Despre vina, rusine si vulnerabilitate cu Otilia Mantelers si Gaspar Gyorgy

Am vrut mult sa scriu despre conferinta de ieri cat sunt inca sub emotia evenimentului, pentru ca simt ca imi doresc sa impartasesc macar o particica din tot ce mi-au transmis mie Otilia si Gaspar in dimineata de sambata. A fost un eveniment frumos, plin de conectare si de o energie incredibila. Am avut mari asteptari de la aceasta conferinta si totul a fost exact asa cum imi doream: intens, cu multe teme de gandire si cu o abordare personala a unor teme dificile cum sunt vina, rusinea si vulnerabilitatea.

Pe parcursul evenimentului am notat multe dintre lucrurile pe care le spuneau cei doi vorbitori si le las aici exact asa cum le-am scris atunci, cu speranta ca informatiile vor fi o tema de gandire si pentru voi, asa cum au fost pentru cei aflati in sala de cinema de la Movieplex. (Paragrafele cu scris inclinat sunt reproduceri exacte ale mesajelor din timpul conferintei, restul sunt formulate de mine pe baza a ceea ce am aflat acolo. Textul nu are neaparat o structura unitara, ci mai mult sub forma de notite, dar veti vedea ca surprinde multe informatii pretioase despre emotiile noastre, cum le putem gestiona si cat de importanta este puterea relatiilor.)

Conferinta a inceput cu un mesaj video din partea Monicai McGoldrick, din care am retinut doua aspecte esentiale: “Copiii au nevoie sa invete sa se accepte asa cum sunt, chiar si atunci cand ceilalti nu ii vor accepta.” si “Copiii au nevoie sa fie apreciati pentru ceea ce sunt, nu pentru cum se comporta.”.

Conectarea este sensul vietii. Suntem configurati biologic pentru a ne conecta la ceilalti.

Rusinea este un sentiment care apare pentru ca ni-l induce altcineva, iar inca din copilarie invatam sa ne reprimam nevoile noastre ca sa nu pierdem dragostea.

Pentru un copil mic si dependent de parinti rusinea este o amenintare pentru supravietuire. Cercetarile ne  subliniaza ca parentajul este un predictor important al modului in care copiii vor raspunde la emotiile de rusine si vina.

Rusinea este teama de a nu fi iubiti si respinsi. Este un sentiment incredibil de dureros si convingerea ca avem un defect profund care ne face nedemni sa fim pretuiti si sa ne integram in comunitate.

Rusinea noastra se hraneste atunci cand este ascunsa, din acest motiv este esential sa reusim sa o verbalizam pentru a-i diminua puterea. Rusinea devine o trauma pentru noi atunci cand o tinem ascunsa, cand alegem sa nu vorbim cu nimeni despre ea si cand ajungem sa ne criticam singuri in urma lucrurilor care ne-au rusinat.

Paradoxul este ca atunci cand incercam mai mult sa ascundem emotiile, vom avea un comportament care ne va arata aceste emotii. Gandurile pe care le asociem emotiei de rusina ne paralizeaza: ajungem sa ne consideram rai si sa credem ca avem un defect. De asemenea rusinea corodeaza relatiile dintre noi si ceilalti.

Rusinea atrage o serie de alte emotii negative: suntem furiosi pe noi, suntem dezamagiti de ce am facut si suntem tristi ca ni s-a intamplat asta. Pe de alta parte, ea vine insotita si de o serie de etichetari pe care cu greu reusim apoi sa le mai scoatem din gandurile noastre.

Rusinea si frica merg mana in mana: ne temem ca oamenii nu o sa ne mai placa daca vor descoperi adevarul despre noi, despre trecutul nostru, despre convingerile noastre, dificultatile prin care trecem.

In relatia cu copiii nostri avem tendinta de a folosi rusinea ca un instrument de modelare comportamentala, adica incercam sa ii rusinam pe copii ca sa ii determinam sa se comporte asa cum ne dorim. Sunt 3 mari moduri prin care aducem rusinea in viata copiilor nostri: ii rusinam prin diferite afirmatii la adresa lor (“imi este rusine cu tine”, “m-ai facut de rusine”), ne exprimam dezamagirea fata de comportamentul copilului (“m-ai dezamagit”, “sunt dezamagit de tine”) si ii criticam (critica este una dintre cele mai puternice forme de a rusina pe cineva).

Este important sa stim ca nu este o rusine sa ne exprimam vulnerabilitatea. Este important sa punem emotia in cuvinte, pentru ca tacerea nu face decat sa aduca o rana emotionala in interiorul nostru.

Rusinea este o  emotie care se naste intre oameni si se imblanzeste cu puterea relatiilor.

Otilia ne-a vorbit despre cum este perceputa rusinea de femei: Feminitatea “trebuie” sa fie despre: a fi draguta, a avea un corp perfect, a exprima modestie, a avea perfect grija de copii, a investi intr-o relatie romantica. Adica a ramane mici, dragute si cat mai obediente, orice altceva este rusinos.

Se pare ca femeile sunt cel mai sensibile atunci cand sunt rusinate pe tema frumusetii si a calitatii de a fi mama.

Tinand seama de asta este important ca in relatia cu copilul nostru sa nu emitem judecati despre corpul lui, chiar daca din perspectiva noastra comentariile sunt cu un ton iubitor.

Ca femei suntem obisnuite sa ne reprimam furia, pentru ca am fost invatate ca trebuie sa fim blande si supuse. Trebuie insa ca noi sa avem curajul sa ne regasim puterea, sa fim complete si sa rescriem definitia data feminitatii.

Sectiunea dedicata felului cum percep barbatii rusinea a fost inceputa cu un mesaj video de la Michael Thompson, car ea explicat ca baietii au o sensibilitate mai ridicata la rusine, pe care o resimt ca un sentiment de inadecvare. Inceand cu varsta de 3-4 ani baietii stiu deja ca “trebuie” competenti si puternici, iar rusinea este dusmanul lor pe drumul spre reusita. Barbatii nu vor sa para slabi, iar multe din comportamentele de bravada sunt de fapt ascunderi ale rusinii.

In continuare Gaspar a explicat mai pe larg cum arata rusinea din perspectiva unui barbat: Rusinea ne transmite zgomotos mesajul ca “nu suntem suficient de buni”, iar barbatii traiesc asta cand se confrunta cu un esec. Pentru barbati conteaza mult sa nu se confrunte cu esecul profesional. Atunci cand au un esec in acest plan mintea lor incepe sa ii critice si sa amplifice sentimentele negative. Un alt tip de rusine puternica pentru barbati este resimtita atunci cand barbatul are un esec in legatura cu familia, de exemplu dupa un divort. In general barbatii se rusineaza cand par slabi si vulnerabili.

In partea a doua a conferintei s-a discutat despre vulnerabilitate si importanta acestei. Pentru a face diferenta intre vina sirusine este important sa stim ca vina face referire la comportamentele noastre (credem ca nu am facut ceva bine), iar pe de alta parte rusinea ne face sa ne simtim nevalorosi (credem ca nu suntem buni).

Desi in ultimul timp se promoveaza tot mai mult vulnerabilitatea, se pare ca multi dintre noi nu suntem inca pregatiti sa o suportam, mai ales in cazul barbatilor. Vulnerabilitatea ne permite sa crestem rezistenta la rusine, dar trebuie sa vorbim despre cene rusineaza si sa permitem unor oameni sa vada si partea noastra negativa.

Ce mi-a ramas in gand legat de vulnerabiliate si de felul in care ne crestem copiii este sa evitam sa facem doua greseli majore care ii impiedica pe copii sa isi exprime emotiile atat in copilarie, cat si ulterior la maturitate: sa nu incercam sa gasim vinovati (sa ne centram pe iubirea neconditionata oferita copiilor si pe solutiile necesare pentru a rezolva problemele) si sa nu le spunem copiilor ce ar trebui si mai ales ce nu ar trebui sa simta (prin formulari de tipul: trebuie sa fii puternic, nu trebuie sa iti fie teama, nu trebuie sa fii furios, nu este frumos sa te infurii, etc).

Lucrurile care ni s-au intamplat in copilarie ne marcheaza semnificativ dezvoltare aca adulti, mai ales in privinta gestionarii emotiilor. Daca nu acceptam momentele grele din copilarie nu facem decat sa le purtam cu noi mai departe, iar daca vrem sa ne vindecam ranile emotionale trebuie sa vorbim despre ele.

Rusinea este mama perfectiunii, iar vindecarea nu este confortabila. Nu ne putem trai viata fara sa-i dezamagim uneori pe cei din jur. Dupa fiecare cadere putem invata sa ne ridicam si sa ne descoperim curajul de a merge mai departe.

Cateva cuvinte ale lui Gaspar mi se par un bun ghid pentru orice parinte: Perfectionismul este contagios, le vom transmite asta si copiilor nostri. Din fericire insa si curajul este contagios. Trebuie doar sa alegem cu atentie ce vrem de fapt sa le transmitem copiilor, pentru ca asta vor putea cu ei si la maturitate.

Vulnerabilitatea este locul nasterii tuturor emotiilor si sentimentelor. Incertitudine + asumare de riscuri + expunere emotionala = vulnerabilitate (Brene Brown)

Vulnerabilitatea este sunetul adevarului si sentimentul curajului.

Partea cea mai trista la faptul ca suntem obisnuiti sa ne reprimam emotiile este ca atunci cand amortim emotiile, le amortim si pe cele bune, nu doar pe cele rele. Vulnerabilitatea este calea prin care putem exprima cu adevarat ce simti.

A treia parte a conferintei a fost despre puterea relatiilor si rolul acestora in vindecarea noastra. Relatiile reprezinta cea mai importanta resursa pentru a supravietui criticilor si cinismului zilelor noastre. Cu adevarat viu ma simt atunci cand sunt conectat la un alt suflet si dau dovada de curaj spunandu-mi povestea vietii indiferent de culoarea ei.

Un prim pas esential este sa alegem persoanele carora putem sa le spunem povestea vietii noastre. Nu trebuie sa ne aratam latura negativa tuturor celor din jurul nostru, ci trebuie sa selectam acele relatii in care putem fi cu adevarat autentici.

Empatia este cel mai eficient antidot impotriva rusinii si vinovatiei. A ne spune povestea inseamna a ne reapropia de noi insine si de cei iubiti noua. “Nu sunt ceea ce mi s-a intamplat. Sunt ceea ce aleg sa devin.” (C.G. Jung)

Un parinte autentic este un parinte care ii permite copilului sa greseasca si ii permite sa aiba propriile experiente chiar daca nu este neaparat de acord cu ele.

Cand traim o emotie de rusine avem impresia ca suntem singuri, este bine sa stim ca si altii au trecut prin asta. Aici ne pot ajuta enorm relatiile si marturisirile sincere ale celor din preajma noastra. Pretuirea de sine creste mult daca avem cativa oameni fata de care putem fi autentici.

Un moment emotionant din finalul conferintei a fost cel in care Otilia si Gaspar au facut un exercitiu de listening partnership, un instrument util in gestionarea rusinii si a emotiilor in general. Regulile esential in listening partnership sunt urmatoarele: nu trebuie sa dam un sfat, doar sa ascultam, iar interlocutorul va descoperi singur ce trebuie sa faca, nu judecam, pentru ca altfelinterlocutorul nu se va mai simti in siguranta, pastram confidentialitatea discutiei si incercam sa incurajam partenerul sa resimta emotia, pentru ca doar asa acesta se va puea vindeca.

Despre listening partnership a povestit pe larg Otilia aici, mi se pare o modalitate eficienta de procesare a emotiilor, cu toate ca este tare dificil la inceput sa ne aratam asa deschisi sufleteste si vulnerabili in fata unei alte persoane.

In incheiere va pot spune ca aceasta conferinta mi-a starnit multe emotii si mi-a oferit multe subiecte de gandire. Este o provocare sa ii ascult pe Gaspar si Otilia, pentru ca par a reusi mereu sa treaca de acea “bariera” a emotiilor si cumva ma fac sa ma simt vulnerabila in fata lor. Dar cum tot ei m-au invatat ca vulnerabilitatea este buna, ma bucur ca am avut parte de intalnirea asta, pe parcursul careia m-am simtit conectata cu ei si cumva am strans putere pentru lupta pe care o duc de ceva timp cu propriile emotii. Nupot decat sa le multumesc pentru felul cum au stiut sa construiasca evenimentul de sambata si sa sper ca mesajul lor va ajunge la cat mai multi oameni, iar aceste evenimente se vor repeta in cat mai multe orase din tara. Deja au planificat o conferinta la Cluj, sper sa urmeze si altele.

Despre cum a fost la conferinta puteti citi pe indelete in articolul Bogdanei, care a facut live blogging de acolo si a reusit sa surprinda cele mai importante momente ale evenimentului. Am preluat mai jos si postarea aparuta dupa conferinta pe pagina oficiala Puterea relatiilor, veti gasi si acolo multe informatii pretioase.

https://www.facebook.com/PutereaRelatiilor/posts/875056049244490