Jurnal de gravida: Ce am făcut în primul trimestru
Timpul trece şi deja simt că am uitat multe dintre evenimentele de la început de sarcină, aşa că m-am gândit că o listă cu tot ce am făcut până acum este un prilej bun de a păstra evidenţa tuturor acestor etape.
1. Prima ecografie a avut loc la 5 săptămâni şi 4 zile şi a fost unul dintre cele mai emoţionante momente, pentru că am auzit pentru prima dată inimioara din burtica mea. Atunci am primit confirmarea sarcinii şi primele sfaturi de la doamna doctor. Aveam mari emoţii aşa că am început să citesc tot mai multe despre sarcină ca să fiu pregătită pentru ce va urma.
2. Primele simptome le-am simţit încă de la începutul sarcinii, mai ales o oboseală permanentă şi greţuri care ţineau aproape toată ziua. Fiecare seară avea acelaşi scenariu, cu multe ore de somn imediat după ce ajungeam acasă. Tot atunci au început poftele, unele cerute de bebe, altele probabil influenţate de mine, care oricum sunt mereu tare pofticioasă. Aşa că am poftit la salate, portocale, ciorbă de văcuţă şi multe altele, dar am încercat să fiu cât mai cumpătată mai ales cu poftele care nu aduceau vitamine şi nutrienţi necesari pentru bebe, pe cât posibil.
3. Analizele de sânge au fost recomandate de doctor şi au însemnat o listă lungă de diferite testări. Unele dintre ele erau acoperite de asigurarea mea privată de sănătate, dar pentru altele a trebuit să plătesc destul de mult. Pentru aceste investigaţii care cuprindeau în special complexul TORCH pentru identificarea unor viruşi care pot afecta sarcina am plătit la laboratorul Sanador cam 400 lei, dar sunt sigură că în alte părţi sunt ceva mai ieftine.
4. Acidul folic a fost recomandat tot de doctor, aşa că iau 1 mg în fiecare zi pentru că ajută la dezvoltarea creierului celui mic. Mulţi doctori recomandă suplimentar vitamine prenatale, dar depinde de fiecare sarcină, aşa că orice vitamine trebuie luate doar la recomandarea acestuia. Pentru durerile de burtă am luat No Spa unoeri, la fel cu recomandarea doctorului.
La finalul primului trimestru am făcut ecografia morfologică de 12 săptămâni, despre care voi scrie mai multe separat, pentru că este una dintre cele mai importante momente din această perioadă. Primul trimestru mi s-a părut o perioadă plină de bucurii şi în acelaşi timp de nerăbdare. Sunt multe momente deosebite pentru orice femeie, dar de multe ori simptomele neplăcute de sarcină ne împiedică să ne bucurăm de toate aceste schimbări. Primele săptămâni au multe riscuri de a se întâmpla ceva rău cu sarcina, aşa că abia am aşteptat să trec de această perioadă, cu speranţă că de acum înainte riscurile vor fi mult mai mici. Al doilea trimestru se anunţă mai special, aşa că sunt fericită că am ajuns aici şi sper să mă pot bucura din plin de fiecare din noile schimbări din burtică.