Iată că a trecut mult timp în care am simţit lipsa timpului de a scrie pe blog, dar acum sunt decisă să recuperez săptămânile trecute, pentru că ar fi păcat să rămână amintiri netrecute în jurnalul meu de sarcină.
La ecografia de 16 săptămâni, la care de fapt am fost la 15 săptămâni şi câteva zile după cum am găsit programare, totul a fost emoţionant, de la prima apariţie a bebeluşului pe ecran. Era deja măricel şi avea formă de omuleţ, doar cu căpşorul mult mai mare decât restul corpului. La fel de bucuros de acele clipe a fost Tati, care parcă atunci a conştientizat cu adevărat că avem bebele nostru, care creşte frumos în burtică. Am primit chiar un CD cu trei filmuleţe scurte cu bebe pe care le-am arătat cu multă bucurie celor dragi.
Din fericire totul a fost bine cu bebe, chiar dacă la colul meu apăruse o nouă scădere în lungime. Am primit sfaturi de la doctoriţă, care a înlocuit acidul folic cu Elevit şi ulei de somon, din care iau o pastilă în fiecare zi, alături de Utrogestan pe care îl iau în continuare în fiecare seară.
Pentru că se apropia vacanţa în care mergeam cu avionul am primit indicaţii pentru zilele în care zburam şi în care trebuia să iau preventiv 3 pastile de No Spa la interval de cam 4 ore şi câte 2 pastile de Magne B6 dimineaţa şi la prânz.
Am plecat de la doctoriţă cu multă linişte în suflet, pentru că ştiam că bebe este bine şi totul merge aşa cum ne doream. Deja ne simţeam mai apropiaţi sufleteşte de acel bebe micuţ care ne-a cucerit inimile şi pe care îl purtăm mereu în gândurile noastre de când am aflat că el creşte în burtica mea.
La această ecografie, făcută pe 23 aprilie bebe avea greutatea estimată de 130 g şi o lungime CRL de 97 mm, valori normale pentru săptămâna gestaţională.

Tagged on:

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: