Intr-o zi eram in parc si dupa o runda de sarituri prin cercuri desenate cu creta pe asfalt Bogdan m-a anuntat ca vrea sa se duca la tobogane. M-am asezat pe banca si il priveam in timp ce facea tot facea ture si incerca noi nastrusnicii pe tobogan.

La un moment dat, trei baietei putin mai mari (cam de 5 ani) au venit si ei acolo. Bogdan a fost incantat de companie si astepta bucuros sa se dea cu totii pe rand pe tobogan. Insa la un moment dat baietii au schimbat jocul si pareau ca nu isi doresc sa il mai includa si pe el. Asa ca au inceput sa il impinga si sa nu il lase sa se mai dea si el. Dupa cateva impingeri Bogdan a venit la mine sa imi spuna. I-am amintit ca le poate spune “nu” cand il imping si a fost de acord sa incerce din nou. Baietii insa nu au tinut cont de asta si continuau sa se bage mereu in fata lui si sa il impinga.

A venit din nou la mine cu ochii tristi. Ma durea sufletul sa il vad asa, pentru ca stiam ca il afecteaza. I-am explicat ca uneori copiii nu vor sa se joace cu el intr-un anumit moment si l-am intrebat daca nu ar vrea sa se joace in alta parte. A plecat la nisip si a inceput sa se joace acolo un timp. Apoi s-a mutat la o tiroliana de langa tobogan. Dupa ce s-a dus el acolo, au aparut si ceilalti baietei si au inceput sa il impinga de pe platforma de unde pornea tiroliana. Bogdan a ripostat spunandu-le din nou “nu” si revenind de fiecare data la locul unde voia sa stea. Ei insa nu au incetat, iar Bogdan era din ce in ce mai suparat. A inceput sa tipe la ei ca nu este frumos sa loveasca si ca in parc impartim jucariile. Ei nu il intelegeau pentru ca Bogdan vorbea in romana, iar ei in engleza, insa cu siguranta isi dadeau seama ce suparat era.

A venit iar la mine si mi-a spus cat de nervos este. Am incercat sa ii explic ca uneori copiii au momente dificile si nu se poarta frumos, dar el era vizibil afectat. L-am invitat sa mergem impreuna la leagane, sperand sa il indepartez de conflict. El a spus insa ca vrea la tiroliana si ca se duce iar acolo. Recunosc ca mi s-a facut inima cat un purice pentru ca nu imi doream sa aiba parte de o noua respingere, insa imi dadeam seama ca este ceva ce trebuie sa invete.

A mers acolo, s-a suit iar pe platforma asteptand randul lui. Insa cand trebuia sa urmeze, unul dintre baieti (cel care parea sa “conduca” grupul) l-a impins din nou. El a incercat sa isi faca iar loc, dar baiatul l-a impins mai tare si a cazut de pe platforma. Cazatura era de la foarte mica inaltime, in nisip, deci nu s-a lovit. Insa imi imaginez ca l-a durut sufleteste sa treaca prin asta…

M-am ridicat de pe banca si voiam sa merg sa il iau de acolo, insa inainte sa ajung la el s-a ridicat singur. S-a scuturat de nisip si s-a urcat la loc pe platforma. Am decis sa ma opresc o clipa sa vad ce se intampla, pentru ca nimeni nu observase ca ma apropiam. Bogdan s-a dus hotarat la locul lui, privindu-l pe baiatul care il impinsese. Acesta a venit spre el, probabil pregatit sa il impinga iar. Atunci insa ceva s-a schimbat. Bogdan cel linistit si bland de pana atunci nu a mai facut un pas in spate. Din contra, s-a dus drept spre baiat si i-a blocat tentativa de a-l impinge. Mi-am dat seama ca lucrurile pot degenera, asa ca m-am apropiat fara insa sa intervin. Baiatul a incercat sa il impinga iar, dar imediat Bogdan i-a dat o palma tare peste mana. Nu stiu daca de uimire sau de teama, insa baiatul acela nu a mai reactionat. Bogdan a facut un pas spre el si pentru o clipa m-am temut ca il va lovi iar. Insa s-a oprit, s-a intors cu spatele si a plecat.

Nici macar tiroliana nu l-a mai interesat. Eu ma tot gandeam ca probabil as fi putut opri palma aia, dar nu am facut-o… Pe moment nu am spus nimic, inca ma gandeam cum sa abordez situatia si amanam momentul pana acasa. Pe drum insa, Bogdan a fost cel care a deschis discutia.

– Mami, eu l-am lovit pe baietelul acela in parc!

