De cand incepe diversificarea se contureaza treptat doua categorii de mame: cele care se lauda cu bebeslusi mancaciosi si povestesc mandre fiecare nou fel de mancare mancat cu spor de cei mici si cele care se “lupta” cu bebelusi mai pretentiosi la mancare, pentru care fiecare masa completa este o realizare care merita sarbatorita.
Iar apoi apare acel flux abundent de sfaturi de la mamele din prima categorie catre cele din a doua categorie, care uneori se intreaba ce ar putea face mai mult, mai bine, mai altfel. Asa apar tot felul de metode de “pacalit” copilul ca sa manance, retete mult laudate, tehnici de a mai adauga cateva lingurite suplimentare de mancare in meniu.
Eu m-am ghidat mereu dupa o serie de recomandari pe care cred ca le aveam instinctiv in gandire, dar care mi-au fost confirmate apoi de cateva carti care abordau tema mesei bebelusilor si pe care le-am aplicat aproape de la inceput. Spun ca “aproape” de la inceput, pentru ca recunosc ca primele saptamani de diversificare au fost o sursa de stres mare pentru mine si atunci chiar ma stresam ca nu fac ceva bine, in ciuda instinctului care imi spunea sa am rabdare.
Iata pe scurt regulile pe care le-am aplicat noi.
– Nu am indopat niciodata copilul cu mancare. Ii prezint mancarea, incerc sa il conving sa o guste, dar atat. Daca el nu vrea sa manance nu ii indes mancarea in gura, nu il alerg cu lingurita prin casa. Mi se pare ca un astfel de comportament ii transmite copilului mesajul ca mancatul este o obligatie si deci nu o placere, asa cum ar trebui sa fie. De obicei cand refuza o mancare ii mai ofer o alternativa, daca o refuza si pe aceasta cel mai probabil nu ii este foame si nu mai insist cu nimic. La urmatoarea masa cu siguranta va compensa. Singura exceptie este micul dejun de dinainte de cresa, cand recunosc ca ii ofer mai multe alternative ca sa fiu sigura ca mananca bine, pentru ca stiu ca la cresa nu va mai primi altceva pana la pranz si vreau sa ma asigur ca are burtica plina.
– Nu am folosit joculete, cantecele si orice alte metode de distragere a atentiei in timpul mesei. Se leaga oarecum de prima regula, pentru ca nu incerc sa il conving sa manance, este alegerea lui daca mananca ce i-am oferit. recunosc ca in prima luna de diversificare eram tentat sa fac tot felul de joculete, dar asta doar a sporit stresul pentru amandoi si nici nu am obtinut vreun efect considerabil de imbunatire a cantitatii mancate. Ma bucur ca am renuntat la asta.
– Bogdan mananca in acelasi timp cu noi de obicei. Adica la micul dejun si la cina mancam de obicei toti trei, iar la pranz mananca la cresa cu toti colegii lui de grupa. Am observat ca faptul ca ne vede pe noi mancand ii creste pofta si curiozitatea de a incerca mancaruri noi. De asemenea il ajuta sa inceapa sa manance tot mai mult singur, fie cu mana direct din farfuria lui, fie uneori cu lingurita, dar aici mai avem destul de invatat.
– Murdaria nu ma sperie, mi se pare ceva normal la masa unui copil. Nu am incercat niciodata sa evit murdaria. Il las sa isi bage manutele in mancare, sa simta texturile, sa duca singur lingurita la gura, chiar daca jumatate din mancare ajunge pe jos. Masa este in acest fel o placere pentru el, o modalitate de adescoperi mereu ceva nou. Se bucura cand descopera o mancare diferita si este mandru de el cand reuseste sa manance singur, iar eu ma bucur alaturi de el, chiar daca apoi trebuie curatata toata bucataria.

Cam astea sunt pe scurt regulile noastre la masa. Pentru noi au functionat bine si Bogdan este incantat sa manance o multime de feluri de mancare.
Dar acum urmeaza acel “secret” pe care mamele copiilor mancaciosi il spun prea rar: sa ai un copil mancacios este un noroc, doar atat. Intr-adevar sunt mame care reusesc sa isi faca bebelusii sa considere masa o obligatie neplacuta prin tot felul de tehnici de a pacali, a obliga, a indesa copilul cu orice pret. Aici este vina lor, poate daca ar schimba asta ar avea copii mai dornici sa manance.
Dar sunt multe alte mame care aplica aceste reguli, care gatesc de zeci de ori mai bine decat mine (aici nici nu este greu, pentru ca eu sunt cam nepriceputa la gatit), care au rabdare si care totusi au copii care nu sunt asa incantati sa manance. Si adevarul este ca sfaturile nu prea ajuta aici, pentru ca ele nu gresesc cu nimic. Copiii sunt diferiti, unii vor manca de mici cu pofta, altii vor fi mai mofturosi. Unii incep ca bebelusi mancaciosi si undeva in timp devin copii pretentiosi la mancare, altii tocmai invers.
Asa ca noi, cele care avem bebelusi mancaciosi, nu putem decat sa fim recunoscatoare pentru acest noroc. Nu suntem mai pricepute sau mai bune, suntem doar mai norocoase. Iar ele, mamele care au copii care mananca mai putin, poate nu ar trebui bombardate mereu cu sfaturile noastre, ca “stim noi” o metoda, o reteta, o solutie minune. Poate ar trebui doar sa recunoastem ca nu este meritul nostru, ca poate copiii nostri mananca pentru ca asta este firea lor, nu pentru ca am fi reusit noi sa descoperim vreun secret al meselor fericite.
De fapt eu am un mic secret: alaptatul. Asta ma ajuta in perioadele (rare) in care Bogdan nu vrea sa manance. Gandul ca il pot alapta oricand, ca are substantele nutritive care sa il tina satul si bucuros, este o mare liniste. Am avut o perioada de sarbatori cand bebe era bolnav si nu a vrut sa manance mai nimic timp de o saptamana, abia daca a gustat cate ceva la fiecare masa. dar faptul ca il alaptez ne-a salvat, a baut lapticul meu oricand a vrut si am avut incredere in instinctul lui, stiam ca va manca iarasi cand se va simti mai bine. Cred ca asta ar fi sfatul meu pentru toate mamele cu bebelusi mai mofturosi: sa nu renunte la alaptat, pentru ca pe langa toate celelalte beneficii laptele este un aliment pe care nu cred ca il refuza nici un bebelus, este absolut delicios pentru ei. In rest sunt sigura ca nu exista secrete, ca nu exista mame mai pricepute decat altele, ci doar mame mai norocoase cu bebelusi cu pofta de mancare mai mare.

4 thoughts on “Ce nu (prea) spun mamele cu copii mancaciosi

  • 16/01/2015 at 11:18 am
    Permalink

    principii sanatoase, Raluca draga! atât tu, cât si Bogdan, suteti fericiti ca situatia este asa cum o descrii.
    Am avut o prietena (am fost împreuna in echipa de volei, de la 12 ani la 25 de ani) care mergea cu fetita în parc sa îi dea de mâncare, o îndopa folosind orice moment de distragere a atentiei si tare mila mi-a fost de amândoua! Insa stiu ca ea- mama, suferea de hiporexie si slabanoaga a fost toata viata si a suferit mult. Cu siguranta îi era teama ca fetita ei sa nu-i mosteneasca starea patologica… Nu mai stiu nimic e ele… Uite cum subiectul postarii tale m-a adus în stare de melancolie. Tare dor mi-e de vremurile de cantonamente 🙂 Au trecut peste 25 de ani!
    te pup. Un start bun în weekend!

    Reply
    • 19/01/2015 at 12:24 pm
      Permalink

      Ma bucur ca am aflat inca un lucru nou despre tine, ca ai jucat volei atata timp. Cred ca acesta este unul din "secretele" pentru care ai un corp asa armonios. Cu siguranta sportul facut cu regularitate isi pune amprenta pe intreaga viata si se simt beneficiile pe termen lung.

      Reply
  • 17/01/2015 at 10:39 am
    Permalink

    Draga Raluca,
    A picat la tanc articolul tau. Peste o luna jumate incepem diversificarea si deja am inceput sa citesc articole despre acest subiect.
    Nu ti-am mai scris de multa vreme pentru ca bebe s-a grabit sa vina la 33 de saptamani, adica pe 13 septembrie. De fapt am facut o preeclapsie severa, in 2 saptamani am pus pe mine 16 kg (erau de fapt 16 litri de apa) de care am scapat rapid, dupa nastere.
    Apoi a fost perioada de acomodare cu puiul, dedicarea totala a timpului bebelusului si acum, pot sa spun ca, in sfarsit, am putin timp si pentru mine.
    Promit ca o sa citesc fiecare postare pe care am ratat-o.
    Sper ca tu si Bogdan sunteti bine!

    Week-end placut!
    Claudia

    Reply
    • 19/01/2015 at 12:27 pm
      Permalink

      Draga Claudia, ma bucur mult ca ai revenit. 🙂 Felicitari pentru bebe, sa fie sanatos si sa te bucuri de el! Sper ca acum sunteti bine amandoi si ca te acomodezi cu noua postura, de mamica.
      Mie mi-a fost greu la inceput sa ma obisnuiesc cu lipsa de timp pentru mine, cu faptul ca este cineva mereu dependent de mine, dar acum m-am acomodat si privesc doar partea frumoasa a lucrurilor. 🙂
      Sper sa scrii pe blog despre bebe, as citi cu mare drag! Te imbratisez!

      Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: