MamaPan – un proiect cu suflet si aroma de paine sanatoasa
Saptamana trecuta am avut parte de o dimineata aparte: am luat un mic dejun delicios in compania unor oameni minunati. Si pentru ca proiectul despre care am aflat atunci m-a cucerit din prima, astazi as vrea sa va povestesc si voua despre el, sunt sigura ca veti indragi imediat ideea acestui proiect.
MamaPan este o brutarie care face o paine delicioasa si sanatoasa, dar mai mult decat atat este o afacere sociala gandita pentru a sprijini mamele singure si mamele cu mai multi copii. Am avut ocazia sa le cunosc pe mamele din spatele acestui proiect si ele mi-au transmis o emotie aparte, a unor oameni care muncesc cu drag pentru un vis in care cred si pe care se lupta din rasputeri sa il duca mai departe.
Cea care a pornit aceasta intreprindere sociala este Irina Sorescu, presedinta executiva a CPE, care ne-a si explicat pe scurt ce anume si-a propus cu acest proiect: „Multe dintre femeile care isi cresc singure copiii sau care au trei sau mai multi copii au situatii dificile, gasesc cu mare greutate un loc de munca sau un mediu de lucru permisiv și sustinator in ceea ce priveste nevoile lor legate de viata de familie. Am pornit in acest proiect in primul rand de la nevoia de a oferi sprijin in mod direct acestor femei. Apoi, am vrut sa cream un produs natural, viu si sa dezvoltam o afacere sustenabila. Am construit, cu ajutorul femeilor aflate în situatii de dificultate economica si sociala, un produs sanatos, pe care il putem oferi in mod responsabil comunitatii”.
Din tot ce am gustat la mic dejunul organizat de MamaPan va pot spune ca produsele sunt cu adevarat gustoase, painile au un gust aparte si multa savoare, iar dulciurile sunt delicioase. Am aflat de la doamna care conduce procesele de productie ale painii cat de benefica este aceasta pentru sanatate si cat de multe beneficii ne poate aduce consumarea painii cu maia. Brutaria produce paine artizanala, adica fara drojdie industriala si fara conservanti, din ingrediente naturale si coapta pe vatra, asa cum ar trebui sa se faca de fapt o paine sanatoasa.
Mamele de la brutarie pregatesc in fiecare zi opt sortimente de paine cu diferite tipuri de faina si arome, dar coc si dulciuri la fel de gustoase: placinte cu mere, dovleac si varza murata, fursecuri cu nuca, saratele si cozonaci cu nuca si fructe confiate.
Painea cu maia are o multitudine de beneficii, dintre care:
- are proprietati nutritive deosebite datorita graului integral folosit
- are indice glicemic mic
- poate fi digerata usor si de oersoanele care au o sensibilitate la gluten
- este foarte hranitoare si satioasa, ajutandu-ne sa ne simtim satuli fara sa consumam o cantitate mare de paine.
Mai multe despre procesul de productie al painii, dar si despre povestea proiectului MamaPan puteti afla din filmuletul de mai jos, pe care va invit cu drag sa il urmariti, ca sa le cunoasteti pe mamele care au cladit aceasta afacere.
Din luna decembrie proiectul MamaPan trebuie sa se autofinanteze, asa ca daca va place ideea si mancarea sanatoasa acum este cel mai bun moment sa le sustineti pe mamele brutarese. Sustinerea voastra poate veni in multe forme: sa faceti cunoscuta afacerea lor, sa le povestiti si altora despre brutarie si mai ales sa le comandati produsele. Cu siguranta va veti bucura de aromele de paine sanatoasa si de gusturile apetisante ale dulciurilor, iar in plus veti contribui la o afacerea care sustine mame aflate in situatii dificile.
Produsele MamaPan pot fi comandate online pe www.mamapan.ro (transportul este gratuit pentru o comanda de minim 50 lei) sau pot fi cumpărate din magazinele partenere (Ki-Life, BacaniaVeche, Legume de Tara, Pravalia Mica, Moara cu pietre, Bacania cu suflet Donia, Micii producători). Brutaria poate livra pentru diferite tipuri de evenimente produse de patiserie delicioase si sanatoase, asa ca daca planuiti un eveniment puteti apela cu incredere la ei.
Eu am facut deja o comanda de la MamaPan si abia astept sa primesc produsele, sper sa incercati si voi produsele lor. M-as bucura mult sa vad ca acest proiect creste si ofera sprijin tot mai multor mame.
In Romania sunt peste 400.000 mame singure. Doar 10% dintre ele au un loc de munca stabil. Daca vom sustine astfel de proiecte statistica asta se poate schimba in bine.