Romania m-a dezamagit de multe ori. De atat de multe ori incat m-am gandit deseori sa plec, pentru mine si mai ales pentru copilul meu. Dar tragedia de vineri noaptea mi-a adus acel sentiment teribil de neputinta si de constientizare a faptului ca traiesc intr-o tara care nu poate sa ne ofere mai mult.

Traim intr-o tara in care..

.. nimeni nu isi asuma responsabilitatea asigurarii unui minim de siguranta in locuri unde se strang sute de oameni in fiecare noapte de weekend. Proprietarii se gandesc la profit mai mult decat la oameni, autoritatile prefera sa inchida ochii si sa aprobe tacit o stare nefireasca a lucrurilor.

.. sistemul de urgenta este plin de oameni deosebiti, dar din pacate nu poate face fata unui eveniment de amploare si se pierde cumva in momentele acelea de panica in care este nevoie atat de multa de o reactive rapida si competenta.

.. spitalele din cel mai mare oras as tarii sunt date peste cap de 150 de raniti, iar asta nu ma face decat sa ma simt in nesiguranta si sa ma gandesc ca un eveniment nefericit cu multe victime ii va surprinde la fel de nepregatiti si de depasiti de situatie.

.. ne bazam pe solidaritate si o incurajam, cand de fapt salvarea oamenilor nu ar trebui sa depinda de reactia oamenilor de rand, ci de competenta autoritatilor.

.. desi platim cu totii contributii la asigurarile de sanatate in fiecare luna, in momentul unei tragedii spitalele se bazeaza pe donatii pentru a avea material sanitare de baza, cum ar fi pansamentele.

.. chiar si atunci cand oamenii vor sa faca bine si stau ore in sir la coada pentru a dona sange, autoritatile nu sunt in stare sa se organizeze si sa profite de aceasta implicare pentru a-si asigura resurse care sa salveze vieti.

.. centrele de donare prefera sa le spuna oamenilor sa nu mai vina sa doneze decat sa se organizeze mai bine si sa primeasca oricat de multi donator, in conditiile in care este binecunoscuta criza de sange prin care trec spitalele permanent.

.. unii oameni isi permit sa spuna vorbe grele intr-un moment in care ar trebui sa fie alaturi de ceilalti sau macar sa aiba bunul simt de a tacea.

.. exista inca persoane care cred ca oamenii care au murit sau au fost grav raniti intr-o astfel de tragedie isi meritau soarta doar pentru ca erau rockeri sau pentru ca se aflau la lansarea unui album cu care ei nu sunt de acord.

.. in timp ce niste parinti isi plang copiii si au parte de cele mai dureroase momente prin care poate trece cineva vreodata, altii au tupeul de a spune ca Dumnezeu a avut vreo legatura cu ce s-a intamplat acolo si ca de fapt este o pedeapsa meritata.

.. nu invatam lectii din greselile noastre. Suferim acum, suntem solidari, ne revoltam. Dar la fel de repede uitam si revenim la vietile noastre ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Din pacate am convingerea ca nimic nu se va schimba si ca peste cateva luni ne vom intoarce la nepasarea care a facut ca lucrurile sa ajunga aici.

Nu stim sa facem schimbari reale. Ne revoltam pe moment si atat. Pentru ca atat putem si asta este tara in care traim, oricat de mult am vrea sa speram ca va fi altfel. Eu nu mai cred in schimbari si cumva sunt sigura ca tara asta ma va dezamagi din nou.

Pentru toti cei care au judecat in zilele acestea si i-au acuzat pe cei din club ca nu trebuiau sa se afle acolo nu pot avea nici o replica. Pentru ca sincer este mai mult decat pot suporta intr-un astfel de moment. Poate ca ei se cred acum superiori si isi permit sa judece, pentru ca ei “nu sunt rockeri” si “nu isi pierd vremea prin cluburi”. Si nu le doresc vreodata sa ajunga sa inteleaga pe propria piele cat de mult gresesc. Nu le doresc vreodata sa afle cum este sa afli ca intr-o noapte aparent obisnuita de vineri viata copilului tau a fost curmata de un incendiu stupid. Nu le doresc sa traiasca vreodata disperarea de a cauta oameni dragi pe lista de raniti, cu teama ca ii vei gasi pe un pat de spital.

Este trist, mai mult decat pot cuprinde vreodata in cuvinte. Imi pare rau pentru toti cei care acum trec prin momente teribil de grele. Stiu ca este imposibil sa poti consola acum durerea lor, sper doar ca trecerea timpului sa alinte cumva toata suferinta din sufletele lor. 

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: