15 povesti adevarate despre acomodarea la gradinita

Acesta este unul dintre cele mai dragi articole pe care le-am publicat pana acum pe blog, pentru ca este scris de 15 mame care povestesc experienta lor cu acomodarea copiilor la gradinita. Este un text lung, dar merita citit pe indelete, veti descoperi povesti frumoase, cu copii minunati si mame dornice sa ii ajute sa treaca usor peste etapa grea a adaptarii la gradinita. Am scris in titlul fiecarei povestiri varsta copilului, deoarece mi se pare o informatie importanta, iar adaptarea se face putin diferit in functie de varsta la care cel mic merge pentru prima data la cresa sau la gradinita.

Am decis sa public aceste povesti, pentru ca simt ca trebuie sa fie stranse undeva povesti optimiste despre inceputurile gradinitei, ca sa compensam cumva atatea experiente negative pe care le tot gasim pe internet. Sa fie undeva scrise si povesti frumoase, care sa le dea mamelor stropul acela de optimism si de putere care sa le ajute sa gestioneze cat mai bine si mai usor aceasta etapa.

Le multumesc mult tuturor mamelor care au raspuns rugamintii mele de a-mi impartasi experientele lor, fara mesajele primite de la ele nu as fi putut publica acum acest articol. Eu am avut de invatat din toate aceste povestiri si va invit cu drag sa le parcurgeti si voi, mai ales daca va pregatiti de aceasta etapa noua din viata de parinti.
Daca aveti si voi povesti frumoase de impartasit m-as bucura sa imi scrieti aici sau pe emailul blogului, sunt sigura ca orice experienta fericita este o lectie din care fiecare dintre noi poate invata si o incurajare pentru toate mamele care privesc cu teama spre primele zile de gradinita.

1. Noroc din a doua incercare (gradinita la 1 an si 10 luni)

Felicia V. mi-a scris despre cum a gasit gradinita potrivita pentru fetita ei: “Pitica avea un an si 10 luni cand am inceput cautarile. Am incercat initial la una de stat unde ar fi incadrat-o la cresa. Asistenta sefa i-a spus sotului (el s-a interesat mai mult pt ca el a stat in concediu de crestere a copilului) ca ea isi mai “atinge” copilul si ne-am gandit ca este exclus sa ne ducem puiul unde cineva care are grija de ea declara asa ceva. In plus, numarul copiilor la clasa ne-a dezamagit.
Despre prima gradininta la care am incercat sa ducem pitica am aflat de la o colega de serviciu care avea copilul acolo. Teoretic ne-a placut muuuuuult, era noua, avea camere video, meniul diversificat si bun, rar dulcuri si tort la onomastici. Am dus pitica de proba (a stat si sotul cu ea) sa vedem cum se comporta, a fost primita la clasa de baby (grupa mica) unde mai erau inca 4 copii.
Ne-a dezamagit ENORM educatoarea, am vazut si eu pe camere si a auzit-o si sotul. Nu a incercat deloc sa o integreze, pot sa spun ca abia a bagat-o in seama timp de 3 zile cat am dus-o acolo( sotul a stat in camera educatoarelor, mergea doar din cand in cand in clasa daca era nevoie). Educatoarea i-a dat niste creioane si hartii de colorat si atat. Nici pe restul copiiilor nu-i baga in seama, este o femeie foarte rece care zambeste extrem de rar, vorbea la telefon si in rest tipa la ei, ii ameninta (le spunea ca balena mananca copii rai), i-a spus unuia dintre copii “da cat o sa-ti mai sterg mucii?” etc.. I-a urcat pe scaunele sa priveasca afara si o fetita a cazut, lovindu-se usor la cap. Plus ca se vedea pe fi-mea ca nu-i place acolo, plangea mereu cand il vedea pe sot si foarte des acasa. Am rezistat 3 zile la program 8-12. Am plecat de acolo cu motivele clare spuse franc in fata, patroanei si educatoarei,.
A doua gradinita a fost cu noroc. Din ziua in care am fost sa o vedem, i-a placut piticei. Am stat o ora si jumate de vorba cu patroana, timp in care fica-mea a stat printre copii, fara sa intrebe de noi. Inca din prima zi in care am dus-o, au primit-o frumos copiii din clasa, educatoarea i-a intrebat daca vor ca ea sa fie colega lor si toti au primit-o cu un mare DAAAAA si cu aplauze. Sunt 15 copii in clasa (grupa buburuzelor cu copii intre 2 si 3 ani), au o educatoare si o ingrijitoare. Doamna educatoare este tanara si foarte “cu lipici” la copii. A luat-o in brate, a mangaiat-o, a stat de vorba cu ea, chit ca pitica rupea cuvintele mai greu si mult mai greu accepta sa stea cu strainii. La educatoare s-a dus in brate fara sa protesteze. Primele 3 zile am lasat-o pana la ora 12, plangea foarte putin (maxim 30 de secunde) dupa ce o lasa taica-sau in brate la educatoare apoi se ducea la joaca cu copiii.
A doua zi deja stia numele a 3-4 copii, nu plangea deloc cand il vedea pe sot, era chiar vesela, venea cantand de la la gradinita. Cand pleca la gradinita ne-o scotea un baietel mai mare de mana din clasa, atat de mult ii place. Vorbeste mereu de colegi, de doamna educatoare, de mancare (care este gatita acolo de bucatareasa gradinitei pe care toti o iubesc). Din cea de a 4-a zi am lasat-o sa doarma acolo, fara probleme. Inca nu scosesem pampersii, suzeta si laptele de la pranz si ne-au primit asa, chiar daca ceilalti copii din grupa au renuntat de mult la ele. A dormit neintoarsa (ne-a trimis poze cu ea adormita pe e-mail). Suzeta si laptele de la pranz le-am scos cu ajutorul lor, urmeaza pampersii mai in vara.
De cateva saptamani merge cu microbusul gradinitei, la fel, cu mare placere. Vorbeste din ce in ce mai bine, face propozitii, incearca sa povesteasca de la gradinita, canta cantecelele care ii plac mult, este vesela si acasa si la gradinita. Per ansamblu suntem multumiti cu totii. Au fost si minusuri, de exemplu sotul a gasit-o pe educatoare impartindu-le bomboane la copiii mai mari, am rugat-o sa nu-i dea sub nici o forma fetei noastre si a acceptat fara probleme. Uneori mai au tort la pranz, cand e zi de nastere a cuiva, la fel am rugat sa nu-i dea dulce si respecta acest lucru . Un mare minus mi se pare folosirea exagerata a diminutivelor dar trecem peste asta. Consider ca mai bine ca mine nu are cine o creste dar asta este situatia. Gradinita se numeste PITICOT si este in Rm. Vilcea.”

2. Misiunea “Acomodarea la gradinita” (gradinita la 2 ani si 2 luni)

Cristina a scris pe blogul ei despre acomodarea la gradinita, cu sinceritate si optimism : “Alex a inceput oficial gradinita la 2 ani si 2 luni, in Septembrie 2013. Neoficial, in August, cand a inceput sa mearga cu bona cate 1-2 ore sa se joaca cu copiii in curte. Pentru primul an de colectivitate ne-am calibrat asteptarile privind imbolnavirile destul de realist.
De fapt, daca ma uit inapoi, a fost chiar ceva mai bine decat ne asteptam. Erau putini copii in grupa mini si deci ceva mai putine boli de impartit. Am bifat prima internare de zi pentru rehidratare dupa o enteroviroza in Septembrie/Octombrie. A doua a fost pentru o viroza full option (si respirator si entero) in Februarie/Martie. Parca a mai fost ceva, dar nu mai stiu exact. Imi aduc insa aminte ca cea mai lunga perioada neintrerupta de mers la gradi a fost de 5 saptamani. Am fost mandra si fericita, am spus-o in gura mare, dupa care s-a imbolnavit.”
Continuarea povestii despre acomodarea lui Alex la gradinita o puteti citi aici, pe blogul Cristinei.

3. O gradinita, doi frati si o poveste optimista

Alexandra M. mi-a povestit despre acomodarea celor doi copii ai ei la gradinita: “Despre acomodarea copiilor la gradinita am o poveste optimista. Am 2 copii: Tudor in varsta de 7 ani si Irina, 5 ani. Tudor este hipoacuzic si a inceput programul de Interventie timpurie in cadrul Gradinitei de Hipoacuzici nr. 65 din Bucuresti la varsta de 1 an si jumatate. In cadrul acestui program, veneam cu Tudor la gradinita de 2 ori pe saptamana si de multe ori educatoarele il luau pe Tudor in clase sa se joace cu ceilalti copii, asa ca atunci cand a inceput gradinita, la 2 ani si jumatate, era deja obisnuit cu clasele, copii si mai ales cu educatoarele iar probleme de plans sau tristete nu am avut.
Irina merge la aceeasi gradinita, tot de la 2 ani si jumatate, insa la grupele cu copii normali. Nici cu ea nu am avut vreo problema de acomodare pentru ca stia ca oricand Tudor este acolo pentru ea.
Eu le sfatuiesc pe prietenele mele sa vorbeasca cu copii din timp despre gradinita, ce inseamna gradinita in formarea copilului si mai ales sa mearga, daca poate, de cateva ori cu copilul la gradinita aleasa impreuna – e important ca si copilul sa participe la alegerea institutiei unde va petrece 3 ani.”

4. Inceput de gradinita la 2 ani si 3 luni

Viviana mi-a povestit despre cum a fost inceputul de gradinita pentru fetita ei: “Noi am dat-o pe Adriana la o gradinita privata, pt copii alergici. Directoarea gradinitei a infiintat-o pentru baietelul ei care era alergic si pe care nu il putea da nicaieri, iar abordarea este super. Copiii pot fi lasati treptat, vin intai cate o ora doua, apoi mai mult, depinde de fiecare. Eu am lasat-o pe Adriana intai o ora, apoi inca o ora si apoi la program pana la 4, cu tot cu somn, pt ca vroia foarte tare sa stea acolo si sa se joace cu copiii.
Mentionez ca in gradinita sunt camere si stateam cu ochii pe ea. Prima saptamana a fost ok, a plans doar la somn, caci ea acasa doarme in pat cu noi si era inca alaptata. Avea 2 ani si 3 luni. Cand am vazut cum o tin in brate si o plimba educatoarele cu randul si o leagana si o mangaie… mi s-a parut clar ca acolo o sa ramana.
Urmatoarele 2 saptamani a fost acomodarea, s-a prins ca ramane pe bune acolo si a inceput sa planga dupa mine – ii explicam mereu ca mami vine sa o ia, ca o iubesc si ma uitam pe camera: plangea fix un minut. Dupa prima luna vroia non stop la gradi. The end. 🙂 “

5. Gradinita la 2 ani

Ada povesteste pe blogul ei despre inceputurile gradinitei pentru fetita ei si despre depasirea momentelor mai grele de la inceput: “Pitica noastra a mers la gradinita la 1 an si 11 luni mai exact si am dus-o pentru ca ne-a cerut. Nu am avut asteptari prea mari despre acomodare si poate asta e un avantaj. Majoritatea parintilor sunt presati de intoarcerea la servici atunci cand isi duc copii pentru prima oara la gradinita si se gandesc cu groaza ca au doar o saptamana la dispozitie ca sa se acomodeze copilul la noul mediu- ca o mica paranteza, in urma unei discutii cu un psiholog, adaptarea copiilor la gradinita se face pe parcursul a cateva luni asa ca ar fi bine sa nu va asteptati la prea mari minuni dupa o saptamana, mai bine incepeti mai devreme cu un program scurt.”
Continuarea povestii o puteti citi aici, pe blogul Adei.

6. Inceput de cresa (la aproape 2 ani)

Camelia mi-a scris despre acomodarea la cresa a fetitei ei, Alesia: “Povestea noastra incepe asa. Alesia a inceput cresa cu 2 saptamani inainte sa faca 2 ani, mai exact la inceputul lui Ianuarie. Prima noastra zi a fost de necrezut, in sensul ca Alesia a intrat in clasa si cand a vazut cati copii sunt in sala, a fost foarte incantata, asa ca nu si-a mai dat seama cand am plecat. Am sunat la 1-2 ore dupa ce am plecat si mi-au spus ca s-a acmodat foarte repede. Apoi a2a si a3a zi a nu intelegea de ce mergem si o lasam acolo, si cand ne apropiam de cresa incepea sa maraie (nu sa planga), iar noi ii spuneam ca o ducem acolo doar sa se joace cu copii si apoi venim sa o luam. Bineinteles provocarea noastra au fost bolile, cu care pana atunci nu ne confruntasem foarte mult. Acum dupa 4 luni de zile de cresa, aproxim 2 saptamani adunate a stat acasa, este bine, practic toata perioada noastra de acomodare a fost de 3 zile. Cu bolile este mai greu daca nu ai un medic pe care sa te bazezi. Recunosc din punctul asta de vedere noi nu stam foarte bine.Ca sfaturi, nu stiu daca este ok sa dau sfaturi pentru ca fiecare mama are alt mod de gandire si este posibil sa nu fim pe aceeasi lungime de unda.
Parerea mea este ca daca vrei ca acomodarea sa fie cat mai usoara trebuie in primul rand ca parintii sa incerce sa nu fie mai stresati decat copilu sau sa nu le arate asta, sa te obisnuiesti cu gandul ca nimeni nu o sa aiba grija la fel de bine ca tine(asta nu inseamna ca trebuie sa accepti orice), dar sa ne gandim si la cele care se ocupa de 15-20 de copii, si sa nu le cerem ceea ce noi nu am putea sa facem. In mare experienta noastra pana acum a fost una placuta, mereu comunicam cu mititca si incercam sa ii explicam de ce luam anumite decizii, chiar daca avem impresa ca nu intelege. Sunt foarte multe lucruri pe care le invata la cresa.”

7. “Inceputuri de cresa” si “Operatiunea titirez: Adaptarea la gradinita”

Ana a povestit pe blogul ei este adaptarea la cresa si mai apoi la gradinita a fetitei ei.
Inceputuri de cresa (in aprilie 2014) – “Prima saptamana: eu emotionata, cu sentimentul ca imi abandonez copilul. Copilul curios, nu stia exact ce se petrece. S-a comportat foarte bine: manca, dormea, nu plangea. Doamnele erau chiar incantate! Singurul lucru la care trebuia sa mai lucreze era socializarea: Dra Vorbareata statea mai mult pe scaunel si nu interactiona cu copii.”
Continuarea povestii o gasiti aici, pe blogul Anei.
Operatiunea titirez: Adaptarea la gradinita (in februarie 2015) – “Cum a fost la noi adaptarea? Experienta de la cresa ne-a ajutat un pic, pentru ca eu nu am mai avut atatea emotii. Tot aceiasi experienta a invatat-o si pe ea sa ma „joace” emotional, cu ochii mari, cu manutele pe fata mea spunand ca nu vrea la gradinita.”
Continuarea povestii o puteti gasi aici, pe blogul Anei.

8. Acomodare cu blandete (gradinita la 3 ani si o luna)

Raluca mi-a povestit despre primele saptamani la gradinita ale fetitei ei: “D. avea 3 ani si o luna cand a inceput (are aproape 3 ani si doua luni acum). Am inceput “pregatirea” cam din luna aprilie (planul era sa mearga de la inceputul lui mai), cand am decis ca gradinita respectiva este ceea ce caut. I-am explicat ca va merge acolo ca sa se joace, sa isi faca prieteni noi si sa invete lucruri deosebite de ce facem acasa. II repetam acest lucru de cateva ori pe saptamana. Nu cred ca a inteles clar ca va ramane singura acolo, desi i-am spus mereu ca e un fel de “serviciu” al copiilor :), dar cred ca a ajutat sa o “pregatesc” din timp.
Cand a fost momentul sa inceapa, in mai, am mers de doua ori inainte de “startul” propriu-zis la gradinita, dupa amiaza, ca sa se joace cu copiii si sa cunoasca locul si educatorii.
D. e un copil activ, independent, curios si prietenos, asa ca inca de la inceput partea de joaca nu a fost o problema. Bineinteles, a plans rau cand a crezut ca o lasam singura, dar gradinita ne-a lasat sa stam cu ea acolo doua zile de dimineata pana la pranz, pentru acomodare. A treia zi, a ramas singura, fara noi (prin noi inteleg eu sau mama mea). S-a atasat de una din fetele de la gradinita si accepta sa ramana doar cu ea. A tot intrebat daca vine cineva sa o ia si a fost asigurata de cei de la gradinita ca vine mamaie la pranz. Dupa trei-patru zile a inceput sa ramana cu educatoarea de care s-a atasat fara sa mai urle neconsolata 10 minute. Acum pare ok, nu mai plange, se vede ca e un pic stresata cand ramane singura, dar cred ca ii e clar ca venim sa o luam si nu ramane acolo.
Prin specificul ei (am cautat un loc cat mai attachment parenting posibil), gradinita a acceptat ca ea sa nu participe la activitatile grupei specifice de varsta (3-4 ani). A fost lasata sa aleaga singura ce vrea sa faca in timpul petrecut la gradinita – am lasat-o la program scurt, de la 8:30 la 12:30 (fara masa de pranz, dar D. a mancat si pranzul acolo in majoritatea zilelor :D). In primele 8 zile, a preferat sa stea doar un curte (supravegheata) si sa se joace intai cu cei de la grupa mica (1-2 ani) si apoi cu cei de la grupa ei, cand acestia ieseau in curte. In a 9 zi, a intrat singura la “activitati”.
Cred ca, alaturi de faptul ca i-am vorbit din timp despre ce va urma sa se petreaca la gradinita, aceasta acomodare graduala a ajutat-o foarte mult, pentru ca s-a simtit libera, a fost incurajata sa aleaga ce vrea sa faca si nimeni nu a fortat-o sa se implice in ceva anume. De asemenea, intrucat politica gradinitei nu incurajeaza utilizarea sistemului pedepse-recompense, nu are “time-out” sau alte asemenea oribilitati, D. s-a simtit in siguranta acolo (nici acasa nu aplicam asemenea metode barbare).”

9. Un inceput dificil (cresa la 17 luni)

Adriana mi-a povestit despre inceputul dificil al fetitei ei la cresa, dar si despe cum au trecut peste greutatile de la inceput: “Povestea noastra nu este una chiar fericita…Mara a inceput cresa la 17 luni in luna iulie anul trecut. Cu 2 zile inainte sa o ducem i-am facut vaccinul Priorix (la cresa noastra Scufita Rosie de pe str. Tohani – sector 4- este obligatoriu ca toti copiii sa aiba vaccinul Priorix) a reusit sa mearga 4 zile si a facut o reactie adversa la vaccin (pseudo-rubeola ne-a zis pediatra) si a stat acasa cam 10 zile. Am mai dus-o inca 3-4 zile a facut herpangina, iarasi a stat acasa o saptamana. In august cresa este inchisa, deci si Mamaruta a stat la bunici o luna. In septembrie a inceput iarasi cresa si a fost pe modelul 3-4 zile la cresa, o saptamana acasa. De la jumatate lui octobrie a inceput o tura de raceala, continuata cu o alta, apoi pneumonie cu internare, apoi raceala cu otita la final. Au fost cele mai oribile 45 de zile din viata mea, in care am mers cu ea de 13 ori la urgenta la Regina Maria, la pediatra ei de la Regina Maria si am fost internate la Budimex. in decembrie am trimis-o la bunici, la Petrosani, pt ca nu mai rezista nici ea si nici noi. In ianuarie am adus-o iarasi la Bucuresti si a urmat o perioada cu o saptamana la cresa, una acasa. In luna martie a mers pentru prima data 2 saptamani legate la cresa, am dat petrecere 🙂 acum deja merge la cresa de 6 saptamani, are mucisori non-stop dar…saptamana asta am aflat si ca este alergica la multe lucruri (polen de stejar, par/piele de caine, par/piele de hamster).
Va urma o perioada in care vom merge la alergologi, la pediatra ei, insa suntem hotarati sa rezolvam problema asta. Acomodarea a durat multtt la noi, pt ca plangea tare cand o duceam, stateam mult sa-i explic de ce facem asta, unde merg si eu si tati. Cred ca perioada s-a prelungit si pt ca nu a mers constant, cand dadea semne de acomodare, ramanea cu ea acasa in medical…Acum nu mai plange dimineata, prietenele ei cele mai bune de la cresa sunt: Vio, Mariana si Sanda – adica ingrijitoarele de acolo. A invatat sa faca la olita in prima saptamana cand a mers. Dupa o luna de cresa nu ma mai lasa sa pun mana pe lingura/furculita, voia sa manane numai singura. A inceput sa se dezbrace/imbrace singura de la 2 ani. In cazul nostru cresa a avut si dezavantaje si avantaje, insa in momentul de fata consider ca este cea mai buna alegere din punctul meu de vedere, pentru Mamaruta noastra.”

10. Gradinita. Inceputuri

Alina a scris pe blogul ei povestea inceputului de gradinita pentru baietelul ei Tudor: “Referitor la gradinita, am avut multe frici inca de la inceput: ca nu se va integra, ca nu isi va face prieteni, ca va plange dupa noi,ca nu va dormi sau nu va manca.
Dar a fost bine. In prima zi, cand cu inima cat un purice l-am dus la gradinita, nu a plans deloc. In urmatoarele saptamani a avut unele dimineti in care a plans, dar am stat cu el amandoi, cu rabdare si am asteptat sa se aline, sa-i treaca. Cred ca plangea mai mult pentru ca vedea alti copii plangand.”
Continuarea povestii Alinei o gasiti aici, pe blogul ei.

11. O acomodare treptata, alaturi de parinti

Roxana mi-a scris despre cum s-a acomodat baietelul ei, Victor, la gradinita: “Sa iti povestesc despre integrarea noastra la gradi. Grupa noua, 1,5-3 ani, sediu nou, educatoare noua, totul nou. Prima zi (marti), ne-am dus la ora 10 copii cu parinti si am stat vreo 2 ore in curte. 5 copii + parintii lor. Uniii copii au intrat si in clasa sa mance niste fructe, al meu nu a vrut. Din start li s-a transmis copiilor ca in clasa stau numai ei cu educatoarea si asistenta, parintii raman afara. A doua zi au intrat in clasa si s-au jucat, iar parintii au ramas pe hol si la fel pana la sfarsitul saptamanii. Saptamana urmatoare au ramas singuri pana la pranz, parintii nu au mai stat. Ulterior au mai venit inca 5 copii, cate unul pe saptamana avand fiecare acelasi ritm de integrare.
Intr-una din zilele din prima saptamana Victor a avut un tamtrum acolo, cu mine, dar fara legatura directa cu gradinita ci alte frustrari acumulate.
Dupa vreo 2 saptamani unii copii au ramas si la somnul de pranz, i-au aratat si lui Victor cum se pregatesc de somn si -au intrebat daca vrea si el. A zis ca vrea si a doua zi a ramas la somn. L-am intrebat asa zi de zi vreo saptamana daca vrea si la somn, a zis ca da asa ca de atunci doarme de pranz acolo.”

12. O experienta draguta si deloc stresanta (cresa la 1 an si 8 luni)

Viorica Balan Puscas mi-a scris despre cum a fost acomodarea fetitei ei la cresa: “Eva a inceput cresa la 1 an si 8 luni. Am optat pentru o gradinita privata. Prima saptamina am deci sa o ducem doar pina la pranz si sa o luam dupa masa ca sa doarma acasa la amiaza, insa adormea in masina si cand ajungea acasa se trezea si pina o puneam in pat ii sarea de tot somnul si nu mai dormea…asa am facut de luni pina miercuri si de joi am decis sa o lasam sa doarma la pranz acolo si sa o luam dupa ce se trezeste. Asa a fost cea mai buna solutie.. a invatat repede sa doarma cu copii. In general acomodarea a fost foarte rapida. Nu a plans cand o lasam, peste zi nu plangea dupa noi, seara cand ne vedea insa incepea sa planga de bucurie cand ne vedea:) Primele zile cand ii spuneam ca o luam dupa ce isi maninca ciorbita, educatoarea ne povestea ca imediat ce isi termina ciorbita de mancat astepta sa venim sa o luam:) S-a obisnuit si atasat foarte repede de educatoare se joaca frumos cu copii, maninca bine (cate 2 -3 portii uneori, ceea ce le-a socat pe cele de la gradinita:)) doarme bine, se joaca..Experienta noastra cu inceputul cresei a fost foarte draguta si deloc stresanta.”

13. O acomodare lenta, alaturi de mami (gradinita la 3 ani si 4 luni)

Alina mi-a povestit despre cum a fost inceputul gradinitei pentru baietelul ei: “Copil de 3 ani si 4 luni care a stat numai cu mine de cand s-a nascut. Cu o mama aproape convinsa ca puiul nu va sta la gradi, deh, aveam si motive sa gandesc asa, daca il lasam o ora cu mama cat sa mai rezolv una-alta plangea de cand plecam pana ma intorceam. Am luat toate gradinitele din zona la rand, fara el pentru ca tipa numai cand auzea de gradinita. Presupun ca auzise povesti urate de pe la prieteni de refuza pana si sa o vada. Am ales in functie de intuitie care si de data asta a functionat. Prima zi am stat pe hol, nu a fost curios nici macar sa intre sa vada cum arata sala de clasa cu jucarii si colegi. Deloc. Parea in schimb sa o placa pe educatoare, ceea ce era cu plus. A doua zi la fel, nici gand de intrat in clasa. Atunci am fost amandoi invitati in clasa si acolo am ramas inca 10 zile. La inceput nu se dezlipea de mine, nu il interesau jocuri, jucarii, programul de dimineata, micul dejun, cantecele, nimic. Doar daca era de pictat / modelat la o masuta la care sa pot sta si eu. In fiecare seara intreba de ce trebuie sa mearga acolo pentru ca el se simte mai bine acasa. I-am explicat ca eu trebuie sa muncesc si nu mai pot sta acasa, brusc s-a gandit ca mai bine sta cu mama si ca nu va mai plange. Am continuat totusi sa mergem la gradinita fara mari sperante. Cam din a doua saptamana a acceptat sa mearga in cercul pe care il faceau dimineata si sa mormaie cateva vorbe despre ce a facut cu o zi inainte. Apoi un cantecel, o prietena la fel de timida ca el…Educatoarea nu a incercat niciodata sa il ia fortat de langa mine sau sa ii impuna lucruri. Cam la sfarsitul celei de a doua saptamani de intepenit pe scaunele cele mici, am complotat cu educatoarea si i l-am lasat in brate. Au mers cu mine pana la usa, ii explicasem deja de dimineata ca nu mai pot ramane cu el in clasa, ne-am imbratisat si am plecat. A plans mai putin de 1 minut, intelegerea era ca daca plange cand intra in clasa cu el sau mai pe urma sa ma sune si vin sa il iau. N-a plans,a fost tinut in brate, momentul despartirii de mine era mai greu, pe urma era nu ok, ci fericit. Primul an nu vroia sa intre decat cand venea educatoarea preferata, daca nu ajungea ea era jale. Acum are aproape 2 ani de gradinita, ar sta cu oricare educatoare din cele 4 grupe si daca il intreb daca si-ar dori sa schimbam gradinita se supara pe mine si imi raspunde ca “gradinita mea e perfecta!”.”

14. Un inceput frumos (cresa la 9 luni)

M. mi-a impartasit experienta avuta cu fetita ei la inceputul cresei: “Imi incep povestirea prin a-ti da cateva detalii despre cum au aratat primele 6 luni din viata noastra cu harciogul Z.
Mai-Noiembrie
Ziua prefera sa-si piarda timpul EXCLUSIV in bratele mele plimbata ore in sir prin sufragerie sau prin parc, caruciroul il tineam pentru depozitarea celor necesare pentru plimbare, noaptea se trezea pentru el putin doua ore de joaca, iar trezirea definitva era la ora 06:00 am…Ora de culcare era ora Z, cantat cel putin 50 de elefanti, 3 albume cutiuta muzicala si dansat si poate intr-un final adormea pentru 1 ora ziua si cateva ore noaptea pana la ora de joaca. Toate activitatea din timpul zilei o faceam cu Z. in brate, deoarece nu sa stea nici macar 5 minute in patut/landou.
Decembrie
Ne apropiam de 7 luni si ma gandeam cand ar fi bine sa incep “vanatoarea de bone”, de unde sa prind firul, daca sa merg pe recomandari sau sa apelez la agentie, daca vreau bona tanara sau peste 50 de ani, daca o angajez cu 2 luni inainate sa incep munca sau e prea devreme, o sa se descurce sa i culce pe Z. si sa stea jumatate din zi cu ea in brate,cum o sa procedez cu mancarea&curatenia, care o sa fie salariul?!?! Se intampla ca in perioada marilor intrebari sa fie maica mea in vizita de ajutor pe la noi si de la ea a plecat intrebarea: pentru Z. nu este mai potrivita o cresa?
Primul impuls a fost sa spun nu gandindu-ma la anii mei de camin, perioada pe care nu vreau sa mi-o amintesc….am zis de ce nu si am inceput vanatoarea de crese. In sectorul in care locuim, oferta este foarte limitata: crese noi fara background sau crese aglomerate, vorbesc de sistemul privat. Dupa cateva vizite m-am decis la cresa la care suntem deja de 4 luni de zile. Si acum e acum: din toate partile au inceput bombaradamnetul cu intrebari&pareri
– daca racesti si ia toate bolile la o varsta asa mica? o sa se imbolnaveasca f des si stai cu ea acasa mai mult decat la cresa, o sa fie multi copii si nu i acorda suficienta atentie, nu iti pare rau sa o lasi toata ziua acolo si mii si mii de intrebari la care am ajuns sa raspund sec: este cea mai buna alegere pe care o fac pentru copilul meu.
Prima zi de cresa, 9 luni de viata
Incepusem sa-i povestec de vreo luna de zile ca eu plec la serviciu ai ea o sa mearga intr-un loc unde se va juca toata ziua cu copii, ca o sa aiba multe jucarii si ca seara venim sa o luam acasa. Am stat cu ea vreo 2 ore, i-am prezentat colegii, doamnele, jucariile, i-am povestit ca eu plec si ma intorc, dar ca ea se va fi foarte ocupata si nu va observa ca nu sunt cu ea. Dupa care am stat pe scari, la usa cu inima mica si plina de emotii. Mi-am dat seama ca stand acolo e posibil sa-i transmit nelinistea mea asa ca m am dus sa ma distrez, adica sa beau o cafea cu celalalte mamici, astfel puteam sa transmite ganduri pozitive catre cei mici si nu nelinistea care cu siguranta ne bantuia.. primele 3-4 zile a plans inainte de culcare cateva minute si in timpul procesului de adormire, dar asa se intampla si acasa. a doua zi s-a desfasurat la fel: joaca, masa (a mancat foarte bine inca din primele zile) somn, plans f putin de oboseala mai degraba.
Partea cea mai dificila a fost cu somnul, nu reusea sa se odihneasca suficient si cand mergeam dupa ea adormea in masina, dar in cateva saptamani a reusit sa-si urmeze programul de acasa, adica 2 reprize de somn. Acum, la 4 luni de cand este la cresa sunt incantata de alegerea facuta si la urmatorul copil o sa fac aceeasi alegere. De ce? Pentru ca: nu stau cu teama ca nu stiu ce se intampla acasa/in parc cu bona, ca sunt sigura ca nu se uita la tv, ca mananca foarte bine, ca este luata in brate cand este nevoie, ca are un program de somn pe care il urmeaza, ca sigur stau la joaca in curte, ca nu i se vorbeste urat si ca nu este bruscata, ca nu stau cu gandul daca am multumit-o pe bona, ca nu trebuie sa zic de 2 ori ingrijitoarei ca imi doresc in ziua respectiva sa nu o scoata afara/sa-i dea un alt fel de mancare etc, ca nu depind de un singur om care azi poate sa fie prezent in viata mea si maine nu, ca nu imprumuta din caracterul unei singure persoane, ca si atunci cand vremea e urata si nu pot sa o scot cu saptamanile afara socializeaza cu cei de varsta ei si nu doar cu adulti, ca nu trebuie sa gatesc in fiecare seara 2-3 feluri de mancare pentru ea si nu trebuie sa ma asigur ca frigiderul e plin pentru bona, ca sunt sigura ca la cresa se tine cont de alergiile ei, dar nu si acasa cu o doamna bona care crede ca “pe vremeea ei nu exista asa ceva”, etc.
Da, este adevarat au aparut monstrii in viata noastra: o otita si o raceala mai serioasa si ca mucii sunt parte din peisaj, dar astea sunt aspecte care nu te ocolesc nici la 2 nici la 3 ani, nu sunt lucruri pe care le poti evita ( am stat acasa 4 zile in 4 luni) nici daca il inchizi in casa. In jurul meu ce vad: copiii prietenelelor se imbolnavesc la fel de des ca si Z. si nu sunt in colectivitate, otite, viroze, febra aceeasi Marie cu alta palarie. De ce nu am remuscari, de ce sunt sigura ca am ales ceea ce are nevoie copilul meu: atunci cand ajungem la cresa imi sare din brate ca sa se duca la doamna care o asteapta, dupa ce o imbrac dimineata se duce la usa si ne striga ca sa plecam, zambeste mult, iar inainte de aniversarea de un an stia sa sufle nasul, danseaza, incearca si reuseste sa manance singura cu lingurita, bea apa din pahar, vorbeste mult, se bucura cand vede un copil, merge singura de la 10 luni si 2 saptamani.
Poate trebuie sa mentionez ca a fost alaptata pana la 5 spre 6 luni si dupa diversificare si formula si ca Z. a fost inconjurata de prietenii nostri din primele saptamani de viata si era familiarizata cu zgomot si cu multi in jurul ei.
Cateodata, in diminetile in care ies sifonata, transpirata din casa ma gandesc ca daca alegema bona aveam inceputurile linistite, dar gandul trece si ma bucur de rasetele de la ora 05:30, ora la care Z. ne anunta ca am dormit destul si trebuie sa ne pregatim de joaca .
Va doresc dimineti zambarete! Si sa faceti alegerea pe care o considerati potrivita pentru intreaga familie! Iar daca prima alegere nu e compatibila nici cu copilul nici cu dvs, ganditi va ca exista si cea de a optiune.”

