CIO si acomodarea la gradinita
CIO, pe larg crying it out, este o metoda de sleep training care presupune ca bebelusul sa fie lasat sa planga in patut pentru anumite intervale de timp, pana invata sa adoarma singur. Este o metoda controversata, multi oamenii o combat cu argumente care mi se par destul de puternice. Eu sunt impotriva acestei metode, dar cunosc mame care au folosit-o si nu este treaba mea sa le judec. Daca veti cauta pe internet veti gasi multe articole pe tema asta. Eu nu scriu acum despre metoda ca atare, ci despre o asemanare pe care uneori o ignoram.
Va las sa descoperiti doua povestiri ale unor mamici si reactia altor mame la acestea. Apoi sa ne gandim putin la ele, de data asta putin altfel.
A. este mama unui copil de cam 2 ani, pe care la 7 luni a decis sa il invete sa doarma singur cu metoda CIO. Povestirea ei suna cam asa: In prima seara l-am pus in patut si a inceput imediat sa planga. Am iesit din camera si l-am lasat sa planga. Mi-a fost greu sa il aud, ma plimbam pe hol si ma framantam permanent. Pentru ca nu se oprea din plans, dupa vreo 20 minute am intrat si l-am luat in brate. L-am tinut asa, s-a linistit, apoi l-am pus iar in patut si a plans iar. De data asta doar 5 minute pentru ca era obosit si a adormit. Peste noapte s-a mai trezit de cateva ori, a plans 5-10 minute si a adormit la loc. In a doua noapte a fost mai bine, a plans doar vreo 15 minute, m-am dus, l-am luat in brate si apoi a adormit singur in pat. Noaptea s-a trezit de mai putine ori. Treptat a plans tot mai putin seara, iar noaptea se trezea, maraia putin si se culca la loc. Acum dupa cateva luni adoarme singur si nu se mai trezeste noaptea. Ma simt norocoasa ca nu trebuie sa ma mai trezesc noaptea si el nu mai plange deloc.
Povestirea a fost scrisa pe un grup, redarea mea este aproximativa. Reactia mamelor de pe grup a fost predominant de critica. Cum sa fie lasat copilul sa planga? Nu este bine asa, mama trebuia sa procedeze altfel. (Nu voi comenta parerea mea despre asta, este irelevanta acum)
B. este mama unui copil de 2 ani si un pic, care merge prima data la gradinita. Povestirea ei suna cam asa: In prima zi de gradinita l-am dus acolo, a inceput sa planga si sa spuna sa mergem acasa, mai ales ca erau si alti copii care plangeau in sala. A venit educatoarea, l-a luat in sala si a spus ca il calmeaza ea. A plans cam jumatate de ora, apoi educatoarea mi-a spus ca a reusit sa il linisteasca. Peste zi a mai plans de cateva ori dupa mine, dar educatoarea i-a distras atentia si a trecut. A doua zi a plans la fel de mult, dar educatoarea m-a sfatuit sa plec repede, sa nu prelungesc suferinta, pentru ca toti copiii plang la inceput si daca plec se obisnuieste mai usor. Am plecat, am aflat apoi ca a plans doar vreo 10 minute, apoi peste zi a mai intrebat de cateva ori de mine si a plans putin. Dar dupa vreo luna de mers la gradinita acum nu mai plange cat il duc, doar uneori mai insista si pare ca incepe sa planga, dar acum stiu ca daca plec educatoarele il linistesc imediat. Odata am stat pe hol sa ascult si chiar se opreste din plans dupa ce crede ca am plecat. Acum nu mai plange dupa mine in timpul zilei, doar mai intreaba uneori.
Povestirea este spusa tot pe un grup, impreuna cu incurajari pentru mamele aflate in situatii similare si cu convingerea ca plansul este normal in perioada de acomodare si ca solutia este sa il ignoram, pentru ca educatoarele stiu ce sa faca. Reactiile au fost predominant pozitive, au urmat alte povestiri similare si atitudinea generala era de acceptare si de sustinere a acestei metode. Acelasi grup, in mare aceleasi mame ca la prima povestire.
Iar acum va intreb pe voi: Nu sunt totusi trist de asemanatoare povestirile? Care este diferenta intre CIO si bebelusul lasat sa planga in pat pana se linisteste (sau mai bine spus se resemneaza) si acomodarea aceasta la gradinita si copilul lasat sa planga in sala de gradinita pana reuseste educatoarea sa il linisteasca?
Da, poate conteaza ca varsta la gradinita este ceva mai mare, dar cred ca mecanismul este acelasi. Iar desi metoda CIO este de atatea ori criticata pe internet, tot pe net veti gasi sute de articole despre cum plansul in perioada de acomodare trebuie tratat cu fermitate si cel mai bine despartirea se produce repede, pentru ca asa copilul se va obisnui singur si treptat acomodarea va fi deplina.
