Cum putem creste stima de sine a copilului (sfaturile Otiliei Mantelers)
Am reunit toate informatiile de mai jos in urma unui eveniment in care Otilia Mantelers ne-a invatat multe lucruri utile despre ce inseamna de fapt stima de sine, cum putem sa crestem stima de sine a copiilor nostri si cum putem sa ii ajutam atunci cand ajung sa aiba o stima de sine scazuta. Otilia a fost mereu pentru mine o sursa de inspiratie si la fel s-a intamplat si de data aceasta, asa ca as vrea sa impartasesc cu voi cateva dintre informatiile primite la conferinta, sunt sigura ca va vor fi de folos.
Am mers la conferinta avand in gand un fragment din prezentarea evenimentului, care spune multe despre cat de important este sa reusim sa incurajam stima de sine a copiilor nostri: “Studiile recente arata ca reusita copilului tau este direct proportionala cu stima lui de sine. Iar diferenta dintre copiii / adultii care traiesc viata din plin si functioneaza la capacitatea lor maxima si cei care trec prin viata neexplorand-o este data de gradul lor de stima de sine”.
Pornind de la acest gand am strans mai jos cateva informatii esentiale de pe parcursul conferintei, care pentru mine sunt un mic ghid despre cum pot sa imi cresc copilul astfel incat peste ani sa devina un adult cu multa stima de sine, care sa se simta valoros, sa stie sa isi ceara drepturile si sa aiba mereu certitudinea ca merita sa fie iubit si pretuit.
Ce este de fapt stima de sine
Stima de sine este sentimentul ca meritam sa fim iubiti si ca suntem valorosi. Pana la 5 ani copiii se simt bine cu ei daca sunt iubiti acasa, iar dragostea parintilor le este suficienta pentru a se simti valorosi si importanti. Dupa aceasta varsta apare si dorinta mare de a face parte dintr-un grup si de a se simti apreciati si de altii, atunci relatiile de prietenie cu cei din jur capata multa importanta si copiii isi doresc sa fie acceptati si iubiti de prietenii lor.
Pentru un copil este esential sa fie iubit si apreciat de familie si prieteni. Sentimentul de respingere este greu de gestionat de catre copii, iar noi, parintii, trebuie sa fim atenti la momentele in care copiii nostri se confrunta cu respingerea sau neacceptarea in cadrul unui grup, ca sa ii ajutam pe cei mici sa treaca peste suferinta si sa gaseasca modalitati de a gestiona problema.
Stima de sine incepe din copilaria timpurie atat prin mesajele fara cuvinte, cat si prin mesajele verbale pe care noi le transmitem copiilor. Comunicarea non-verbala ocupa o proportie imensa din ceea ce le transmitem noi copiilor, iar in primii ani copiii se bazeaza mai ales pe mesajele noastre non-verbale pentru a ne intelege si a descoperi prin intermediul nostru lumea. Bebelusii incep sa simta inca de cand sunt in burta mamei. Dupa nastere parintii devin oglinda bebelusului, iar el incepe sa isi construiasca treptat stima de sine in functie de ce vede in noi, parintii.
Cum putem creste stima de sine a copiilor (si cum o scadem uneori fara sa vrem)
Stima de sine a copiilor se construieste inca de cand sunt bebelusi, asa ca este esential ca ei sa simta inca de cand se nasca ca sunt iubiti, apreciati si pretuiti de parintii lor. Putem dezvolta stima de sine a copiilor mici ascultandu-i, raspunzand nevoilor lor, aratandu-le dragostea noastra si daruindu-le experiente de viata calde si iubitoare.
Un copil care simte dragostea neconditionata a parintilor va creste cu sentimentul ca merita sa fie iubit de cei din jur si va deveni un adult increzator si sigur pe el. De multe ori insa ca parinti ajungem sa afectam negativ stima de sine a copilului prin anumite comportamentele alea noastre. De exemplu atunci cand ne scuzam pentru copilul nostru de fata cu el ii transmitem mesaje care ii scad stima de sine. (exemplu: Daca avem un copil mai timid si mai reticent sa intre in spatii noi si mergem cu el intr-o vizita, unde el nu poate intra din prima, nu este bine sa ne scuzam spunand “imi pare rau, asa este el, mai rusinos / timid, nu are curaj sa intre”, pentru ca indirect ii transmitem copilului mesajul ca este ceva in neregula cu el, ceea ce ii va afecta pe termen lung stima de sine)
De asemenea, atunci cand copilul se confrunta cu o emotie pe care o gestioneaza cu greu (teama, furie, frustrare) este important cum reactionam ca parinti astfel incat sa il facem sa se simta acceptat si inteles, iar in timp sa il invatam diferite tehnici prin care isi poate manifesta altfel emotia. Atunci cand folosim rusinarea atunci cand copilul trece prin momente dificile (“nu este frumos ce faci”, “este rusine sa faci asa”) in loc sa ii validam sentimentele si sa il ajutam sa treaca peste momentul greu nu facem decat sa ii transmitem mesajul ca nu suntem “multumiti” de el si ca in astfel de momente nu merita sa fie iubit.
Atunci cand copilul se confrunta cu o emotie pe care ii este greu sa o gestioneze (teama, rusine, jena) este bine sa discutam calm cu copilul si sa il ajutam sa isi exprime emotiile (“Ce simti acum?”, “Unde in corpul tau simti frica asta?”). Apoi il incurajam sa treaca peste emotia asta, stam cu el pana se simte pregatit si ramanem alaturi de el cand infrunta emotia. Stima de sine a copilului va creste pe masura ce el invata sa gestioneze emotiile, pentru ca el va simti ca este capabil sa infrunte anumite situatii care pana atunci il speriau sau il infuriau. Atunci cand fara sa vrem obligam copilul sa reprime emotia creierul lui consuma o cantitate mare de energie pentru a face asta si acest lucru il impiedica sa fie mai receptiv la alti stimuli si la a invata lucruri noi.
Un studiu arata ca diferenta dintre oamenii fericiti si cei nefericiti este aceea ca cei fericiti au relatii calde cu alti oameni.
Cum arata un copil cu stima de sine scazuta si cum il putem ajuta
Atunci cand nu au probleme semnificative cu stima de sine, copiii aleg una dintre aceste abordari:
– dezvolta mecanisme de aparare (anumite comportamente prin care se apara de ceea ce simt, de exemplu devin agresivi cu alti copii pentru ca se simt respinsi de acestia sau ajung sa faca lucruri pe care nu si le doresc doar ca sa ii multumeasca pe altii si sa fie acceptati de ei)
– accepta si se resemneaza (ajung sa creada ca sunt copii rai, care nu merita sa fie iubiti, fapt ce le va afecta mult relatiile din viata de adulti)
– se retrag (se inchid in ei si nu mai sunt capabili sa faca fata situatiilor care ii fac sa sufere, unii dintre ei isi construiesc o lume imaginara in care se retrag, altii manifesta dependente cum ar fi cea de electronice).
Multe dintre problemele cu stima de sine a copiilor apar din presiunea pe care o punem asupra lor prin asteptarile noastre de la ei. Din acest motiv este esential sa nu ii impovaram pe cei mici cu asteptari peste puterile lor si mai ales sa nu ii facem sa sufere sau sa se simta nevalorosi atunci cand nu pot sa se ridice la “standardele noastre” gresite.
Asteptarile pe care noi le avem de la copii sunt influentate de diferite filtre:
– lipsa noastra de experienta (de exemplu la primul copil se poate sa avem asteptari nerealiste cauzate de faptul ca nu stim cum este sa ai un copil – sa nu faca niciodata dezordine in casa, sa nu faca galagie)
– standarde mostenite (suntem influentati de standardele pe care le auzim in jurul nostru sau pe care le-am auzit in copilarie – sa aiba note bune, sa nu se certe cu fratii, sa se imbrace intr-un anumit fel)
– dorintele noastre neimplinite din copilarie (uneori ne proiectam propriile neimpliniri asupra copilului – daca noi ne-am dorit sa facem pian si nu am fost lasati, vom fi tentati sa “impingem” copilul spre lectii de pian, chiar daca el nu isi doreste asta)
-exagerarile prezente si nevoia noastra de aprobare (ne raportam la nevoia noastra de a primi aprobarea celor din jur si ajungem sa certam copilul doar din acest motiv; de exemplu cand este cineva in vizita la noi tindem sa certam copilul pentru lucruri pe care in mod normal il lasam sa le faca doar pentru ca simtim ca oaspetii ar fi deranjati de asta)
– povesti neterminate din trecut (multe din lucrurile pe care nu le putem accepta acum la copii sunt de fapt rani emotionale pe care le avem noi din trecut; este bine ca atunci cand un comportament al copilului ne deranjeaza sa ne intoarcem in timp si sa incercam sa aflam de unde vine de fapt nemultumirea noastra, sa poate ca ea sa nu aiba nici o legatura cu copilul de fapt).
Impactul asteptarilor noastre asupra stimei de sine a copiilor este imensa, pentru ca ei ar face orice ca sa ne multumeasca si sufera cand nu reusesc sa faca asta. Din acest motiv este important ca atunci cand setam anumite asteptari sa fim siguri ca ele sunt cu adevarat justificate si mai ales ca sunt adaptate posibilitatilor copilului.
Atunci cand avem niste asteptari de la copil ar trebui sa ne punem anumite intrebari:
– de ce avem asteptarea asta?
– de unde vine de fapt dorinta noastra ca el sa faca un anumit lucru?
– eu ce castig de fapt din asta?
– asteptarile mele se bazeaza pe nevoile mele sau ale copilului?
– asteptarile mele sunt in concordanta cu nevoile, varsta, temperamentul si experienta de viata a copilului?
Cele doua instrumente esentiale pentru cresterea stimei de sine
Probabil cel mai important lucru pe care ar trebui sa il retinem despre stima de sine a copiilor nostri: fundamentul stimei de sine este iubirea neconditionata pe care o aratam copiilor nostri.
Un instrument important de crestere a stimei de sine a copiilor este intalnirea autentica, acel moment in care ne concentram doar pe copil si ii oferim atentie si conectare autentica. De asemenea, este esential sa invatam sa ne ascultam in mod real copiii, pentru ca ei sa aiba mereu sentimentul ca sunt intelesi si sprijiniti in problemele lor. Atunci cand copilul ne vorbeste este important sa il ascultam autentic, sa nu il judecam, sa nu il intrerupem in timp ce ne spune ceva.
Al doilea instrument esential in cresterea stimei de sine a copilului este oferirea unei sigurante emotionale.
Siguranta emotionala inseamna:
– incredere (copilul trebuie sa aiba incredere in noi, iar noi sa fim dispusi sa ne aratam vulnerabilitatile in fata lui)
– non-judecata (fara rusinare si morala, chiar daca suntem tentati sa apelam la ele)
– bucuria de copil (se refera la bucuria noastra autentica de a fi alaturi de copil, de a-i arata ca suntem fericiti sa fim langa el si ca traim din plin momentele de joaca)
– trairea tuturor sentimentelor posibile (sa il lasam pe copil sa experimenteze toate trairile, fara sa il rusinam, fara sa incercam sa ii reprimam emotiile).
Cum ajutam copilul sa isi recladeasca stima de sine:
– prin joc (ii dam sansa ca prin joc sa isi vindece suferintele si sa reinceapa sa se simta valoros si acceptat)
– prin limite
– prin a-l ajuta sa invete sa spuna “nu” si sa isi ceara drepturile (este esential sa crestem copii care sa stie sa isi ceara drepturile si sa spuna “nu” atunci cand simt asta; putem incuraja acest lucru ajutand copilul sa repare situatiile in care a fost nedreptatit si invatandu-l treptat sa gestioneze singur aceste momente).
Stima de sine a copilului se construieste treptat, iar noi ca parinti avem un rol esential in modul in care ea se va dezvolta pe termen lung. Cu totii ne dorim copii curajosi, increzatori, fericiti, puternici si empatici, dar trebuie sa stim ca sta in puterea noastra sa ii ajutam sa devina asa cum ne dorim.
Acestea au fost lucrurile pe care mi le-am notat eu la conferinta Otiliei, odata asternute aici imi dau seama ca sunt o multime de informatii si sper sa va fie de folos.
Este greu sa transpui in cuvinte o intalnire cu Otilia, pentru ca toate prezentarile ei sunt incarcate de emotie, de povestiri ale experientelor ei, de multe intrebari si raspunsuri, pe care mi-ar fi imposibil sa le redau aici. Pe Otilia o puteti urmari pe site-ul ei otiliamantelers.ro, se pare ca ne mai pregateste multe suprize in perioada urmatoare.