Cand a inceput povestea noastra de alaptare nici nu banuiam cat de mult va insemna alaptarea pentru noi. Stiam putine despre alaptare, mi se parea un gest firesc si atat. Stiam ca este sanatos sa alaptez exclusiv pana la 6 luni, apoi sa incep diversificarea si cumva imi imaginam ca mancarea inlocuieste treptat laptele matern si ca alaptarea este ceva ce tine strict de un bebelus mic.

Dupa nastere am inceput sa ma documentez mai mult, sa inteleg mai bine ce inseamna de fapt alaptarea unui copil si mai ales sa ma atasez tot mai tare de momentele acelea minunate cand el sta la san si ma priveste cu atat de multa dragoste. Majoritatea mamelor pe care le cunosteam eu inainte de nastere intarcasera copiii inainte sa se intoarca la serviciu si fara sa imi dau seama imi ramasese cumva in mine ca si eu voi face la fel.

Lunile au trecut, iar cand Bogdan a implinit 11 luni eu am revenit la serviciu. Alaptarea insa a continuat firesc si nici nu mi-am mai pus problema atunci sa renunt, cu atat mai mult cu cat simteam ca alaptarea ne ajuta sa ne reconectam dupa orele petrecute separat.

Acum Bogdan are 2 ani si 3 luni si este inca alaptat. Nu mi-am propus asta, nu am facut din alaptare un obiectiv, ci pur si simplu asa s-a intamplat. Acum 2 luni am decis ca este pregatit sa scoatem alaptarile de noapte, ceea ce a fost o decizie buna pentru amandoi si a fost un proces care s-a desfasurat cu multa rabdare si empatie. Au ramas insa celelalte alaptari, la fel de frumoase si de pline de dragoste. Sunt constienta ca am deja un baietel mare, probabil peste cateva luni va renunta definitiv la laptele matern, dar am decis sa il las pe el sa aleaga momentul asta fara a incerca sa ii impun eu nimic.

In ultimii 2 ani am auzit atat de multe pareri despre faptul ca alaptez incat simt ca am devenit imuna la opiniile altora, pentru ca cred cu tarie ca am facut alegerea corecta. Nu ma obosesc sa ma justific in vreun fel pentru alegerea aceasta. La inceput eram mult mai vocala in a-mi motiva decizia, acum simt ca nu este cazul sa o fac.

De fapt prefer sa nu discut despre subiectul alaptarii cu persoane care nu ar avea de ce sa se amestece in acest subiect: rude, prieteni cu copii mai mari, cunostinte pline de sfaturi. Vorbesc insa despre asta de fiecare data cand subiectul este abordat de prieteni care se pregatesc sa devina parinti sau care au un bebelus mic, pentru ca ma gandesc ca poate povestea noastra ii va ajuta sa aiba mai mult curaj si sa continue alaptarea atata timp cat isi vor dori. Atunci cred ca este util sa aduc argumente pentru decizia mea, cu speranta ca vor fi suficient de convingatoare pentru ca alti copii sa fie alaptati macar pana la 2 ani, asa cum ne incurajeaza si Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Niciodata nu critic mamele care nu au alaptat sau cele care si-au intarcat bebelusii de mici, nu cred ca am de ce sa le judec alegerile. Daca se iveste ocazia, le spun ca alaptarea prelungita a fost pentru noi o alegere buna, cu multe beneficii, cu gandul ca poate la urmatorul copil le va fi de folos experienta noastra. Alaptarea nu este o competitie, mi se pare esential sa stim asta, pentru ca de multe ori vad mame inversunate sa isi sustina parerile pro-alaptare si cred ca o atitudine ostila nu face decat sa le descurajeze pe mamele care din diferite motive au alaptat mai putin.

Am trecut prin momente in care am primit remarci negative legate de alaptare, dar acestea nu au putut niciodata sa ma faca sa pun la indoiala alegerea mea. Au fost insa si multe momente frumoase, in care am vorbit cu mame care mi-au spus ca le-a fost de folos incurajarea mea si ca au fost mandre ca au continuat alaptarea chiar si dupa revenirea la serviciu, chiar daca toti cei din jur le spuneau sa renunte. Astfel de mesaje imi aduc multa bucurie, pentru ca simt ca am putut contribui macar putin la o poveste de alaptare fericita.  🙂

Pana acum alaptarea a fost pentru noi o poveste minunata, care imi va ramane mereu in suflet intr-un fel aparte. Nu stiu cand se va incheia povestea aceasta, ma gandesc doar ca atunci cand va veni momentul in care Bogdan va renunta la alaptare imi vor lipsi aceste momente, dar in acelasi timp ma voi bucura ca incepe o alta etapa din viata mea de mama.

Daca va alaptati copilul si poate va ganditi la intarcare in urma recomandarilor “binevoitorilor” eu nu am decat un singur sfat: sa alaptati indiferent de ce spun cei din jur, sa ascultati doar de voi si de copilul vostru si mai ales sa va bucurati de fiecare moment in care cel mic sta la san in bratele voastre. Alaptarea este o poveste minunata, nu ii lasati pe altii sa aleaga cum va arata finalul povestii voastre.

Daca si voi aveti o poveste frumoasa legata de alaptare m-as bucura mult sa mi-o impartasiti si impreuna sa adunam cat mai multe marturii pline de optimism care sa le dea curaj mamelor aflate la inceput de drum sa continue alaptarea oricat isi doresc, mai presus de orice prejudecati.

p.s. Mai jos am strans intr-o colectie pe Pinterest fotografii frumoase care ilustreaza alaptarea, mi se pare ca spun mai mult decat o mie de cuvinte.
Follow Raluca’s board Breastfeeding is love / Alaptarea este dragoste on Pinterest.


sursa foto preview: Pinterest

28 thoughts on “Povestea alaptarii unui copil de 2 ani – Ce simt eu, ce spun altii

  • 19/01/2016 at 6:40 pm
    Permalink

    Cum ati reusit sa scoateti mesele de noapte? Baietelul meu are 1 an si 9 luni si incercam si noi dar fara succes:). Vreau sa avem o intarcare blanda asa ca deocamdata continuam cu alaptarea…

    Reply
    • 22/01/2016 at 5:34 pm
      Permalink

      Scoaterea meselor de noapte a fost un proces bland, cand am simtit ca el a fost pregatit. Mai incercasem sa scot alaptarile de noapte pe la 1 an si 10 luni, dar atunci protesta si incepea sa planga tare, iar eu nu sunt de acord sa las copilul sa planga, asa ca am renuntat atunci.
      Cam pe la 2 ani si o luna aveam niste dureri de sani noaptea (mai mult un disconfort) si i-am tot explicat ca “titi are buba” si peste noapte nu mai pot eu sa il alaptez. A fost un proces bland, fara plansete (a “protestat” doar putin la inceput, dar fara sa planga), cred ca “secretul” a fost ca era el pregatit si eu doar am avut rabdare sa il ajut sa renunte la obisnuinta sanului de peste noapte.
      Sunt sigura ca si la voi va veni la un moment dat clipa in care el va fi pregatit si iti vei da seama ca puteti face pasul acesta. 🙂 Felicitari pentru alaptare, sa aveti o poveste frumoasa in continuare!

      Reply
  • 20/01/2016 at 12:11 am
    Permalink

    In afara de reconectarea cu Bogdan, argument superfluu – si eu dacă aș suge la vârsta matură tot “conectare” s-ar numi, nu ai oferit alte motive pro-alaptare.

    Asta nu e analiză, e o insiruire de subiectivisme.

    Într-o familie mai contează si tatăl. Ar trebui sa incluzi si părerea lui.

    Așa că militantismul pune-l deoparte deocamdată.

    Reply
    • 22/01/2016 at 5:38 pm
      Permalink

      Asa cum am scris in articol, nu simt ca trebuie sa ma justific pentru alegerea facuta, asa ca nu am de ce sa aduc argumente care sa te convinga. Cine este interest sa afle beneficiile alaptarii poate consulta site-uri de specialitate care explica lucrurile mult mai bine decat as face-o eu aici.
      Ai dreptate ca este importanta parerea tatalui, dar asta ar trebui sa stie sotia ta. Eu am tinut cont mereu de parerea tatalui lui Bogdan, iar in momentele in care el sustinea ca ar trebui sa ne gandim la intarcare discutam subiectul si gaseam o modalitate sa ii fie bine si lui fara sa renuntam la alaptare. In timp s-a convins si el ca alaptarea este un lucru bine si suntem ok cu totii.
      Poate ar trebui sa discuti cu sotia ta si sa ii spui ce anume te deranjeaza la alaptare, iar impreuna veti gasi un mod de a rezolva asta in familie.

