Creanga 21 – Un loc nou de descoperit impreuna cu cei mici
Desi oferta de locuri de joaca pentru cei mici pare variata, atunci cand caut un loc unde sa merg cu Bogdan seara sau in weekend rareori gasesc ceva care sa imi placa. Locurile de joaca din mall-uri sunt excluse, mi se par gandite exclusiv ca afaceri, fara a lua in considerare cu adevarat sa le ofere copiilor momente frumoase, cu atat mai putin activitati educative. Asa ca de fiecare data cand aflu despre un proiect care promite sa ofere un altfel de mod de a petrece timpul liber alaturi de cei mici sunt dornica sa aflu cat mai multe si sper sa reusim sa adaugam inca un loc frumos pe lista (mult prea scurta) de locatii unde ne place sa mergem cu Bogdan.
De asta aparitia centrului Creanga 21 mi-a atras imediat atentia, iar pe 5 decembrie am mers acolo la evenimentul de lansare, sa aflam mai multe detalii despre planurile lor. Pentru ca noua ne-a placut ce am aflat, va impartasesc si voua cateva dintre informatii, poate va inspira sa le faceti o vizita. 🙂
Proiectul educational “Creanga 21. Ne jucam si invatam” este gandit pentru a imbina joaca intr-un cadru vesel cu o gama larga de activitati educative din care copiii sa invete multe lucruri noi. Centrul este conceput de un grup de parinti, iar asta cred ca face diferenta, pentru ca se simte implicarea lor si dorinta de a le oferi celor mici un loc primitor si vesel. Ei au gandit o multitudine de ateliere pentru copii de toate varstele, de la masaj pentru bebelusi, ateliere de desen, ateliere de modelaj pana la cursuri de pian, sport, arte martiale, dans si multe altele.
Locul este situat undeva aproape de Mariott si este o cladire cu trei etaje, cu camere cu tematica diferita la fiecare etaj. La mansarda centrul va avea un loc dedicat distractiei, care cuprinde un EyePlay, un Imagination playground, un Escape room si un labirint modular, ce vor putea fi descoperite pe indelete in timpul petrecerilor organizate acolo. De asemenea, centrul si-a propus sa gazduiasca multe evenimente dedicate copiilor si parintilor: concerte, evenimente de lectura, piese de teatru, ateliere de parenting.
Pe langa atelierele organizate acolo, exista si optiunea de kids parking, adica puteti lasa copiii la joaca in centru, in timp ce voi va bucurati de putina relaxare. Daca vreti (sau trebuie) sa folositi acest timp liber pentru treburi de birou sau pur si simplu vreti sa stati pe internet in liniste, in cadrul centrului exista “Biroul parintilor”, adica o camera cu conexiune Wi-Fi si imprimanta multifunctionala, in care sa va puteti retrage cat timp cei mici se joaca.
Ce mi-a placut mie la Creanga 21
Sunt destul de pretentioasa in privinta spatiilor gandite pentru cei mici, asa ca observ cu atentie aceste locuri ca sa ma decid daca merita sa mai revenim. La Creanga 21 mi-a placut atmosfera locului, dar si intregul concept al centrului. Este un loc cu un potential mare, sper sa aiba ocazia sa transforme toate planurile de acum in ateliere interesante, petreceri cu multa distractie si momente de joaca pline de bucurie pentru cei mici. Mi-a parut bine sa aflu ca acest centrul este finantat din fonduri europene, ma bucur sa descopar ca exista oameni cu initiativa care stiu sa foloseasca aceste fonduri pentru a construi proiecte interesante.
Camerele sunt decorate frumos, imi place ca nu este un loc inghesuit si nu mi-a dat senzatia aceea de “sufocare” pe care o am in unele locuri de joaca. De asemenea am apreciat ca au stabilit colaborari cu oameni cu experienta in lucrul cu copiii si sunt atenti la cei cu care incheie parteneriate, iar asta mi se pare o dovada de respect pentru parintii care vor alege sa vina cu cei mici la activitatile din cadrul centrului.
Ce i-a placut lui Bogdan la Creanga 21
Chiar daca deocamdata nu isi poate exprima verbal parerile, Bogdan ne da de inteles foarte clar prin comportamentul lui daca ii place un loc. La Creanga 21 s-a plimbat cu interes prin toate camerele, a tot urcat si coborat pe scari dornic sa se joace peste tot. Chiar la un moment dat a vrut sa se culce intr-unul din patuturile din camera de kids parking, ceea ce inseamna ca se simtea in largul lui.
Cel mai mult i-a placut camera cu blocuri de construit albastre, abia am reusit sa il convingem ca trebuie sa mai plecam si acasa. 🙂 A fost incantat si de micul recital de pian, chiar m-a surprins bucuria si curiozitatea cu care l-a ascultat. La plecare l-am intrebat daca vrea sa mai venim si mi-a raspuns un “da” hotarat, asa ca se pare ca vom mai reveni acolo.
Daca si voua v-a placut ideea acestui centru educational va invit sa le faceti o vizita si sa descoperiti oferta lor, eu ii voi urmari cu interes si promit sa va anunt cand apar ateliere interesante. Programul evenimentelor care se vor organiza la Creanga 21 va fi publicat atat pe site-ul lor, cat si pe pagina lor de Facebook, aici.
Eu deja astept cu interes primele evenimente, pentru ca planuim sa revenim acolo atat la ateliere, cat si doar pentru joaca. 🙂 La final va las sa descoperiti si voi putin din atmosfera de la Creanga 21, surprinsa in fotografiile facute la evenimentul de lansare.
Buna Raluca, ce alte locuri mai sunt pe lista ta? Testate sau nu? Iti multumesc, Madalina
Am cateva locuri interesante pe lista, chiar planuiesc sa scriu curand un articol despre asta, pentru ca sunt locuri care merita incercate. Pe scurt, in afara de Creanga 21, ar fi Lill’put, Clubul de Arte Mozart, Crayon Club (acestea sunt deja testate). Am auzit de bine si despre Casuta Aventurilor si Lumea Copilariei (deschisa recent in Mogosoaia), planuim sa le incercam cat mai curand. Inainte imi placea mult si Funny Land, dar acum s-a transformat in gradinita si organizeaza mai rar evenimente si ateliere, deci nu prea am mai mers. Sper sa nu fi uitat nimic. 🙂
Iti multumesc foarte mult pentru informatii, atentie si timp. As dori totodata sa iti trimit aprecierile mele vis-a-vis de blog. Faci o treaba foarte frumoasa si utila. Sarbatori frumoase si numai bine!
Multumesc mult, Madalina! M-a bucurat tare feedback-ul tau! 🙂
Sa ai un An Nou plin de bucurii si impliniri alaturi de cei dragi!