– Da, am vazut, i-am spus eu, nefiind sigura ce sa adaug.

– Nu a fost bine ce am facut, a continuat el. Nu este bine sa lovim alti copii. Dar m-a suparat foarte tare! De ce nu ma lasa sa ma joc? Nu este frumos ce a facut el.

– Asa este, i-am raspuns. Nu a fost bine ce a facut. Stiu ca te-a suparat.

Inainte sa adaug eu ceva, Bogdan m-a intrebat:

– Si cum putem face mai bine data viitoare? (stie ca asa il intreb eu de obicei, asa ca a invatat si el sa intrebe asa 🙂 )

Ei bine, de data asta nu am stiut ce sa ii raspund. Stiu ca nu imi doresc sa loveasca alti copii. Imi place ca este un copil bland si intelegator, insa nu imi doresc nici ca asta sa il raneasca. Ne straduim sa crestem copii blanzi, dar totusi trebuie sa ii invatam cumva sa faca fata si situatiilor in care blandetea nu ii ajuta. Cum facem asta? Ce alternative putem sa le oferim? Trebuia sa fi oprit palma aceia? Ar fi fost mai bine pentru el? Nu stiu ce sa spun…

I-am zis ca trebuie sa ma gandesc si ca o sa discutam despre asta. Nu am vrut sa ii spun ceva fara sa fiu sigura ca este raspunsul corect. Daca i-as fi spus ca a gresit si alta data nu trebuie sa loveasca deloc, nu ar putea deveni o tinta usoara pentru copiii care isi cauta astfel de “victime”? Daca i-as spune ca nu a gresit si ca inteleg de ce a lovit, oare nu ar intelege ca validez intr-un fel violenta fata de alti copii?

Daca va intrebati ce faceau mamele acelor baieti in timp ce ei se purtau asa, sa stiti ca stateau pe banca indiferente. Nu stiu daca au vazut sau nu, nici nu mai conteaza. Dupa palma data de Bogdan baietii nu l-au mai deranjat deloc in parc, desi s-au mai intersectat de cateva ori. Nici Bogdan nu a fost interesat sa se mai joace cu cei, nici ei sa il mai supere. Pentru mine a fost pentru prima data cand l-am vazut reactionand asa si a fost un sentiment ciudat. Intr-un fel m-am bucurat ca desi era mult mai mic decat baietii aceia a stiut sa se apere si sa iasa singur din situatia respectiva. Pe de alta parte, nu pot sa ma gandesc daca nu exista o metoda mai buna de a gestiona problema asta.

Era palma aia singurul mod de a incheia conflictul? Ce as fi putut face eu altfel ca mama? Ce as putea sa il invat pe el sa faca altfel daca se mai confrunta cu problema asta?

Daca aveti sfaturi, v-as fi recunoscatoare sa mi le impartasiti, pentru ca eu sincer inca nu am gasit raspuns la intrebarile astea.

22 thoughts on “Palma pe care nu am oprit-o…

    • 03/06/2017 at 6:17 pm
      Permalink

      Multumesc, Aurelian! Asa este, cel mai bine este ca oamenii din jur sa se implice.

