5 lucruri pe care le-am facut bine in primii 2 ani de mama (in ciuda parerilor celorlalti)

Recunosc ca inainte sa devin mama aveam o cu totul alta perspectiva asupra a ceea ce inseamna viata de parinte, asa ca am invatat treptat sa fiu mama abia dupa ce s-a nascut Bogdan si simt ca invat in continuare cu fiecare noua etapa prin care trecem.

Am ales sa ascult ce simt si sa fac lucrurile asa cum mi se pareau mie corecte, chiar daca de multe ori sfaturile celor din jur imi ofereau o alta perspectiva. Privind in urma la primii doi ani de cand sunt mama pot spune ca sunt fericita cu alegerile mele si cumva asta imi intareste increderea in mine si in capacitatea mea de a lua deciziile potrivite pentru copilul meu. Desigur am facut si greseli in tot timpul asta, dar acum as vrea sa scriu doar despre lucrurile pozitive, cu speranta ca in randurile mele se vor regasi si alte mame care au ales sa faca anumite alegeri in ciuda parerilor (mai mult sau mai putin avizate) ale celor din jur.

1. Mi-am crescut copilul cu blandete si dragoste. (in ciuda “temerilor” celor din jur ca el va ajunge un rasfatat si ca se va “invata” alintat)

Am simtit din primul moment ca vreau sa ii ofer copilului meu dragoste si rabdare, ca voi fi blanda cu el, ca voi face tot posibilul sa il inteleg si sa il fac sa se simta iubit mereu. Nu am crezut niciodata ca daca il tin in brate de fiecare data cand imi cere asta va deveni un rasfatat, chiar din contra am simtit ca va fi un copil sigur pe el care va fi convins ca parintii il iubesc.

Niciodata nu mi-am lasat copilul sa planga singur, incerc mereu sa imi gasesc timp sa il tin in brate, sa ne jucam, sa vorbim. Nu il ignor niciodata, incerc sa ii ascult dorintele si sa gasim impreuna modalitati de a rezolva nemultumirile. Desigur ca nu ii fac mereu pe plac, sunt multe situatii in care nu putem face cum vrea el, dar de fiecare data ii explic motivele si incerc sa il fac sa inteleaga explicatiile mele intr-un mod jucaus si bland. Nu cred in pedepse, nu sunt de acord cu bataia sub nici o forma (nici macar “doar o palmuta”), nu cred ca un copil trebuie “sa-ti stie de frica”. Cred cu tarie ca dragostea si timpul de calitate petrecut cu copilul sunt cele mai de pret daruri pe care le oferim celor mici si ca acestea vor fi recompensate cu fericirea copilului pe termen lung.

Poate ca multi inca vor critica modul bland de crestere a copilului, fara pedepse, constrangeri si convingeri invechite, dar simt ca peste ani voi fi fericita sa stiu ca i-am oferit dragostea mea intr-un mod neconditionat si autentic, asa cum simt eu ca este corect sa imi cresc copilul.

2. Am facut co-sleeping cu bebelusul meu din momentul in care am simtit ca el si-a dorit asta. (in ciuda recomandarilor de a-l lasa “sa se obisnuiasca” singur in patutul lui)

In primele luni Bogdan a dormit in patutul lui, iar eu dormeam langa el, pe un pat separat. Pe la 7 luni (nu mai stiu exact momentul) el a refuzat sa ma adoarma seara in patut si voia sa stea doar in bratele mele, sa ma simt aproape. Asa a ajuns in patul nostru si de atunci nu a mai plecat. 🙂

Nu sunt de acord cu bebelusii lasa sa planga, nu cred ca “se invata” in patul parintilor, cred doar ca isi doresc sa se simta in siguranta si apropierea mamei este singura care le poate da sentimentul acela minunat de dragoste si protectie pe care este normal sa si-l doreasca orice copil mic. Nu stiu cat timp va mai domi Bogdan in patul nostru, nici nu simt ca ar fi momentul sa se mute in camera lui. Deocamdata suntem bine asa, sunt sigura ca la un moment dat va veni momentul potrivit sa facem o schimbare, atunci cand si el se va simti pregatit pentru asta.

3. Mi-am alaptat copilul chiar si cand nu a mai fost un bebelus, pentru ca am certitudinea ca este cea mai buna alegere pentru el. (in ciuda tuturor sfaturilor de intarcare venite deseori de la cei din jur)

Inca il alaptez pe Bogdan, desi are 2 ani si 4 luni, este alegerea noastra si sunt sigura ca a fost cea mai buna decizie pentru amandoi. Au fost momente grele, m-am gandit uneori la intarcare, dar am simtit de fiecare data ca trebuie sa continuam. Acum alaptarile sunt mai rare, dar la fel de pline de dragoste. Sunt momentele noastre aparte de tandrete si chiar daca probabil peste cateva luni el va alege sa se autointarce, voi fi fericita ca am putut sa il alaptez atata timp cat si-a dorit.

Am scris pe larg aici cum este alaptarea unui toddler, sunt sigura ca toate mamele care au ales alaptarea prelungita inteleg sentimentele mele. 🙂

4. Am inclus copilul in toate activitatile noastre si am invatat sa ne traim viata in ritmul lui, dar fara a renunta la pasiunile noastre. (desi multi s-au indoit ca putem face asta)

Pentru ca bunicii lui Bogdan inca muncesc si nu au mult timp liber, mai tot timpul il petrecem in trei si am invatat sa ne adaptam la viata de familie in asa fel incat sa respectam dorinta lui Bogdan de a descoperi lumea in ritmul lui, dar in acelasi timp sa ne bucuram de lucrurile care ne plac. Cum cea mai mare pasiune a noastra este calatoritul, am schimbat putin stilul calatoriilor noastre, dar am continuat sa ne bucuram de plecarile noastre alaturi de copil, iar asta cred ca a fost una dintre cele mai bune alegeri. Noi facem in continuare ce ne place, iar Bogdan se bucura de fiecare noua plecare in care stie ca va vedea locuri noi si va putea sa se bucure de experiente inedite alaturi de noi.

Calatoritul este doar un exemplu, dar sunt si alte activitati in care am decis ca le putem adapta vietii de parinti ca sa nu fim nevoiti sa renuntam la lucrurile care ne plac. Sunt sigura ca Bogdan invata lucruri noi din toate activitatile pe care le face alaturi de noi.

Am auzit de multe ori pareri de genul “de ce va chinuiti sa calatoriti cu el, oricum nu isi va aminti nimic cand va fi mare?”, dar fiecare noua calatorie ma convinge ca merita sa ignoram parerile astea. Desigur ca Bogdan nu isi va aminti calatoriile asa cum si le aminteste un adult si nu va sti peste ani sa spuna ce locatii a vizitat, dar cu siguranta in sufletul lui va ramane bucuria de a descoperi locuri noi si de a petrece momente minunate alaturi de parintii lui. Iar pentru noi asta va fi tot ce va conta peste ani.

5. De mic i-am vorbit copilului cu respect si i-am povestit toate lucrurile care tineau de viata lui de copil. (chiar daca multi mi-au spus ca este mic si degeaba ii explic eu, pentru ca oricum nu intelege)

Imi amintesc cand Bogdan era bebelus si ne plimbam prin oras, in timp ce statea in manduca, iar eu ii povesteam despre toate lucrurile interesante de pe drum. Cand a inceput sa mearga la cresa, desi aveam doar 11 luni, ii vorbeam mereu pe drumul spre gradinita despre ce va urma sa faca acolo si il asiguram ca dupa serviciu voi veni sa il iau si vom merge acasa sa ne jucam. De fiecare data ii spuneam cam aceleasi cuvinte si sunt sigura ca treptat a inteles ce ii spuneam, pentru ca imi zambea si parea sa imi raspunda cu privirea.

Abia dupa ce a inceput sa vorbeasca, destul de tarziu, pe la 2 ani, mi-am dat seama cat de mult a contat tot ce i-am povestit. Atunci cand ne plimbam imi spune acum lucrurile pe care i le povesteam eu inca de cand era bebelus si de multe ori ma surpinde cu memoria lui, pentru ca imi spune lucruri pe care eu chiar uitasem ca i le-am povestit vreodata. Este uimitor cat de multe informatii pot intelege bebelusii fara ca macar sa ne dam seama. Pe langa lucrurile pe care le invata, mie mi s-a parut mereu important ca el sa imi auda vocea, sa stie ca pretuiesc timpul petrecut cu el si ca vreau sa ii impartasesc gandurile mele.

De multe ori lumea ma privea nedumerita pe strada cand ma vedea vorbind cu un bebelus care in mod evident nu imi putea raspunde, dar asta nu m-a descurajat niciodata, pentru ca eram fericita sa am alaturi cel mai dragalas partener de plimbare si mi se parea normal sa ii povestesc si lui cate ceva. 🙂

Mereu i-am vorbit copilului cu respect, l-am intrebat daca este de acord sa facem anumite lucruri (atunci cand erau lucrurile negociabile), l-am pregatit pentru evenimentele mai aparte din viata noastra, chiar si in timpul tantrumurilor am increcat de fiecare data sa mentin un ton calm si iubitor pentru ca el sa stie ca este inteles si ma are langa el si in momentele dificile.

---

Am scris toate astea pentru ca mi-am dorit sa las undeva o marturie ca atunci cand ne ascultam sentimentele de mama in ciuda parerilor diferite ale celor din jur avem toate sansele sa facem cele mai bune alegeri pentru copiii nostri. Este greu uneori sa ignoram pareri care vin din partea unor oameni apropiati, mai ales cand suntem mame pentru prima data si totul pare nou si de multe ori dificil, dar merita sa facem asta atunci cand simtim cu adevarat ca stim ce este mai bine pentru copilul nostru. Sentimentul acela ca am facut alegerea potrivita esta atat de minunat, incat parca toate “sfaturile” contrare nici nu mai conteaza. Uneori este de ajuns acea privire fericita a copilului care se simte iubit si pretuit ca sa stim ca am facut alegerile bune, in ciuda oricaror alte pareri.

Mi-as dori ca textul acesta sa ajunga la toate mamele care poate uneori au indoieli si se tem sa ia decizii pe care cei din jur nu le sustin. Daca va doriti sa dormiti in pat cu copilul, daca vreti sa alaptati desi copilul are deja 2 ani, daca simtiti ca vreti sa va cresteti copilul cu blandete si dragoste neconditionata, nu lasati pe nimeni sa va faca sa va indoiti de alegerile voastre. Meseria de mama inseamna ca avem puterea de a alege modul in care sa ne crestem copiii, sa nu lasam pe nimeni altcineva sa faca alegerea asta in locul nostru.

Voi de ce alegeri din primii ani de mama sunteti mandre? Ce decizii bune ati luat in ciuda parerilor contrare ale celor din jur?

---

[mc4wp_form id=”8407″]sursa foto: Canva