O idee pe zi (#3): Spectacole online pentru cei mici (+ un dar)
Acest articol face parte din seria “O idee pe zi”, creata pentru a va oferi idei simple pe care sa le incercati alaturi de cei mici pentru a face zilele acestea in care #StamAcasa mai usoare si mai frumoase.
(Mai multe detalii despre aceasta serie gasiti la finalul articolului.)
Ideea de astazi este insotita de un dar pentru voi, despre care puteti citi la putin mai jos.
Ideea zilei: Vizionati de acasa spectacole pentru copii
Chiar daca noi locuim departe de tara, am urmarit constant activitatea celor de la Opera Comica pentru Copii prin intermediul articolelor si postarilor Ioanei (autoarea blogului pisicapesarma.ro).
Tot de la ea am aflat zilele trecute ca Opera Comica pentru Copii a lansat o aplicatie online in care putem urmari spectacolele lor.
Mi-a placut mult ideea, nu doar pentru ca este un prilej pentru cei mici sa vada spectacole de acasa, dar si pentru ca este o modalitate usoara de a sustine munca celor de la OCC in aceasta perioada dificila.
Asa ca vineri mi-am facut si eu un abonament pe o luna si astfel Bogdan a avut ocazia sa vada spectacolul “Scufita Rosie” stand comod pe canapeaua din sufragerie 🙂
Daca vreti sa vizionati si voi spectacolele Operei Comice impreuna cu cei mici, puteti sa va abonati aici.
Noi nu am apucat sa exploram pe indelete tot de ofera ei, dar am vazut ca pe langa spectacole au si alte sectiuni, cum ar fi “Povesti cu Felicia” si “Micul gradinar OCC”. Aplicatia este actualizata constant cu noi spectacole, asa ca inca mai avem multe de descoperit.
Daca va decideti sa va abonati si voi, sper sa va placa sa urmariti spectacolele alaturi de cei mici!
Completare: Spectacole pentru copii puteti urmari online si pe paginile de Facebook ale Teatrului Tandarica si Teatrului “Ion Creanga”.
🎁 Un dar pentru voi
Atunci cand am facut abonamentul pentru noi am observat ca exista si optiunea de a cumpara un abonament cadou pentru altcineva.
Asa ca am mai cumparat un abonament pe o luna pe care mi-as dori sa il ofer in dar unui cititor al blogului.
Daca va doriti sa le aratati copiilor spectacolele OCC online va rog dati-mi de veste intr-un comentariu aici. Daca vor fi mai multe comentarii voi trage la sorti un castigator si abonamentul va ajunge la acesta.
Daca stiti parinti care si-ar dori abonamentul m-as bucura sa le dati de veste ca el sa ajunga la o familie care sa se bucure de spectacole.
Astept comentariile voastre pana la maine dimineata (luni, 30 martie, ora 8), pentru a putea anunta castigatorul in urmatorul articol din seria “O idee pe zi”.
** concurs incheiat ** Am facut acum tragerea la sorti si castigatoarea este Gratiela Stroie. 🙂
(Acest dar nu este sponsorizat de OCC, a fost pur si simplu o idee care mi-a venit atunci cand am facut abonamentul pentru noi)
Despre seria “O idee pe zi”
Scriam aici ca mi-as dori mult ca in perioada asta in care cu totii stam acasa sa pot sa va ofer pe blog idei care sa va faca aceste zile mai frumoase si mai usoare.
Cu un bebe mereu dornic de dragalit si un baietel plin de energie pe langa mine, incerc in fiecare zi sa gasesc idei usoare de care sa ne putem bucura impreuna. Asa ca m-am gandit sa impartasesc aceste idei cu voi, poate va inspira sa le incercati cu cei mici.
Seria “O idee pe zi” va cuprinde doar idei simple care sa nu necesite pregatiri speciale sau materiale pe care sa nu le aveti in casa, pentru ca imi doresc sa va fie cat mai usor sa le puneti in practica.
Voi pregati si cateva materiale speciale si daruri pentru voi, asa ca va astept cu drag pe blog in fiecare zi din perioada aceasta de izolare!
Sper sa va placa ideile si sa aduca zambete si voie buna in casele voastre!
stock photos from depositphotos.com
Buna! Si noi urmarim spectacolele live de pe pagina de FB a Operei Comice, cand se difuzeaza sambata si duminica, dar ideea aplicatiei este minunata. Urmarim tot ce se poate online, asta cand aflam în timp util de ele. De exemplu, daca te intereseaza, spectacole live transmit si Teatrul Tandarica, Teatrul Ion Creanga si Delfinariu Constanta – asta ce stim noi. Te asteptam cu noi idei pentru perioada asta dificila!!!
Iti multumesc mult ca mi-ai spus si despre celelalte teatre! Nu am stiut ca transmit si ele, mi se pare foarte fain! Am adaugat informatia si in articol. 🙂
Buna Raluca, foarte drăguțe ideile tale din aceste zile 😊 Copiilor mei le-a plăcut mult să se uite la pinguini, rechini si meduze. Spectacole la OCC au văzut si din sala, si de acasă, sunt piese variate pentru copii de toate vârstele. Mi se pare foarte buna ideea lor cu aplicația, în special pentru copiii care – ca si ai vostri – cresc departe de țară. Sanatate multa si idei frumoase in continuare!
Ma bucur mult ca le-a placut copiilor sa vada animalele! Noi si astazi ne-am uitat la una din transmisiunile de la acvariu si Bogdan a fost incantat sa urmareasca animalele. 🙂 Multa sanatate si voua!
Si noi am dori!
Buna. Este o idee grozava pentru copii. Mi-ar placea le ofer copiilor mei aceasta oportunitate, care, daca ne va placea foarte mult, vom continua cu abonametul. Multumesc
Buna, Raluca! Sunt mamia unei fetite de 8 ani pasopnata de muzica, spectacole, teatru, balet. Cred ca i -ar placea mult spectacolele OCC. Multumim pentru acest gest generos. Irina H
Pasionata, scuze pentru greseala
Daaaa, îl vrem noi. Am doua moțate de 5 și 2 ani.
Mă bucur că ai revenit,
🙏
Gratiela, am facut acum extragerea si tu ai castigat abonamentul! 🙂 Iti trimit imediat un email cu detalii.
Mulțumesc!
Pana acum am urmărit doar spectacole de la Teatrul Țăndărică. Abia așteptăm să le vedem și pe cele de la Opera Comica pentru copii.
Am facut acum tragerea la sorti si castigatoarea este Gratiela Stroie.
Va multumesc tuturor ca v-ati inscris si promit sa revin si cu alte daruri in zilele urmatoare! 🙂
Mai vazusem ideea de abonament la OC dar recunosc ca nu prea i-am dat atentie. Acum am zis hais a vad ce ofera si e chiar dragut, am facut abonament pentru o luna si deja pitica vad ca e fascinata de primul spectacol. Multumim pentru idei!
Ma bucur mult ca i-a placut! 😊 Iti multumesc ca mi-ai scris, imi pare tare bine sa primesc vesti de la voi! 💙