Doua jocuri care ma ajuta sa am o relatie mai buna cu copilul meu (1)

Chiar daca ne dorim mereu sa ii intelegem cat mai bine pe cei mici, nu este intotdeauna usor sa aflam ce se ascunde in sufletele copiilor nostri. Iar cand ei sunt mici si nu prea stiu sa exprime in cuvinte tot ceea ce simt, jocul este cea mai buna metoda de a le descoperi si intelege mai bine sentimentele.

As vrea sa va impartasesc doua idei de jocuri care pe mine ma ajuta mult in relatia cu Bogdan mai ales atunci cand simt ca trece printr-un moment dificil. Le folosesc de ceva timp, cam de cand Bogdan a inceput sa vorbeasca mai bine, dar sincer nici nu mai stiu cum le-am descoperit. Sunt foarte usor de pus in practica si nu necesita nici un material special.

Iata-l pe primul dintre ele, pe care il folosesc atunci cand vreau sa aflu cum percepe el comportamentul meu. Este util mai ales in perioadele cand eu sunt ocupata sau am acumulat oboseala si simt ca el resimte asta. Sau cand el are comportamente pe care nu le inteleg sau reactii neasteptate la ceea ce il rog sa faca.

Am denumit jocul “Schimb de roluri” si ideea lui este foarte simpla. Practic pentru o perioada scurta de timp facem schimb de roluri: el este “mama” si eu sunt “Bogdan”. Ii propun un anumit scenariu din viata noastra si apoi fiecare se comporta asa cum ar face celalalt. Eu incerc sa fac jocul cat mai amuzant asa ca exagerez reactiile lui ca sa il fac sa rada. Insa mai presus de distractie, jocul ma ajuta sa vad cum percepe el unele din comportamentele mele.

Va dau doua exemple ca sa vedeti exact la ce ma refer.

Intr-o zi i-am propus schimbul de roluri la plecarea de acasa. Nu ne grabeam nicaieri, asa ca aveam timp sa exersam scenariul in joc. Era o perioada cand mereu eram pe graba dimineata ca sa ajungem la serviciu si gradinita si simteam cumva ca asta il afecteaza. Asa ca am inceput schimbul de roluri si eu tot trageam de timp exact cum obisnuia el sa faca. Iar el a inceput sa ma grabeasca asa cum faceam eu.

Ceea ce m-a impactat a fost ca el spunea mereu: “hai mai repede, Bogdan, ca nu mai avem timp”. A repetat asta de atat de multe ori incat mi-am dat seama ca de fapt asta era tot ce auzea el din discursul meu. Desi eu incercam sa fiu calma la plecarea de acasa si sa ii vorbesc mereu rabdator, cu multe explicatii, singurul mesaj care ajungea la el era acesta. Si adevarul era ca in sinea mea asta era exact ce gandeam. Insa m-a durut sa aud asta de la el si sa imi dau seama ca asta este singurul mesaj pe care el il primea de la mine inainte de plecare.

Asa ca in rolul meu de “Bogdan” i-am spus: – Nu imi place cand ma grabesti asa. Te rog sa imi spui ceva dragut!

Am asteptat sa vad cum reactioneaza el in rolul de “mama”. A stat putin pe ganduri si a spus: – Cred ca mai poti sa te joci doar putin. Si apoi o sa vin sa iti dau un pup.

Va dati seama ca mi s-a topit inima! Si am retinut asta, iar apoi am incercat sa o pun in practica pentru ca plecarile sa devina mai usoare pentru el.

Alta data, intr-o perioada in care am avut mult de lucru si petreceam mai mult timp decat de obicei la laptop l-am invitat sa facem schimb de roluri si sa incercam scenariul in care mama lucreaza. El s-a asezat serios la masa si apasa pe taste, eu m-am asezat pe covor sa ma “joc”. Am inceput sa intru in rolul lui “Bogdan” si mergeam des la masa sa il intrerup din “lucru”. Ii puneam intrebari, ii aratam jucarii. El imi raspundea frumos si pe moment mi se parea ca este totul foarte bine.

Dar apoi m-a oprit in timp ce veneam din nou la birou si mi-a spus: – Tu nu joci bine rolul lui Bogdan, el nu face asa. Bogdan nu o deranjeaza pe mama asa! El se joaca linistit si asteapta acolo. (mi-a aratat covorul)

L-am intrebat daca este suparat ca trebuie sa stea acolo si nu ma pot juca eu cu el. Mi-a spus ca nu, pentru ca stie ca vin dupa ce termin. Apoi l-am intrebat daca sa incheiem jocul.

M-a privit in ochi si a spus incantat: – Nuuu, nu oprim! Mergi acolo pe covor si eu vin sa te pup ca o surpriza si sa te intreb de masinute. Si tu sa te bucuri!

Am revenit la rolul lui “Bogdan” pe covor si el a mai stat putin in fata laptopului. Apoi a venit, m-a imbratisat si m-a intrebat ce mai fac masinutele. Exact asa fac eu uneori ca sa ii acord atentie cand lucrez, dar nu am stiut niciodata cat de bucuros este ca fac asta! Cumva, putin din sentimentul acela de vinovatie al zilelor cand trebuie sa lucrez a disparut! Am transformat pauzele astea intr-un obicei si intre timp a inventat si el pauzele cand vine el la mine si ma intreaba despre ce mai lucrez. 🙂

---

Pot parea doua lucruri lipsite de importanta, dar ambele sesiuni de joc mi-au adus raspunsuri pe care altfel nu cred ca le-as fi obtinut. Uneori ni se pare ca facem lucrurile bine ca parinti dar de fapt copiii nostri le percep cu totul altfel. Alteori ne simtim vinovati pentru lucruri pe care copiii nu le percep la fel de negativ cum o facem noi. Sau pentru care propun solutii atat de simple si dragalase la care noi nu ne-am fi gandit.

Daca va place ideea acestui joc, sper sa o incercati si voi! Daca la inceput copilul nu este foarte implicat in joc nu va descurajati, puteti schimba scenariul si sa il faceti mai interesant. Nu orice sesiune de joc aduce raspunsuri sau idei de imbunatatire, dar in cazul nostru a functionat de fiecare data cand chiar aveam nevoie de raspunsuri si confirmari.