Sambata aceasta am participat la o conferinta sustinuta de Tina Payne Bryson si organizata de Mindsight Romania, numita “Disciplina fara drama” si simt ca a fost unul dintre cele mai folositoare evenimente la care am participat vreodata. A fost o zi plina de informatii utile si de perspective noi, iar la final am simtit ca abordarea Tinei in privinta disciplinei mi se potriveste perfect si reflecta exact modul in care imi doresc sa imi disciplinez copilul.
Mi-a placut mult ca disciplina este abordata ca un prilej de a-l invata pe copil ceva si nu ca pe o ocazie de a ne impune in fata copilului. Abordarea Tinei ofera solutii pentru o disciplina eficienta, fara insa a recurge la pedepse, tipete, bataie sau time out.
Mi-a ramas in gand ceva ce a spus Tina la finalul conferintei: ca niciodata nu este prea tarziu sa schimbam stilul in care ne disciplinam copiii. Chiar si parintii care au inceput cu tipete, palme, pedepse, pentru ca nu au stiut cum altfel sa abordeze problemele de disciplina pot schimba asta daca isi doresc. Este un lucru pe care sper sa il afle cat mai multi parinti si sa aiba curajul sa incerce o abordare diferita.
De asemenea am pastrat in suflet inca un lucru invatat de la Tina, pe care as vrea neaparat sa vi-l impartasesc si voua. Ca sa stim daca modul in care ne disciplinam copilul este cel corect este de ajuns sa ne punem doua intrebari:
– Dupa ce imi disciplinez copilul eu, parintele, ma simt bine si multumit cu ce am facut?
– Dupa ce a fost disciplinat copilul meu se simte bine si este pe drumul cel bun spre a invata ceva din asta?
Mi se pare un exercitiu pe care il putem face usor dupa orice moment in care disciplinam copilul. Cred cu tarie ca un parinte care a tipat la copil sau l-a lovit intr-un moment dificil nu se simte bine apoi cu ce facut, iar copilul cu siguranta nu se simte bine. Este un test simplu, dar foarte practic pentru a ne da seama daca lucrurile pe care le facem sunt corecte sau daca ar trebui sa schimbam ceva.
Pe parcursul evenimentului am postat in timp real pe Facebook toate informatiile importante de la conferinta, iar acum am decis sa le strang pe toate la un loc, ca sa ajunga mai usor la parintii dornici sa incerce o abordare noua asupra disciplinei, dar si ca sa le am la randul meu la indemana atunci cand mai trecem prin perioade dificile.
Vor mai urma doua articole separate despre cum putem pune in practica o disciplina blanda, dar si despre cum putem gestiona conflictele dintre frati (lucruri invatate tot la conferinta), trebuie doar sa apuc sa pun toate informatiile intr-o forma structurata pe blog. Pana atunci va invit sa descoperiti toate informatiile stranse la conferinta, sper sa va fie de folos. La final veti gasi cateva detalii utile in caz ca vreti sa aflati mai multe despre abordarea Tinei Payne Bryson.
* Exista 4 mari stiluri de parenting: autoritar imperativ, autoritar sever, neglijent si permisiv. Studiile arata ca exista doua dimensiuni ale parentingului: setarea de limite (modul in care punem limite – dimensiunea controlului) si receptivitatea la cerintele copilului (cat de bine raspunzi nevoilor emotionale ale copilului).
* Copiii crescuti in stilul permisiv de parenting (fara limite) nu au repere la care sa se raporteze si nu se simt in siguranta.
Limitele sunt importante pentru ca un copil sa se simta in siguranta.
* Folosirea de pedepse nu aduce efecte bune asupra dezvoltarii copiilor.
Copiii crescuti in mod autoritar, cu multe pedepse, tind sa faca oricum lucrurile negative pentru care sunt pedepsiti, doar ca vor fi mai atenti ca parintii sa nu afle. In plus sunt mai expusi la a deveni la randul lor agresivi.
* Disciplina nu inseamna pedepse si consecinte. Disciplina inseamna de fapt invatare si dezvoltarea abilitatilor.
* Ar trebui sa schimbam mentalitatea care ne face sa legam notiunea de “disciplina” cu ideea de “pedepse”. Disciplina este de fapt o modalitate de invatare.
Disciplina nu inseamna “sa le facem copiilor ceva”, ci “sa facem ceva impreuna cu copilul”, sa il ajutam sa invete.
* Primul scop al disciplinei, pe termen scurt, este sa obtinem cooperare pe moment.
Copiii AU NEVOIE de limite si trebuie sa exerseze faptul ca nu au frau liber. Limitele predictibile reduc stresul.
* Al doilea scop al disciplinei, pe termen lung, este sa construim abilitati si sa dezvoltam integral copilul.
Iar creierul copilului se modifica in functie de aceste experiente. Trebuie sa ne gandim cum ne dorim sa fie copilul nostru ca adult si unul dintre modurile in care il putem ajuta sa devina un adult implinit este modul in care il disciplinam.
* Idei pentru a aborda altfel disciplina:
– in primul rand sa ne gandim “Care este motivul din spatele comportamentului?”
– apoi cautam “de ce-ul” comportamentului lui
– in functie de asta putem reinterpreta problema comportamentului ca un mijloc de adaptare
– afland scopul comportamentului putem folosi disciplina ca instrument de invatare.
Orice comportament uman are o explicatie. Copilul se poate sa nu stie sa identifice cauza comportamentului, dar noi ca parinti putem identifica adevaratul motiv care se ascunde in spatele comportamentului.
* “Transformati frustrarea in fascinatie” – Barbara Avila
Atunci cand intalnim un comportament neplacut care ne frustreaza ca parinti putem adopta o noua abordare: sa incercam sa ne gandim la acel comportament cu curiozitate, incercand sa il intelegem. Se poate ca raspunsul pe care il vom descoperi sa fie cu adevarat fascinant.
* Pentru copil comportamentul inseamna comunicare. Iar acesta conduce la disciplina. Atunci cand invatam sa ne gandim la “comportamente problematice” ca fiind “abilitati de invatat”, abordarea noastra va fi diferita.
* Atunci cand ne confruntam cu o situatie creierul nostru poate intra in doua stari: reactiv (descrise mai jos) sau receptiv (reactionam corect, suntem in “zona verde” in care ne putem controla emotiile).
Cele doua variante ale starii reactive:
– Cand ne aflam intr-o stare de suprastimulare creierul activeaza “modul de supravietuire” si putem observa schimbari inclusiv la nivel fizic: incordare musculara, inrosirea fetei, cresterea temperaturii corpului. Atunci cand ajungem in aceasta stare nu mai suntem capabili sa actionam corect.
– La polul opus ne putem confrunta cu substimularea, care la nivel fizic se manifesta ca un colaps general, o stare de slabiciune si incapacitate de reactie. Este o stare intalnita in depresia severa.
* Inainte de a disciplina ar trebui sa ne punem doua intrebari:
– Raspunsul nostru este productiv sau nu? (raspunsul este contra productiv daca noi in loc sa il ajutam sa iasa din starea negativa mai mult ii inrautatim starea; acest lucru se intampla cand incepem sa tipam sau sa il lovim)
– Ajuta raspunsul nostru la dezvoltarea abilitatilor? (trebuie sa invatam sa facem diferenta intre “nu pot” si “nu vreau” in modul in care actioneaza copilul).
* Metode prin care parintii obisnuiesc sa reactioneze la comportamentele nepotrivite ale copiilor: tipatul, “nu”-ul, altoiala (bataia) sau pedeapsa prin izolare (time out). Acestea nu sunt consecinte naturale / logice si sunt folosite in scop punitiv (distrag atentia de la sentimentul de vina sanatoasa).
Momentul in care un copil are un comportament nepotrivit este momentul in care el are cea mai mare nevoie de conectare.
* Atunci cand un copil are un moment dificil, el va veni instinctiv la persoana fata de care are un atasament, in cautare de siguranta si protectie.
Momentul in care persoana de care este atasat (parintele) este cea care ii face rau (il loveste, tipa, il face sa ii fie frica) se produce un imens sentiment de confuzie in interiorul copilului.
* Disciplina traditionala se bazeaza pe frica si control.
Variante des intalnite in disciplina traditionala:
– “Plec si te las aici”
– “Vine omul rau si te iau”
– referiri la fantome, paienjeni, bau-bau, etc
– alte amenintari.
Acest tip de disciplina nu ne face nici pe noi ca parinti sa ne simtim bine, nici nu il ajuta pe copil.
* Scopul nostru atunci cand disciplinam este sa il ajutam pe copil sa revina in “zona verde” (de echilibru emotional). Cu timpul printr-o disciplina corecta putem sa ii pastram pe copii cat mai mult in aceasta “zona verde”.
Atunci cand disciplinam:
– Rationam, nu ne enervam
– Ne conectam si redirectionam.
Relatia noastra cu copilul trebuie sa fie prioritara, iar noi trebuie sa le oferim confortul emotional necesar.
* Copiii au nevoie sa le spunem “Sunt aici, cu tine” chiar si in momentele cele mai dificile.
* Primul pas pentru o disciplinare corecta – Conectare & redirectionare : ii vorbim copilului cu blandete, ii oferim conectare si empatie. Coboram la nivelul lui si facem contact vizual, apoi il ajutam pe copil sa inteleaga ce s-a intamplat, de ce a avut un anumit comportament nepotrivit, cum ar putea reactiona mai bine alta data.
* Copiii nu ne fac momente dificile, ci au momente dificile. Atunci cand copilul are cumportament negativ el ne indica de fapt ca are o rana emotionala. Ajuta sa ne purtam cu copiii atunci cand au o suferința emotionala ca atunci cand au o durere fizica (de exemplu au cazut si s-au lovit), adica sa ii luam in brate si sa fim alsturi de ei, pana cand se simt mai bine.
* Nu dragostea cu care ne crestem copiii sau blandetea cu care ii disciplinam ii face pe copii sa devina “rasfatati” (in sensul acela rau al cuvantului).
Ceea ce ii face pe copii sa aiba acel comportament care ne face sa ii consideram “rasfatati” este lipsa unor limite setate corect si ferm.
* De ce sa aplicam tehnica “Conecteaza-te si redirectioneaza”:
– ii face pe copii (si pe noi ca parinti) sa treaca de la reactivitate la receptivitate
– functioneaza pe moment si ii readuce pe copii in “zona verde”
– functioneaza pe termen lung pentru ca ii ajuta sa isi extinda “zona verde” (de echilibru emotional).
* Receptivitatea noastra emotionala ca parinti (faptul ca raspundem mereu nevoilor emotionale ale copiilor):
– NU o sa sensibilizeze sau fragilizeze copilul
– NU o sa ii intareasca acestuia comportamentul negativ (este normal sa le oferim atentie atunci cand se comporta urat, pentru ca de asta au cea mai mare nevoie atunci)
– NU o sa ii faca sa devina “rasfatati”.
* Exista un sentiment sanatos de vina pe care este normal ca un copil sa il simta, pentru ca il ajuta sa inteleaga ca a gresit. De multe ori noi nu il lasam sa simta aceasta vina pentru ca ne grabim sa ii facem morala, sa il trimitem intr-un time out sau sa il pedepsim.
Este bine sa il lasam pe copil sa simta aceasta vina, pentru ca este felul in care va sti ce este corect si ce nu. Este important sa diferentiem rusinea de vina – niciodata NU rusinam copilul (nu ii spunem ca este rau, neascultator, etc). Vina este ceva ce el simte in mod natural fara sa intervenim in nici un fel – trebuie doar sa ii oferim timpul necesar pentru a simti asta.
* Atunci cand setam o limita este bine sa o insotim de intrebarea “Cum pot sa te ajut?”, pentru ca muta atentia de la ideea unei restrictii la ideea unei cooperari (copilul se gandeste daca are sau nu nevoie de ajutor, parintele are sansa sa se implice).
exemplu: “Este timpul sa iti pui pantofii acum ca sa putem pleca. Cum pot sa te ajut?”
* Uneori este mai bine sa descriem o situatie (iar copilul sa inteleaga singur poblema) decat sa ii spunem copilului ce sa faca. De multe ori in acest fel putem obtine mai usor cooperarea copilului, fara sa ne folosim de “puterea” pe care o avem ca parinti.
exemplu: Cand in camera este dezordine putem spune: “Uite, sunt haine pe jos in camera ta” in loc “Du-te si strangeti hainele de pe jos”. Desigur, nu functioneaza mereu, dar este o optiune pe care merita sa o luam in considerare.
* Cele 3 intrebari privind disciplina
1. De ce s-a comportat copilul meu in acest fel?
2. Care este lectia sau abilitatea pe care vreau sa o invete copilul meu?
3. Care este cea mai buna modalitate de a invata copilul acel lucru?
Este important ca momentul in care il invatam pe copil sa fie atunci cand copilul este intr-o stare receptiva, altfel el nu are cum sa inteleaga ce ii explicam. Uneori poate este nevoie ca NOI ca parinti sa schimbam ceva.
* Cele mai importante sfaturi pe care Tina Payne Bryson isi doreste sa le transmita parintilor:
– sa ne consolam copiii de fiecare data cand trec printr-un moment dificil
– sa “lucram cu noi” astfel incat sa fim capabili sa oferim conectare si empatie. (sa fim capabili emotional sa ne controlam emotiile si sa acceptam sentimentele negative ale copiilor)
* Pentru ca un parinte sa fie capabil sa foloseasca instrumente cum sunt conectarea si setarea de limite cu blandete trebuie sa aiba anumite abilitati:
– auto-reglare (sa stim sa ne reglam emotiile ca sa il invatam si pe copil sa faca asta)
– mindsight
– empatie
– toleranta fata de emotiile negative ale copilului (sa fim dispusi sa le ascultam plansul fara ca asta sa ne cauzeze noua sentimente negative)
– echilibru intre “a ceda” si “a coopera”.
Ca sa obtinem aceste abilitati de multe ori este nevoie sa lucram mult cu noi, pentru a ne vindeca propriile rani emotionale.
* Noi suntem arhitectii creierelor copiilor nostri. In primii ani de viata creierul are parte de cea mai mare dezvoltare. Ca parinti putem sa folosim acest potential sau sa il irosim.
Iar modul in care ne disciplinam copiii influenteaza enorm felul in care creierul acestora se dezvolta.
* Atunci cand copilul trece printr-un moment dificil logica nu functioneaza. Niciodata nu va ajuta sa ii spunem copilului in timpul unei crize emotionale “Nu ai de ce sa fii suparat”, “Nu mai plange”, “Trebuie sa te linistesti”.
Orice discutie cu argumente logice trebuie amanata pana cand copilul se afla din nou intr-o stare de echilibru emotional.
* Strategia “Identifica si calmeaza”
Atunci cand numim emotia pe care o simtim o putem integra si intelege, iar asta ne ajuta sa depasim un moment diferit.
In relatia cu copilul este util sa facem o poveste despre o situatie dificila pentru care au trecut (sau urmeaza sa treaca), o poveste care sa ii ajute sa identifice emotia, sa o numeasca si sa gaseasca modalitatea corecta de a o depasi.
* Experimentul “bezelei” (descris pe larg aici) a aratat ca acei copii care au putut sa astepte au avut parte de o dezvoltare semnificativ mai buna de-a lungul timpului. Experimentul a aratat de fapt cat de bine era dezvoltat cortexul prefrontal (adica partea care ii ajuta sa isi controleze emotiile) la fiecare dintre copii.
Un experiment ulterior a aratat ca daca li s-a dat copiilor o strategie de a controla emotia ei au reusit mult mai usor sa se abtina si sa nu se lase dominati de emotia simtita.
De asta este esential sa ii invatam pe copii sa isi gestioneze emotiile si sa isi dezvolte inteligenta emotionala.
* Miscarile corpului schimba starea emotionala.
Prin intermediul jocului putem incuraja copiii sa isi exprime emotiile prin intermediul miscarilor corpului. In acest fel putem sa ii ajutam sa treaca peste sentimente de anxietate sau teama.
exemplu: sa ii rugam sa exprime prin pozitia corpului diferite emotii (“arata-mi cum arati tu cand esti furios”, “arata-mi cum arati tu cand esti curajos”); apoi putem sa ii incurajam sa stea in pozitia opusa emotiei atunci cand se confrunta cu o emotie negativa – de exemplu sa stea in pozitia de curaj ca sa isi depaseasca o teama
* Atasamentul este tendinta inerenta de a fi langa persoana de care suntem atasati, mai ales in momente de stres. Aceste persoane ne fac sa ne simtim conectati si protejati.
Ca un copil sa dezvolte un atasament sigur parintele trebuie sa aiba un comportament predictibil si atent.
Un atasament sanatos este o baza sigura pentru a explora lumea. Atunci cand un copil se simte in siguranta va trece singur la independenta, pentru ca va fi pregatit pentru asta. Atentia noastra permanenta fata de copil NU il va face pe acesta dependent de noi, ci din contra il va ajuta sa aiba puterea de a fi independent.
* Categorii de atasament
(aceste categorii determina de fapt modelele noastre mentale privind relatiile pe care le vom avea)
– atasament sigur (cel sanatos, care il face pe copil sa se simta in siguranta)
– atasament evitant (parintele nu “vede” emotiile copilului, le ignora si nu le acorda o atentie reala – copilul intelege ca trebuie sa isi ignore emotiile si sa nu le considere importante)
– atasament anxios / ambivalent (parintele are un comportament nepredictibil, uneori este afectuos, alteori se poarta urat – copilul nu simte ca se poate baza pe parinte, parintele are un fel de avalansa de emotii care il coplesesc pe copil)
– atasament dezorganizat / nerezolvat (apare mai ales cand parintele este afectat de o trauma – varianta cea mai periculoasa, care poate duce la probleme psihologice grave)
* Mesaje de final de la Tina Payne Bryson
– Nu exista o solutie magica; nici una dintre strategii nu functioneaza mereu, iar ca parinti cu siguranta vom face si greseli
– Cand gresim ca parinti putem transforma asta in ceva benefic pentru copii; ei vor invata de la noi cum sa isi ceara scuze si sa repare o greseala; ei vor vedea ca noi nu suntem perfecti si deci nu ne asteptam nici de la ei sa fie asa
– Nu este niciodata prea tarziu sa schimbam ceva in modul in care abordam disciplina ca parinti; chiar daca facem schimbarile mai tarziu este important ca le facem si ne dorim sa fim parinti mai buni
Cateva informatii utile
Despre abordarea Tinei in privinta disciplinei puteti citi mai multe pe blogul ei, tinabryson.com.
Recent a fost lansata cartea ei “No drama discipline” (scrisa impreuna cu Dan Siegel) tradusa in limba romana, se numeste “Inteligenta parentala” si o puteti cumpara online de aici. Eu am cumparat-o de la conferinta si abia astept sa o citesc.
O alta carte scrisa de Tina Bryson impreuna cu Dan Siegel este “Creierul copilului tau“, o carte care explica multe despre modul cum se dezvolta copiii nostri si despre cum ii putem ajuta noi pe parcursul acestui proces.
Voi reveni cat de curand cu detalii despre cum putem procedam practic in momentele dificile ale copiilor (din ce am invatat la conferinta, dar si din ce voi citi din cartea Tinei) si cum se pot gestiona conflictele dintre frati folosind o disciplina blanda, dar eficienta.
Daca aveti intrebari despre subiectele discutate la conferinta mi le puteti scrie aici si daca stiu raspunsul din ce am aflat de la Tina vi-l ofer cu drag.
Excelent. Multumesc mult de informatii. Astept cu sufletul la gura si restul informatiilor.
Cu mare drag! Am in lucru si celelalte doua articole, vreau sa le completez cu informatii din cartea Tinei (pe care o citesc acum), iar apoi le voi publica pe blog.
Bună ziua! Mulțumim f mult pentru articol și le aștept cu nerăbdare pe următoarele! Sunt mama a doi băieți de 5 și 7 ani și i-mi este foarte greu sa gestionez conflictele dintre ei.
Cu drag, incerc sa revin cat mai curand si cu restul informatiilor, sunt sigura ca sfaturile Tinei vor fi binevenite pentru parintii cu mai multi copii!
Excelent.:)
Multumesc. Eu n-am mai putut ajunge, Andrei a facut febra mare FIX IN ZIUA CONFERINTEI…
Imi pare rau ca nu ai ajuns, mi-ar fi placut mult sa ne cunoastem personal. Sper ca Andrei este bine si nu a fost nimic grav!