De ce nu imi mint copilul, desi uneori mi-ar fi mai usor sa o fac
Copiii mici au incredere absoluta in noi, iar asta mi se pare o putere incredibila pe care o avem ca parinti, dar si o responsabilitate la fel de mare. Este alegerea noastra cum vrem sa folosim aceasta incredere a lor, pentru ca uneori pare usor sa ii pacalim sau sa ii mintim pentru a obtine ce vrem, dar pe termen lung cred ca este mai important sa cladim o relatie bazata pe sinceritate, pentru ca ei sa se poata increde mereu in noi.
Desigur ca este mai rapid sa folosim o minciuna si sa scapam de un moment dificil, dar oare merita cu adevarat? Din punctul meu de vedere minciunile si pacalelile distrug treptat relatia de incredere si in plus il fac pe copil sa se indoiasca de rationamentele lui logice.
Aud deseori in jurul meu tot felul de astfel de minciuni “nevinovate” si recunosc ca uneori lucrurile par mult mai usor de rezolvat asa, dar cred ca lucrurile care merg acum putin mai greu din cauza explicatiilor repetate au o valoare mult mai mare pe termen lung.
Am ales sa nu il mint niciodata pe Bogdan in legatura cu gradinita sau alte locuri unde ramane fara mine. Il anunt mereu unde mergem si ce va face acolo, ii spun de fiecare data cand plec si ii explic sincer cat va sta acolo. Nu ii spun niciodata ca vin imediat sa il iau daca nu este asa, nu ma furisez ca sa pot pleca mai repede, nu ii spun lucruri neadevarate despre locul unde va merge doar ca el sa fie mai dornic sa mearga acolo.
Uneori protesteaza cand afla ca mergem undeva unde va ramane fara mine, alteori sunt necesare minute in sir de explicatii, imbratisari si negocieri, alteori nimic nu functioneaza si planurile ni se cam dau peste cap, dar cred ca faptul ca stie mereu ce se va intampla si are incredere ca eu tin cont de parerea si sentimentele lui a creat o legatura puternica intre noi. El are certitudinea ca eu nu plec de langa el fara sa stie si sa fie de acord si ca ma intorc de fiecare data asa cum ii promit, iar eu am norocul de a avea parte de despartiri fara lacrimi si fara strangerea de inima pe care as simti-o daca ar trebui sa recurg la tot felul de pacaleli sau plecari pe furis.
Am ales sa nu folosesc micile minciuni “clasice” de tipul “bau-bau”, chiar daca ele par o rezolvare rapida a unor situatii in care eu pierd minute in sir cu explicatii. Dar cumva simt ca asta il face sa inteleaga mai multe lucruri si sa perceapa pericolele reale din anumite situatii in locul celor inventate de adulti pentru a-i speria pe cei mici. De exemplu intr-o seara Bogdan voia sa intram in magazinul de langa blocul nostru si eu stateam langa el explicandu-i ca avem deja o plasa de la alt magazin, ca nu mai trebuie sa cumparam nimic si ca as prefera sa mergem acasa, pentru ca imi este greu sa car tot ce aveam in mana. Langa noi s-a oprit o bunica impreuna cu nepotelul ei, care voia si el sa intre in magazin. Bunica tot incerca sa il convinga ca nu pot merge acolo, dar cu argumente de tipul “este bau bau acolo”, “ne cearta tanti vanzatoarea”, “vine domnul ala si te ia”. Pana la urma nepotul s-a lasat convins imediat si a plecat spre casa, in timp ce Bogdan statea nedumerit langa mine. A urmat o multime de intrebari: “”daca era bau-bau acolo de ce intrau alti oameni?”, “de ce il certa doamna vanzatoare pe baietel?”, “unde il lua domnul acela?”, iar eu am petrecut timp dublu acolo, nu doar pentru a-l convinge sa nu mergem la magazin, dar si pentru a explica tot ce a vrut sa spuna bunica. Mi-am dat seama ca faptul ca mereu i-am explicat cu argumente de ce trebuie sa facem sau sa nu facem un anumit lucru i-a dezvoltat o gandire logica, prin care incearca in orice situatie sa inteleaga motivele din spatele regulilor, interdictiilor sau rugamintilor. Desigur ca a durat mai mult asa si eu am stat zece minute in plus cu plasele pline in mana, dar am fost mandra de reactia lui si mi-am dat seama ca nu as vrea sa imi cresc altfel copilul, desi pe moment metoda bunicii parea mult mai eficienta.
Asa ca incerc sa nu folosesc niciodata minciuni atunci cand ii explic ceva. Pentru mine raspunsuri de genul “nu mergem in parc pentru ca este inchis”, “nu avem voie la cuptor pentru ca este bau-bau acolo”, “daca nu iti pui geaca pe tine vine doamna si ti-o ia” si multe altele similare nu sunt compatibile cu felul in care vreau sa imi cresc copilul. Nu cred in pacaleli si cu siguranta ele nu functioneaza pe termen lung. La un moment dat copiii nu vor mai avea acea incredere deplina in noi, vor incepe sa isi puna intrebari, sa caute singuri raspunsuri. Si imi doresc ca in acel moment Bogdan sa priveasca in urma si sa isi dea seama ca noi am fost sinceri cu el, ca nu l-am mintit nici cand poate ar fi fost mai simplu sa o facem si ca am pretuit mereu increderea pe care el o are in noi.
Uneori este greu sa ma tin departe de micile minciuni care par a fi firesti in relatia cu cei mici si uneori mi-as dori sa nu fie necesare explicatii pentru orice, dar cred ca peste ani timpul acesta de acum va conta enorm. Increderea pe care noi o oferim copiilor nostri si increderea pe care ei invata sa o aiba in noi atunci cand ii tratam cu sinceritate si respect sunt doua daruri pretioase pe care este atat de usor sa le facem celor mici, dar care cred cu tarie ca le vor modela frumos personalitatea si ii vor ajuta sa se simta mereu apreciati si protejati.
Voi cum procedati cu micile minciuni si pacaleli? Sunt curioasa sa aflu cum abordati voi problema asta, cu siguranta sunt multe alte tipuri de abordare diferite de a noastra!
La fel facem si noi. Mereu am preferat sa ii spun adevarul si sa ii explic de ce nu putem/nu trebuie face anumite lucruri. M-am intalnit recent cu o prietena care are un baietel de o seama cu Alex. L-a dus la oftalmolog si a fost nevoie sa ii puna atropina. Doctorita i-a spus ca urmeaza sa ii puna niste picaturi magice… Noroc ca prietena mea a intervenit si i-a spus celui mic ca nu va vedea bine pana a doua zi dupa picaturi. Cred ca s-ar fi speriat zdravan de picaturile “magice” altfel…
Am patit si noi ceva similar cu siropul “delicios” de Panadol, pe care Bogdan nu il suporta si pe care cineva incerca sa il prezinte ca fiind minunat! L-am lamurit imediat ca nu este cazul si dupa inca niste negocieri a acceptat sa il ia chiar si cu gustul acela neplacut. Mi se pare mult mai ok asa, oricum pacalelile astea ar tine doar o data, apoi clar nu ar mai avea incredere in noi.
Total de acord, ma uit cat de inradacinate sunt aceste minciuni nevinovate mai ales, pe care eu refuz sa le folosesc indiferent cat de nevinovate sunt, pentru ca ele tot minciuni sunt.
Stiu cat este de greu, dar stiu ca nu este imposibil. Dar eu cred ca merita straduinta noastra ca parinti,cand vedem rezultatele, in comportamentul copiilor nostri.
Exact asa simt si eu, ca merita si este cea mai potrivita alegere pentru noi! 🙂
La fel procedam si noi. Pt orice lucru exista argumente si explicatii. Nu exista “bau-bau”, “nenea doctor cu injectia”, “tiganul vine si te duce”, “batem coltul si podeaua ca te-ai lovit”, etc. A mea e inca micuta (16l), dar la fel ii explic. Uneori cu bunicii mai este de munca.
Vaaai, mi-ai adus aminte de clasicul “vine doctorul si iti face injectie”, mi se pare una dintre cele mai aiurea replici care li se spun copiilor! Apoi ne miram de ce sunt unii asa inspaimantati cand intra in cabinet..
Pe același principiu, eu niciodată nu mi-am mințit pacienții în cabinet, indiferent de vârsta acestora. Să-i vezi pe părinți ce fețe făceau, când ei îi ziceau copilului să stea cuminte, că n-o să-l doară nimic, iar eu îi spuneam ba da, o să te doară. Dar un pic și trece repede.
Foarte faina abordarea! Si eu ca pacient as prefera mereu sa mi se spuna sincer ce urmeaza, mi se pare o conditie de baza pentru a avea incredere in doctor!
Despre Mos Craciun ce abordare aveti?
In legatura cu Mos Craciun eu am o abordare moderata. In sensul in care nu spun ca nu exista, dar nici nu insist in nici un fel cu existenta lui. Adica niciodata nu ii spun sa fie “cuminte” ca sa vina Mosul, nici nu fac nici o conditionare intre comportamentul lui si cadouri, nici nu pun accentul pe venirea lui. Craciunul este o sarbatoare de care ne bucuram in familie, asta mi se pare cel mai important sa stie. 🙂 Stie de exemplu ca noi cumparam cadouri de Craciun pentru cei dragi, dar incerc sa pastrez si putina magie, mai ales ca acum este inca mic si cred ca sarbatorile au un farmec cu totul aparte.
Fetita mea are 6 luni asa ca momentan nu m-am confruntat cu situatiile descrise mai sus. Nu mi se pare corect sa ne pacalim copiii pentru ca noi avem pretentia de la ei sa fie sinceri. Inca nu stiu ce o sa fac in privinta lui Mos Craciun.
Cu Mos Craciun mi se pare o chestiune mai delicata si putin diferita, aici fiecare parinte stie mai bine ce i se potriveste ca abordare copilului lui.
Am mai folosit minciuni nevinovate, dar nu din categoria celor listate mai sus, cu bau-bau şi alte bălării. Însă te asigur că pe măsură ce va creşte Bogdan, o să ajungi şi la ele. N-o să meargă mereu cu logica şi explicaţiile, oricât ţi-ai dori, sau o să ajungi într-un punct în care o să fii atât de exasperată că o să clachezi şi o să trânteşti prima chestie care îţi vine în cap. Pe măsură ce copiii cresc, şi situaţiile devin mai complexe si îţi depăşesc capacităţile şi nervii, şi atunci o să iei prima soluţie aflată la îndemână.
Uf, imi inchipui ca este mult mai greu cu copii mai mari, clar atunci se duc altfel negocierile! Chiar sunt curioasa cum vor sta lucrurile peste cativa ani, acum inca pare totul relativ usor.