15. Acomodarea noastra, cu multe emotii (cresa de la 10 luni)

La final va impartasec si experienta mea, se pare ca noi avem un debut timpuriu la cresa, cand baietelul meu avea doar 10 luni: “Am plans destul de mult acasa, cu gandul la ea si mai ales cu gandul la perioada noastra de acomodare. Am inteles ca adaptarea tine de fiecare copil, ca unii se pot acomoda usor si se bucura de timpul petrecut acolo. Dar ca sunt altii care poate nu sunt pregatiti sa se desparta de parinti si au in sufletele lor o dorinta imensa de a fi acasa cu ei. Acum pot doar sa imi doresc mult ca Bebe sa fie bucuros sa mearga la cresa, sa se apropie de educatoare si de ceilalti copii, sa devina un fel de a doua casa in care sa mearga cu placere de fiecare data.
Pentru mine este greu, recunosc ca am multe ganduri si temeri legate de cresa, dar stiu ca daca voi lua lucrurile cu rabdare si cu optimism voi putea sa trec peste greutati. Este cea mai grea alegere de cand sunt mamica, dar stiu ca tebuie sa fiu puternica si sa ma straduiesc sa fac lucrurile in cel mai firesc mod cu putinta.”
Pe larg despre prima zi de cresa am scris aici, iar despre adaptarea in primele saptamani am povestit aici, mai pe larg.

Daca va pregatiti de inceputul gradinitei va doresc sa aveti o adaptare usoara, sa treceti repede peste emotiile si greutatile de la inceput si mai ales sa gasiti o gradinita cat mai pe placul vostru. Daca ati trecut deja prin aceasta etapa va sfatuiesc sa le vorbiti altor mame despre experienta voastra, va conta enorm pentru ele sa stie ca nu sunt singure in aceasta perioada dificila si ca de indata ce etapa de acomodare va trece lucrurile vor intra treptat in normal.