Ce sa NU faci cand vezi copilul altcuiva in plin tantrum
Cred ca atunci cand ai copilul alaturi mai mereu este imposibil sa nu ajungi macar o data in situatia unui tantrum petrecut in public, de obicei in momentul in care ti-ai fi dorit mai tare sa nu se intample. Este ceva firesc, stim asta, dar cand ni se intampla parca nimic nu mai pare asa natural si usor de acceptat. Daca la tantrumul copilului se mai adauga si cateva persoane total neinspirate prin preajma atunci nervii nostri cu siguranta vor fi intinsi la maxim.
De cand sunt mama parca ma intalnesc mai des cu mame aflate langa copiii lor in mijlocul unei crize de furie (sau poate doar le observ eu mai des, pentru ca plansetele de copil instinctiv imi atrag atentia) si aproape de fiecare data apare si un “personaj” care mai rau incurca lucrurile: oameni care dau sfaturi mamei, oameni care incearca ei sa linisteasca criza de furie, oameni care cearta copilul care “se poarta urat”. Articolul acesta este chiar pentru acesti oameni, cei care fara sa vrea, din dorinta de a ajuta fac mai mult rau decat bine si nu reusesc decat sa adauge un stres suplimentar pentru o mama care ar trebui sa se poata concentra linistita doar asupra copilului.
Asadar iata cateva reguli pe care tare mi-as dori sa le respecte orice om care trece pe langa o mama al carei copil are o criza de furie:
1. Nu dati sfaturi!
Indiferent cat de experti in parenting credeti ca sunteti, in timpul tantrumului copilului nici o mama nu are nevoie de sfaturi. Cel mai probabil stie deja teoria si incearca sa calmeze copilul, asa ca orice interventie nu face decat sa incurce lucrurile. Chiar si daca mama habar nu are despre tantrumuri tot nu este acela momentul unei prelegeri, asa ca nici un sfat nu este binevenit in toiul tipetelor si tavalitului pe jos.
2. Nu incercati sa calmati voi copilul!
Pentru copil un necunoscut nu poate fi vreodata o sursa de linistire. Cu siguranta interventia unui adult “binevoitor” nu ajuta, ci doar intrerupe incercarile mamei de a calma copilul.
3. Nu certati copilul si nu ii tineti predici!
In primul rand sa faci observatii unui copil care nu este al tau si care este oricum insotit de un parinte mi se pare o lipsa de respect indiferent de situatie. Replicile de genul “vai, ce copil rau!”, “uite ce urat esti cand plangi”, “nu este frumos sa faci asa” mi se par interventii inutile si lipsite de respect atat pentru copil, cat si pentru mama care face tot posibilul sa il linisteasca.
4. Nu ii tineti predici mamei!
Replicile din seria “cum l-ati crescut, asa il aveti”, “o sa vi se suie in cap cand va fi mare”, “aoleu, dar ce are de face asa?” nu au ajutat vreodata pe cineva. Inca traim intr-o tara in care o mama care incearca sa isi calmeze copilul cu blandete risca sa auda tot felul de predici de parenting, in timp ce un parinte care isi bruscheaza copilul in public este cazut ca un act de disciplina. Asta ar cam trebui sa ne puna pe ganduri.
5. Nu va opriti sa “asistati” la situatie!
Stiu ca scena unui tantrum poate fi un “spectacol” interesant pentru oricine nu are altceva mai bun de facut, dar privitorii de pe margine sigur nu ajuta in vreun fel si nu fac decat sa puna mai multa presiune pe mama, care oricum trece printr-un moment dificil.
Vad mult prea des mame rusinate de criza de furie a copilului, nevoite sa se confrunte mai intai cu “interventiile” celor din jur in loc sa poata merge intr-un loc linistit pentru a calma copilul. Desigur, ideal ar fi sa avem mereu un copil zambaret si conectat cu noi, dar in practica sunt situatii cand nu vom reusi sa facem asta. Copiii nostri si copiii celor din jur vor avea macar o data o criza de furie in public, oricat ne-am dori sa nu se intample asta. Ce mi-as dori insa sa se schimbe este atitudinea celor care vad astfel de scene, pentru ca de multe ori m-am revoltat ascultand tot felul de replici total neinspirate adresate mamelor sau copiilor care treceau printr-un tantrum.
Ce mi-as dori sa isi aminteasca orice om care vede scena unui tantrum este ca o criza de furie este un moment dificil pentru copil, dar si pentru parinte, iar singurul ajutor real pe care il putem oferi este sa le acordam linistea necesara de a trece peste acest moment.
Am scris aceste randuri mai ales cu gandul la mamele care se confrunta pentru primele dati cu un tantrum, pentru ca am privit de multe ori situatii in care un parinte care actiona corect (calmandu-si copilul cu blandete) era vizibil incurcat de interventiile celor din jur si se simtea debusolat de presiunea pusa de “binevoitorii” care grabeau sa intervina. Tare m-as bucura ca mesajul meu sa ajunga la toti acesti binevoitori carora chiar le-ar prinde bine sa il citeasca!
Niste reguli de un real bun simt. Fiecare mama isi cunoaste mai bine copilul. Ideile de mai sus mi se par o invadare a spatiului personal.
Ma gandesc pana la urma, daca eu as avea vreo criza de nervi si cineva ar veni cu idei de genul, parca ar turna gaz pe foc.
Am vazut un caz de genul intr-un hipermarket cu o mamica si un baietel care era “in actiune”, iar o mamaie binevoitiare o asmonesta pe mama referitor la “educatia juniorului”. De parca mamica ar fi vrut si i-ar fi placut situatia respectiva.
S-a uitat la mine cu un zambet trist. I-am zambit pentru ca o intelegeam
Uf, ce cunoscuta mi se pare situatia cu mama din supermarket, si eu am surprins de multe ori scene similare… Cred ca i-a prins bine zambetul tau!
Foarte bine punctat dar din pacat mai avem foarte mult pana sa ajungem la acest grad de civilizatie
Asa este, din pacate.. 🙁
Raluca, ai pus degetul pe rana. La noi s-a intamplat cu tata, pe strada, si niste cucoane au chemat politia. Stiu ca nu era cazul si bla bla, dar pe mine ma scoate din minti fapul ca noi figuram in evidentele politiei cu o adtfel de “fapta”. O sa iti scriu patania intr-o zi, acum sunt plecata si de pe telefon e greu.
Uf, imi pare rau ca ati trecut prin asta! Unii oameni sunt incredibil de bagaciosi si nu isi dau seama cat rau pot face!
Imi pare rau sa o spun, dar punctul 4 e motivul pentru care am ajuns un om matur disciplinat si stiu de nu e voie. Nici eu, nici sora mea nu indrazneam sa comebtam sau ridicam tonul in public (nici acasa). Pentru ca de-aia exista rigori si de-aia exista disciplina. Si nu pentru asta o blamez pe maica-mea, ci pentru altele, dar pentru faptul ca nu ne-a lasat sa fim animale ii sunt recunoscatoare