12 activitati care sa-i ajute pe copii sa-si consume energia cat stau acasa
Acest articol face parte din seria “O idee pe zi”, creata pentru a va oferi idei simple pe care sa le incercati alaturi de cei mici pentru a face zilele acestea in care #StamAcasa mai usoare si mai frumoase.
(Mai multe detalii despre aceasta serie gasiti la finalul articolului.)
Trecerea de la un program activ cu multa joaca pe afara la stat in casa tot timpul ii poate face pe copii sa devina mai agitati, pentru ca nu isi pot consuma energia asa cum o faceau pana acum.
Unul dintre lucrurile cele mai utile pentru noi in perioada asta a fost sa includem cateva activitati “active” in programul nostru zilnic, pentru a-l incuraja pe Bogdan sa isi consume energia.
12 activitati care sa-i ajute pe copii sa isi consume energia
Am reunit aici 12 idei usoare care ii ajuta pe cei mici sa isi consume energia cat timp stau acasa. Sunt sigura ca pe multe din ele le stiti si deja le puneti in practica, dar sper sa gasiti si cateva idei noi de incercat zilele aceastea.
1. Jucati “Statuia” – In timp ce dansati cu cei mici pe o melodie, intrerupeti muzica din cand in cand. In acel moment, toata lumea trebuie sa stea nemiscata exact in pozitia in care era. Cine nu face asta este eliminat din joc. Reporniti apoi melodia si cotinuati jocul.
2. O altfel de sesiune de citit povesti – Alegeti o carte care sa aiba o actiune mai “palpitanta” (cu multa miscare) si cititi-o celor mici. Dupa fiecare pagina (sau cand credeti voi ca este cazul), opriti-va si indemnati copilul sa puna in scena ce ati citit facand miscari care sa ilustreze povestea.
3. Povesti cu sarituri – Alegeti o carte pe care sa o cititi copilului. Inainte de a incepe anuntati un anumit cuvant la care copilul trebuie sa fie atent pe parcursul povestii (un cuvant care sa apara destul de des cat sa faca jocul amuzant, de exemplu numele personajului principal). De fiecare data cand aude cuvantul ales copilul trebuie sa se ridice si sa faca o saritura (sau orice alta miscare vreti voi sa le propuneti). Provocarea este sa nu rateze nici unul din momentele cand spuneti cuvantul ales.
4. “Bataie” cu perne (sau leapsa – daca aveti suficienti participanti cat sa fie distractiv)
5. Cursa cu obstacole – Construiti o cursa cu obstacole din perne si alte lucruri de prin casa (care sa nu fie periculoase pentru copii). Pentru copii mai maricei, puteti sa ii indemnati chiar pe ei sa construiasca o cursa cu obstacole.
6. “De-a v-ati ascunselea” – Un mod de a face jocul mai distractiv pentru copiii mai maricei este sa il jucati pe intuneric, folosind o lanterna.
7. “De-a v-ati ascunselea” cu animale de plus – Aceasta varianta a jocului este perfecta cand vreti sa tineti copilul ocupat. 🙂 Invitati copilul sa va aduca 5-7 animale de plus (sau alt tip de jucarii care ii plac). Apoi, cat copilul nu se uita, ascundeti jucariile in diferite locuri din casa (ca si cum ele ar juca jocul cu voi). Invitati copilul sa gaseasca toate jucariile ascunse. Pentru a face jocul mai distractiv si rapid puteti sa porniti un cronometru si sa ii incurajati pe cei mici sa gaseasca jucariile cat mai repede.
8. “Vanatoarea” de comori – O activitate despre care am povestit zilele trecute – aici, de unde puteti descarca si materialele pentru joc.
9. Muzica si dans – Faceti o mica “petrecere” cu muzica si dans in sufragerie. Noi folosim cantece din coloana sonora a filmelor Disney si dansam minute in sir. 🙂
10. Jucati “baschet” cu sosete impachetate si un cos (sau o cutie) – Stabiliti o linie de start de unde sa aruncati sosetele si vedeti cate reusiti sa aruncati in cos.
11. Daca aveti baloane le puteti folosi pentru a juca “volei” sau pentru a le lansa celor mici provocarea de a tine balonul in aer cat mai mult fara a-l lasa sa cada pe podea.
12. “Furatul” sosetelor – Este un joc pe care l-am descoperit intr-o carte a lui Lawrence Cohen si este foarte distractiv sa il jucati in familie. In primul rand, stabiliti regula de a nu folosi lovituri sau orice alte metode violente in joc. Apoi, toti jucatorii stau pe podea (fara a avea voie sa se ridice in picioare) si incearca sa isi “fure” sosetele unul altuia. Cine ramane fara ambele sosete iese din joc. Castigatorul este cel care reuseste sa “fure” cele mai multe sosete.
Sper sa va placa ideile si sa fie cat mai distractive pentru copii! 🙂 Spor la joaca!
Despre seria “O idee pe zi”
Seria “O idee pe zi” va cuprinde idei usoare si dragute pe care sa le incercati cu cei mici in perioada aceasta de stat acasa.
Voi pregati si cateva materiale speciale si daruri pentru voi, asa ca va astept cu drag pe blog in fiecare zi din perioada aceasta de izolare!
Sper sa va placa ideile si aduca zambete si voie buna in casele voastre!
Puteti gasi toate ideile aici.
stock photos from depositphotos.com