      Reply
    • 03/06/2016 at 9:06 am
      Permalink

      Exact la asta m am gandit si eu…nu stiam ce sa fac, sa sun ceva sau sa mi vad de treaba.

      Stiu mamici (chiar destul de multe) care lasa intarcarea pe seama copilului iar unii dintre ei mai au putin si intra in clasa intai…

      Reply
  • 20/01/2016 at 9:39 am
    Permalink

    Parca ar fi povestea mea. Si Alex al meu are 2 ani si 3 luni acusi si inca e alaptat. Acest articol mi-a umplut inima si ma face sa simt ca asa e mai bine si pentru noi. Multumesc.

    Reply
    • 22/01/2016 at 5:46 pm
      Permalink

      Multumesc pentru mesaj, m-am bucur mult sa il citesc! Sa aveti o poveste de alaptare la fel de frumoasa in continuare! 🙂

      Reply
  • 20/01/2016 at 3:52 pm
    Permalink

    Și eu am povestea mea cu privire la alăptare care suna cam așa: am născut la 37 de sapt o fetiță cu relaxare diafragmatică stg care după naștere a fost transferată la spitalul de copii luis turcanu, eu am rămas la Odobescu (vineri am născut) până luni când mau externat și mam internat cu față la L. Turcanu. Am stat 3 sapt internate acolo, în acest timp mă mulgeam și îi dădeam din sticlă pt ca atunci când o puneam la sân nu se schimba nimic la probă cântarului și asistentele ziceau ca nu suge, îi dădeam și lp când nu reușeam să mulg destul. Când neam externat, acasă mam chinuit să o alăptez și până la o lună jum iam dat și lp, după a renunțat ea la sticlă în favoarea lm.
    La 1,2 ani neam internat în spital, a fost față operata de relaxare diafragmatică, iar în cele 3 zile cât am stat pe secția de TI toate asistentele îmi recomandau să renunț la alăptare, dar nu leam ascultat și după 3 sapt de stat în spital iar am continuat să alăptez. Acum bebe are 1,4 ani și nu da semne să renunțe la titi, și nici eu n-o s-o înțarc, cât vrea ea atât o să suga. Scz de povestea lungă dar am simțit ca mă descarc dacă spun cuiva.

    Reply
    • 22/01/2016 at 5:55 pm
      Permalink

      Felicitari pentru perseverenta, nu stiu cate alte mame ar fi avut puterea sa lupte asa mult ca sa isi alapteze copilul! Te admir pentru ca nu ai renuntat, sunt sigura ca a fost cea mai buna alegere pentru voi! Multa sanatate pentru fetita!

      Reply
  • 26/01/2016 at 12:02 pm
    Permalink

    Si eu inca alaptez un baietel care are 1 an si 10 luni. Si la noi asa a fost sa fie, nu mi-am propus o lumita desi saptamanal zic ca-l intarc :-). Deocamdata continuam!

    Reply
  • 02/06/2016 at 1:18 am
    Permalink

    🙂 noi avem 2 ani si 10 luni si nu ne am oprit desi cei din jur au reactii … care mai de care … vai , si acum ii dai ??!!!! o sa ii dai pana se marita …. o sa mergi cu ea la scoala …. in fine , noi ne simti minunat cand suntem imbratisate si suntem linistite si sunt fericita ca adoarme asa prinsa de mine 🙂 🙂 . Ema e bebe 2 si la prima fetita fiind mai tanara si fara prea multe informatii , fara sprijin am renuntat pe la 4 luni , acum mi am propus si mi am dorit inca decand eram insarcinata ca nu conteaza decat ce vrea BEBE si ce simt EU 🙂 .

    Reply
    • 29/06/2016 at 11:28 am
      Permalink

      Ce frumos ai spus! 🙂 Intr-adevar tot ce conteaza este ce vrea bebe si ce simtim noi, ca mame. Te imbratisez si iti doresc o poveste de alaptare frumoasa in continuare!

      Reply
  • 02/06/2016 at 10:46 am
    Permalink

    Băiețelul meu s-a născut la 32 e săptămâni. Deși a fost prematur, a avut o greutate de 2400 g, considerata mare de către medic, a respirat bine câteva ore pana au apărut complicații. Ideea este ca deși a fost intubat cateva zile, am reușit sa-l alăptez după 10 zile. In acest timp i-am dat lapte muls. Copilul meu a fost hrănit prin furtun, cu seringa, cu linguriță, cu biberonul. Nimeni nu a crezut ca o sa mai vrea San. Sa nu credeți ca fost simplu, dar am luptat ca el sa învețe sa suga. Îl țineam la San cat mai mult, după care ii dădeam în completare lapte muls. Mi-am dorit atât de mult sa-l alăptez încât nu a mai contat nimic, nici oboseala, nici stările de rău. Datorita laptelui matern bebelușul meu si-a revenit spectaculos după zilele în care a stat intubat. Acum la 1 an încă este alaptat, este un copil normal care a depășit limitele vârstei lui, este sănătos și fericit. Încă mănâncă noaptea foarte des, tocmai ce am trecut de puseul de la 1 an în care o săptămână s-a trezit din ora în ora. Alăptarea este atât de frumoasa..

    Reply
    • 29/06/2016 at 11:30 am
      Permalink

      Ce poveste emotionanta! Te felicit pentru ca ai luptat atat de mult pentru beietelul tau, iti admir mult puterea si determinarea! Va doresc sa aveti o poveste minunata de alaptare in continuare!

      Reply
  • 03/06/2016 at 3:31 pm
    Permalink

    Esti o grozava !! Felicitari!!!

    Reply
  • Pingback: Despre respect, normalitate si dreptul nostru de a alapta in public – Raluca Loteanu

  • 05/08/2016 at 10:45 pm
    Permalink

    Băiețelul meu are 2 ani și 2 luni, am încercat sa scot mesele de noaptea de câteva ori, dar plânge foarte tare și îmi este milă… băiețelul tău nu a plâns deloc?
    Îmi doresc și eu sa scoatem mesele de noaptea, și sa facem o tranziție blândă spre înțărcare, dar de fiecare data când refuz sa ii dau țiți, indiferent de explicațiile ce i le ofer, se supăra și plange foarte tare. Ce ma sfătuiești sa fac în aceasta situație? Precizez ca papa țiți dimineață, când doarme de amiaza și seara, plus de 2-4 ori pe noapte. Mi se pare cam mult și sunt și eu epuizată….
    Mulțumesc!

    Reply
    • 08/08/2016 at 10:38 pm
      Permalink

      Si noi am avut o tentativa de a scoate mesele de noapte cand Bogdan avea mai putin de 2 ani si nu am reusit. Exact cum povestesti si tu, plangea tare daca incercam sa ii explic ca nu pot sa ii mai dau titi noaptea, asa ca am renuntat la idee, pentru ca nu sunt de acord sa il las sa planga si vedeam ca sufera. Apoi peste cateva luni cand am incercat iarasi nu a mai opus rezistenta, probabil era deja pregatit si a acceptat usor ideea.
      In locul tau cred ca as mai astepta pana cand el va fi pregatit; stiu ca este greu acum si pare ca momentul intarcarii de noapte nu mai vine niciodata, dar crede-ma ca treptat lucrurile se mai schimba si va veni si momentul cand el va putea renunta la mesele de noapte. Iti doresc multa rabdare si o poveste de alaptare plina de dragoste! Te imbratisez!