      Reply
  • 30/05/2017 at 10:57 am
    Permalink

    Buna! Eu am doi baietii, unul de 6 si unul de 2 ani. Cel mare este un copil bland, evita conflictele, intelege si respecta regulile din colectivitate. In grupa lui exista un baietel agresiv, cunoscut de altfel de toti parintii. Zilele trecute, chiar inainte sa mergem in concediu, mi-a zis ca acest baietel l-a lovit… i s-a parut ca baietelul meu numara prea repede la fata-ascunselea si, pe la spate, i-a dat 2 “capace” peste urechi. Am mers si am discutat cu educatoarea care mi-a spus ca au mereu probleme cu acest copil, ca problemele vin de acasa unde i s-a spus ca el trebuie sa fie lider cu orice pret, astfel ca atunci cand ceva nu merge cum isi doreste el, regleaza situatia prin violenta. Mi-a spus educatoarea ca vor fi mai atente si vor avea mai multa grija la ceea ce face baietelul agresiv in relatia cu al meu. Primul instinct a fost sa-i zic copilului meu sa-l loveasca inapoi… m-am oprit fiindca stiu ca se va intoarce impotriva mea si a fratiorului mai mic…. varianta a doua, sa parasca… noi ii invatam acasa ca asta nu e ok … ce sa-i zic sa faca? Ii zic mereu sa-l evite, dar intr-o grupa de 10 copii, nu-i simplu. Ne pregatim sa mergem in tabara si am aflat, stand de vorba cu educatorea, ca vine si baiatul agresiv. Planul este sa-i spun copilului meu ca vine si respectivul si daca el doreste sa se retraga din tabara, sa-i respect dorinta. Ma enerveaza cumplit ca trebuie sa aiba de a face cu astfel de indivizi si ca e posibil ca baietelul meu sa nu mai vrea sa participe la tabara din cauza lui, dar nici nu vreau sa-l trimit acolo sa-l hartuiasca cineva. Unii zic ca asta-i lumea in care traim si ca trebuie sa se descurce singur, ca in felul asta isi stabilesc copiii ierarhia. Eu zic ca nu e chiar asa… pe mine nu ma bate nimeni la serviciu si daca s-ar intampla, s-ar numi hartuire. De multe ori mi-as dori ca baietelul meu sa reactioneze ca Bogdan, sa se apere singur. In parc, daca sunt copii mai mari care se joaca, eu am incercat sa-i invat pe ai mei sa fie rabdatori si sa astepte. Chiar daca cei mari vin peste ei in locul in care se joaca, incerc sa le atrag atentia catre un alt obiectiv distractiv. Cum altfel sa le tina piept celor mai mari? Sa loveasca si sa fie loviti? Eu aleg sa intervin daca copiii intra in conflicte violente, cu cei mai mari sau mai mici.

    Reply
    • 03/06/2017 at 6:20 pm
      Permalink

      Imi pare rau pentru experienta cu tabara, sper totusi sa mai vrea sa mearga. Mie sincer mi s-ar parea normal ca educatoarele sa il opreasca pe copilul agresiv sa vina in tabara si sa discute cu parintii lui despre asta. Nu este ok sa nu mai mearga alti copii in vacanta doar pentru ca unul singur are un astfel de comportament. 🙁

      Reply
  • 30/05/2017 at 11:51 am
    Permalink

    Laura, in primul rand iti multumesc ca ai impartasit cu noi experienta ta. Te inteleg, m-am confruntat si eu cu situatii similare. Fetita mea care este foarte linistita (care este si highly sensitive pe deasupra) a fost de multe ori agresata verbal (inca nu fizic) de alti copii in multe ocazii. Ea insa izbucnea in hohote de plans si cauta protectia mea. “Ne straduim sa crestem copii blanzi, dar totusi trebuie sa ii invatam cumva sa faca fata si situatiilor in care blandetea nu ii ajuta. ” este exact si framantarea mea ! Greu de gasit un echilibru…ceea ce pe mine m-a ajutat a fost un capitol din cartea lui Marshal Rosenberg (cel care a “inventat” comunicarea non-violenta) care vorbeste (surprinzator) despre cum poti sa folosesti forta pentru a (te) proteja (“the protective use of force”). Asa ca eu am “antrenat-o” pe fetita mea (era clar ceva ce o framanta foarte tare si pe ea, nu stia cum sa procedeze ca sa poata singura sa gestioneze incidentele) i-am aratat cum sa se protejeze (spunand “nu”, “stop”, etc sau da, chiar folosind forta). Este important sa “stand up for our needs !”. Acum, punandu-ma in locul tau, as incerca sa vad daca baietelul “meu” a folosit forta pentru a se proteja sau pentru a pedepsi si mi-as baza discutia cu el si recomandarile despre cum putem face mai bine data viitoare in functie de asta.

    Reply
  • 30/05/2017 at 12:48 pm
    Permalink

    Asta e ceea ce numesc eu o zona gri. Oricat parenting credem ca stim sau oricata blandete am incerca sa le insuflam copiilor nostri, vine acel moment in care trebuie sa ii invatam sa iasa din bula si sa se adapteze situatiei. Eu cred ca ai procedat foarte bine, pana la urma n-ai dat nici un raspuns si astfel l-ai lasat pe el sa si-l dea singur. Iar faptul ca a dat doar o palma dupa ce a indurat si a rabdat atata e semn ca a vrut doar sa opreasca conflictul, nu e semn de violenta.

    Reply
    • 03/06/2017 at 6:28 pm
      Permalink

      Tare bine ai zis ca este o zona gri! Multumesc mult ca mi-ai scris!

      Reply
  • 31/05/2017 at 1:59 am
    Permalink

    Tough one! Sincer, cred că limba a fost o barieră importantă aici. O soluție bună pentru data viitoare este să încerce să îl întrebe pe celălalt de ce se poartă așa cu el. Cred că genul ăsta de a pune astfel problema debusolează orice bully. Cealaltă variantă e să se gândească dacă e foarte important pentru el să se dea în fix acel moment și dacă mai poate aștepta puțin sau se poate da pe altceva între timp. Violența nu cred că trebuie încurajată de părinte, nu este o soluție oficială, însă nu vrei să crești un pămpălău. E totuși băiat. Mai ales dacă îl știi un copil calm, care nu lovește de obicei, nu cred că e așa mare problema. Ce văd eu e că a știut să iese dintr-o situație. Nu înseamnă să îl aprobi, dar nici să îl cerți pentru asta 😉
    a, și îi mai poți spune că mami îl iubește oricâte palme ar da 😛

    Reply
    • 03/06/2017 at 6:30 pm
      Permalink

      Foarte buna ideea cu intrebarea, iti multumesc! Abia astept sa invete bine engleza si sa il invat varianta asta.
      De certat eu nu il cert de obicei, doar incercam sa gasim impreuna variante mai bune de a se comporta. Insa in cazul asta s-a dovedit mai dificil decat ma asteptam. 🙂

      Reply
  • 31/05/2017 at 11:51 am
    Permalink

    De doua zile ma tot gandesc la intrebarea ta, la situatia in care ai fost pusa si ma intreb oare cum as fi reactionat daca as fi fost in locul tau…
    Si… tot nu stiu. Cel mai probabil as fi reactionat cam ca tine.
    Foarte important mi se pare ca micutul a realizat si a analizat ce s-a intamplat, si-a dat singur seama ca nu a fost chiar ok cum a reactionat.

    Reply
    • 03/06/2017 at 6:32 pm
      Permalink

      Da, din fericire el mereu realizeaza singur cand face ceva gresit. Adica imediat ce trece furia sau supararea vine singur sa vorbim despre ce s-a intamplat si el imi cere sa gasim alta varianta. Am mare noroc ca este asa, doar ca de data asta nu prea am stiut eu cum sa il ghidez mai bine.

      Reply
  • 31/05/2017 at 11:44 pm
    Permalink

    Eu cred ca esti prea dura cu tine. Din ce ai povestit, eu vad situatia mai mult ca autoaparare, decat ca violenta. Si eu ii invat pe copii sa evite pe cat se poate sa intre in situatii care ar implica violenta. Numai ca la locul de joaca cred ca sunt inevitabile pentru ca apar din senin. Uite, fii-mea e genul avocat. Vorbeste mult, incearca sa isi imbrobodeasca ”adversarul” din vorbe, ii suceste de nici nu mai stiu aia de voiau. Are un stil de a se impune prin atitudine. Numai ca la scoala a intrat intr-un conflict tacit cu o colega. Amandoua voiau sa fie liderul informal al clasei. Au tot tatonat terenul, si-au facut bisericute. Am tot avertizat-o ca o sa se termine prost, pentru ca colega ei are alta educatie, mai de cartier si este posibil sa si-o fure. O tot facea pe fii-mea proasta, ba ca are nu stiu ce haine ,ba ca mama ei e nu stiu ce. Fii-mea riposta la modul ei. O intreba ce nota a luat la nu stiu ce test, cate carti a citit. Invatatoarea si ea le-a lasat sa-si rezolve singure problemele, Numai ca intr-o zi doi baieti din ”biserica” cealalta au impins-o pe a mea si a cazut cu spatele de cantul de la usa. Ea s-a ridicat si s-a dus direct la colega ei, pe care o considera sursa problemei. Si-a infipt mainile in parul ei si a tras-o pana a pus-o jos. Iti dai seama ce scandalul naibii a iesit. Am stat o zi la telefon cu doamna, cu mama fetei. Amandoua imi spuneau ca cealalta si-a cautat-o, iar doamna nu pricepea ce s-a intamplat cu a mea. Acum in sinea mea, dupa ce am auzit-o plangand de-atat ori de suparare, am avut o doza de bucurie, dar na, nu trebuia sa ii spun si ei asta. Ea tot imi spunea, ”mami, dar nu mai puteam! nu am mai rezistat!”. Am analizat cu ea pe toate partile situatia. Acum vad ca gestioneaza si mai bine situatiile. Dar oricum, cred ca e inevitabil, mai ales cand te simti incoltit sa nu ripostezi cumva, iar la varsta asta e greu sa-ti gestionezi emotiile si impulsurile. De-abia reusim noi oameni mari, d-apăi ei.

    Reply
    • 03/06/2017 at 6:38 pm
      Permalink

      Multumesc mult ca mi-ai impartasit experienta ta! Imi inchipui ca la scoala situatiile astea sunt si mai complicate, mai ales ca acolo copiii interactioneaza singuri si isi fac propriile “reguli”. Mi se pare foarte bine ca ai un copil care stie sa isi apere drepturile si sa isi expuna punctul de vedere. Probabil situatia cu trasul de par a fost modul ei de a arata ca era la capatul rabdarii. 🙁
      Bogdan este un copil mai putin comunicativ, mai ales in situatii conflictuale, si ii este mai greu sa se exprime. Sper ca in timp sa invete si el sa exprime mai multe in cuvinte..

      Reply
  • 02/06/2017 at 2:03 pm
    Permalink

    As vrea sa stiu ce sa-ti raspund la situatia descrisa de tine insa nu stiu. Fetita mea are abia doi ani si nu ne-am lovit inca de asa ceva. Insa iti scriu pentru a-ti multumi ca ai scris despre asta. E o situatie la care nu m-am gandit sincer pana acum. Imi sunt foarte utile si comentariile aduse aici. Toate mi se par pertinente, de bun simt. Asa ca iti multumesc tie pentru articol si celor care au comentat pentru raspunsurile date! Abia astept sa spui si continuarea. Toate bune! 😊

    Reply
    • 03/06/2017 at 11:17 pm
      Permalink

      Daniela, iti multumesc pentru mesaj! Sper sa nu va confruntati cu astfel de situatii prea curand! Te imbratisez!

      Reply
  • 02/06/2017 at 7:08 pm
    Permalink

    când eram noi mici, nu stătea nimeni la leagăne cu noi, ca să ne urmărească dacă ne certăm sau nu. iar la țară, copiii se jucau în nisip fără să știe că au părinți și reușeau să o scoată la capăt.
    mamele nu reacționează pentru că sunt *lasă-mă să te las* sau pentru că au ajuns la concluzia că, dacă te bagi între copii, greșești – ei au conflicte, ei le gestionează – nu deodată, ci în timp.
    am fost genul de mamă care a cerut copilului să fie bun și drăguț, pacifist.
    m-a ascultat și e iubit de toți oamenii – mari sau mici.
    dar cât de dificil i-a fost să înghită toate mizeriile fără să reacționeze, doar el știe.
    uneori, fă-te că nu vezi lucrurile, pentru ca să ajungă singur la o concluzie – da, poate să și dea, asta e. poate să i se riposteze, asta e – să știe ce urmează după fiecare faptă pe care o face, să învețe consecințele comportamentului …
    alteori, dă-i sfatul să se depărteze de acei copii.
    alteori, spune-i povești prin care să-l ghidezi spre punctul unde vezi că lui îi e frică să meargă.
    succes.

    Reply
  • 05/06/2017 at 11:27 pm
    Permalink

    Il admir pe Bogdan pentru curajul de a reveni chiar daca a fost respins! Imi vine greu sa spun ce as face eu in locul tau pentru ca stiu ca de cele mai multe ori practica e altfel decat teoria. Vorbele ar trebui sa inlocuiasca palma, dar nu stiu ce fel de vorbe. 🙂 Daca ai avut deja discutia cu el, poate ne spui si noua ce ai decis sa ii spui, Multumesc!

    Reply
  • 05/06/2017 at 11:36 pm
    Permalink

    Cred ca ar ajuta sa spuna clar cum se simte cand e respins si ce asteptari avea el in aceasta situatie, sa foloseasca un fel de comunicare non-violenta. Cand ii spui unui om ce te doare, fara sa il faci pe acel om sa se simta vinovat de asta, cresc sansele sa trezesti empatia in el. Iar cand trezim empatia, lucrurile se pot rezolva mai degraba fara violenta. In cazul lui, si limba engleza e o bariera, dar la nivel teoretic asta cred ca ar fi un raspuns bun. 🙂

    Reply
  • 16/06/2017 at 4:44 pm
    Permalink

    Draga mea, nu am citit restul comentariilor. Cand am citit articolul mi s-a strans inima pentru Bogdan. Desi nu sunt deloc pro violenta, eu cred ca a procedat corect si mai cred ca este un copil extraordinar, echilibrat si care stie sa isi apere drepturile de la o varsta atat de mica. Bravo tie pt cum l-a crescut si mai ales bravo pt cata rabdare ai! Eu interveneam sa ii iau apararea in locul tau, ceea ce cu siguranta nu l-ar fi ajutat. Pe el l-a ajutat sa isi gaseasca singur solutia si pana la urma, uneori sunt bune solutiile mai dure, mai radicale.

    Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: