Povestea noastra de autointarcare – decizia lui, sentimentele mele
Am tot amanat sa scriu randurile acestea, cu speranta ca poate este doar o perioada si nu o autointarcare, dar iata ca a venit momentul sa accept schimbarea si cumva ma ajuta sa imi astern gandurile aici, ca un final frumos al povestii noastre de alaptare.
La inceputul lunii iunie am fost plecati in road trip-ul nostru prin Transilvania, asa ca ma asteptam ca Bogdan sa profite de vacanta si de timpul petrecut cu mine ca sa fie alaptat mai des, asa cum se intampla de obicei in concedii. Vacanta a inceput insa cu trei zile de boala pentru mine, in care noaptea am avut febra si frisoane, iar el nu a cerut aproape deloc sa fie alaptat.
In valtoarea bolii combinata cu programul de vacanta nici nu am acordat prea mare importanta schimbarii. In zilele urmatoare mai cerea uneori sa fie alaptat, dar mult mai rar decat ma asteptam. Am vorbit cu el despre asta in acele zile, dar imi spunea doar ca nu vrea atunci, asa ca am banuit ca este doar o etapa.
Vacanta a fost o perioada minunata, cu timp petrecut in trei, cu multa dragoste si conectare, asa ca am pus alaptarile rare pe seama dorintei lui de a descoperi lucrurile noi de pe traseul nostru.
Cand am revenit acasa aveam deja 12 zile aproape fara alaptari, dar eu inca nu voiam sa cred ca se poate sa fie finalul alaptarii. Eu aveam inca lapte si il invitam din cand in cand in bratele mele, dar el inlocuia suptul cu dragalitul si mult prea rar mai statea cateva momente la san.
Intr-o seara stateam pe canapea si el a venit in bratele mele, cu nasucul strecurat in bluza mea de pijama. Mi-am inchipuit ca isi doreste sa fie alaptat, asa ca ma pregateam sa imi aranjez bluza, dar el m-a oprit si mi-a spus cu glasul lui dragalas ca “nu vrea titi, vrea imbratisare”.
L-am strans in brate si am simtit pentru prima data cu adevarat ca a venit momentul in care s-a incheiat o perioada atat de frumoasa din viata noastra. Am avut lacrimi in ochi, dar am facut tot posibilul ca el sa nu observe, pentru ca mi-a fost teama ca va interpreta gresit reactia mea si va intelege ca sufar din cauza deciziei lui.
A urmat o perioada cu multe ganduri amestecate. Imi aminteam de toate datile cand imi era greu cu alaptarile dese si abia asteptam sa am un ragaz, fara sa imi imaginez cat de mult imi vor lipsi acele momente.
M-a durut sufletul ca nu am reusit sa imi amintesc exact cum a fost ultima noastra sesiune de alaptare, pentru ca nu ma asteptam sa fie ultima. Daca as fi stiut cred ca as fi trait altfel momentul, mi l-as fi intiparit in suflet si l-as fi pastrat acolo pentru totdeauna.
Au ramas insa toate amintirile minunate din cei 2 ani si 8 luni de alaptare, care mi-au ramas in inima si pe care le pretuiesc acum mai mult ca niciodata.
Nu ma asteptam ca autointarcarea sa vina asa curand, mai ales ca nu am avut semne care sa ma pregatesca sufleteste pentru asta.
In saptamana alaptarii, la inceputul lui august, mi-am dorit sa merg la evenimentul de la Muzeul Satului, in care multe mame s-au reunit pentru a alapta sincron in cinstea acestei sarbatori, dar in dimineata accea am simtit ca nu sunt pregatita sa vad atatia copii alaptati si sa stiu ca pentru noi s-a incheiat aceasta etapa.
Pare ciudat, stiu, dar am avut nevoie de doua luni in care sa ma obisnuiesc treptat cu ideea acestei schimbari, sa accept pe deplin decizia lui si sa invat sa ma bucur din plin de noua etapa din viata noastra.
Baietelul meu a crescut si sunt fericita ca finalul alaptarii a fost decizia lui, asa cum mi-am dorit dintotdeauna.
Am auzit de zeci de ori de cand sunt mama acele avertizari care ma anuntau ca “el nu o sa renunte niciodata” si ca “o sa ajung sa il alaptez pana la scoala”, dar iata ca povestea noastra este o dovada in plus ca autointarcarea este calea cea mai frumoasa si blanda de a termina o poveste de alaptare.
As vrea ca aceste randuri sa fie si un mesaj pentru toate mamele care alapteaza, un indemn de a se bucura din plin de aceste momente (desi stiu ca uneori le este greu), de a avea incredere in copiii lor si a nu asculta de parerile neavizate ale celor din jur.
Eu mi-am imaginat mereu autointarcarea un moment indepartat la care nici nu ma gandeam prea mult, dar iata ca a venit si aceasta schimbare in viata noastra si tot ce imi ramane de facut este sa pretuiesc toate lucrurile minunate pe care mi le-a daruit alaptarea in ultimii ani si sa scriu in continuare cu la fel de mult drag despre acest subiect, cu speranta ca voi inspira si alte mame sa isi alapteze copiii atat cat ei isi doresc, asa cum este firesc si natural.
Buna si eu imi alaptez baietelul si are varsta de 1 an si 10 luni ,doar ca luna viitoare va trebui sa mearga la cresa fiind ca si eu va trebui sa merg la munca la noi singura solutie va fi intarcatul.
Alaptarea poate continua atunci cand va intalniti. Chiar se poate. Nu renunta!
Nu renunta. Noi avem un an de cresa si il alaptez in continuare 🙂
Fetita mea merge la cresa full time de la 4,5l si acum are 16l. Încă o alaptez. 🙂 Si am avut perioade in care a fost greu noptile dar am scos-o la capăt. Este posib sa continui alaptarea si dupa ce merge la cresa.
Mirona, stiu ca este putin OT, dar nu ma pot abtine sa nu iti scriu: m-am bucurat tare sa iti citesc comentariul pe blogul meu, eu te urmaresc cu drag de ceva timp. 🙂
Rluca, intru si eu cu drag la tine. Doar ca nu prea am cand intre atatea proiecte personale si incercari de a schimba lumea. 🙂
Cresa si serviciul nu inseamana intarcare. Mami, il poti alapta cand va vedeti dupa program si in week-end. Noi am procedat asa de la 11 luni pana la 2 ani si 7luni! Regasirea de dupa servici era mai mult decat minunata? La fel am crezut si noi, insa ne-au incurajat alte mamici, carora le multumesc din suflet!
Ana-Maria, ai mare dreptate, regasirea de dupa dorul de peste zi este minunata! 🙂
si baietelul nostru a mers la cresa de la 2 ani si am continuat alaptarea pana la 2.8 cand s-a autointarcat eu fiind insarcinata cu bebe 2…nu renunta (eu am mers la munca de la 1.3 luni)
De preferat este sa mai continui alaptarea… chiar si numai pentru a nu o intrerupe asa brusc si mai ales, o data cu introducerea copilului intr-un mediu nou. Pentru el sunt prea multe si importante schimbari dintr-odata, ar putea fi traumatic. Mami, mai incearca si daca nu vrei, nu poti sa mai alaptezi… asigura-te ca trecerea va fi una blanda (chiar si o luna mi se pare putin pt a-l pregati pe copil si a-l ajuta sa se adapteze la cresa). Treptat… stiu ca e greu, dae va insemna mult pentru el.
Catalina, eu cred ca merita sa incerci sa mergi mai departe cu alaptarea si dupa ce te intorci la serviciu. Eu am revenit la birou cand Bogdan avea 11 luni, dar asta nu a fost o piedica pentru a continua alaptarea. Iti doresc multa bafta! 🙂
Pfff….. Am plâns. Minunatele clipe le vom păstra în inima
Am plans. Si probabil ca voi plange in continuare cand o sa-mi aduc aminte ca se va termina intr-o zi cu alaptatul. Ador sa stea la sanul meu. E un dar nepretuit. Sper sa ne bucuram de alaptat cat mai mult, mi se pare atat de natural si de frumos. Ma inunda un val de bucurie de fiecare data cand imi cere lapte. De 1 an si 2 luni e absolut minunat.
Valeria, iti doresc cat mai multe momente de alaptare minunate in continuare, sa o tineti tot asa cat mai mult timp!
Sunt cu adevarat minunate aceste clipe, eu le-am indragit mereu, dar abia dupa intarcare am inteles pe deplin cat de pretioase erau!
Și eu îmi alăptez fetița de 1 an și 3 luni. Problema este că ea nu accepta deloc solidele, este dependentă de sân. Dr pediatru îmi recomandă să o înţarc, deoarece în felul acesta va accepta și mâncărica. Dar eu nu sunt de acord, aș vrea să se oprească ea când dorește. Pe de altă parte, sufăr enorm că nu vrea să mănânce solide. Mă gândesc la lipsurile de vitamine și toate cele pe care nu le ia din legume, fructe, carne… Nu știu ce să fac…
Am trecut prin aceiași etapa când refuza solidele , dar m-am gândit sa nu renunț la alăptat pentru ca mi s-ar părea și mai îngrijorator sa refuze în continuare solidele sau sa mănânce f puțin și sa fie lipsit și de lapte care totuși ii aduc un aport…
Ai incercat sa o lasi sa pape singura. Fiul meu are aceeasi varsta si pana acum o luna aveam aceeasi problema
este posibil sa refuze solidele si daca o intarci si poti sa faci mai rau…incearca autodiversificare sa aleaga ea ce vrea de pe tavita scaunului poate va ajuta. stati toti la masa si mancati aceeasi mancare….
2 din cei 4 copii ai nostri au refuzat solidele pana la intarcare. Unul dintre ei le a refuzat si dupa, a trăit cu iaurt si lapte la cană pana la vreo 2 ani si 3 luni cand a inceput singur sa mănânce mai bine. Deci nu e deloc sigur ca daca l intarci va mânca
Eu nu am o experienta de acest fel, pentru ca am avut noroc ca Bogdan sa fie mancacios. Dar din experientele mamelor care s-au confruntat cu astfel de probleme am observat ca intarcarea nu este o garantie ca apetitul pentru solide va creste. Exista riscul sa ajungi sa inlocuiesti laptele matern cu lapte praf, iar de solide tot sa nu se atinga.
Indiferent ce decizie vei lua, eu iti doresc multa bafta, sa iasa totul bine si sa va “imprieteniti” cu mancarea cat mai curand!
Minunat 🙂
Ce frumos ai scris! Ma bucur ca citesc astfel de experiente frumoase, la fel cum ma bucur sa vad toate aceste mamici care alapteaza si vorbesc deschis despre asta. Nu este de fiecare data usor sa iesi in fata si sa recunosti, nu este mereu un drum usor. Sunt clipe unice, pe care ni le vom aminti peste ani, sunt sigura. Si eu am simtit un mare gol cand puiul cel mare a renuntat la san, a revenit insa dupa nasterea fratiorului si a supt pana aproape de 4 ani, in tandem cu cel mic. Acum, a ramas la san doar puiul mic. Are deja 2 ani si 2 luni si oricat de greu mi-ar fi uneori, stiu ca imi vor lipsi momentele acestea. Asa ca,incerc sa ma bucur. Azi,aici, acum. Multumesc Cerului si copiilor mei pentru ca au cerut si primit tot ceea ce este mai bun pentru ei. Ma bucur ca am putut sa le ofer si aceasta parte din mine.
O imbratisare calda pentru toate mamele care s-au induiosat citind aceste randuri.
ce frumos! si eu l-am intrebat pe baietelul nostru daca mai vrea titi dupa ce am nascut, dar nu mai stia sa suga si a luat-o ca pe o joaca…oricum titi e la loc de cinste pt el…
Ce minunat ai scris, Irina! Ma bucur mult ca ne-ai impartasit povestea ta si te imbratisez cu drag!
vai ce am plans citind aceste randuri. si baietelul nostru s-a autointarcat eu fiind insarcinata. cand burtica era deja maricica a zis ca lasa lapticul pt bebica din burtica si la fel ca si tine nu am fost pregatita si nu am savurat ultimul alaptat…acum alaptez din nou de aproape 10 luni si este minunat…
Imi imaginez ce ai simtit cand el a decis sa lase lapticul pentru surioara, cred ca a fost un moment tare emotionant! Ma bucur ca ai parte din nou de experienta alaptarii, iti doresc sa te bucuri din plin de ea!
Foarte emotionant. Baietelul meu are 3 ani. Aseara, dupa o sedinta scurta de titi, s-a intors la masinutele lui spunandu-le: Ah, ce bun e laptele de la mama mea, Oana Alice. A fost prima declaratie de dragoste “rostita”. Cu teama ma gandesc ca va veni si la noi Autointarcarea, desi am avut si momente dificile.
Ce dragalas a fost baietelul tau cu declaratia, cred ca te-ai topit de dragul lui! Bogdan rareori exprima in cuvinte dragostea pentru “titi”, dar avea mereu gesturi prin care imi arata cat de fericit este ca este alaptat! 🙂
In primul rand te felicit pentru articol. Emotionant si patrunzator.
Eu am ales intarcarea blanda pentru Alex (1 an si jumatate), si asta deoarece voi pleca din septembrie la serviciu si o sa il alaptez numai seara.
Multa bafta cu acomodarea la noul program, sa va obisnuiti cat mai repede amandoi!
Buna,minunat scris…Eu am un baietel de 1an si 6 luni si inca alaptez dar trebuie sa recunosc ca mi-e greu uneori sa aud criticile si comentariile persoanelor chiar apropiate vis-a-vis de alaptat… Ma doare sufletul numai la gandul de a-mi forta copilul sa renunte la aceasta nevoie si totusi stiu ca va veni si ziua aceea…E minunat sa fii binecuvantata cu darul de a alapta si a avea aceasta legatura. ?❤
Daaa, asa este, alaptatul este un dar minunat! Nu pune la suflet ce iti spun ceilalti, mereu se vor gasi oameni care sa critice alegerile pe care le facem ca parinti, insa tu stii cel mai bine cat de frumos este sa iti alaptezi copilul si ce relatie aparte se leaga intre voi in acele momente! Te imbratisez si iti doresc sa ai in continuare o poveste de alaptare plina de iubire!
Felicitari! Si eu imi doresc sa mergem tot pe autointarcare:) Momentan avem 1 an si apropae 4 luni de alaptat and still counting…