Citesc de ceva timp revista “Mami” si acum cateva luni m-am decis sa le scriu un email ca sa particip la un concurs al lor denumit “Nasterea in cinci emotii”, prin care mamele sunt invitate sa povesteasca despre nastere si sentimentele pe care le-au avut.
Am avut noroc si povestea a fost publicata, va invit si pe voi sa o cititi in revista sau aici pe blog. Daca ati nascut recent va invit sa participati la concurs, este un mod frumos de a pastra amintirea nasterii intr-o scurta povestire aparuta in revista.

Nasterea in cinci emotii


Iubire
Povestea începe cu o dragoste frumoasă între doi oameni care au descoperit acum cinci ani că sunt suflete pereche și că își doresc să își petreacă viața împreună. Dorința de a avea un copil care să ne completeze iubirea a venit firesc, atunci când am simțit că suntem pregătiți să îl primim în viețile noastre cu toată dragostea. Chiar dacă am avut ceva emoții din cauza unor probleme medicale, se pare ca Dumnezeu a vrut să ne îndeplinească visul și pe neașteptate am aflat că în burtica mea creștea un bebeluș.

Copleșire
Au urmat nouă luni pline de emoție, cu o burtică mare care atrăgea toate privirile. Ne atașam tot mai mult de ființa mică dinăuntrul meu și eram nerăbdători să sosească momentul nașterii. Am decis să nu aflăm sexul bebelușului, ne doream să fie o surpriză, dar la una dintre ultimele ecografii doctorița ne-a spus (fără să își dea seama) că în burtică se ascundea un băiețel, lucru pe care îl presimțisem încă din primele săptămâni de sarcină. Mi-am dorit mult să nasc natural, dar bebe se încăpățâna să stea într-o poziție nefavorabilă și în ultimul moment doctorița a decis să nasc prin cezariană. Am fost puțin copleșită de schimbare, dar am avut încredere că totul va fi bine și chiar așa a fost.

Fericire
Pe 14 octombrie, o zi frumoasa de luni, am avut fericirea de a-l cunoaște pe bebelușul nostru. Operația de cezariană a decurs perfect, am avut norocul de a avea o doctoriță cu adevărat implicată în meseria ei și un anestezist priceput, care m-au făcut să trec ușor peste momentele mai grele dinaintea nașterii. După doar 10 minute de la începutul operației am putut să aud plânsetul bebelușului meu. Este imposibil să descriu în cuvinte sentimentul minunat care m-a cuprins atunci când l-am privit prima dată, când neonatologul l-a adus aproape de mine și am putut să îl alint, să îl pup, să îl ating. Am născut la o clinică privată, iar bebe a putut să îi cunoască imediat pe ceilalti oameni dragi care veniseră să îl vadă, tatăl și bunicii lui. Toți au fost emoționati și uimiți să vadă un bebeluș așa mare, de 4.180 g și 55 cm.

 

Mândrie
Operația a continuat după ce bebelușul a fost luat din sala de nașteri, dar eram parțial adormită, iar timpul a trecut repede. Mai greu a fost la terapie intensivă, unde am trecut prin niște frisoane puternice, pentru care am primit imediat medicamente. Treptat m-am simțit mai bine si apoi cînd picioarele s-au dezmorțit complet am primit aprobarea de a merge în salonul meu. Imediat după ce m-am întors de la terapie intensivă în salon am putut petrece timp alături de bebe, așa cum visam de atâta timp. Trecuseră patru ore de când se născuse și el era deja un omuleț puternic și dornic să ne cunoască. Atunci când asistenta l-a pus lângă mine pentru prima alăptare ne-a surprins cu instinctele lui, știa clar ce trebuie să facă și pentru prima dată am fost mândră că sunt mămica unui băiețel așa minunat. Dupa cezariană am trecut prin trei zile de dureri destul de intense, dar fericirea de a fi mamă m-au făcut să le uit repede și să privesc doar partea frumoasă a lucrurilor.

Premiul primit

Încredere

Momentul nașterii a fost cu siguranță cel mai plin de emoție din viața mea, iar bebe a adus în sufletul meu acea dragoste imensă pe care doar mamele o pot simți, Dar în același timp bebelușul mi-a adus un sentiment minunat de iubire și de atașare față de bărbătul care mi-a dăruit șansa de a fi mamă. Am avut multe neliniști imediat după naștere, mă gîndeam dacă voi putea să îngrijesc așa cum trebuie acel bebeluș care abia intrase în viețile noastre. Dar apoi când l-am privit în brațele tatălui lui, liniștit și fericit, am știut că totul va fi bine și am avut încredere că împreună ne vom descurca. Bărbatul pe care îl iubesc mi-a făcut cel mai de preț dar, o minune de băiețel, iar eu îmi doresc acum doar să le pot arăta mereu amândurora ce mult înseamnă ei pentru mine.

 

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: