Totul a pornit acum vreo doua saptamani cand unei mame pe care o cunosc i s-a spus ca nu poate participa la un eveniment din cadrul celor organizate pentru Saptamana Mondiala a Alaptarii, pentru ca ea nu alapteaza. Chiar nu conteaza despre cine este vorba sau la ce eveniment ma refer, doar ca aceasta intamplare mi-a amintit de tot mai desele discriminari care apar intre mame din motive care ar trebui sa ne apropie, nu sa ne puna in tabere diferite.

Eu alaptez si stiu ca sunt norocoasa ca pot face asta, pentru ca nici mie nu mi-a fost deloc usor in primele saptamani. Admir mamele care alapteaza, imi place sa vad bebelusi pusi cu dragoste la san si sa le privesc bucuria din timpul mesei de laptic matern. Dar am destule prietene care nu au alaptat si care sunt mame la fel de bune precum cele care au alaptat.
Si eu am ceva impotriva mamelor care nu alapteaza din motive aberante, chiar recent auzeam pe cineva care nu vroia sa alapteze ca sa nu i se lase sanii si sa arate mai putin atragator. Dar majoritatea celor care nu au alaptat sunt din cu totul alta categorie. Sunt mame iubitoare care din motive diferite nu au putut sau nu au stiut la timpul potrivit ca pot alapta.
Citesc uneori discutiile de pe diferite grupuri si observ de multe ori o reactie exagerata atunci cand apare o mama care nu alapteaza, iar uneori pare ca este considerata cumva mai prejos decat celelalte, care “au reusit” sa faca asta. Celor care se cred superioare doar pentru ca au avut aceasta reusita le recomand sa incerce macar sa afle motivele pentru care o mama nu a alaptat si sa incerce sa isi dea seama ca probabil intr-un context similar ar fi putut face aceleasi greseli.
Zilele trecute la o conferinta o doctorita renumita spunea ca mamele care renunta la alaptare in primele saptamani sunt slabe si ca de fapt nici nu isi doreau sa alapteze. Chiar asa??? Nu neg ca snt femei care nu vor sa alapteze si cauta orice pretext ca sa aduca biberonul, dar oare trebuie repede sa le etichetam pe toate?
Oare s-a gandit doctorita ca poate felul in care unele dintre asistentele din maternitati sunt cele care le spun mamelor ca laptele lor nu este bun si ca le trebuie lapte praf? Este usor sa spui ca mama este vinovata, asa sistemul scapa de orice vina si totul cade pe umerii nostri. Da, suntem slabe si usor influentabile atunci, cand tocmai am nascut si avem in brate o faptura mica, pe care o iubim si care ne sperie putin, pentru ca ne este frica sa nu gresim. Iar atunci cand un doctor, uneori unii cu renume, vin cu tot felul de sfaturi in favoarea laptelui praf este usor sa cedezi. Iar daca ai ghinionul ca acasa sa te astepte vreo ruda binevoitoare care stie sigur ca “laptele tau nu este bun” si “bebelusul nu se satura”, probabilitatea de a renunta este foarte mare.
As recomanda oricand alaptarea, este cel mai minunat mod de hranire si de dragoste. Dar alaptatul nu trebuie sa fie un motiv de a crea diferente, de parca mamele care au un biberon in mana sunt mai putin mame doar pentru ca nu au sanii doldora de lapte. Nu vad rostul acelor intrebari retorice (“Vai, tu nu ai putut sa alaptezi?!”) si apoi privirea acea care combina un fel de compasiune si un aer de superioritate. La fel simteam si eu acum cateva luni la intrebari de tipul “Aaa, nu ai reusit sa nasti natural?!”, aparute dupa o cezariana facute din motive medicale. Da, chiar nu am “reusit” sa nasc natural, dar sunt la fel de femeie si de mama ca oricare alta.
Inainte de a deveni prea plini de noi pentru reusite de acest fel ar fi bine sa ne concentram pe reusitele cele adevarate, pe dragostea pe care o oferim copiilor nostri, pe timpul de calitate pe care il petrecem cu ei. Stiu ca de multe ori mamele care nu au alaptat sunt cele mai bune ambasadoare ale alaptarii, pentru ca ele stiu ca au pierdut ceva frumos si poate ca il pretuiesc mai mult decat unele dintre cele care au putut alapta.
Va doresc tuturor o saptamana a alaptarii sarbatorita asa cum trebuie, cu daruire si implicare.
articol in cadrul seriei dedicate Saptamanii Mondiale a Alaptarii

13 thoughts on “Daca nu alaptezi esti mai prejos decat noi

  • 02/08/2014 at 7:20 pm
    Permalink

    Bravo! Ma bucur ca cineva a avut timp sa scrie despre aceast lucru. Poate ar trebui organizata o conferinta a mamelor care nu AU PUTUT sa alapteze.

    Reply
    • 05/08/2014 at 6:29 pm
      Permalink

      Chiar ma gandeam la asta, ca ar fi bine ca la o conferinta despre alaptare sa fie invitate mame care nu au alaptat, cred ca toata lumea ar avea de invatat. Poate au facut greseli pe care le regreta, poate au primit sfaturi nepotrivite, poate au avut motive medicale care le-au impiedicat. Cred ca ar fi utila parerea lor si am putea vedea alaptarea si dintr-o alta perspectiva.

      Reply
  • 03/08/2014 at 4:44 am
    Permalink

    Felicitari pentru articol, pentru justetea cu care ai scris, parca auzeam un avocat la bara :-)!
    Dar, cu tot respectul, stii ceva? Eu am ajuns sa le inteleg chiar si pe mamele care nu alapteaza din motive aberante (ca li se lasa sanii, sau ca nu stiu ce), sau care aleg cezariana pentru ca le e frica, sau pentru ca n-au chef sa se perpeleasca in travaliu. Si asta, dupa doi copii alaptati, ambii nascuti natural. Le inteleg pentru ca, dupa mine, recunostinta de a fi purtat un copil 9 luni, de a-si fi asumat si acceptat schimbarile majore, fizice, dar, mai ales, presiunile psihologice, fricile si, in cele din urma, de a-si dedica viata ulterioara copilului sunt suficiente. Nasterea naturala e si ea buna pentru copil, alaptarea e benefica, dar, categoric, femeile au dreptul sa le fie frica de durere, de cicatrici, sa se teama ca vor fi mai putin femei cu sanii lasati si cu restul de burta care nu se va retrage.
    Oricat ne-ar tine ei de mana, insoti la cursurile Lamaze si asista la nastere, oricate scutece ar schimba apoi sotii nostri, ramanem singure sa purtam sarcina, sa ducem travaliul si nasterea, sa trecem prin ragade si nopti nedormite, sa ne temem ca nu suntem mame suficient :-).

    Reply
    • 05/08/2014 at 6:32 pm
      Permalink

      Ce frumos ai scris! Ai mare dreptate, sa stii. DIn pacate mamele simt toata presiunea, ele primesc toate criticile si pentru ceilalti sunt prea putin importante motivatiile pentru care ele fac anumite alegeri. Cred ca ar trebui sa ne preocupam mai putin de ce se asteapta de la noi si sa ne concentram mai mult pe ce ne dorim si ce ne face cu adevarat sa ne simtim implinite.

      Reply
  • 03/08/2014 at 6:05 pm
    Permalink

    Felicitari pentru cuvintele sincere care fac referire la sistemul aberant in care traim. Da, in loc sa cautam motive de "superioritate" si de separare, mai bine ne sustinem ca mame.
    Si eu le inteleg pe acelea care fug de nastere natural si sani lasati. Nu este vina lor. Traim intr-un sistem care trambiteaza sus si tare ca doar femeile de 90-60-90 sunt atragatoare, ca doar ele pot fi iubite de barbati. Nu e vina lor ca de la 10-11 ani au auzit ca trebuie sa arate super daca vor ca barbatul sa stea langa ele. Traim intr-o societate inoculata cu mii de frici.
    Adevarul este ca de multe ori fricile de orice fel ne conduc actiunile.
    Eu cred ca orice sprijin sincer pe care ni-l oferim este ceea ce ne face sa fim oameni.

    Reply
    • 05/08/2014 at 6:35 pm
      Permalink

      Mai grav mi se pareca pe langa sistemul plin de superficialitate in legatura cu aspectul fizic apar tot felul de persoane publice care arata impecabil la doua saptamani dupa ce au nascut, ca prin minune, iar apoi sustin ca asa este normal. Ca abdomenul revine imediat la forma initiala, ca sanii plini de lapte arata superb in orice rochie, ca putem arata minunat dupa nopti nedormite, etc.. Si asa presiunea devine si mai mare, ne acceptam corpul de dupa nastere mai greu si uneori ajungem sa credem ca este ceva in neregula cu noi.

      Reply
  • 05/08/2014 at 9:50 am
    Permalink

    Din pacate nu toate mamele reusesc sa alapteze,din motive diferite.Ceea ce este cel mai important, din punctul meu de vedere (de mama care inca alapteaza si care s-a chinuit la inceput) este sa faci tot ce tine de tine ca om sa alaptezi puiul pentru ca asa este mai bine pentru el. Este o normalitate ca mama sa simta ca prioritate bunastarea copilului si nu a ei sau a sotului ( ma refer aici la sani lasati pentru care in lumea in care traim exista totusi solutii reparatoare!)

    Reply
    • 05/08/2014 at 6:39 pm
      Permalink

      Cred ca fiecare mama isi doreste tot ce este mai bun pentru bebelusul ei, iar noi suntem tare norocoase ca la putem arata dragostea in acest mod unic pe care ni-l ofera alaptarea.
      Iti doresc multe momente frumoase cu puiul la san, sa traiti acea apropiere magica a alaptarii cat mai mult timp si sa va bucurati din plin! 🙂

      Reply
  • 07/08/2014 at 2:39 pm
    Permalink

    Intoarsa de prin vacanta nr 2:) te citesc si eu si-mi place ce citesc. Sunt printre cele norocoase, am alaptat de-am benganit:), dar..totodata sunt printre cele care au fost puse in situatia de-a fi gata sa renunte la alaptare. Cine m-a adus in starea respectiva? MEDICII! Doi: un neonatolog si un pediatru. Copilul avea reflux, dar asta nu au spus-o, diagnostic n-au pus, au "binevoit" doar sa-mi spuna ca laptele meu nu-i bun. (nu fix cu cuvintele astea, dar asta era idea) M-au pus sa-i dau Novolac (formula antiregurgitiva) I-am si dat, dar vomita in continuare… Pana n-am ajuns la un medic normal la cap, care i-a si pus diagnosticul de reflux, m-am simtit VINOVATA de problema copilului meu. Doua luni de cosmar, in care numai asta nu-mi trebuia, dupa ce ca eram cu un bebelus prematur in brate, care vomita NONSTOP (si nu exagerez cand spun non-stop, caci daca il tinam altfel decat pe vertical dadea afara tot ce supsese..)
    Dupa nshpe medici vazuti, am reusit sa nimerim si noi unul care i-a facut eco si i-a pus diagnostic…Am aflat si care erau solutiile. NU, nu intarcarea lui era Solutia, ci o anumita pozitionare, plus inca niste chestii (nu are sens sa intru in detalii)…si rabdare pana la diversificare….cand pb s-a reglat.
    Dar ma facusera cu nervii…si, da, asa de ..de cacao..cum m-am simtit lunile alea nu m-am simtit niciodata in viata mea!!!!
    Asa ca..daca doctorii/asistentele..etc-etc..ar binevoi sa ajute mamele….in mod real..nu sa le descurajeze, cred ca multe s-ar schimba.
    Nici eu nu acuz pe nimeni care nu alapteaza. INDIFERENT de motiv.
    Mai e o moda: sa privesti cu superioritate pe cineva daca tu ai alaptat pana la 3 ani si alta nu… Ai observat-o si pe asta??!:))Ca si asta e…brrr..tare nasoala..

    Reply
    • 14/08/2014 at 11:45 am
      Permalink

      Uf, ce poveste complicata. Slava Domnului ca ati ajuns la doctorul potrivit si a fost totul bine. Mi se pare incredibila lipsa de tact si de profesionalism cu care trateaza unii medici problemele pacientilor, uneori chiar iti vine sa iesi plangand din cabinet. Cred ca va mai trece mult pana ne vom bucura de respect si competenta prin toate clinicile.
      Te felicit ca ai reusit in ciuda tuturor greutatilor, iti trebuie multa putere sa treci prin asa ceva.
      Moda cu intarcatul "record" am observat-o si eu, parca ne intrecem sa ii alaptam tot mai mult ca sa avem cu ce ne lauda. Ca in orice alt lucru, si in alaptare este bun un anumit echilibru, dar uitam cam des de asta.

      Reply
  • 03/03/2015 at 7:57 pm
    Permalink

    Punctul pe i!Mi-a placut enorm ce ai spus in ultima parte,intr-adevar si acum dupa aproape doi ani inca imi imaginez ce simte o mama cand isi hraneste copilul la san,numai noi stim ce am pierdut,am nascut prin cezarina din motive medicale serioase,de asemenea nu am alaptat tot din motive medicale,insa mi-as fi dorit atat de mult.Cred ca sunt o mama buna,desigur ca nu sanul te face mai mult sau mai putin mama insa mamele care pot hraniti-i in continuare.

    Reply
    • 04/03/2015 at 2:13 pm
      Permalink

      Iti multumesc mult pentru mesaj, pentru mine conteaza mult sa citesc gandurile cuiva care are si cealalta perspectiva, a unei mame care nu a alaptat. Si eu am nascut prin cezariana si uneori ma gandesc cum ar fi fost sa nasc natural.. Sunt ganduri inevitabile, dar pana la urma mai presus de lucrurile pe care le-am pierdut din motive medicale sunt altele mult mai importante, cum ar fi dragostea pe care le-o oferim copiilor nostri si implicarea noastra in viata lor.

      Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: