Acceptare si sustinere emotionala – doua lucruri esentiale pentru copiii nostri [interviu cu Gáspár Gyorgy]
Am spus de multe ori cat de mult il admir pe Gáspár Gyorgy, asa ca sunt foarte bucuroasa sa gazduiesc un interviu cu el pe blogul meu. Daca in trecut am vorbit cu el despre cum cladim relatii de cuplu armonioase si fericite, acum a venit randul unor intrebari si raspunsuri care sa ne ajute in rolul nostru de parinti.
Pentru mine acest interviu este cu atat mai special, pentru ca este primul intreviu inspirat de comunitea blogului. 🙂 Am strans intrebari despre educatie, bullying, timp petrecut in fata ecranului si multe altele. Va invit cu drag sa descoperiti raspunsurile lui Gáspár, mie mi-au placut mult!
Raluca: Gáspár, ma bucur mult ca am sansa unui nou interviu cu tine! De data aceasta, intrebarile pentru tine vin de la o comunitate de parinti dornici sa isi educe copiii cu blandete, asa ca eu sunt bucuroasa sa le reunesc aici. Sunt chestiuni care ma preocupa si pe mine si abia astept sa aflu raspunsurile tale!
Florina: Ce abordare ai recomanda parintilor pentru a mentine interesul copiilor pentru scoala si studiu in general?
Abordarea in care cred, si pe care am testat-o atat in cabinet, cat si acasa, se numeste parentaj constient. Atunci cand adultul recunoaste ca schimbarea „trebuie” sa porneasca de la mare la mic. Sau de la mic la mare, dar in acest caz „cel mic” este copilul interior si nu copilul din viata noastra. Inainte de a ne obseda interesul copilului pentru scoala, este intelept sa analizam cum a fost viata noastra cand eram elevi – Ce a fost bine? Ce a fost rau? Ce am castigat? Ce am pierdut?
Cred ca daca incepem cu inteligenta relationala si emotionala, va fi mai usor de integrat scoala in viata copilului. Este adevarat ca pentru adultii zilelor noastre, aceasta idee nu este tocmai confortabila, din cauza faptului ca am fost educati in mod diferit, si inconstient vrem ca lucrurile sa nu se schimbe. Insa, schimbarea este inevitabila in calatoria numita viata.
Anda: Cum putem proceda pentru a-i determina pe copii sa priveasca scoala cu curiozitate si placere si nu ca pe o constrangere? Exista copii cu rezultate bune la invatatura, dar care ajung sa faca totul ca o rutina, fara a simti un interes real fata de ceea ce invata.
Sa ne reamintim ca relatia parinte-copil este cu mult mai importanta pentru viitorul copilului, decat notele sau rezultatele scolare. In societatea romaneasca inca ne bantuie aceasta fantoma comunista a acumularii de note, diplome, de participari la olimpiade, a goanei dupa perfectiune si certitudine.
Este importanta sa indraznim sa privim lumea cu alti ochi, sa ne curatam mintea de mituri si sa acceptam ca niciun copil nu va merge cu placere la scoala zi de zi. Probabilitatea ca unui copil sa-i placa la scoala este mult mai mare daca acesta are o relatie buna cu sine, daca se simte acceptat si integrat in clasa, daca profesorii il respecta si daca nu este fortat sa fie „un mic soim al patriei”. Din pacate, in tara noastra mai sunt foarte multi pioneri si soimi ai patriei, iar acestia sunt cu precadere elevii care invata din frica – de teama sa nu fie respinsi, batuti sau abandonati.
Adina: Cum putem creste increderea copilului in adultii din jurul lui (invatatori si profesori), atunci cand el are o reticenta in a cere ajutor si prefera sa ascunda problemele in loc sa le comunice?
Copilul invata sa aiba incredere in adulti daca acestia il ajuta sa se simta in siguranta. Exista copii care temperamental sunt mai dezinhibati si mai curiosi, sau altii, asa cum am fost si eu, care au nevoie de ceva mai mult timp sa se obisnuiasca cu un mediu necunoscut. Primul pas este sa identificam temperamentul copilului, sa-l acceptam si sa-l ajutam sa se integreze in aceasta lume mare. Traseul unui copil in scoala este puternic influentat de experientele de acasa si mai apoi de cele de la gradinita, cei 6/7 ani de acasa vor modela viitorul academic al copilului.
Alegerea scolii este importanta, dar in gand trebuie sa fim manati de faptul ca noi efectiv cautam o alta familie pentru puiul nostru. De aceea caldura umana, flexibilitatea si maturitatea psihologica a cadrelor didactice este mai importanta decat „renumele” scolii, numarul de olimpici iesiti de acolo sau numarul de optionale. Cel mai bun predictor al succesului in viata sunt relatiile in cadrul carora copilul functioneaza, si nu notele sau rezultatele academice.
Dana: Cum ne putem pregati copiii pentru a face fata fenomenului de bullying din colectivitate? Cum ii ajutam sa nu se lase afectati de jigniri si glume din partea colegilor si sa reactioneze corect in astfel de situatii?
Prin oferirea unei familii in care domneste inteligenta relationala, una in care respectul si vorba buna fac parte din meniul psihologic al vietii de zi cu zi. Un copil care creste intr-o astfel de familie, va putea mai usor sa puna limite, sa spuna cu incredere NU sau sa ceara ajutor la nevoie.
Afectati de jignirile si rautatea celor din jur suntem cu totii, nu exista niciun vaccin impotriva acestor virusi. Dar intrebarea este cum il ajutam sa depaseasca aceste momente – noi stim ca dispretul si critica sunt precum un acid sulfuric pentru sufletul uman, iar remediul este deschiderea acestor rani sufletesti intr-o relatie de incredere. Si prin empatie, parintele poate curata rana, care se va vindeca, fara a distorsiona realitatea psihologica a copilului.
Aurora: Tot legat de bullying, ne poti da te rog cateva sfaturi despre cum putem ajuta copiii (mai ales pe cei mai sensibili) sa treaca peste momentele in care sunt victimele bullying-ului? Ce poate face un parinte pentru a-si sprijini copilul intr-o astfel de situatie?
Bullying-ul poate fi incadrat la categoria evenimentelor traumatizante – ma refer la traume cu „t-mic” si nu la cele cu „T-mare”. Iar aici stiinta ne arata ca vindecarea implica construirea de povesti, in care il ajutam pe copil sa puna cap la cap diferitele parti ale naratiunii, sa se reintalneasca cu incarcatura emotionala, sa-si descopere resursele (interioare si exterioare) si mai apoi sa se transforme din victima in erou.
Dar, desigur ca poate ajuta si sa avem o discutie cu adultii responsabili de copiii care s-au implicat bullying si sa trasam cateva limite clare si ferme.
Ema: Intr-o lume a gadget-urilor, cum putem totusi sa prevenim dependenta copiilor de tableta, telefon sau jocuri video? Cum putem sa ii indreptam si spre alt tip de activitati, cum ar fi lectura sau activitatile creative, cand ecranele par o alternativa mult mai atractiva pentru ei?
In orice forma de dependenta avem obiceiul de a spune ca totul este din cauza unui „obiect” – insa aceasta apropiere periculoasa fata de o tableta, un telefon sau un joc video este mai degraba un simptom al deconectarii umane, care automat duce la o conectare artificiala. Cu alte cuvinte, noi suntem configurati neurobiologic pentru conectare, iar daca aceasta nevoie nu poate fi satisfacuta in relationarea cu oamenii, psihicul va cauta alte forme de conectare.
Pentru a-i ajuta pe copii sa se implice si in alte activitati, primul pas este sa-i ajutam in reconectarea la noi, la adulti. Iar apoi din conexiunea cu parintele va obtine energia necesara explorarii creative. Energie necesara pentru a inlocui online-ul cu offline-ul. Nimeni nu se refugiaza in online pentru ca-i este prea bine in offline, de obicei acestea sunt incercari de alinare a suferintei.
Roxana: Cum putem gestiona dorinta de perfectiune a copiilor si frustrarile care apar din cauza ei? Cum trebuie sa procedam cand copilul isi doreste mereu sa fiu primul in orice si nereusitele ii provoaca nemultumire si crize de plans?
Depinde foarte mult de varsta copilului si de etapa de dezvoltare in care acesta se afla. Spre exemplu in perioada 4-6 ani, potrivit studiilor de specialitate, majoritatea copiilor isi cultiva nevoia de „competenta si putere” – ceea ce inseamna ca pentru conturarea personalitatii apare aceasta pornire psihologica de a-si dovedi ca sunt cei mai buni. Iar responsabilitatea parintelui este sa vada, sa auda, sa simta si sa satisfaca aceasta nevoie a copilului. Daca apartinatorii nu detin informatii despre teoria dezvoltarii umane, usor se pot dobandi distorsiuni psihologice – asa cum este de exemplu perfectionismului. In acest caz copilul simte ca orice ar face nu este suficient; crede ca el poate fi acceptat si iubit doar daca este cel mai bun dintre toti etc.
Daca parintele intervine timpuriu, evident ca distorsiunea se poate remedia mai usor. In acest caz interventie inseamna ca adultul sa nu mai compare copiii intre ei; sa nu-i critice sau ridiculizeze pentru greselile pe care le fac; sa ofere copiilor darul imperfectiunii – da, fiinta umana este imperfecta si prin urmare predispusa la greseala.
Asa cum este firesc si sa-i fie greu copilului cand pierde sau simte gustul amar al nereusitei – insa toate acestea sunt lectii de viata, pe care copilul le poate insusii mai usor daca ii suntem alaturi intr-o maniera constienta.
Raluca: Cum poate un parinte sa isi creasca in mod bland copilul atunci cand alti adulti importanti din viata lui (celalalt parinte, invatatorul, bunicii) nu impartasesc aceleasi opinii despre acest stil de parenting? Ce putem face cand copilul este expus la conditionari, pedepse sau alte metode similare din partea unor oameni care sunt foarte prezenti in viata lui?
Din pacate viata este departe a fi perfecta si povestea de zi cu zi, a multor familii, implica un scenariu asemanator. Unul in care adultii au viziuni diferite si adesea chiar contradictorii. Iar aceste diferente de perspectiva ne sperie si ne creeaza stari de disconfort. Mai mult decat atat, cu mesaje contradictorii copilul se va intalni si in afara familiei, la scoala, in cercul de prieteni si mai apoi in viata; si este bine sa stie ca diferit nu inseamna si rau.
Dar revenind la intrebare, in baza experientei din cabinet va pot spune ca cei mai multi copii se vor apropia cu incredere de adultul in relatia cu care se simt in siguranta. Ceea ce implicit inseamna ca acest parinte va avea un impact mai puternic asupra copilului, in raport cu adultul autoritar, critic sau punitiv. Dialogul si validarea emotionala sunt extrem de importante; primul se refera la utilizarea comunicarii ca mijloc de acceptare si integrare a diferentelor, iar validarea inseamna a gasi sensul din spatele unor stari sufletesti si emotii.
Ana: Cum putem gestiona ca parinti agresivitatea copiilor? Ma refer aici la mai multe tipuri de agresivitate, de la loviturile date de un copil mic (2-3 ani) parintilor atunci cand se simte frustrat pana la agresivitatea aratata mai tarziu fata de alti copii.
Intrebarea cheie in acest caz este – Ce anume il face pe copil agresiv? Iar in spatele acestor comportamente nu se afla lipsa de educatie, rea-vointa, rautatea, sfidarea sau mai stiu si eu ce alte explicatii poate gasi mintea umana. Copiii se implica in astfel de comportamente atunci cand nevoile de baza nu le sunt satisfacute si astfel incearca sa ne comunice cat le este de greu.
Daca copilului ii este foame, o perioada mai lunga de timp, riscul ca el sa se manifeste mai violent este destul de crescut; eu de exemplu daca nu dorm suficient sau daca sunt trezit inainte de ora 6 am, pot incepe sa plang; sunt copii care atunci cand simt frica se exprima mai agresiv – iar daca in aceste situatii vine un adult si ne critica or ne judeca foarte usor situatia va escalada si increderea se va leza.
Regula de aur este sa gasim raspunsul la intrebarea de mai sus si apoi sa validam emotia copilului. Atentie, ma refer la a valida trairea si nu comportamentul. Adesea adultii cred ca prin validare dau apa la moara. Insa, realitatea este ca, printr-un astfel de proces adultul modeleaza comportamentele de auto-control ale copilului si stimuleaza inteligenta emotionala a acestuia.
La final, as vrea sa te rog sa ne spui cateva cuvinte despre cursul tau online de parenting si noua ta carte. Mi se par doua proiecte foarte faine si sunt sigura ca multi parinti s-ar bucura sa afle mai multe despre ele!
Cursul online de parenting „Copilul invizibil” este un proiect de suflet la care am muncit mult si extrem de intens. Recunosc ca atunci cand am gandit acest proiect nu am stiut in ce ma bag J; cu atat mai mult cu cat noi, romanii, nu suntem inca familiarizati cu astfel de surse de educatie. Insa, rezultatul este mai mult decat imbucurator si este o mare placere sa raspund cursantilor direct pe platforma de curs si sa dezbatem subiecte exact ca si cum s-ar afla in cabinetul meu. Asta mai ales ca, intreg cursul a fost filmat in locul in care muncesc zi de zi. Cursul contine sase lectii de viata, utile unui parinte sau viitor parinte, dar si oricarui adult dornic sa faca pace cu trecutul si sa traiasca din plin in prezent. Partea foarte buna la un astfel de curs este ca-l platesti odata si il poti accesa cand vrei, fara nicio restrictie sau conditionare de timp.
Revolutia iubirii: o altfel de poveste despre atasament si relatii – este cea de-a doua carte, care in mintea mea a fost scrisa cu mult inaintea Copilului invizibil. J Insa, am putea spune si ca este o continuare a primei carti; deoarece povestea continua si ii invit pe cititori sa se riste alaturi de mine intr-o alta mare aventura psihologica. Recunosc ca mi-a placut tare mult sa pun pe hartie tot ce stiu din practica si teorie, despre noua stiinta a iubirii; sa ma auto-analizez psihologic si sa constientizez inca odata zestrea relationala cu care am pornit de acasa. Sunt mai mult decat onorat datorita contributiei venite din partea sotilor Harville Hendrix si Helem LaKelly Hunt, de la Institutul Relational Imago, SUA, care au muncit alaturi de mine si au conturat Cuvantul-inainte al cartii.
Atat cartea, cat si cursul online sunt accesibile pe platforma: www.paginadepsihologie.ro.
Daca vreti sa il ascultati pe Gáspár vorbind pe indelete despre educatie si rolul nostru ca parinti in sustinerea copiilor, o puteti face pe 11 iunie, la evenimentul “Liber la educatie sau educatie la liber?”.
Evenimentul ii reuneste pe Gáspár Gyorgy, Oana Moraru si Carmen Lica si isi propune sa ofere raspunsuri la multe dintre intrebarile care ne framanta ca parinti.
Cat de mult trebuie sa-i impingem de la spate pe copiii nostri pentru ca ei sa invete lucrurile care conteaza in viata si cata libertate trebuie sa le lasam pentru a descoperi singuri ce este important pentru ei, cu adevarat?
Cum trasam linia fina si atat de importanta dintre libertate si sustinere, cum reusim sa imbinam insistenta cu independenta?
Ce decidem azi, ca parinti, ca sa nu regretam maine ca bunici, ce nu facem azi ca sa poata face ei, copiii nostri, in viitor?
Daca si pe voi va framanta aceste ganduri, gasiti toate detaliile pentru a va inscrie la conferinta aici. Daca va inscrieti pana pe 20 mai puteti beneficia de un pret special, asa ca sper sa profitati de reducere! 🙂 Sunt sigura ca va fi un eveniment cu multe informatii utile si interesante!
imi plac ideile clare si succinte pe care le ati expus aici prin intrebari si raspunsuri. de multe ori pierdem din vedere aceste detalii desi copiii ni le semnaleaza destul de clar.
as dori insa sa aflu raspunsuri si la integrarea copiilor in comunitatile de copii, nu doar in legatura cu parintii. in ziua de azi copiii se joaca mult prea putin intre ei iar noi adultii cred ca suntem mult prea atenti si reticenti in a le da voie sa experimenteze relatii cu tipuri diferite de copii.
Ai mare dreptate! La fel simt si eu, ca noi acum ca parinti acaparam mult din “lumea” copiilor nostri, chiar si fara sa vrem… Mai urmeaza inca doua interviuri cu specialisti, sper sa dezbat cu ei si problema asta!
chiar te rog sa o faci. cumva poate voi vorbi si eu pe blog despre asta, din experienta si viata de zi cu zi, asa cum o fac de atatia ani incoace. la teorie urmaresc specialistii, dar viata completeaza perfect teoria sau o provoaca sa vina cu noi solutii si raspunsuri 🙂
Multumim pentru informatiile pretioase.
Cu drag! 🙂
O sa încerc sa pun in aplicare sfaturile. Gaspar e un fenomen pe care oricine ar trebui sa-l cunoască cel puțin o data.
Daaa, Gaspar este mereu o sursa minunata de inspiratie!
foarte fain si interesant interviul.