Uneori il privesc si ma intreb cum de incape atata dragoste si inocenta intr-un corp asa mic de copil. Mi-e drag sa il vad, sa il stiu langa mine, sa ma bucur de manutele lui care imi cuprind dragastos obrajii ca apoi sa ma pupe asa dragut cum numai el stie. Uneori ma gandesc cat de multe am invatat de la el, cat de mult a reusit sa ma schimbe de cand a aparut in viata noastra, cat de diferita sunt acum datorita lui.

Copiii ne invata lectii despre viata, despre dragoste, despre acceptare fara macar sa isi propuna asta. Este de ajuns sa ii observam cu iubire si curiozitate ca sa ne dam seama ca acesti omuleti minunati ne ofera atat de multe lectii pretioase.

Am invatat de la copilul meu sa iubesc din tot sufletul, sa daruiesc iubire cu inima deschisa, sa pretuiesc mai mult imbratisarile, pupicii si mangaierile. Am invatat sa iert fara sa tin suparare in mine, asa cum iarta el de fiecare data cand noi gresim cu ceva. Este de ajuns o imbratisare mare si un zambet sincer de copil ca sa stiu ca el a uitat orice suparare si asta mi se pare o lectie importanta despre cat de bine ne-ar face sa putem ierta asa, pe de-a intregul pe cei care ne gresesc.

Am invatat ca bucuria vine din lucrurile marunte, ca te poate incanta enorm un rasarit, un curcubeu, o pisica intalnita intamplator pe drum, ca nu ne trebuie mult ca sa fim fericiti, trebuie doar sa ne lasam cuceriti de tot ce este frumos in jurul nostru. Am inteles ca fericirea este mai aproape decat as fi crezut, este de ajuns sa ne dam timp ca sa ne bucuram de lucrurile care conteaza cu adevarat in viata.

Copilul meu m-a invatat sa traiesc clipa, sa uit de graba si sa ma bucur de prezent. El mi-a incetinit pasii, a dat vietii mele un alt ritm, a mai alungat o parte din agitatia de care eram inconjurata. Datorita lui am inteles ca viata nu este o goana dupa tot felul de obiective, ci o calatorie pe care merita sa o savurez pe indelete.

De la el am invatat sa lupt mai mult pentru ce imi doresc, sa nu renunt oricat de greu ar parea drumul pe care vreau sa il urmez, sa fiu dispusa sa incerc de zeci de ori ceva doar ca sa reusesc ce imi propun. Imi amintesc cu drag perioada cand invata sa mearga si cadea de sute de ori prin casa, dar nu renunta, se ridica si incerca din nou de fiecare data. Iar zambetul acela larg din momentul cand reusea sa faca macar un pas in plus ii dadea putere si entuziasm sa mearga mai departe. Si prinvindu-l am inteles ca la fel ar trebui sa fac si eu cu lucrurile pe care mi le propun, sa nu renunt la prima dificultate si sa caut forta de a merge mai departe cu incredere si bucurie.

De la copilul meu am invatat sa ii accept pe cei din jur asa cum sunt, fara sa incerc sa ii schimb, doar sa descopar lucrurile frumoase din fiecare om si sa ma bucur de ele. Copiii nu ne critica, nu vor sa ne schimbe, ci ne pretuiesc asa cum suntem, cu toate calitatile si defectele noastre. Iar asta mi se pare minunat, este poate cea mai intensa si sincera dovada a bunatatii lor si a capacitatii enorme de a-i iubi pe cei din jur, pe care parca le pierdem treptat pe masura ce devenim adulti.

Am invatat multe de la copilul meu si sunt sigura ca ma asteapta multe alte lectii pretioase, asa ca ma simt tare recunoscatoare ca am alaturi un omulet asa dragalas care sa ma inspire mereu sa fiu un om mai bun. Inainte sa fiu mama nu mi-as fi imaginat ca un copil imi poate aduce atat de multe, ca poate schimba felul in care privesc viata, ca imi poate rascoli sufletul in mii de feluri. Sunt norocoasa ca am sansa sa descopar in copilul meu atat de multe lucruri minunate, ca reuseste sa ma uimeasca mereu cu sufletul lui bun si iubitor si mai ales ca datorita lui lumea mea este mai frumoasa, mai blanda si mai plina de bucurie.

 

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: