Seara care mi-a alungat dorul de tara…
Am simtit de multe ori ca Romania nu este tara in care vreau sa imi cresc copilul. Dar cumva mereu in sufletul meu am sperat ca se va schimba ceva, ca generatia noastra va aduce binele, ca exista speranta printre toate dezamagirile.
Imi amintesc protestele de dupa Colectiv si cred ca acela a fost ultimul moment in care am simtit ca noi putem schimba ceva. Dupa toate nedreptatile de atunci am simtit ca putem castiga si noi, oamenii simpli care ne dorim doar sa readucem normalitatea im vietile noastre. Insa treptat furia a disparut, cu totii a, revenit la vietile noastre si mi-e teama ca nu am invatat nimic… De fapt alegerile locale de anul trecut au aratat exact asta.. ca nu am invatat nimic. Ca in momentele importante pentru viitorul nostru ne lipseste curajul de a schimba ceva si totul ramane exact la fel de “stricat” cum ne-am obisnuit.
Dupa ce s-au anuntat rezultatele de la locale stiam deja ca alegerile parlamentare nu ma vor mai gasi in tara, ci la zecii de mii de kilometri distanta. Am privit de aici, de departe, alegerile parlamentare si finalul mi-a lasat acelasi gust amar si aceiasi convingere ca schimbarea este inca un ideal indepartat. Ceea ce s-a intamplat in seara asta insa mi-a alungat si ultima speranta, ultima farama de incredere, ultimul strop de dor de tara.
Imi dau seama ca de fapt tara de care imi este dor nu este aceasta de acum. Mi-e dor de oameni, de casa noastra, de sentimentul acela frumos de a fi inconjurat de persoane dragi. Insa de Romania de acum nu imi este dor, chiar daca ma doare sa scriu asta. Simt doar revolta, furie si dezamagire. Mi-e ciuda sa stiu atat de multi oameni faini care isi cresc copiii atat de frumos, cu valori adevarate, liberi si hotarati sa infrunte nedreptatea si sa stiu ca acei copii vor deveni adultii de peste ani care vor trebui sa traiasca intr-o tara care nu le va oferi tot ceea ce ne dorim noi sa le oferi copiilor nostri. In ziua in care ne vom intoarce in Romania mi-e teama ca voi simti mai acut ca nu este locul in care vreau sa imi cresc copilul. Si mi-e teama ca va simti si el cand va mai creste ca tara asta nu este locul potrivit pentru el.
Copiii nostri poate ne vor intreba vreodata de ce nu am putut face mai mult pentru ca tara noastra sa fie un loc mai bun. Sau poate doar vor decide sa plece in cautarea unui viitor mai bun. Iar noua ne va ramane doar dezamagirea ca nu am putut face mai mult pentru ei, ca nu am avut curajul sa luptam pana la capat, ca am lasat nedreptatea sa invinga desi pe ei ii invatam mereu ca nu trebuie sa renunte niciodata.
Noi suntem departe acum, dar voi sunteti acolo! Privesc ecranul tabletei si sunt mandra de fiecare dintre oamenii pe care ii vad acum in strada. Daca as fi acolo, in Bucuresti, cu siguranta as fi alaturi de ei.. insa de aici, de departe, nu pot decat sa va rog pe voi sa nu renuntati, sa nu lasati furia sa se domoleasca si uitarea sa faca nedreptatea de acum sa ramana nepedepsita. Am renuntat de atatea ori, de prea multe ori… Ne-am multumimt cu mai putin decat meritam, ne-am oprit prin usor din a lupta pentru viitorul copiilor nostri. De data asta voi puteti sa faceti altfel!
In noaptea asta nu imi este dor de tara mea! Dar imi este dor sa sper ca lucrurile se mai pot schimba…
