Ne pregatim de plecarea in vacanta, dar am vrut tare mult ca inainte sa plecam sa va povestec despre o carte de activitati pe care am tot folosit-o in ultima luna si pe care v-o recomand si voua pentru activitati alaturi de cei mici.
Se numeste Fingerprint activities si este publicata de Usborne, o editura draga noua, de la care am incercat multe carticele frumoase. Am primit cartea de la Adina, mama din spatele paginii Citeste cu mine, iar de cand am inceput sa ne “jucam” cu ea, adica de mai bine de o luna, am tot descoperit noi activitati distractive numai bune de facut acasa.

Mi-a placut din prima ideea cartii, dar eram curioasa daca si Bogdan va fi la fel de incantat de ea. Din fericire el a parut la fel de dornic ca si mine sa descopere activitatile din carte, asa ca ne-am pus repede pe treaba. Fiecare pagina a cartii contine cate o activitate de desenat cu amprente, asa ca am avut de unde alege. Unele activitati cer dexteritate mai mare si ar fi fost prea dificile pentru varsta lui Bogdan, dar altele ni s-au potrivit de minune.

Conceptul cartii mi s-a parut foarte practic, pentru ca imediat langa paginile cu activitati se gaseste banda cu culori, deci este foarte la indemana pentru copil si previne o parte din murdaria care aparea inevitabil atunci cand foloseam tuburi cu culori. Cartea a fost prilejul multor momente de joaca in doi: eu pregateam masuta pentru activitati, Bogdan se aseza curios pe scaunel si incepea distractia.
Pentru ca ne jucam cu degetelele colorate pregateam mereu o bucata de material pe car eo puneam pe masuta, iar deasupra asezam cartea si doua prosopele mici. Unul din prosopele era umed si ne ajuta sa curatam degetelele atunci cand treceam la o noua culoare si al doilea prosopel ne ajuta sa ne stergem mainile de apa ca sa avem aderenta mai buna pe pagini.
Culorile nu sunt toxice, pot fi folosite fara probleme la orice varsta. Bogdan le-a “gustat” de cateva ori si a fost totul in regula, iar petele de culoare de pe manute si hainute s-au luat imediat la spalat. Ideal este ca la genul acesta de activitati creative copilul sa poarte un fel de vestuta de plastic care sa previna murdarirea hainutelor, dar Bogdan refuza sa imbrace asa ceva, asa ca am apreciat mult faptul ca culorile se curate usor la spalat.
Cartea contine activitati care se potrivesc atat copiilor mici ca Bogdan, cat si copiilor mai mari, care pot face activitati mai complexe folosind degetelele. Noi ne-am bucurat de urmatoarele activitati:
– am desenat feţe de omuleti facuti din amprente: Bogdan punea amprenta pe foaie, eu desenam ochii si un zambet
– am desenat omide din amprente, la inceput i-am tinut eu manuta ca sa puna amprentele una langa alta, apoi de indata ce a vazut cum stau lucrurile s-a descurcat binisor si singur
– am adaugat feţe vesele pe o plansa cu masinute, o activitate simpla de a adauga pasageri in fiecare automobil, dar care pe Bogdan il incanta datorita desenelor cu masinute care sunt printer preferatele lor

– o alta activitate care i-a placut a fost sa adaugam picaturi de ploaie pe plansa cu norisori, iar desenul a iesit chiar dragalas, mai ales ca el nu a fost de acord sa folosim doar albastru, asa ca am avut o ploaie multicolora

– la fel de incantat a fost de plansa cu broscute, unde trebuia sa le punem buline din amprente pe carapace, pentru ca noi avem o broscuta si i s-a parut distractiv sa facem activitatea asta (desigur ca a vrut sa mearga sa puna cateva buline si pe carapacea broscutei adevarate, noroc ca nu a gasit-o si a revenit la plansa din carte).

Mai sunt multe activitati pe care le-am facut, pe unele le-am extins chiar pe foi separate ca sa exersam mai mult. Pentru mine a fost o surpriza placuta sa vad ca sunt activitati care il pot tine concentrat pe Bogdan pentru un timp mai lung si am fost bucuroasa ca intr-o singura carte sa gasesec atatea alternative pentru momentele noastre creative.

In carte se gasesc si mai multe activitati care sunt inca prea complicate pentru varsta lui Bogdan, asa ca sigur vom folosi cartea in continuare si pe masura ce creste vom putea face activitati diferite. Dupa folosirea intense a cartii culorile sunt la fel de bune ca la inceput si chiar daca Bogdan a pus amprente de culori diferite peste ele toate sunt functionale si ne bucuram in continuare de activitati.

Cartea este recomandata pentru copii peste 2 ani, dar iata ca se poate folosi si ceva mai devreme, trebuie doar ca parintele sa fie si el implicat in activitati. Mi se pare o carte ideala de luat in vacanta, pentru ca in paginile ei se gasesc multe jocuri diferite cu amprente si deci practic aveti inspiratie pentru mai multe activitati.
Gasiti mai jos un filmulet in care puteti vedea cum poate fi folosita cartea de copiii mai mari, este plina de idei care sa le stimuleze creativitatea.

Va recomand insa sa nu o folositi in locuri unde nu vreti sa riscati sa murdariti ceva, de exemplu in masina sau la hotel, ca sa evitati sa gasiti amprente peste tot. Dar de exemplu pe plaja o carte cu astfel de activitati cred ca va poate asigura cateva momente de liniste, iar spalatul dupa distractia cu culori va fi foarte la indemana. 🙂
Daca va place ideea de a avea o carte de activitati cu care sa va distrait impreuna cu copilul va recomand sa incercati “Fingerprint activities”, cred ca veti fi cuceriti de ideile de acolo. Puteti gasi cartea pe pagina Citeste cu mine, unde Adina prezinta si multe alte carti frumoase pentru copii de toate varstele. O veste buna este ca la inceput lunii iulie gasiti o multime de carticele la pret redus, asa ca va invit sa descoperiti pe indelete albumul de aici si sa vedeti ce vi s-ar potrivi in oferta Usborne, mai ales daca vreti sa va completati colectia de carticele inainte de vacanta.
Eu va doresc mult spor la ales carticele pentru cei mici si mai ales distractie placuta in descoperirea lor!

Primele amprente puse de Bogdan pe carte 🙂

p.s. Pentru vacanta gasiti aici o lista lunga de carti care se potrivesc de minune atunci cand plecati in concediu si pe care sigur le puteti gasi la Adina, fie pe stoc, fie la comanda. Noi avem cartea “Wipe clean holiday activities“, este pentru copii mai mari decat Bogdan, dar mi-a placut asa mult incat am incercat-o si noi, sper sa apuc sa va povestec curand cum ne distram cu activitatile de acolo.

3 thoughts on “Distractie cu amprente colorate – Usborne Fingerprint Activities

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: