Sunt o mama imperfecta
De multe ori mamele sunt supuse unor presiuni provenite dintr-o falsa perceptie a vietii de parinte, in care femeia ar trebui sa fie o super-mama, mereu cu zambetul pe buze, cu casa curata si parul recent coafat.
Societatea promoveaza constant imagini idealizate ale unor mame perfecte, care nu se enerveaza, nu se plang, au timp de toate si arata minunat chiar de a doua zi dupa nastere. Asa ca imediat dupa ce am nascut ma gandeam des ca poate este ceva in neregula cu felul in care gestionez eu situatia, desi de obicei in viata am fost mereu o persoana organizata si rezistenta la presiune.
Citeam despre mame care imbinau usor cresterea copilului cu treburile casnice facute impecabile, vedeam postari pe Facebook ale mamelor care apucau sa gateasca mai multe feluri de mancare in fiecare zi, cu multa pricepere, descopeream des articole despre mame mereu calme si dornice permanent de joaca.
Apoi treptat mi-am dat seama ca realitatea este putin alta, ca multe dintre acele mame prefera sa nu vorbeasca si despre aspectele negative din viata lor, lasand cumva impresia unei perfectiuni care este insa departe de adevar. Mai sunt bineinteles acele mame care chiar reusesc sa le faca pe toate, dar credeti-ma ca sunt tare putine.
Si treptat m-am detasat complet de imaginea de super-mama si am inceput sa fiu tot mai mandra de mine exact asa cum sunt, cu defectele mele, cu chipul obosit din diminetile de dupa noptile agitate, cu casa plina de jucarii imprastiate. Iar de atunci ma pretuiesc mai mult, pentru ca am inteles ca nu trebuie sa le fac pe toate, ca este normal sa am limitele mele si ca de indata ce imi recunosc defectele si neputintele sunt mai libera sa ma bucur de partile frumoase ale vietii.
Asa ca astazi va scriu despre mine exact asa cum sunt, o mama altfel decat “idealul” acela perfect care nu face decat sa puna presiune pe multe dintre tinerele mame. Poate va veti regasi in unele dintre “defectele” mele de mama, poate ma veti judeca pentru altele, nici nu mai conteaza. Important pentru mine este doar ca Bogdan sa ma cunoasca asa cum sunt si sa stie ca indiferent cat de “imperfecta” sunt, il iubesc mai presus de orice.
Nu sunt o mama gospodina, nu gatesc decat retete simple si incerc sa gasesc cele mai usoare variante sanatoase pentru meniul nostru. Recunosc ca am avantajul ca Bogdan mananca masa de pranz la cresa si deci de obicei am doar cina de gatit, deci sunt norocoasa ca nu trebuie sa pregatesc multe feluri de mancare.
Casa noastra devine de multe ori un mic haos cu jucarii, sertare rascolite, pantofi scosi de nenumarate ori (in joaca) din pantofar, cu mancare aruncata tacticos din scaunul de masa, spre nemultumirea lui Tati, care este obisnuit cu ordinea. Incerc sa remedies haosul si sa il invat pe Bogdan sa ma ajute sa pun lucrurile la loc, dar daca trebuie sa aleg intre un moment de joaca pe covor in mijlocul haosului si rigiditatea unei case impecabile aleg oricand prima varianta. Pentru ca stiu ca peste ani copiii isi amintesc momentele acestea de conectare si nu ordinea desavarsita din casa.
Murdaria este la ordinea zilei, iar Bogdan a devenit expert in a ma “decora” cu mancare, acuarele, urme de pix si orice alte chestii deloc attractive pe care le are la indemana. Hainele mele de casa sunt de obicei un panou al activitatilor noastre, poti ghici cu usurinta cu ce ne-am ocupat in ultimele ore, dar am invatat ca nu merita sa ma stresses vreun pic din cauza asta. Hainele se spala sau se schimba, iar momentele frumoase de joaca intre noi sunt cu adevarat nepretuite.
Nu sunt o mama plina de rabdare, desi recunosc ca mi-as dori. Incerc sa invat sa am mai multa rabdare, dar recunosc ca de multe ori ma enervez si strang in mine multi nervi. Si uneori, desi nu as vrea, sunt sigura ca Bogdan simte starea mea. Sunt constienta ca asta va fi aproape imposibil sa schimb. Pot lucra pentru a-mi imbunatati reactiile, dar starea interioara de nervi este greu sa dispara. Dar asa cum el are crizele lui de furie uneori, am si eu furtunile mele interne si cred ca atata timp cat reusesc sa controlez ceea ce iese la exterior sunt un om cat se poate de normal.
Uneori nu am chef si as vrea sa fug undeva cateva ore, sa fiu doar eu si gandurile mele. Mult timp m-am simtit vinovata ca simt asta, ca si cum mi-as trada copilul, dar apoi mi-am dat seama ca este normal sa imi doresc uneori timp pentru mine ai am dreptul sa cer asta. Mai bine plec cateva ore de acasa si ma intorc plina de energie si chef de stat cu el, decat sa raman non-stop alaturi de copil, dar obosita si fara dispozitie de joaca.
Am frustrari mult mai mari decat inainte sa fiu mama. De fapt inainte nu prea aveam deloc frustrari, ma simteam libera si asta era tot ce imi trebuia ca sa fiu fericita. Acum o parte din libertatea asta a disparut si a facut loc unor frustrari mai mici sau mai mari. Vorbesc despre ele si simt ca asta ajuta. Am invatat sa spun ca imi este greu, sa cer ajutor sau macar sa imi expun nemultumirile, pentru ca ele sa nu se mai acumuleze in mine. Uneori devin morocanoasa si cei dragi simt asta, asa ca este mai bine sa vorbesc despre frustrarile mele si sa eliberez tensiunile interioare care pana la urma sunt normale in perioada aceasta.
Mai am un mare defect in ultimul timp: am cam uitat de mine ca femeie, nu am mai mers sa imi cumpar haine noi, nu mi-am mai schimbat de mult timp parfumul asa cum imi placea sa fac inainte, nu m-am invrednicit sa fac sport regulat. Singurul lucru facut pentru mine ca femeie a fost noua tunsoare de acum doua saptamani, care sper sa fie un prim pas spre schimbare. Este un defect pe care insa nu vreau sa il accept, ci stiu ca trebuie sa il schimb, pentru ca nu sunt fericita cu actuala stare a lucrurilor. Simt ca imi datorez mie mai multa atentie si este timpul sa imi acord acel timp doar pentru mine care sa se reflecte in felul in care arat si in modul cum ma simt in pielea mea.
Voi ce defecte aveti de cand sunteti mame? V-ati schimbat mult sau ati reusit sa pastrati echilibrul pe care il aveati inainte de nastere? Daca aveti vreun truc de impartasit il astept cu drag.
este clar ca iti iubesti copilul mai presus de orice si ca iti dai tot interesul sa faci totul cum poti mai bine. Sunt sigura ca esti o mama tare buna si esti cea mai importanta persoana din viata lui Bogdan.
Eu am avut doi copii – nici eu nu am reusit sa le fac pe toate perfect, dar m-am lasat ajutata. Am avut zic eu acum – un noroc enorm locuind intr-un bloc in care toate familiile erau de vârsta noastra – ma refer si la adulti si la copii. Asa ca din 10 familii nu mi-a fost greu sa gasesc cateva cu care am simtit ca ma potrivesc bine si am inceput sa ne ajutam reciproc. O mamica pregatea piureul de fructe, alta fierbea legume proaspete, primite de la parinti, de la tara. Alta avea rude in stainatate si capata hainute frumoase, pe care le impartea cu noi, fiecare contribuia cumva si ne-a fost la toate bine. Am avut timp si de cafelute povestite si de lectura, dar mai ales de copii si casa. Ne-am antrenat una pe alta asa cum facem si cu copiii. Ii lasam sa se joace împreuna si ii supravegeam prin rotatie. Majoritatea avea si serviciu, dar erau si casnice printre noi. Eu duceam fetele la cresa-camin si apo la gradi, in fiecare zi câte 8 ore. A fost practic, pentru ca era pe coltul strazii unde era si firma la care lucram.
Fetele mele isi amintesc despre aceasta etapa ca despre cea mai frumoasa copilarie 🙂 Tinem inca legatura cu aceste familii. Chiar ieri am aflat ca unul din baieti s-a însurat si una din fetle de pe scara a devenit mamica. Ale mele sunt înca studente, dar abia astept sa devin bunica. Voi indrepta toate greselile pe care le-am facut ca tanara mamica 🙂 Nimeni nu este perfect!
te pup, Raluca draga.
Cat de bine ca erati o comunitate de mamici! Mie imi lipseste asta, chiar daca am multe prietene mame, dar nici una care sa locuiasca aproape si sa ne putem ajuta asa cum faceati voi. Mai ales pentru copii cred ca este ideal sa creasca alaturi de alti copii de varsta lor, sa aiba o copilarie plina de joaca si distractie.
Te imbratisez cu drag. Sa ai un weekend frumos!