      Reply
  • 08/08/2016 at 12:37 am
    Permalink

    M-a bucurat mult sa citesc aceste povesti frumoase despre alaptare! Cel mai mult m-a impresionat pevestea Andreei! Te admir si Iti doresc din tot sufletul sa ai atat laptic cat o mai vrea ingerasul tau! 🙂 te admir pentru faptul ca ti-a fost de la inceput destul de greu, dar nu ai renuntat atat de usor cum fac majoritatea si ca mai continui sa crezi si sa simti ca alaptarea este atat de frumoasa!
    Eu, din fericire, nu am avut nici o problema cu procesul alaptarii in sine!In schimb, la 1 an si 5 luni am fost, oarecum, nevoita sa-l intarc pe David, pentru ca a doua sarcina a avut nevoie de cam toate resursele mele. Din păacate, a fost o intarcare destul de dureroasa atat pentru mine, cat si pentru bebe. Dar eu am trait cu speranta ca dupa nastere voi incepe din nou sa-l alaptez…chiar visam la alaptatul in tandem:))) Visul meu s-a implinit, insa un pic mai diferit decat mi-am imaginat eu…am nascut gemeni, pe care ii alaptam in tandem.
    Cand s-au nascut fratiorii lui David, el avea deja 2 anisori. Era foarte curios sa-i priveasca cum stau la san, dar nu vedeam nici un semn din partea lui ca isi doreste sa suga (de cand am fost nevoita sa-l intarc si pana la momentul nasterii au trecut 7 luni). Atunci am incercat eu sa-l pun la san. S-a jucat un pic, dar nu a mai vrut sa suga. M-am intristat, dar pana la urma am inteles ca este alegerea lui. La 2 ani si 4 luni David a cerut din nou sa suga dupa ce a vazut la o prietena cum fetita de 3 anisori inca se mai “alinta” la sanul mamei ))).
    Pe gemenii, care au10 luni, ii alaptez in tandem cu mult drag si placere ( e o experienta deosebita!) si David, care are 2 ani si 10 luni mai papa uneori ce ramane dupa cei mici. Chiar daca sta la san 1 minut, pentru el este suficient sa-si ia alinarea, caldura si dragostea de care are atat de multa nevoie.
    Asa ca, dragi mamici, daruiti si primiti cat mai multa caldura si Iubire prin acest miracol numit ALAPTARE!!!

    Reply
    • 08/08/2016 at 10:41 pm
      Permalink

      Draga Olga, m-a emotionat tare mesajul tau, iti multumesc ca mi-ai scris! Te felicit pentru alaptarea in tandem, cu siguranta ai trei copii tare atasati de bratele mamei, ceea ce mi se oare minunat! Te imbratisez cu drag, sper ca povestea voastra de alaptare sa fie la fel de frumoasa in continuare!

      Reply
  • 19/01/2017 at 11:44 pm
    Permalink

    1 an si 9 luni are a mea. Cand am început mă gândeam ca sper sa reusesc măcar pana reincep munca. Ea ar fi avut 4,5l. Pe la 3 luni am început sa fac stocuri de lapte. Am reînceput munca, ea mergea la cresa, e mă mulgeam ziua.
    Eram decisa sa începem diversificarea la 6l, copila a avut alte planuri. Stia ea ce stia… Si asta a ajutat mult. (Am început mai devreme.)
    Tin minte ca in primele luni sugea fix când mă duceam dupa ea la cresa. Acolo o alaptam. Apoi a început sa reziste pana ajungem acasa (10 minute durează). De vreo cateva luni chiar facem si o plimbare înainte. Pe masura ce creste i se schimba comportamentul, inclusiv apropo de supt. Dar încă e îndrăgostită de țiți.
    Acum îl asteptam pe bebe 2. A început sa bea si altfel de lapte, dar nu da semne de intarcare. Om vedea cand si cum, nu avem planuri încă.
    Iar apropo de un comentariu de mai sus legat de opinia tatălui, eu am noroc si sunt sustinuta pana in pânzele albe. Pentru ca la amândoi ni se pare firesc. Nu ne deranjează si am ajuns la concluzia ca daca alte primate asa fac, stiu ele mai bine. (Da, ma compar cu o maimuta.)
    Nu sunt poetica cand vine vorba de alaptat. Exact ca si cu sarcina, strict in cazul meu, nu mi se pare extrem de poetic sau emotionant. Dar consider ca e ceva normal ce pot face pentru copiii mei. Si atata vreme cat nu ne deranjează, o sa continuam.
    Cat despre ce spun unii si altii, eu locuiesc intr-o tara unde in mod normal mamele se întorc la munca dupa 3 luni. Deci si rata alaptarii e mica. Si atitudinea e una destul de rezervata fata de alaptat. Eu sunt uneori privita cu sprâncene ridicate. La cresa la fii-mea e singura care a fost alaptata atât de mult. Unii parinti chiar se uita ciudat cand isi dau seama ca încă suge si doarme cu mine.
    Bănuiesc ca tine mult si de dinamica unei familii.
    Deci nimic emotionant sau plin de inspiratie in povestea noastră. Doar normalitate.
    (Nu fac campanii agresive pro-alaptare, dar daca mi se cere sfatul sau părerea scot la înaintare tot ce stiu despre alaptare ca sustin mama respectiva si sa ii elimin îndoielile.)

    Reply
    • 21/01/2017 at 5:45 am
      Permalink

      Mie mi se pare ca aveti o poveste foarte frumoasa care poate inspira multi parinti! 🙂 Ma bucur ca ai povestit aici despre voi, multe mame cred ca intoarcerea la serviciu inseamna intarcarea copilului si cred ca este pacat sa fie asa. La noi Bogdan a mers la cresa de la 11 luni si era exact la fel la inceput: cum ma vedea, cum cerea la san. Uneori il alaptam si pe strada, in drum spre casa, in timp ce mergeam pe strada. 🙂 El statea in manduca, asa ca nu se observa si el era foarte incantat!

      Reply
  • Pingback: 5 lucruri pe care le-am facut bine in primii 2 ani de mama (in ciuda parerilor celorlalti) ⋆ Raluca Loteanu

  • Pingback: Sfaturi de parenting pe care nu le-am ascultat (si bine am facut) ⋆ Raluca Loteanu

  • 09/06/2017 at 11:33 pm
    Permalink

    Buna, am citit articolul si toate comentariile si am simtit nevoia sa impartasesc si eu povestea noastra frumoasa: prima fetita(acum 5 ani si 5 luni) alaptata pana la 1 an si 1 luna, s a intarcat singura, dupa ce timp de 5 zile consecutive cand o puneam la piept, il refuza plictisita:)))…mentionez ca m am intors la serviciu dupa 11 luni, si aveam de gand sa continuu cu alaptatul daca ea dore acest lucru…nu m am opus insa dorintei ei…Acum avem o noua partenera de joaca, in varsta de 7 luni si jumatate, alaptata si ea la cerere, diversificata de la 6 luni…la serviciu ma voi intoarce cand ea va avea 10 luni, si la fel intentionez sa o alaptez dupa programul de lucru, cat timp isi va dori asta…desi dupa cum decurge diversificarea, ne indreptam spre aceeasi directie…important este ca eu am respectat decizia primei fetite(desi nu mi a fost usor) si o voi respecta si pe a mezinei, indiferent care va fi ea…imbratisari calde tuturor mamicilor si minunilor noastre…

    Reply
  • 16/06/2017 at 6:07 pm
    Permalink

    Buna!Ma bucur mult ca am citit despre frumoasa voastra experienta cu alaptatul!Fetita mea are 16 luni si este inca alaptata.Ne simtim foarte bine asa,dar,din pacate pe 1 septembrie o sa incep munca,iar din august o sa incerc sa o acomodez cu cresa!Marea mea framantare este ca nu o sa poata adormi fara tzitzi.Am incercat si plange foarte tare,suspina;in alta zi am lasat-o cu tatal ei sa adoarma la pranz ,dar la fel a plans f.tare pana a adormit(a strigat in continuu “mama,mama”.Nu vrea sa bea lapte din biberon deloc.Mentionez ca am incercat sa o intarc acum 3 saptamani!I-am spus ca e buba si a plans f tare,suspina.Seara a acceptat un biberon cu lapte de vaca dupa care iarasi a plans si a adormit,in final!Eu eram cu inima franta,am plans pana noaptea la 3,cand ea s-a trezit si s-a”infipt”in tzitzi.(am simtit o mare bucurie cand am vazut-o iarasi sugand!)Daca as sti ca s-ar acomoda la pranz sa doarma fara san,as fi foarte linistita,dar asa imi este teama ca nu se va integra si ca va trebui sa o intarc odata cu mersul la cresa,ceea ce ar fi prea mult pentru micuta mea.Ce ma sfatuiti?Multa sanatate la toti puiutii!

    Reply
  • 27/07/2017 at 9:10 pm
    Permalink

    Noi avem 16 luni de alaptat- inceputul a fost mai dificil (mameloane plate, bebe agitat la san, apoi in greva suptului) dar apoi lucrurile s-au mai linistit iar de ceva timp, de cand a inceputu sa ceara singur titi ma topesc de bucurie. Sfaturi de la binevoitori am primit deja o gramada (deja am scris pe blog despre ele) , imi imaginez cate ai primit tu in toata perioada asta frumoasa pentru voi…

    Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: