Lacrimi si crize de furie – cum le gestionam cu rabdare si dragoste
Probabil multe dintre mame si-au dat seama inca din titlu care este sursa de inspiratie pentru acest articol: carte “Lacrimi si crize de furie” scrisa de Aletha Solter. Am citit cartea cu interes, am invatat cateva lucruri utile de acolo, au fost bineinteles si cateva aspecte cu care nu am fost tocmai de acord.
Voi incerca sa scriu aici pe scurt ideile principale ale cartii si mai ales voi include cateva citate, pentru ca mi se par mult mai relevante atunci cand sunt scrise exact asa cum le-a gandit autoarea.
Conceptul fundamental al cartii este ca plansul este benefic. Autoarea ne indeamna sa abandonam abordarea cu care suntem obisnuiti de obicei, aceea de a reprima copilul de la plans si de a incerca sa ii distragem atentia de la plans prin tot felul de metode. Copiii sunt supusi la destul de mult stres si ei trebuie sa elimine cumva frustrarile acumulate in timp, iar plansul este cea mai eficienta metoda. de asemenea crizele de furie, care ne pun de atatea ori in dificultate, trebuie tratate tot ca parte din procesul de vindecare. Este uneori greu sa gestionam plansul si furia, dar trebuie sa intelegem ca ele sunt la fel de normale ca orice alte manifestari si ca felul in care noi le gestionam fie il poate ajuta pe copil sa le depaseasca in mod real, fie il pot face sa adune mai multe frustrari pe care mai apoi nu va putea sa le mai exprime fata de noi.
Cartea abordeaza diferit problematica plansului pana la un an si cea a plansului si crizelor de furie din anii urmatori, asa ca voi clasifica si eu ideile in aceste dou amari categorii.
Plansul la bebelusii de pana la un an
Autoarea ne explica faptul ca bebelusii plang din mult emotive, iar primul lucru pe care trebuie sa il facem este sa incercam sa aflam cauza acestui plans. Daca este vorba de foame, sete, oboseala, durere, disconforturi de orice fel prima noastra reactie trebuie sa fie rezolvarea acelei nevoi, iar bebelusul va inceta astfel sa planga.
Daca insa plansul este cauzat de stresul acumulat in timp atunci nu trebuie sa intervenim in sensul opririi cu orice pret a plansului, ci din contra sa il ajutam pe bebelus sa isi elibereze frustrarile si sa isi gestioneze trairile interioare mai bine.
Doua sfaturi importante pentru inceput: “Straduiti-va sa evitati certurile si strigatele in familie, daca pruncul le poate auzi. Daca totusi va certati in fata lui, asigurati-va ca vede si rezolvarea conflictului, impacarea.” si “Principalul lucru de tinut minte este: nu il lasati niciodata pe bebelus sa planga singur.”, sunt primele sfaturi pe care le-am gasit insemnate pe carte atunci cand am rasfoit-o astazi pentru a scrie aici ideile principale.
“Pruncilor nu trebuie nici sa li se distraga atentia, nici sa fie ignorati atunci cand plang.”
Autoarea scrie mult despre tiparele de control folosite de bebelusi, considerate o sursa a problemelor legate de plans. Folosirea acestor tipare de control ar reprima plansul bebelusului si implicit ar contribui la acumularea unei dorinte mai mari de plans in momentele de eliberare. Aceste idei nu sunt tocmai conforme cu parerea mea, dar voi include aici lista tiparelor de control, pentru mamele care ar putea sa o considere utila.
Tipare de control:
– hranirea frecventa pentru confort (atunci cand nu ii este foame)
– folosirea suzetei
– suptul degetului
– atasament fata de o jucarie
– solicitari constante de divertisment
– hiperactivitate
– leganare.
Asa cum am scris tind sa nu fiu de acord cu multe lucruri scrise de autoare in aceasta parte a cartii, din simplul motiv ca noua nu ni se potrivesc. Aletha Solter sustine ca alaptarea pe timp de noapte a bebelusilor mai maricei este un tipar de control si trebuie oprita. Eu inca il alaptez pe Bebe de mai mult eori pe noapte, pentru ca imi cere acest lucru. Pe de alta parte noi folosim si suzeta, nu foarte mult, dar totusi este prezenta in viata noastra de ceva timp. Nu stiu cum ar fi fara aceste tipare de control, daca efectele sunt asa bune cum sustine autoarea, dar nu am vrut sa adaug noi frustrari care mie mi se par inutile doar ca sa nu ma trezesc eu noaptea pentru alaptari.
Un alt concept interesant din carte este ca leganarea bebelusilor in mod repetat ca metoda de linistire ar duce la copii hiperactivi si deci nu ar trebui folosita. Aici nu stiu cum stau lucrurile, noi nu folosim leganarea niciodata, ma gandesc ca poate informatia ar putea fi utila pentru alte mame.
Iata un pasaj are arata conceptia autoarei despre tiparele de control, ca sa judecati voi daca vi se potriveste sau nu abordarea ei.
“Trezirile nocturne pot constitui o problema. Intelegerea tiparelor de control poate fi solutia rezolvarii acestei probleme. Daca adormiti copilul in mod frecvent folosind un tipar de control, el va depinde in curand exact de aceasta carja pentru a adormi. de exemplu daca de obicei bebelusul adoarme la san (in momente cand de fapt are nevoie sa se elibereze de tensiuni prin plans), el va parea ca are nevoie sa suga ori de cate ori se trezeste noaptea. Acest comportament ca continua mult timp dupa varsta la care bebelusii se trezesc noaptea din cauza foamei. Alaptatul sau leganatul bebelusilor pentru a adormi poate detemina treziri nocturne, deoarece nu au ocazia sa-si elibereze tensiunile printr-un plans bun.”
Va veti intreba atunci care este solutia propusa de autoare, daca alaptarea, leganarea si celelalte metode nu sunt bune. Ea propune sa acceptam plansul bebelusului, sa il lasam sa planga in bratele noastre, timp in care sa il alinam si sa il asiguram de dragostea noastra. “Fiti pregatit ca plansul sa dureze o ora sau mai mult primele dati cand faceti acest lucru, in special daca a acumulat sentimente dureroase care au fost reprimate in mod repetat. Stati cu el. Nu va fi usor. Dar dupa ce va plange, se va relaxa si va putea sa adoarma in bratele dumneavoastra.”
Plansul si crizele de furie intre 1 si 8 ani
Autoarea ne explica in capitolul referitor la copii mai mari ca odata cu al doilea an de viata ei incep sa se opuna incercarilor celorlalti de a-i controla si noi trebuie sa stim sa ii tratam cu respect si sa luam in considerare dorintele lor. Daca trebuie sa il convingem pe copil sa faca un lucru pe care nu si-l doreste trebuie sa ii explicam de ce este importanta cererea noastra si sa fim dispusi sa acceptam o eventuala criza de furie din cauza aceasta.
“Toate formele de pedeapsa contribuie la stresul copiilor, deoarece chiar dacapedeapsa este non-violenta ea determina suferinta emotionala si de multe ori genereaza sentimente de furie.” Un aspect important repetat de multe ori de autoare este ca un copil necesita atentia noastra permanenta, cu atat mai mult in momentele dificile. Atunci cand ei plang trebuie sa le fim alaturi ca sa stie ca sunt iubiti indiferent de cum se simt. Distragerea atentiei si minimizarea sentimentelor lor este o forma de lipsa de respect fata de ceea ce ei simt si nu trebuie folosite niciodata.
Fenomenul “fursecul rupt” este des intalnit in relatia noastra cu copiii, dar de multe ori este gresit interpretat. Acesta consta intr-o reactie aparent exagerata a copilului la un stimul mic, care de fapt ascunde sentimente reprimate de mai mult timp.
De exemplu: un copil poate izbucni in plans sau poate incepe o criza de furie pentru un motiv aparent neinsemnat (de exemplu ii cade o bucata de mancare pe jos), iar noi suntem tentati sa reprimam criza cu exprimari de tipul “doar nu plangi din atata lucru”, “hai, lasa plansul, ca esti exagerat”, “nu ai de ce sa plangi” si altele asemenea. In aceste situatii copilul a cautat doar un motiv pentru a scoate la iveala sentimente de frustrare reprimate anterior si care acum se manifesta mult mai intens decat ne-am astepta.
Reactia normala in astfel de situatii este sa fim alaturi de copil, sa il luam in brate (chiar daca probabil la inceput va refuza imbratisarea) si sa ii confirmam ca il iubim asa cum este. Plansul nu trebuie oprit, pentru ca el este parte din procesul normal de vindecare.
Plansul la despartire este un alt subiect interesat prezentat in carte. Chiar daca acest plans este normal datorita atasamentului simtit de copii fata de mama, autoarea ne atrage atentia la felul in care il gestionam. In primul rand trebuie sa respectam parerea copilului in legatura cu presoanele cu care este lasat si sa incercam sa nu il lasam niciodata in compania unor oameni care nu ii plac, chiar daca noua ni se par potriviti.
De asemenea important este modul in care plecam si reasigurarea copilului ca il iubim si ne vom intoarce la el intotdeauna. Este esential sa ne tinem promisiunile facute, altfel se va pierde increderea in noi si copilul se va simti mai abandonat.
Un element interesant este legat de plecarea pe furis: “Pentru a evita o scena de plans, unii parinti asteapta pana cand copilul se implica fericit intr-o activitate si se furiseaza pe usa, cand acesta nu se uita. Nu recomand aceasta abordare, in timp ea va duce la neincredere, instabilitate si la si mai multa dependenta.” Cred ca se aplica bine si pentru situatiile in care trebuie sa lasam copilul la gradinita, cand poate am fi tentati sa apelam la aceasta metoda gresita.
In continuare cartea dezbate alte subiecte de mare interes pentru orice mama: gestionarea violentei, mitul rasfatarii copilului, sfaturi practice pentru diferite situatii. Despre acestea voi scrie separat, pentru ca sunt multe de spus si cred ca merita o abordare separata.
Pana atunci voi relua aici conceptul fundamental al acestei carti, formulat in cel mai simplu mod cu putinta: Indiferent de motivul pentru care plange sau are o criza de furie, un copil trebuie sa aiba in acele momente sprijinul nostru, sa i se ofere rabdare si dragoste, sa fie ascultat si sa fie lasat sa planga atat cat isi doreste. Plansul este bun, ne vindeca si ne ajuta sa invatam sa ne gestionam sentimentele. Sa ne lasam copiii sa planga, este o forma de dragoste pe care uneori ne este greu sa o intelegem, dar este un dar nepretuit pentru ei, acela de a-si putea exprima sincer si autentic toate sentimentele.
La final va invit si pe voi sa cititi aceasta carte, are multe idei care poate va vor schimba felul in care priviti plansul si crizele de furie, iar asta va poate fi tare util in meseria de parinti.
Pentru ca eu am citit deja cartea si mi-as dori sa ii fie de folos si altei mame, as vrea ca exemplarul meu sa mearga mai departe catre altcineva care sa se bucure de el. Asa ca daca va doriti aceasta carte va rog sa imi lasati un comentariu aici. Daca vor fi mai multe doritoare voi alege una dintre mamici si sper sa ajunga cartea la ea pana de Craciun, fie trimisa prin curier, fie predata personal.
este foarte bine sa cunoastem aceste opinii, eu însa cred ca fiecare mama va simti exact ce trebuie sa faca, este un instinct… Legatura dintre mama si copil, stabilita înca din timpul alaptatului, este o legatura care scuteste de la multe probleme ce se vor ivi – inevitabil, in viata fiecarei familii.
Te pup Raluca. Sa ai un sfârsit de saptamâna agreabil! :-*
Mulțumim frumos pentru sinteza foarte clara ! Mi-ar plăcea sa citesc cartea cu însemnările tale 🙂
Deși sunt unele idei cu care nu sunt de acord, am gasit alte informații care mi-au lămurit alte dileme. As vrea sa citesc integral cartea.
Raluca, imi doresc enorm cartea, ne apropiem de terrible two si cred ca mi at fi de mare ajutor. Multumesc mult.
Raluca, as fi extrem de bucuroasa daca as avea cartea acasta…de mult o vreau. Ne apropiem de terrible two, sigur m ar ajuta s o inteleg mai bine pe fetita mea si sa i fiu alaturi atunci cand are nevoie de mine. Multumesc.
Bună, Raluca! Mi-aș dori să citesc și eu cartea. Ne-am întâlnit și noi cu plânsul (aparent) fără motiv, am mai citit, dar ne-ar prinde bine o carte pentru doi (și pentru soț, la el e mai greu cu cititul pe net 🙂 și el simte, deseori, că plânsul copilului e o acuză adusă lui). Informațiile mi se par folositoare, mai ales dacă se aplică constant, de către amândoi părinții.
Mi-ar plăcea sa câștig cartea. O am pe lista de mai demult.
Mi-ar placea sa o primesc pentru a o lectura impreuna ci bunicii…