Oare? Copilul se obisnuieste sau se resemneaza? Oare acomodarea nu ar trebui sa fie una blanda si fireasca? Da, este incredibil de greu sa iti auzi copilul plangand si poate crezi ca este mai bine sa pleci asa cum te sfatuiesc unele educatoare, dar cand faci asta gandeste-te o clipa la bebelusul care plange singur in patut, cu manutele agitate, cautand bratele mamei, cu ochisorii inlacrimati dornici sa vada chipul drag al celei pe care o iubeste asa mult, cu corpul care se foieste permanent in asteptarea caldurii materne cu care este atat de obisnuit. Si daca te gandesti la acel bebelus si simti ca ai vrea sa il iei in brate, pentru ca ti se pare de neconceput sa fie lasat sa planga, poate vei decide sa te intorci din drum, sa intri in sala gradinitei si sa iti imbratisezi copilul. Poate vei sta putin mai mult pe holul gradinitei cu el, pana va intelege ca gradinita este un loc frumos, cu copii, unde va sta pentru cateva ore, dar apoi mama va veni sa il ia, pentru ca il iubeste asa mult. De multe ori copiii inteleg mai mult decat credem noi si ne pot surprinde in cele mai uimitoare moduri.
Nu vreau sa para ca judec pe cineva, nici nu mi-as permite asa ceva. Daca cineva care citeste aceste randuri este de acord cu CIO si cu adaptarea brusca la gradinita le respect parerea, la fel cum sper ca altii sa respecte parerea mea. Am scris doar pentru acele mame care poate se gandesc ca este ceva in neregula cu felul cum se face acomodarea in multe gradinite si cauta o motivatie pentru a schimba asta.
p.s. In timp ce scriam pe blog Bebe (care dormea pe patul nostru) s-a trezit si a inceput sa planga. Am mers la el, l-am luat in brate si el s-a linistit imediat. Am stat cu el pana a adormit, iar intre timp el tinea manuta pe pieptul meu si imi framanta pielea, ca sa fie sigur ca sunt acolo. Apoi a adormit si s-a intors pe partea lui de pat, linistit si dragalas. Sunt fericita sa stiu ca ii pot darui linistea asta. Sigur ar fi mai usor sa dorm toata noaptea, dar cred ca momentele astea sunt unice si bebelusul meu merita sa ii daruiesc liniste, protectie si dragoste. A adormit langa mine si m-am simtit norocoasa ca am ales sa dorm mereu cu el. Iar apoi m-am simtit inca o data norocoasa ca la gradinita nu trebuie niciodata sa il las sa planga.
Da..exact cum ai spus părerile sunt împărțite si situațiile diferite…tine si de cum explici copilului dar foarte mult de copil pana ajunge sa înțeleagă, daca nu se resemnează intre timp. Eu i-am explicat 6 luni de zile, de multe ori stăteam cu ea in usa clasei 10 minute, însă tot plângea cand dădeam sa ies pe usa. As fii luat-o cu mine, însă nu am inca un job care sa îmi permită acest lucru..plus ca am dat-o la 2 ani si 10 luni ca sa fie mai mare si sa înțeleagă altfel. Precizez ca stăteam la usa sa vad cat plânge si de obicei dura 3 minute, timp care părea 30. Seara o intrebam cum a fost la grădinița…frumos, mami..dar sa stii ca maine dimineata eu o sa plâng..asa era ea setată…pana într-o zi când nu a mai plâns..nu stiu daca i-am explicat altfel sau dabea atunci a inteles ea ca nu are de ce sa plângă. Nu vreau sa sperii pe nimeni…atât a durat la noi..sunt care nu au nici o problema..fiecare copil este unic in felul lui..metoda perfectă nu există..unii reacționează la Cio spre exemplu…altii nu…noi mamele suntem la fel de diferite fiecare ne crestem copii cum credem de cuviință. Si eu as vrea o metodă sa nu se mai trezească noaptea si de 3-4 ori..este asa de când am nascut-o si acum are 3 ani jumate…de data asta m-am resemnat eu si probabil pana nu va ajunge la o vârstă mult mai mare pentru a-mi spune exact motivele ca sa caut mai multe solutii si explicatii vom dormi la fel de zbuciumat …inca am răbdare si sper la noptile in care sa dorm cu ea 8 ore si nu4- 5 ore pe noapte.
Este bine ca ati reusit pana la urma cu gradinita, este tare greu si pentru noi ca mame, dar mai ales pentru ei, care sunt mici si nu inteleg bine de ce ii lasam acolo. Trebuie sa avem rabdare, sa explicam de zeci de ori acelasi lucru si sa speram ca vorbele noastre ii ajuta sa treaca mai usor peste aceasta schimbare.
Multa bafta cu scapatul de trezirile nocturne! Ce bine ar fi sa existe o solutie magica! Bebe al meu are abia un anisor, inca ne trezim des pentru laptic, imbratisari, mangaieri. Nu stiu cat va mai dura, dar deocamdata apelez din nou la rabdare si parca am inceput sa ma obisnuiesc cu noptile astea palpitante. 🙂
Raluca draga..nici eu nu judec pe nimeni, dar am opiniile mele si alea sunt CONTRA ambelor situatii descrise mai sus.
Andrei nu adoarme nici acum singur. N-a adormit niciodata singur. L-am adormit la san cat il alaptam. L-am adormit pe un scaun balansoar, l-am adormit in nshpe moduri..pana la momentul la care am ajuns la ce fel este azi: stau langa el, citim 1-2 carti, stingem lumina si..gata. (nu, nu instant!). Stau langa el in pat pana adoarme. Sunt seri in care -obosita fiind , ori ora fiind mai inaintata- raman si dorm cu el. Si atunci am parte de nopti in care nu se trezeste deloc. Am nopti in care ma mut de langa el dupa ce-l adorm…si se mai trezeste abia dimineata, la 8. Sau (tot mai rare) nopti in care ma mut, iar el vine dupa mine pe la 4-5am si ma ia inapoi la el in pat:)) NU MA DERANJEAZA. Stiu ca va veni o vreme cand ma va goni el din pat:)), toate vin la timpul lor..nu ma deranjeaza deloc ba chiar ma incanta aceasta perioada care stiu ca nu se va mai intoarce niciodata! Sa mi se ghemuiasca in brate la culcare, sa ma ia de nu stiu cate ori de gat si sa-mi spuna "te iubesc mult, mami!! si sa ma pupe..sa-l pup, sa-l iau in brate, sa ascult ce mai are de povestit de peste zi (mereu seara are multe..multe de spus..)sa ii ascult respiratia de copil adormit si sa-l mai aud (cateodata) razand sau vorbind in somn:)) N-as pierde asta pentru nimic in lume!! JUR! Asa cum n-as pierde nici trezirile gen..uite, azi dimineata, mi-a atins obrazul cu degtele apoi a venit si m-a pupat si mi-a zis "ding-ding..sunt un cloptel..a venit vlemea sa ne tlezim:))"
Fiecare isi face alegerile asa cum doreste. Nu condam pe cine alege altfel, dar eu..daca ar fi s-o iau de la capat, as alege la fel.
Nu, nici la gradi nu-l pot lasa plangand. Motivul pt care nu-l ducem inca este ca el inca nu accepta ideea. Si stiu ca daca l-as duce acum ar plange maxim si NU VREAU. O voi face NU IN RITMUL MEU, CI IN RITMUL LUI. Si pt asta am nevoie de zile de concediu, ca sa stau cu el acolo..sa-i dau timp..nu sa fug in masina ca sa nu intarzila munca. Concediu pe 2014 nu mai am…asa ca fiul meu va merge la gradi la anu' :))
Pff..ce mult am scris:))
Cu adormitul nici eu nu ma grabesc sa schimb ceva. Il adormim eu sau Tati, doarme cu noi in pat, se trezeste de destul de multe ori, dar este aproape si este bine asa.
Noi a trebuit sa incepem cresa, dar am avut norocul de a se adapta imediat. Am putut sta cu el in primele saptamani si asta a contat enorm. Dar acomodarea depinde oricum de fiecare copil, de felul cum inteleg ei integrarea in colectivitate si separarea de parinti. Cu siguranta va fi o provocare la anul cand il veti da pe Andrei la gradi, dar daca veti face totul in ritmului sigur va intelege si veti trece cu bine peste etapa asta.
Sa ai o saptamana frumoasa, draga Vio!
deci of. eu cred ca e si foarte mult ce se intampla in gradinita. in bucuresti, mi-a bocit. mult, cand gradinita era horror, asta a durat 3 zile si dusa am fost cu tot cu el, f putin, cand gradinita a fost decenta. deloc-deloc, cateva luni mai tarziu, in gradinita din olanda. si tot deloc la scoala (care incepe la 4 ani) tot in olanda. ce a mentionat el, repetat, e ca: 'mami, miss ne ia in brate cand plangem, DE FIECARE DATA, mami"… daca as mai face un copil, sau daca as mai da timpul inapoi, eu as sta acasa punct pana cand copilul ar fi pregatit pentru. indiferent ca asta ar insemna 2-3 ani sau 15, zau
Eu cred ca oamenii de la gradinita fac diferenta intre o integrare reusita si una cu multe lacrimi. Pe langa reticenta fireasca a copilului fata de gradinita de mult eori se adauga o reticenta indusa de personalul de la gradinita care nu stie sa gestioneze situatia.
