Jurnal de mama – saptamana 3
♥ Despre saptamana trecuta
– A fost o saptamana linistita, in care mi-as fi dorit sa pot petrece mai mult timp cu Bogdan pe afara. In weekend am fost frumos, am fost cu Bogdan la mama mea, el a stat acolo si s-a jucat, iar eu si Tati am evadat putin prin ora. Duminica am fost doar noi doi la Seneca Anticafe, ne-a placut mult. Sper sa apuc sa scriu despre acest loc, il recomand oricui vrea sa petreaca niste ore intr-o atmosfera linistita, inconjurat de carti.
♥ Lucrul preferat de saptamana trecuta
– Joaca lui Bogdan cu broscuta, ma emotioneaza mult sa vad bucuria lui de fiecare data cand o vede prin casa
♥ Cum ne mai jucam
– Dansam impreuna destul de mult. Bogdan pune o melodia la una din jucarii si incepe dansul. Miscam piciorusele, facem piruete, aplaudam. Jucariile il intereseaza mai putin. Ieri seara i-am citit doua carticele de povesti, i-a placut sa ma asculte si cred ca povestile l-au facut mai somnoros, pentru ca a adormit destul de usor.
♥ Ce mai mancam – Din meniul de saptamana trecuta preferatele lui Bogdan au fost: fulgii de orz cu chefir de la micul dejun, cartofii cu morcovi la tava gatiti de Tati si nelipsita mamaliga, din care am impresia ca ar manca mereu daca ar putea.
♥ Ce am mai invatat
– M-am documentat mai pe larg despre principiile Montessori si momentan sunt in etapa in care incerc sa gasesc ce ni se potriveste.
♥ Ce am mai citit
– Citesc o carte a Mariei Montessori, dar recunosc ca nu ma impresioneaza prea mult. As vrea sa revin cu o parere mai consolidata cand termin cartea. Astazi mi-a placut un articol scris de Cristina aici, mi-a amintit de o frustrare pe care o aveam si eu in timpul concediului de maternitate.
♥ Activitati cu tati
– Vineri seara am iesit in oras si tati a stat cu Bogdan toata seara. Mi-a placut mult cum i-am gasit cand m-am intors, brusc mi-a fost imens de drag de amandoi.
Iata impresiile scrise chiar in acea seara pe Facebook: “Ajung acasa. Descui, in casa se aude muzica data destul de tare. Un playlist aleator de pe Zonga, preponderent Eminem. Ma gandesc ca ii voi gasi pe undeva dansand. Dar in sufragerie surpriza: Bogdan si tati dormeau imbratisati pe un colt de canapea. El, barbatul pe care il iubesc, un om inalt si bine facut, sta inghesuit pe canapea si pe bratul lui sta omuletul meu drag, care doarme linistit. Cum reusesc ei sa doarma in galagia asta nu stiu. Dar stiu ca ii iubesc enorm. Pe amandoi.”
♥ Un moment drag
– Cand Bogdan vine si ma imbratiseaza mi se topeste inima si ma simt cea mai fericita mama.
♥ Ceva nou – Incerc sa il obisnuiesc pe Bogdan sa doarma in camera lui, chiar daca va vrea sa doarma tot cu mine, macar sa stam acolo. Vreau sa fie o trecere lina, sa facem schimbarea doar cand el se va simti pregatit.
♥ Planuri pentru saptamana aceasta
– As vrea sa fac intr-o seara briose cu fructe. Mi-ar placea sa ne plimbam mai mult, iar in weekend sa iesim in trei in parc sa ne jucam mai mult, daca avem noroc de vreme calda.
♥ Provocarile saptamanii
– Tati va fi ocupat saptamana aceasta la serviciu, dar sper totusi sa reusim sa petrecem timp in trei seara.
♥ Un gand de mama
– Baietelul meu ma iubeste, este cel mai frumos gand care imi umple sufletul in fiecare moment.
Ce frumos! Mi se pare o idee tare faina jurnalul pe care l-ai inceput aici. Citindu-l, nu pot sa nu imi aduc aminte de vremea cand Alex era asa mic si ne impresiona zilnic cu cate ceva mic pentru un adult, dar foarte important pentru el 🙂