O idee pe zi (#4): Materiale utile pentru a le vorbi celor mici despre coronavirus si izolare
Acest articol face parte din seria “O idee pe zi”, creata pentru a va oferi idei simple pe care sa le incercati alaturi de cei mici pentru a face zilele acestea in care #StamAcasa mai usoare si mai frumoase.
(Mai multe detalii despre aceasta serie gasiti la finalul articolului.)
Astazi am decis sa reunesc aici o serie de resurse care sa va ajute atunci cand vreti sa le vorbiti celor mici despre coronavirus si izolare.
Cum le vorbim copiilor despre coronavirus si izolare
Toate schimbarile din ultima perioada pot sa ii afecteze emotional pe copii, mai ales atunci cand ne vad pe noi fiind ingrijorati sau speriati de tot ceea ce se intampla.
De aceea, este important sa le vorbim celor mici despre coronavirus si izolare pe intelesul lor, sa le validam sentimentele si sa ii ajutam sa calmam temerile.
Iata cateva materiale care sa va ajute sa abordati mai usor aceste discutii:
- 2 planse utile realizate de Unicef pentru copii, pe care le puteti gasi pe site-ul sanatosdemic.ro: Cum sa fii bine protejat de infectia cu noul coronavirus si Cum sa-ti petreci timpul daca trebuie sa stai acasa din cauza noului coronavirus
- un poster dragut realizat de cei de la Sesame Street in care personajele le arata celor mici cum sa aiba grija de ei in aceasta perioada (tot ei au creat si acest poster simpatic pentru parinti)
- aceasta plansa poate fi colorata de copii si apoi afisata undeva langa chiuveta care sa le aminteasca mereu sa se spele corect pe maini (apasati butonul de “download” din lateral care sa o descarcati)
- acest interviu video cu Gáspár György ofera sfaturi foarte bune despre cum le putem vorbi copiilor despre coronavirus, inclusiv la varste mici
- acest interviu video cu Dr. Laura Markham include nu doar idei despre cum sa vorbim cu cei mici despre aceasta perioada, ci si sfaturi utile pentru noi ca parinti in general (interviul este in limba engleza)
(Un sfat foarte util pe care l-am auzit in ambele interviuri este sa incepem discutia intrebandu-i pe copii ce stiu deja despre coronavirus si sa pornim conversatia de acolo, pentru a afla exact care sunt temerile lor si cum ar avea ei nevoie sa ii ajutam.)
- ⭐ povestea scurta si dragalasa de mai jos este perfecta pentru a le arata celor mici de ce trebuie sa stam acasa si sa ii ajutam sa se simta in siguranta (filmuletul este in engleza, dar il puteti traduce usor celor mici pentru ca este foarte scurt)
Sper sa va fie de folos aceste materiale si sa va ajute sa ii sprijiniti pe cei mici in aceasta perioada!
Despre seria “O idee pe zi”
Scriam aici ca mi-as dori mult ca in perioada asta in care cu totii stam acasa sa pot sa va ofer pe blog idei care sa va faca aceste zile mai frumoase si mai usoare.
Seria “O idee pe zi” va cuprinde doar idei simple care sa nu necesite pregatiri speciale sau materiale pe care sa nu le aveti in casa, pentru ca imi doresc sa va fie cat mai usor sa le puneti in practica.
Voi pregati si cateva materiale speciale si daruri pentru voi, asa ca va astept cu drag pe blog in fiecare zi din perioada aceasta de izolare!

stock photos from depositphotos.com