La noi la cresa a contat enorm educatoarea, pentru ca este blanda, pentru ca mereu il tine in brate cand vrea, pentru ca este acolo de fiecare data cand plange. Iar din dragostea lui pentru educatoare am inteles ca ea a facut ca acomodarea noastra sa mearga asa bine. Copii simt bine oamenii, iar o educatoare cu inima deschisa si afectuoasa sigur poate cuceri orice copil. Din pacate vedem tot mai rar oameni asa in gradinitele noastre.
M-ai surprins cu informatia despre scoala din Olanda, eu credeam ca noi suntem precoce cu scoala de la 6 ani. 🙂
Activitatea mea de zi cu zi este intr-un domeniu in care implica (conex) si acest domeniu, al cresterii copilului, eu insami fiind mama a unei fetite de 2 ani iar in acest moment ma pregatesc de intrarea ei in colectivitate (pregatire care o sa dureze aprox 6 luni). Opinia mea nu este una subiectiva ci una obiectiva: copilul TREBUIE pregatit pt intrarea in colectivitate (dar nu asa povestidu-i 2 zile despre asta si apoi dus direct la gradinita). Dus in colectivitati unde sta si mama cu el si repetat asta, apoi se ajunge in stadiul in care mama poate lipsi de acolo 10- 15 min, apoi o ora, apoi treptat ajunge in stadiul in care mama poate lipsi, el stiind ca ea sigur se va intoarce.
Acum, exista ideea de rezervor emotional al copilului, care daca este "plin" copilul are si siguranta ca lucrurile sunt in regula (mama chiar daca nu e sigur se va intoarce, deci pot sta linistit). Plansul isteric de multe ori vine din teama de abadon, din nesiguranta lui in raport cu mama (mai ales daca a mai fost mintit pana atunci de catre mama) sau chiar din faptul ca el nu este pregatit pt aceasta etapa. Dar plecatul direct si lasatul sa planga "pana-i trece", nu este in regula deloc!!!
In lipsa informatiilor despre stadiul de dezvoltare a copilului (mai exact a creierului) la varsta respectiva, de ce ei reactioneaza intr-un anume fel si cum percepe/simte situatia respectiva, nu prea cunoaste lumea, iar mamele ajug sa aplice tot felul de sfaturi dubioase, dupa ureche si de la altii care au facut la fel! 🙁
nu e chiar asa, depinde f mult de copil si de capacitatea lui de intelegere. a presupune ca un copil care plange cand e lasat la gradinita=mama care l-a mintit sau mai stiu eu ce jigneste si e dovada de ingustime. daca tu lucrezi cu copiii nu inseamna ca esti atotcunoscatoare sau mai educata/informata decat unele mame. decat multe, da. lasatul sa planga pana-i trece pe mine ma infioara, copilul ala efectiv se resemneaza, nu 'ii trece'… mie imi venea sa le strang de gat pe educatoare ca nu m-au sunat cand a plans dupa mine, desi le spusesem ca daca plange neconsolat mai mult de 5 minute sa ma cheme, ca ajung in 10 minute… si el, la 2 ani jumatate mi-a reprosat ca m-a chemat si n-am venit…
Andreea, ai dreptate ca pregatirea este esentiala. dar ce ne facem cu majoritatea gradinitelor care nu accepta participarea parintelui in etapa de acomodare? In general regula este "lasati-l cu noi ca ne descurcam". Mamele sunt lasate pe hol, copilul este luat in pline tipete de acolo si apoi ingrijitoarele spun cu un ton de cunoascatoare ca "s-a linistit imediat" si "mai rau ii faceti daca mai stati".
Cred insa ca un rol important il are atitudinea mamei fata de gradinita. Daca mama este reticenta copilul simte si preia aceasta stare. De asta cred ca si mamele trebuie sa se pregateasca pentru gradinita. Pentru mine recunosc ca a fost tare greu sa stiu ca incepe cresa si va sta cu altcineva cateva ore cat voi fi la serviciu.
Si cred ca de departe cele mai daunatoare lucruri sunt sfaturile astea de la educatoare sau de la alti parinti, convinsi ca metoda plansului are rezultate, care duc mai departe aceasta "traditie" de a lasa copilul la gradinita fara a mai tine cont de sentimentele lui.