că trebuie încurajată de părinte, nu este o soluție oficială, însă nu vrei să crești un pămpălău. E totuși băiat. Mai ales dacă îl știi un copil calm, care nu lovește de obicei, nu cred că e așa mare problema. Ce văd eu e că a știut să iese dintr-o situație. Nu înseamnă să îl aprobi, dar nici să îl cerți pentru asta 😉
    a, și îi mai poți spune că mami îl iubește oricâte palme ar da 😛

    1. Foarte buna ideea cu intrebarea, iti multumesc! Abia astept sa invete bine engleza si sa il invat varianta asta.
      De certat eu nu il cert de obicei, doar incercam sa gasim impreuna variante mai bune de a se comporta. Insa in cazul asta s-a dovedit mai dificil decat ma asteptam. 🙂

  5. De doua zile ma tot gandesc la intrebarea ta, la situatia in care ai fost pusa si ma intreb oare cum as fi reactionat daca as fi fost in locul tau…
    Si… tot nu stiu. Cel mai probabil as fi reactionat cam ca tine.
    Foarte important mi se pare ca micutul a realizat si a analizat ce s-a intamplat, si-a dat singur seama ca nu a fost chiar ok cum a reactionat.

    1. Da, din fericire el mereu realizeaza singur cand face ceva gresit. Adica imediat ce trece furia sau supararea vine singur sa vorbim despre ce s-a intamplat si el imi cere sa gasim alta varianta. Am mare noroc ca este asa, doar ca de data asta nu prea am stiut eu cum sa il ghidez mai bine.

  6. Eu cred ca esti prea dura cu tine. Din ce ai povestit, eu vad situatia mai mult ca autoaparare, decat ca violenta. Si eu ii invat pe copii sa evite pe cat se poate sa intre in situatii care ar implica violenta. Numai ca la locul de joaca cred ca sunt inevitabile pentru ca apar din senin. Uite, fii-mea e genul avocat. Vorbeste mult, incearca sa isi imbrobodeasca ”adversarul” din vorbe, ii suceste de nici nu mai stiu aia de voiau. Are un stil de a se impune prin atitudine. Numai ca la scoala a intrat intr-un conflict tacit cu o colega. Amandoua voiau sa fie liderul informal al clasei. Au tot tatonat terenul, si-au facut bisericute. Am tot avertizat-o ca o sa se termine prost, pentru ca colega ei are alta educatie, mai de cartier si este posibil sa si-o fure. O tot facea pe fii-mea proasta, ba ca are nu stiu ce haine ,ba ca mama ei e nu stiu ce. Fii-mea riposta la modul ei. O intreba ce nota a luat la nu stiu ce test, cate carti a citit. Invatatoarea si ea le-a lasat sa-si rezolve singure problemele, Numai ca intr-o zi doi baieti din ”biserica” cealalta au impins-o pe a mea si a cazut cu spatele de cantul de la usa. Ea s-a ridicat si s-a dus direct la colega ei, pe care o considera sursa problemei. Si-a infipt mainile in parul ei si a tras-o pana a pus-o jos. Iti dai seama ce scandalul naibii a iesit. Am stat o zi la telefon cu doamna, cu mama fetei. Amandoua imi spuneau ca cealalta si-a cautat-o, iar doamna nu pricepea ce s-a intamplat cu a mea. Acum in sinea mea, dupa ce am auzit-o plangand de-atat ori de suparare, am avut o doza de bucurie, dar na, nu trebuia sa ii spun si ei asta. Ea tot imi spunea, ”mami, dar nu mai puteam! nu am mai rezistat!”. Am analizat cu ea pe toate partile situatia. Acum vad ca gestioneaza si mai bine situatiile. Dar oricum, cred ca e inevitabil, mai ales cand te simti incoltit sa nu ripostezi cumva, iar la varsta asta e greu sa-ti gestionezi emotiile si impulsurile. De-abia reusim noi oameni mari, d-apăi ei.

    1. Multumesc mult ca mi-ai impartasit experienta ta! Imi inchipui ca la scoala situatiile astea sunt si mai complicate, mai ales ca acolo copiii interactioneaza singuri si isi fac propriile “reguli”. Mi se pare foarte bine ca ai un copil care stie sa isi apere drepturile si sa isi expuna punctul de vedere. Probabil situatia cu trasul de par a fost modul ei de a arata ca era la capatul rabdarii. 🙁
      Bogdan este un copil mai putin comunicativ, mai ales in situatii conflictuale, si ii este mai greu sa se exprime. Sper ca in timp sa invete si el sa exprime mai multe in cuvinte..

  7. As vrea sa stiu ce sa-ti raspund la situatia descrisa de tine insa nu stiu. Fetita mea are abia doi ani si nu ne-am lovit inca de asa ceva. Insa iti scriu pentru a-ti multumi ca ai scris despre asta. E o situatie la care nu m-am gandit sincer pana acum. Imi sunt foarte utile si comentariile aduse aici. Toate mi se par pertinente, de bun simt. Asa ca iti multumesc tie pentru articol si celor care au comentat pentru raspunsurile date! Abia astept sa spui si continuarea. Toate bune! 😊

  8. când eram noi mici, nu stătea nimeni la leagăne cu noi, ca să ne urmărească dacă ne certăm sau nu. iar la țară, copiii se jucau în nisip fără să știe că au părinți și reușeau să o scoată la capăt.
    mamele nu reacționează pentru că sunt *lasă-mă să te las* sau pentru că au ajuns la concluzia că, dacă te bagi între copii, greșești – ei au conflicte, ei le gestionează – nu deodată, ci în timp.
    am fost genul de mamă care a cerut copilului să fie bun și drăguț, pacifist.
    m-a ascultat și e iubit de toți oamenii – mari sau mici.
    dar cât de dificil i-a fost să înghită toate mizeriile fără să reacționeze, doar el știe.
    uneori, fă-te că nu vezi lucrurile, pentru ca să ajungă singur la o concluzie – da, poate să și dea, asta e. poate să i se riposteze, asta e – să știe ce urmează după fiecare faptă pe care o face, să învețe consecințele comportamentului …
    alteori, dă-i sfatul să se depărteze de acei copii.
    alteori, spune-i povești prin care să-l ghidezi spre punctul unde vezi că lui îi e frică să meargă.
    succes.

  9. Il admir pe Bogdan pentru curajul de a reveni chiar daca a fost respins! Imi vine greu sa spun ce as face eu in locul tau pentru ca stiu ca de cele mai multe ori practica e altfel decat teoria. Vorbele ar trebui sa inlocuiasca palma, dar nu stiu ce fel de vorbe. 🙂 Daca ai avut deja discutia cu el, poate ne spui si noua ce ai decis sa ii spui, Multumesc!

  10. Cred ca ar ajuta sa spuna clar cum se simte cand e respins si ce asteptari avea el in aceasta situatie, sa foloseasca un fel de comunicare non-violenta. Cand ii spui unui om ce te doare, fara sa il faci pe acel om sa se simta vinovat de asta, cresc sansele sa trezesti empatia in el. Iar cand trezim empatia, lucrurile se pot rezolva mai degraba fara violenta. In cazul lui, si limba engleza e o bariera, dar la nivel teoretic asta cred ca ar fi un raspuns bun. 🙂

  11. Draga mea, nu am citit restul comentariilor. Cand am citit articolul mi s-a strans inima pentru Bogdan. Desi nu sunt deloc pro violenta, eu cred ca a procedat corect si mai cred ca este un copil extraordinar, echilibrat si care stie sa isi apere drepturile de la o varsta atat de mica. Bravo tie pt cum l-a crescut si mai ales bravo pt cata rabdare ai! Eu interveneam sa ii iau apararea in locul tau, ceea ce cu siguranta nu l-ar fi ajutat. Pe el l-a ajutat sa isi gaseasca singur solutia si pana la urma, uneori sunt bune solutiile mai dure, mai radicale.

Leave a Reply to Raluca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *