Ieri parea sa fie o zi normala, care incepuse frumos cu o plimbare prin ploaie pana la cresa, pe o vreme destul de calda de primavara. Dupa serviciu am mers sa il iau pe Bogdan de la cresa, ca de obicei. Dupa putin timp dupa ce am ajuns la cresa Bogdan cobora scarile concentrat, asa cum ii place lui. Doar ca odata ajuns langa mine a refuzat categoric sa il iau in brate si sa il pun in manduca. Am crezut ca este ceva temporar, asa ca l-am lasat sa se mai plimbe pe holul gradinitei. Acolo a descoperit jucaria unei fetite, lasata pe hol, si nu a fost chip sa se mai desprinda de ea, ba chiar o impingea peste tot si riscam sa cada cu tot cu jucarie pe scari. I-am vorbit, i-am explicat ca nu este jucaria noastra, deci nu o putem lua cu noi si ca ar trebui sa plecam, pentru ca deja statusem destul pe hol. Dar el vroia neaparat sa mearga pe jos afara, desi era in pantofiorii de interior, iar afara ploua usor.

Dupa mai multe negocieri a inceput o adevarata criza de suparare din partea lui, pentru ca nu putea nici sa ia jucaria acasa, nici sa iasa pe strada singur. Au urmat lacrimile, manutele agitate care loveau in toate directiile, incercarile de a scapa din bratele mele. Nu a fost chip sa il pun in manduca, asa ca o solutie de moment a fost sa ies cu el in brate pe strada. A mai plans cu tipete pana am ajuns aproape de statia de tramvai, timp in care incercam sa ii vorbesc calm, dar totusi sa il tin ferm in brate. Pe moment m-am gandit sa il las sa mearga pe jos, pana la urma doar s-ar fi udat la picioruse, nu era nimic cu adevarat periculos, dar am vrut sa inteleaga ca atunci cand plecam de la cresa nu putem merge pe jos.

Cand a acceptat in sfarsit sa il pun in manduca eram cu totul ravasita dupa “lupta” de a-l tine pe Bogdan in brate, nu am apucat sa imi scot cardiganul, asa ca am pus manduca total aiurea si drumul spre casa a fost teribil de incomod. El insa s-a linistit imediat si de cand am ajuns in statia de tramvai a devenit afectuos si dornic sa ne jucam. Acasa l-am alaptat si apoi ne-am dragalit indelung pe canapea.

Seara il priveam jucandu-se si mi-au revenit in minte imaginile crizei de furie de la cresa. Am citit destul de mult pe tema asta, dar in momentele acelea m-am simtit nepregatita si debusolata. Inteleg dorintele lui, incerc sa i le indeplinesc de fiecare data cand se poate, dar uneori ajungem la situatiile acestea cand cerintele lui sunt incompatibile cu ceea ce trebuie sa facem intr-un anumit moment.

De obicei protestele nu sunt asa puternice si de lunga durata, momentul de ieri a fost cel mai intens de pana acum. Dar ma gandesc ca vor mai urma altele si ca trebuie sa fiu pregatita. Bogdan este inca la o varsta la care nu intelege pe deplin explicatiile mele, asa ca metoda negociatului nu prea are cum sa functioneze.

Distragerea atentiei nu este o optiune pentru ca mie nu imi place in general aceasta metoda (mi se pare putin lipsita de respect fata de copil), dar si pentru ca Bogdan este de neclintit atunci cand vrea ceva, oricat ar incerca cineva sa il distraga.

De obicei il iau in brate atunci cand protesteaza si il las sa planga cat vrea, timp in care il mangai si ii vorbesc despre lucrul care a generat supararea lui. De cele mai multe ori se linisteste repede si apoi este tandru, ma dragaleste si uita imediat de frustrarea care l-a determinat sa planga.

Momentele care ma pun in dificultate sunt cele in care el devine agitat, ma impinge si nu ma lasa sa il iau in brate, mai ales daca acestea se petrec in alta parte decat acasa. In casa noastra este simplu, ma asez pe jos langa el si treptat vine in bratele mele. Afara insa nu pot face asta si simt ca se starneste un fel de “lupta” intre noi, care nu imi place si pe care tare as vrea sa o evit.

Sunt genul de om care isi pierde rabdarea destul de repede si nu vreau ca asta sa se intample cand sunt cu copilul meu, asa ca trebuie sa invat cumva sa gestionez situatiile acestea si sa fiu pregatita pentru momentele in care va trebui sa ma confrunt cu ele. In carti am gasit multe sfaturi, dar de la teorie la practica este de multe ori o cale lunga si atunci apare iar sentimental acela de neputinta si debusolare.

Voi cum procedati? Ce va ajuta atunci cand copilul are o criza de furie? Cum gestionati lacrimile lui si sentimentele care va incearca pe voi in acele momente?

Tagged on:                 

12 thoughts on “Furie de bebelus – lacrimile lui si reactiile mele

  • 04/03/2015 at 2:06 pm
    Permalink

    Aștept cu nerăbdare răspunsurile!
    Noi încă nu avem crize …dar trebuie sa fiu pregătită!
    Raluca, poți sa.mi dai câteva link uri utile despre tantrumuri!
    Merci mult!

    Reply
    • 05/03/2015 at 1:55 pm
      Permalink

      Caut link-urile si revin cu un raspuns zilele astea. Nu le am undeva salvate pe toate si trebuie sa le gasesc din nou. Chiar imi prinde bine sa le strang pe toate la un loc, pentru ca presimt ca le voi reciti de cateva ori in perioada asta. 🙂

      Reply
    • 11/03/2015 at 12:54 pm
      Permalink

      Felicia, am scris astazi un articol cu linkurile mele preferate. Sper sa gasesti informatii utile acolo.

      Reply
  • 04/03/2015 at 4:13 pm
    Permalink

    Cred ca urmeaza si la noi in scurt timp. Succes si voua la gestionat crizute!

    Reply
    • 05/03/2015 at 1:57 pm
      Permalink

      Multumesc, Elena! Stiu ca sunt si copii care nu fac mai deloc crize de furie sau le fac cu intensitate mica, deci poate ai noroc. 🙂
      Cred ca depinde mult de copil si de parinte, eu am speranta ca rabdarea si atentia acordata lui Bogdan ne vor ajuta sa trecem lin prin ce va urma.

      Reply
  • 04/03/2015 at 4:50 pm
    Permalink

    singura chestie de care sunt sigura si pe care pot sa o confirm este ca daca ai apucat sa spui ceva, gen nu mergem pe jos, asa ramane, chiar daca iti dai seama pe parcurs ca nu se intampla nimic doar se uda la picioare 🙂 altfel crizele se inmultesc ori de cate ori iti contesta tie vreo decizie. in rest, pfff, imaginatia si rabdarea e limita, eu le-am incercat pe toate, toate merg la 10% dincazuri, explicat si ras-explicat, dat 2 alternative cum sa faca un lucru nu si daca sa-l faca sau nu, eu am inteles ca pe masura ce isi descopera propriile trairi si nu stiu inca sa le gestioneze, incep si cresc aceste crize. la noi dupa 3 ani s-au diminuat semnificativ, dar tot mai face, si chiar la 4 ani spune singur ca plange fara motiv, 'ca sa ma calmez' 😀 so, mai mult ca incurajare, sfaturi n-am, cheer up, creste

    Reply
    • 05/03/2015 at 2:02 pm
      Permalink

      Multumesc ca mi-ai impartasit experienta ta, Anca! Eu incerc sa raman cat mai ferma in decizii, mai ales ca nu vreau ca razgandirile mele sa il nedumereasca si mai mult.
      Sper sa reusesc sa imi pastrez rabdarea in toate aceste situatii, pentru mine cred ca asta este provocarea cea mai mare.

      Reply
  • 04/03/2015 at 9:18 pm
    Permalink

    Fetita mea a inceput sa faca crize de genul acesta de pe la 1 an, acum la 16 luni are aproape in fiecare zi o criza de furie. Incerc sa ii distrag atentia cateodata cu altceva, o las sa planga o perioada si daca nu se calmeaza incerc s o impac cumva. Inca nu i am dat de cap 🙁

    Reply
    • 05/03/2015 at 2:06 pm
      Permalink

      Uf, greu cu crizele astea si tare frustrant pentru toata lumea. Eu sper sa nu devina mai dese crizele, pentru ca sincer mi-ar fi greu sa le gestionez.
      Iti doresc multa rabdare si cat mai putine crize de furie! Avem bebelusi de aceiasi varsta, deci probabil ne vom lupta impreuna cu momentele astea dificile, pana mai cresc si puiutii nostri!

      Reply
    • 20/03/2016 at 9:18 pm
      Permalink

      Multumesc pentru link! Intre timp l-am descoperit si eu, iar etapa dificila a crizelor de furie pare sa fi trecut, cel putin deocamdata. 🙂

      Reply
  • Pingback: Cum putem gestiona crizele de furie ale copiilor: 9 lecturi utile pentru parinti ⋆ Raluca Loteanu

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: