Cum cladim relatii de cuplu armonioase si fericite [interviu]
Pentru mine una dintre marile provocari de cand am devenit mama a fost sa pastrez vie relatia de cuplu, sa nu las oboseala si greutatile de moment sa ma indeparteze de omul iubit si sa nu uit ca, la fel ca si copilul meu, barbatul de langa mine are nevoie de dragostea si atentia mea. Au fost momente cand m-am lasat coplesita de rolul de mama si am uitat de relatia de cuplu, dar din fericire mi-am dat seama la timp ca am gresit si de atunci amandoi incercam sa luptam mai mult pentru relatia noastra.
Unul dintre oamenii care m-au inspirat in a face schimbari in bine in relatia de cuplu a fost Gaspar Gyorgy, unul dintre putinii psihoterapeuti care a avut curajul de a trece “granitele” cabinetului si de a vorbi deschis cat mai multor oameni despre puterea relatiilor si despre felul cum putem cladi relatii armonioase care sa reziste pe termen lung. M-am bucurat mult cand am aflat ca el va sustine pe 29 octombrie conferinta “Ce spun eu si ce auzi tu”, in care va dezbate teme de interes pentru oricine doreste sa isi consolideze relatia de cuplu si am fost si mai incantata ca inainte de acest eveniment am avut sansa unui interviu cu Gaspar, in care i-am putut adresa intrebari care ma framanta pe mine, dar care sunt sigura ca ii preocupa si pe multi dintre voi. Despre conferinta puteti afla mai multe pe pagina de Facebook a evenimentului, intre timp va las sa descoperiti raspunsurile primite de la Gaspar, sper sa fie o sursa buna de inspiratie pentru relatiile voastre.
Gáspár, ma bucur mult ca am sansa acestui interviu cu tine, pentru mine ai fost mereu o sursa de inspiratie! Pornind de la titlul conferintei tale din octombrie, “Ce spun eu si ce auzi tu”, voi incepe cu o intrebare care cred ca framanta multe cupluri: Unde gresim noi in comunicarea din cuplu incat nu mai reusim uneori sa ne “auzim” cu adevarat?
Raluca, bucuria este si de partea mea. Ma simt onorat sa apar pe blog-ul ralucaloteanu.ro, mai ales ca din partea ta am primit mereu doar cuvinte de lauda si apreciere, iar “copilul meu interior” se simt in siguranta cu tine. si facand trecere catre raspunsul la intrebarea ta, cred ca daca in cuplu am aborda mai des aceeasi formula blanda si umana, cum apare in enuntul intrebarii tale, ne-ar fi mult mai usor.
Unul dintre studiile care sustine noua stiinta a iubirii ne arata ca daca partenerele ar avea o “pornire mai blanda” vis-à-vis de imperfectiunile partenerului, atunci cand isi propun un dialog; si daca noi barbatii am fi “mai deschisi fata de influentele care vin din partea partenerelor” – atunci ambelor sexe s-ar simti mai in siguranta. Din pacate insa femeile se percep adesea ca fiind desconsiderate de barbati; iar barbatii ca fiind atacati de femei; si astfel atat ele, cat si ei, isi activeaza munitia psihologica si incepe lupta.
Cu siguranta toate cuplurile se cearta, chiar si cele mai fericite. Care sunt insa modalitatile prin care putem transforma cearta in ceva constructiv pentru cuplu, in loc de a fi ceva distructiv?
Secretul consta in a ne folosi istetimea si a ne certa intr-un mod matur. Adica, nu asa cum ii vedem pe doi copiii in parc, care inca nu au abilitatile socio-emotionale dezvoltate, ci intr-o maniera plina de respect si umanitate.
Primul pas este sa nu agitam inutil frica partenerului, pentru a evita astfel activarea sistemului limbic (despre care stim ca, impreuna cu trunchiul cerebral, este responsabil de mecanismele automate de genul lupta-fuga-inghet-lesin). Daca creierul emotional se pune in miscare partenerul nu va mai avea energie sa ne asculte; el fiind preocupat cu intrarea in defensive si auto-apararea.
Al doilea pas este sa recunostem care este partea noastra de vina, sa avem o abordare matura si sa evitam strategiile de genul “Eu sunt o biata victima!”, iar tu esti “Diavolul intruchipat!”. Este normal sa gresim, o dovata de maturitate este sa recunoastem eroarea si indraznim sa reparam dauna relationala.
Al treilea pas este sa ne validam emotiile si sa nu le interpretam negativ. in timpul unei discutii contradictorii este firesc sa avem diferite emotii si este sanatos sa le acceptam si chiar sa le punem in cuvinte.
Al patrulea pas este reprezentat de disponibilitatea fata de compromis, relatia de cuplu poate sa insemne uneori un sir repetate de compromisuri.
Al cincelea este sa invatam sa primim scuzele partenerului, sa-l iertam pe cel de langa noi pentru ca nu este perfect si nici nu este precum barbatii/femeile din povesti sau filmele de la Hollywood.
Promit ca la conferinta de pe 29 octombrie, de la Bucuresti, sa explic mai clar si mai concret acesti cinci pasi, care ne ajuta sa evitam capcana certurilor neproductive si toxice.
Cum ii putem comunica partenerului ceea ce ne deranjeaza fara ca el sa perceapa vorbele noastre ca reprosuri si sa ajungem sa ne certam constant din aceleasi motive?
imi vin doua raspunsuri in minte:
Daca vrem sa nu fim perceputi ca agresivi, atunci este important sa nu fim agresivi. De foarte multe ori, avem impresia ca mesajul este unul pozitiv, dar ne tradeaza non-verbalul.
Eu am observat ca de cele mai multe ori nu conteaza neaparat continutul mesajului, ci mai de impact este forma in care-l comunicam. Aici simtul umorului si inteligenta relationala pot salva multe situatii dificile.
Mai apoi, studiile din sfera psihologiei maritale ne arata un fapt destul de neplacut – 69% dintre conflictele maritale se invart in jurul acelorasi subiecte. Mai mult decat atat, ca terapeut de cuplu, iti declar cu toata sinceritatea ca nu toate problemele din cuplu pot sa fie “discutate si rezolvate”. Eu cred ca exista probleme solvabile si probleme insolvabile.
In stransa legatura cu intrebarea anterioara, cred ca este important ca la radul nostru sa stim sa il ascultam pe partener cand el ne comunica lucruri care il deranjeaza la noi. Cum putem face pentru a primi feedback-ul partenerului fara sa il luam personal si fara a ne incarca emotional negativ?
Eu sustin cearta inteligenta sau dialogul intentionat. Ceea ce inseamna ca atunci cand partenerul se descarca, in dialogul cu noi, si ne dam seama ca intensitatea emotiilor acestuia este foarte mare, atunci mai mult ca sigur problema este o rana activata din trecut.
Acestea sunt momentele in care avem nevoie sa fim cat mai empatici si mai blanzi (ca atunci cand copilasul nostru drag are un tantrum de zile mari si noi vedem suferinta lui, fara sa o interpretam ca fiind defect de caracter) si sa nu ne identificam cu eventualele proiectii ale partenerului.
Noi stim ca la furie si frica omul, indiferent de varsta, va spune multe cuvinte pe care nu le gandeste serios. Pentru a ramane in acest fel alaturi de partenerul nostru care sangereaza psihologic, este important ca noi sa avem o buna relatie cu sinele, sa stim ca suntem suficient de valorosi, incat sa nu ne darame din prima o sageata psihologica imbibata cu critica sau dispret. Nu este usor de suportat un feedback negativ si mai greu este de indurat o critica, insa acestea sunt forme de comunicare care apar in fiecare relatie. Poate este o exceptie, daca partenerul nostru este Dalai Lama sau Pema Chodron. 🙂
Am auzit des conceptia conform careia “oamenii nu se schimba” si deci nu ne putem astepta sa il schimbam pe partener, chiar daca are unele aspecte care ne deranjeaza. Cat adevar este in aceasta conceptie? Reusim noi sa ne schimbam in mod real? Poate relatia de cuplu sa fie un impuls suficient pentru ca un partener sa isi indrepte anumite comportamente sau atitudini care il deranjeaza pe celalalt?
indraznesc a spune ca singura certitudine in viata noastra este schimbarea. insa stiu ca exista foarte bine inradacinat acest mit in cultura romaneasca, cum ca oamenii nu se schimba. Consider ca pastram atat de vie aceasta idee falsa ca semn al suferintei indurate in perioada regimului comunist.
Desigur ca nu ne plac schimbarile, mai ales acelea care ne scot din zona de confort. Iar daca o schimbare este impusa din exterior, de cele mai multe ori apare revolta si rezistenta. De aici, sfatul intelept care ne spune ca schimbarea este bine sa porneasca de la noi – dinspre interior, catre exterior.
Tot cu referire directa la experienta de terapeut iti pot spune ca da, relatia de cuplu poate sa fie un motiv suficient, cu conditia ca noi sa intelegem adevarata valoare a vietii de cuplu. Din pacate insa, multi dintre noi lasam relatia de cuplu in umbra si nu constientizam ca impactul acesteia este urias, atat asupra sanatatii noastre, cat si asupra felului in care functionam in societate.
#PutereaRelatiilor este mare, poate chiar mai mare decat am vrea sa acceptam, iar daca am constientiza cu adevarat forta conexiunilor interpersonale ne-am speria destul de tare. 🙂
Vorbind cu tine nu pot sa nu aduc in discutie tema “copilului interior”. In ce fel experientele si trairile noastre din copilarie ne pot influenta relatiile actuale? Ne poate ajuta partenerul sa ne vindecam de trecut sau este ceva ce trebuie sa facem pe cont propriu?
Fiecare dintre noi vine in relatia de cuplu cu un “copilul interior” ranit si o mostenire relationala – aici indraznesc a spune ca nu exista exceptii. Bagajul psihologic adus din copilarie este mai apoi etalat in intimitatea vietii de cuplu, iar cei doi parteneri au trei alternative, in raport cu copilul invizibil care exista in fiecare partener – respingere, ignorare sau acceptare si apoi vindecare. Procesul nu este nici simplu si nici usor, este exact ca orice alt aspect important al vietii noastre. Daca noi indraznim sa ne facem vizibil copilul interior ranit si partenerul are curajul de a nu fugi, ci a ne oferi respect si disponibilitate emotionala, atunci devenim vindecatorii celuilalt. insa usor ne transformam si in agresori, mai ales atunci cand nu cunostem noua stiinta a relatiilor de iubire sau nu suntem dornici sa ne cultivam inteligenta relationala.
De-a lungul unei relatii partenerii se schimba in mod inevitabil odata cu trecerea anilor, prioritatile lor se schimba uneori, pe masura ce trec prin diferite etape de viata. Care ar fi ingredientele care sa ne ajute sa ne reinventam iubirea astfel incat ea sa reziste tuturor schimbarilor prin care trece un cuplu de lunga durata?
Raspunsul la aceasta intrebare ii surprinde adesea pe cei din jurul meu, deoarece este unul firesc si obisnuit. Noua stiinta relationala ne confirma inca o data ca avem nevoie de curiozitate si o stare de prezenta constienta. Nu este vorba despre vacante scumpe, bijuterii de lux sau masini de ultima generatie, avem nevoie doar sa ramanem curiosi, flexibili si sa credem in #PutereRelatiilor.
Am invatat din discursurile tale ca iubirea si pasiunea au mecanisme diferite si ca se poate ca pe masura ce iubirea creste si se consolideaza, pasiunea sa isi piarda din intensitate. Cum putem face totusi pentru a reusi sa pastram pasiunea in relatiile noastre de cuplu?
Da, iubirea rezulta din apropiere si pasiunea se pastreaza prin reapropiere. Acestea sunt cele doua aripi care fac ca o relatie de cuplu sa (mearga) functioneze. insa modelul este unul specific pasarilor si nu avioanelor. Relatiile sunt vii, exact ca pasarile, nu sunt lipsite de viata si rigide ca tabla avioanelor. intr-un limbaj mai simplu, pentru ca o pasare sa inainteze are nevoie sa-si miste ambele aripi. Exact asa avem si noi nevoie sa stim cand si cum sa ne apropiem, cand si cum sa-i oferim libertate partenerului ca acesta sa se poata reapropia. Este o mare greseala sa transformam relatia intr-o colivie, deoarece aceasta ucide mai intai pasiunea, iar apoi incet si sigur iubirea. Este o mare bucurie cand suntem aproape de cel drag, dar pentru ca el/ea sa poata trai are nevoie si de libertate. Atunci cand persoana draga este departe de noi prima reactie ar putea sa fie de disconfort, avem nevoie de curaj sa avem incredere in celalalt; insa in astfel de momente ajuta sa ne reamintim cat de confortabila si placuta este reapropierea. Raluca, daca vrei este ca si cu fericirea, este valoroasa si mult dorita tocmai pentru ca nu se afla mereu la dispozitia noastra.
Intr-o relatie de cuplu nevoile partenerilor pot fi uneori diferite si deseori se intampla ca unul dintre parteneri sa “cedeze” si sa renunte mai mult la nevoile lui din dorinta de a le implini pe cele ale partenerului. Care ar trebui sa fie limitele unei astfel de atitudini? Cum putem sti cum sa delimitam compromisurile normale intr-o relatie de renuntarile prea dese la implinirea propriilor nevoi are pe termen lung ne fac nefericiti si ne impliniti?
Ce cred eu este ca fiecare partener are nevoie de iubire – mai exact, sa fie vazut, auzit si simtit. Ce difera insa foarte mult, este maniera in care noi am invatat sa ne exprimam nevoile si sa raspundem solicitarilor celuilalt. Adesea, intr-un cuplu, unul vrea apropiere, celalalt vrea mai mult spatiu; unul vrea sex, celalalt vrea intimitate psihologica; unul vrea sa iasa si sa socializeze, celalalt vrea sa petreaca o seara in linistea si siguranta caminului. Pentru ca relatia sa fie satisfacatoare pentru amandoi este nevoie de compromis.
Daca unul dintre parteneri de la inceput pare sa cedeze mai mult, sa fie mai degraba ofertant, decat solicitant – inseamna ca acestuia ii este “greu” sa primeasca (din bagajul sau relational face parte responsabilitatea de a oferi, nu a fost invatat sa primeasca, existand o convingere limitativa care-i spune ca nu are dreptul sa ceara, decat in conditii extreme sau dupa ce a oferit foarte mult).
Dupa o vreme, cel care doar da, oboseste si ajunge sa se reintalneasca cu toate frustrarile din copilarie (atunci cand nu era vazut, auzit si simtit) si se comporta ca atare. Iar cel care doar a primit nu stie ce se intampla deoarece el nu a cerut, a acceptat ceea ce parea sa vina atat de natural din partea celuilalt. si astfel apare lupta de putere, una in care copiii invizibili preiau controlul asupra noastra si ne manifestam haotic sau extrem de rigid. in astfel de momente, avem de depus un efort urias pentru a constientiza dansul distructiv in care ne-am implicat si a da dovada de maturitate relationala. Adesea acesta este momentul in care cuplul cauta ajutor in exterior – la rude, prieteni, preoti sau in cele mai fericite cazuri, un terapeut.
Pentru a iesi din lupta de putere avem nevoie sa acceptam copilul ranit din noi si din persoana partenerului, sa nu ne mai comportam ca doi inamici, ci sa ne transformam in aliati si sa ne dorim a ramane impreuna. De asemenea, ajuta sa observam si dezechilibrele care existau la nivel relational si sa gasim strategii creative pentru schimbare. Nu este deloc usor sa ceri si sa primesti, dar cu ajutorul inteligentei relationale putem face mari progrese. Totul consta in cunoastere si practica, sa intelegem cu adevarat stiinta iubirii si sa exersam noi comportamente in relatie.
La final te-as ruga sa ne spui care sunt din perspectiva ta cele mai importante trei “ingrediente” de baza care ne pot ajuta sa avem o relatie de cuplu fericita pe termen lung.
Umanitatea.
Duiosia.
Admiratia.
Mi-a ramas in suflet acest ultim raspuns al lui Gaspar, care initial m-a surprins putin, dar care apoi mi-a dat de gandit si pe care il voi pastra in minte ca pe un motto pe care sa mi-l amintesc mereu in momentele de cumpana ale relatiei.
Abia astept sa ascult si conferinta de la finalul lui octombrie si va recomand cu drag sa participati si voi, cu siguranta vom avea multe de invatat si vom afla lucruri care sa ne ajute sa ne imbunatatim relatiile de cuplu.
La final va las sa descoperiti cateva dintre temele care vor fi abordare la eveniment, cred ca veti regasi pe lista aspecte care va preocupa si pe voi in relatia cu partenerul:
• descoperirea si recunoasterea comportamentelor toxice dintre partenerii unui cuplu;
• blocajele in comunicare si armele psihologice pe care le folosim in viata de zi cu zi;
• aspectele care fac diferenta intre cuplurile fericite si cele nefericite;
• ințelegerea motivelor pentru care ne comportam intr-un anumit fel;
• descoperirea noii stiinte a iubirii;
• dezvoltarea unor practici sanatoase de relationare si comunicare in cuplu;
• impacarea cu noi insine si acordarea permisiunii de a primi si oferi iubire.
Insipirant interviu. Intotdeauna am considerat ca o viata sanatoasa de cuplu are efecte pozitivie asupra tuturor aspectelor din viata.
Asa este, o relatie de cuplu fericita conteaza enorm!