Scutecele fac parte din viata noastra deja de 23 de luni. In primele zile dupa nastere aveam emotii la schimbarea scutecului, acum mi se pare amuzant sa imi amintesc ce complicat parea sa manevrez bebelusul mititel pe masa de infasat. Apoi a urmat etapa rostogolitului, iar la fiecare schimbare de scutec aveam cel putin o rostogolire care imi schimba total “perspectiva” asupra pozitionarii scutecului. Insa de departe cea mai plina de provocari etapa a fost cea in care Bogdan mergea de-a busilea si era practic de neoprit. 🙂 Atunci am invatat ca un scutec se poate pune in orice pozitie, inclusiv cu un parinte care urmareste bebelusul prin toata casa, in timp ce el chicoteste incantat de agitatia starnita in jurul lui.

Deja cand am ajuns la etapa mersului in picioare eram o profesionista in scutecit, dar asta nu inseamna ca nu primeam noi “teste” la schimbat scutecul in cele mai amuzante (si uneori stresante) situatii. Treptat lucrurile s-au mai linistit, dar tot aveam parte de evadarile lui zambarete, atunci cand se vedea fara scutec si incepea sa alerge, curios sa observe reactia mea.

De ceva timp insa am inceput sa folosim scutecele Pufies. I-am spus lui Bogdan ca avem scutece noi si a fost bucuros sa le asezam in sertar, in timp ce imi arata modelul imprimat. Atunci a aparut ideea primului joc: sa aranjam scutecele in functie de model. A acceptat imediat provocarea si in scurt timp aveam sertarul plin, frumos aranjat. La fiecare schimbare il rog sa imi aduca el scutecul din sertar, iar el alege incantat modelul. De fapt alegerea este mai dificila, pentru ca se razgandeste si apoi aduce un alt imprimeu. Avem o mica prezentare a scutecelor, ii vorbesc putin despre modele si apoi se decide pentru unul dintre ele si il pune pe celalalt la loc.

Cum alegem scutecul din sertar, pas cu pas 🙂

Este tare incantat de noua joaca si asta il face sa ne anunte cand umple scutecul, bucuros ca poate alege din nou un model. Cred ca este primul pas spre a incepe sa folosim olita, desi momentan nici nu se gandeste sa renunte la scutecele cele colorate. Pentru mine este insa util sa stiu cand trebuie schimbat.

Bogdan s-a dovedit a fi priceput la testat scutece si a dat un verdict pozitiv pentru schimbare. Privind insa din perspectiva parintelui va impartasesc si parerile mele despre scutecele Pufies.

  • Imi place ca au multe imprimeuri vesele. In casa il imbrac doar in tricou si scutec si arata minunat asa.
Un moment de joaca, inainte sa apuc sa ii pun tricoul
  • Pielea este bine protejata, iar scutecele au putere buna de absorbtie.
  • Am incercat si servetelele umede Pufies cu aloe vera, au un miros placut si le-am folosit cu spor.
  • Cel mai mult m-a incantat ca am putut folosi scutecele ca prilej de joaca, pentru mine este tare important sa avem mereu o atmosfera jucausa in casa, chiar si la activitatile de rutina.

Pentru mamele care admira veselia scutecelor textile, dar care nu se incumeta sa le foloseasca, Pufies mi se par o buna alternativa, pentru ca imbina imprimeurile atractive cu comoditatea scutecelor de unica folosinta.

Pentru noi scutecele Pufies au fost un prilej ideal de joaca, iar faptul ca am parte de momente distractive, dar si de o absorbtie eficienta este mai mult decat multumitor. Daca credeti ca  bebelusilor vostri le-ar placea o scuteceala fashion, trebuie doar sa alegeti pachetul colorat de la Pufies si sa va lasati surprinsi de cele doua modele de imprimeuri.

p.s. Scutece Pufies la preturi bune gasiti pe site-ul Emag, aici.

Indiferent de activitate ne bucuram de scutecele colorate
Indiferent de activitate ne bucuram de scutecele colorate

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: