De mult timp imi doresc sa scriu despre o serie de spectacole frumoase pentru copii si ma bucur ca in sfarsit apuc sa astern aici aceasta recomandare, cred ca poate fi o inspiratie foarte buna pentru timpul petrecut alaturi de cei mici.

Este vorba de spectacolele pentru copii de la Opera Comica, despre care am auzit doar pareri foarte bune si la care planuim sa ajungem curand si noi. Am avut pana acum mai multe sanse sa vedem spectacolele lor si cumva niciodata nu am reusit sa ajungem: intai am vrut sa merg impreuna cu o prietena si copiii nostri, dar am amanat, alta data ne-a invitat Ana (Mamica Urbana)Ā la un spectacol si nu am putut ajunge, iar chiar recent Natalia ne-a oferit cadou o invitatie la un spectacol pe care ne doream mult sa mergem si totusi Bogdan a fost prea obosit ca sa mai putem ajunge.

Asa ca m-am hotarat sa va scriu despre spectacole chiar daca noi inca nu am ajuns, sper sa reusiti sa mergeti voi si sa va urmam si noi exemplul cat mai curand. šŸ™‚

Stagiunea de anul acesta cuprinde multe spectacole frumoase, cu povesti reinterpretate intr-o maniera potrivita pentru cei mici si puse in scena cu mult talent. Detalii despre program si spectacole gasiti pe site-ul Operei Comice, sigur veti gasi ceva pe placul vostru. Recent Iohanna a povestit pe blogul ei despre cum a fost experienta de spectator la Opera Comica, eu abia astept sa aiba parte si Bogdan de experienta unui spectacol acolo. Am auzit doar laude despre piesa “Fetita cu chibriturile”, ar fi minunat sa reusim sa o vedem si noi. Va las sa admirati cateva poze de la ultima punere in scena a piesei, pe mine m-au cucerit. Piesa este adaptata pentru a fi blanda si pozitiva, astfel incat cei mici sa se bucure din plin de ea.

Tot de la Iohanna am aflat de o initiativa foarte faina despre care vreau sa va povestesc si voua: biletul in asteptare.

La inceputul acestei stagiuni, Opera Comica pentru CopiiĀ a lansat campaniaĀ ā€œBilet in asteptareā€, destinata copiilor din mediile defavorizate. Oricine doreste sa Ć®mpartaseasca bucuria vizionarii unui spectacol la Opera Comica pentru Copii este invitat sa achizitioneze, cu doar 15 lei, bilete ā€œin asteptareā€, disponibile online si la casa de bilete, la fiecare dintre spectacolele noastre. La fiecare asemenea bilet,Ā Opera Comica pentru CopiiĀ ofera inca unul si astfel daruim impreuna copiilorĀ institutionalizati sau cu probleme de sanatate ocazia de a vedea spectacole pe parcursul intregii stagiuni.

img_3240

Mi se pare o idee foarte frumoasa si o sansa de a face un dar special unor copii care nu au des ocazia sa vad un spectacol care sa le bucure sufletul si sa ii transpuna macar pentru cateva ore intr-o lume de poveste.

Daca ajungeti la opera comica sper sa va placa spectacolul siĀ m-as bucura sa reveniti cu impresii. Iar daca reusiti sa cumparati si un bilet in asteptare v-as fi recunoscatoare, este un gest simplu, dar conteaza mult. Un weekend frumos tuturor!

img_3239Ā sursa foto: Opera Comica pentru Copii

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: