Tu ce simteai cand erai pedepsit? Ce crezi ca simte copilul tau?
Mai sunt doar cateva zile pana la conferinta sustinuta de dr. Laura Markham si echipa Totul despre Mame a adus in prim-plan rezultatele unui sondaj care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Este vorba de pedepse si mai ales despre efectul lor asupra copiilor, din perspectiva noastra de adulti care am trecut printr-o copilarie in care pedepsele erau considerate instrumente de educare.
Cred ca orice parinte care se gandeste sa foloseasca pedepsele in relatia cu copilul ar trebui sa se gandeasca putin la efectul pe care l-au avut pedepsele asupra propriei persoane. De fiecare data cand ma gandesc la un moment cand eram pedepsita in copilarie singurul sentiment care imi vine in minte este acela de revolta. Ma simteam nedreptatita si ma enerva neputinta de a ma opune. Rareori ma gandeam la lucrul rau pe care il facusem, iar uneori imi doream sa ma fac mare ca sa nu mai trebuiasca sa ascult de adulti. Unele pedepse aveau efect, dar doar pentru ca intelegam ca nu ma pot impotrivi celor mari.
Acum ca adult cred ca pedepsele nu fac decat sa ne indeparteze de copil si sa il invete sa ne minta, sa se ascunda de noi si sa incerce sa ne pacaleasca. Pedepsele fizice cu siguranta nu fac decat sa il raneasca nu doar fizic, ci mai ales sufleteste. Iar pedepsele de alt tip ofera doar efecte de moment in comportament, dar duc la consecinte negative pe termen lung, mai ales in perioada adolescentei, cand sentimental de revolta este simtit mai intens de copii si exista tendinta tot mai mare de a riposte in fata nedreptatilor.
La finalul articolului veti gasi un infografic cu rezultatele sondajului, sper sa ajunga la cat mai multi parinti si sa inceapa o schimbare in bine in tot mai multe case. Inainte de a citi sondajul va invit sa cititi si cele trei mesaje ale unor sustinatori ai conferintei, sunt afirmatii frumoase despre relatia parinte-copil, ca o introducere ideala pentru conferinta din weekend.
Mai jos veti putea citi si rezultatele sondajului, un bun prilej de introspective in propia copilarie. De curand am aflat de un exercitiu util pe care il putem face ca parinti atunci cand poate ne gandim sa folosim pedepsele in educarea celor mici. Sa ne oprim pentru un moment si sa ne gandim: Cum ma simteam eu atunci cand eram pedepsita? Oare cum se va simti copilul meu? Iar duce ce ne dam singuri raspunsurile vom sti daca merita sau nu sa continuam in stilul in care a fost crescuta generatia noastra sau daca vrem sa facem lucrurile altfel. Atunci cand ne crestem copiii cu respect le dam sansa de a ajunge adulti fericiti si convinsi ca merita sa fie iubiti neconditionat.